Despre ZERO

Atat de prezent in vietile noastre, conceptul de zero este unul relativ tanar. Aparut sub forma pe care o cunoastem astazi, abia cu cateva sute de ani i.Hr., descoperit cam in aceeasi perioada de babilonieni, mayasi si indieni, zero a cucerit intreg globul cu rotundul lui.

Zero a aparut initial din nevoia de a tine evidenta seriilor de numere, in sistemul zecimal si a fost de fapt incercuirea spatiului care delimita al doilea 1 dupa 9. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1 0. Zero barat, s-a folosit apoi pentru a delimita numarul de simbol.

Babilonienii au inventat zero lasand mai intai un spatiu liber pentru a delimita 10 de 100, si pentru a marca absenta unei valori in coloana sutelor, de exemplu 2025. Mayasii l-au inventat din necesitati practice de gestionare a diverselor tipuri de calendare pe care le tineau, neatribuindu-i functia de numar. Abia indienii l-au inventat pe zero ca numar si nu ca element despartitor.

Ca numar, Zero este considerat un numar natural, par, care nu e nici pozitiv nici negativ, ci marcheaza granita dintre ele:


* Daca aduni a + 0 obtii a

* Daca inmultesti a x 0 obtii 0

* Daca imparti a : 0 obtii o imposibilitate

* Daca imparti 0 : a obtii 0


In general, zero are functia de a anula tot ce este si de a readuce starea de nimic. De aici a fost preluat ca erou in sistemul binar, care e atat de prezent in vietile noastre prin computere. Zero este spatiul dintre doua comenzi, zero este functia care nu duce catre ceva.

Cariera lui zero, a luat avant foarte repede. Denumirea lui s-a dezvoltat din arabescul sifr, preluat ca zefiro de Fibonacci si prescurtat la zero de venetieni.

Zero nu s-a nascut deci ca inceput. Ci ca simbol al capacitatii de a merge mai departe. Si astazi, cand un copil invata sa numere el va incepe cu 1. Unu este simbolul inceputului. Zero este conceptul de nimic, dar nu coincide cu nimicul, cu absenta a ceva, a unei cantitati, a unei masuratori, ci este spatiul, pauza, care marcheaza conexiunea dintre doua existente, este granita intre negativ si pozitiv, este elementul care anuleaza tot pentru a o putea lua de la capat.

In viata noastra zero, este momentul deciziei. Momentul in care delimitam spatiul gol cu un cerc. Momentul in care dam identitate nimicului. Zero este momentul intentiei cu care impregnam energia aflata in stare libera si ii dam un scop. Zero este momentul de referinta. Reperul de la care putem porni din nou. Zero este locul in care hotaram.

Zero este de asemenea, locul unde poti sa te intorci intotdeauna. Este momentul constientizarii si al vointei. Este momentul in care anulezi ce a fost inainte si pregatesti terenul pentru ceva nou: o alta directie, un alt tu. Uneori viata te intoarce in punctul zero. Cand pierzi tot si o iei din nou de la zero. E sansa de a renaste, de a te redescoperi, de a recunoaste ca segmentul de dinainte s-a incheiat. Ca incepe o 9 serie de noua numere .

Zero este prezentul. In spatele lui sunt momentele traite, pe care nu le mai putem aduce inapoi, sau anula. In fata este viitorul cu cifrele lui pozitive care ne invita sa creem, sa ne jucam cu ele dupa orice algoritm vrem. Zero este punctul din care poti sa cresti.

Zero este momentul neutru in care orice judecata dispare. Nu exista rau, raul e cu minus, nu exista bine, binele e cu plus. Zero este acceptarea. Potentialul. Din zero, se poate pleca oriunde.

Zero este acum. Poti sa hotarasti orice, doar acum, in punctul zero. Se spune ca exista niste cicluri pe care dupa ce le parcurgem, putem accede, ca in jocurile de strategie, la un alt nivel. Zero este spatiul dintre doua etape. Zona de popas, in care ne dam seama. Zero este momentul constiintei. Punctul de referinta. Am plecat de la zero. Am construit de la zero. Ma intorc in punctul zero.

Zero este momentul de liniste in care gandurile sunt alungate in afara cercului mintii. E momentul in care eliberam spatiul pentru a lasa loc pentru altceva. Zero este punctul fara de care nu exista un nou inceput. Zero este duminica. Ziua in care saptamana incetineste. Ziua in care care se face din nou spatiu, pentru o noua saptamana. Zero este dimineata, in zorii zilei la granita dintre intuneric si lumina. Zero este atunci cand ai deschis ochii. In spate ai somnul, in fata ai inceputul unei zile. Zero marcheaza in fiecare dimineata un nou inceput. 

Recomandare carte: 

“Zero - Biografia unei idei periculoase” - Charles Seife (disponibila si ca audiobook)

 

Dualitatea - o lume familiara

Neacceptand ca momentul, situatia, realitatea din jur este doar creatia noastra, incercand sa gasim explicatii si defecte in tot ce ne inconjoara, ne trimite intr-o vrie epuizanta, intr-un desert in care resursele devin din ce in ce mai putine. 

Oaza exista doar ca Fata Morgana. Ne mentine intr-un mediu compact, in care argumentele, competitia, nevoia de justitie, ne trimit dintr-o extrema in alta. Ne tin la nivelul dens al ego-ului si a instrumentelor lui: orgoliul si negarea. Pozitivul si negativul. Suntem buni sau prosti. Smecheri sau fraieri. 

Dualitatea creeaza terenul unde putem sa ne zbatem. Crezand ca suntem diferiti. Originali. Speciali. Separati. Victime sau calai. Ne folosim de dualitate sa fim deasupra altora, sau sa gasim explicatii pentru ca altii se afla acolo. 

Devenim dependenti de dualitate. 

Dualitatea devine o ancora intre eternele extreme polarizate ale unui magnet. Binele include experienta raului. Frigul implica existenta caldurii. Fortele sunt egale si de sens opus in dualitate. 

Dualitatea este cea care ne mentine in zona joasa a luptei, a pendularii intre doi poli. In aceasta zona, ego-ul este stapan. In aceasta zona, ego-ul face regulile. 

In realitate, dualitatea ne-a fost data doar ca experienta. Ego-ul este un angajat al nostru, care poate fi extrem de util daca il lasam in limitele competentelor lui, sau poate deveni un manager deviant si arogant, daca lasam toate treburile noastre in seama lui. Ego-ul este un tip pe care putem sa il concediem. Sau sa ii dam o vacanta.

Pentru ca noi suntem mult mai mult de atat. Realitatea pe care o cunoastem e doar una dintre cele la care participam fara sa stim. De exemplu noaptea, fiecare dintre noi calatoreste oriunde in timp, oriunde in spatiu, fara a fi limitat la acest pamant, sau la galaxia noastra. In fiecare moment, dimensiunile carora alegem sa apartinem se intersecteaza, iar atitudinea si alegerile noastre modifica imediat decorul si personajele. 

Putem sa observam si sa constientizam aceste planuri care se intretaie si se aseaza la picioarele noastre, asteptandu-ne sa facem alegeri, dintr-un singur punct. Doar din punctul nostru de echilibru. Atata timp cat ne aflam intr-una din extremele propuse de pendulul dualitatii, nu ne putem extrage fortelor aflate in opozitie, al caror scop e doar sa se anihileze una pe alta. Pentru a scapa de neliniste. Pentru a se elibera de tensiune. De lupta. 

Dualitatea ne creeaza impresia ca e normal sa fim tot timpul in garda, gata de reactie, gata de razboi. Aceasta devine credinta noastra si intregul nostru arsenal emotional, mental si fizic se supune acestei credinte ca unei legi. Pe care nu ne amintim cine a creat-o pentru noi.

Vine apoi un moment in evolutia ta, in dezvoltarea ta, in cresterea ta, cand realizezi ca tu esti singurul care a creat credinta in lupta, in pendulare, in tensiune, in zbatere, in dificultati, in greu. Ai creat-o, ai investit poate toata viata ta de pana acum in ea, te-ai supus. Iti dai seama in acel moment ca linistea, pacea, usurinta, unitatea, stateau toate in puterea ta. Faceau parte din tine. Cand ajungi acolo, constientizarea pe care il contine acel moment, revelatia si transformarea sunt enorme.

Photo: Rene Magritte, The Familiar World