Esenta divina

Chiar credeti ca scopul nostru in viata este sa avem case din ce in ce mai mari, blocuri din ce in ce mai inalte, joburi din ce in ce mai complexe, vacante din ce in ce mai scurte, timp din ce in ce mai putin si frustrari din ce in ce mai multe?  Sa contorizam ce cantitate de abundenta are vecinul si prin ce metode a obtinut-o? 

Nu. 

Am venit aici pentru a ne re-descoperi esenta divina. Suntem fiinte spirituale din esenta divina. Ne-am nascut pentru a trai divinul prin experienta fizica. Ne-am nascut sa vedem, sa simtim si sa creem divinul. Sa il simtim. Nu ne putem opri doar la materie. Pentru a ajunge la esenta divina avem nevoie sa transcendem materia. Sa-i cautam semnificatia. Sa o observam. Sa o simtim. Sa ne ridicam nivelul de constiinta. Si sa o cream pentru a o da mai departe.

In fiecare moment prezent avem trei repere:

1. Ce este in jurul nostru? Realitatea fizica din jurul nostru. Suntem intr-un birou. Suntem pe o straduta linistita. Suntem intr-un parc inconjurati de copaci si flori. Informatii din exterior.

2. Ce simtim? Corpul nostru care ne spune in orice moment ce simtim in legatura cu fiecare moment prezent. Informatii din interior.

3. Ce gandim? Gandurile noastre care preiau informatii din exterior, le conecteaza cu informatii existente in interior si creeaza scenarii pe baza carora se contureaza apoi realitatea fizica. 

Fiecare dintre noi a trait macar o data sentimentul divinului. Fiecare dintre noi a fost cuprins de acel fior care dezvaluie ceva ce are putere absoluta sa te striveasca, dar alege sa te ridice in brate. De frumusetea naturii care nu are limite si nu cunoaste teama. De momentul in care se naste o viata. Fiorul dat de dragoste. Fiorul unei sincronicitati. Divinul nu poate fi confundat. Pentru ca invariabil se naste in inima si te cuprinde cu totul. Mai mult, se revarsa si atinge tot ce e in jurul tau. Se transmite fara oprelisti. Pentru ca fiecare dintre noi e dotat cu un "decodor" de divin.

Ridicarea nivelului de constiinta deasupra limitarilor date de credinte, societate, paradigme invechite, este modul in care cream in jurul nostru o realitate, care este suport pentru divin. Pentru miracole. Care nu exista in sine ca materie si atat. Care exista ca mod de manifestare a divinului. Prin care totul se poate, totul se stie, totul exista. 

Cand traiesti esenta ta divina, totul e plin, perfect si mult.

Photo by Ramyo - Breathtaking view of Lofoten, Nordland, Norway. 

Disperarea, un alt fel de drog

Multi dintre noi asteapta pana in ultimul moment, inainte de a constientiza nevoia reala, care sta la baza a ceea ce isi doresc. De aceea, a avea nevoie de ceva, e asociat in general, cu a fi disperat. Asteptam pana in ultimul moment, pana cand nevoia devine urgenta, iar noi disperati sa obtinem un anume rezultat. Asteptam pana in ultimul moment, astfel incat disperarea sa fie cea care ne activeaza vointa, disciplina si puterea de a actiona. De aici, din acest gen de experiente s-a nascut ideea, pe care toti o cunoastem atat de bine, ca majoritatea oamenilor dau ce e mai bun in ei, sub presiune si ca in conditii normale, le lipseste capacitatea de a obtine aceleasi performante. Poate tocmai de aceea, multe lucruri se intampla in "al doisprezecelea ceas", sau in "ultimul moment", inainte de a fi prea tarziu, pentru ca atunci, constientizarea nevoii este maxima si ea devine cea mai importanta. Asta ne mobilizeaza toate resursele si ne organizeaza vointa si capacitatile intr-un tur de forta. Nu de putine ori, avem senzatia ca in acele momente avem puteri, mult peste puterile noastre.

Disperarea este adrenalina unei nevoi. Iar noi devenim cu usurinta dependenti de adrenalina. Folosim disperarea ca pe un drog, care sa ne transforme in eroi. Traim in momentele de disperare, vieti intregi concentrate uneori, in cateva secunde.

Pe de o parte, disperarea genereaza motivatie imensa si vointa puternica de a obtine un rezultat, mai ales sub presiunea timpului. Pe de alta parte, in acele momente de disperare, suntem predispusi sa ne atasam foarte tare de un anume rezultat. Sa nu mai putem accepta orice rezultat. Pentru ca nu mai avem timp de alte variante. In acel moment, practic, putem bloca obtinerea rezultatului, ingustand puterea de manifestare la un singur rezultat si atasandu-i frica de a nu-l obtine. 

Aceta este momentul in care schimbam combustibilul care sta la baza motivatiei noastre din nevoie, in frica. Dam increderea in forta noastra si a universului, pe frica.

Disperarea are si ea gradele ei. O disperare moderata, e constructiva si ne asigura un surplus de cai putere, pentru a ne implini nevoia. O disperare extrema, intensa, este un factor motivator extraordinar, dar contine si un factor de risc pe masura. O disperare extrema ne forteaza sa actionam , fara sa mai tinem cont de precautie. E ca si cum am goni cu 300 de km la ora. La viteza asta, orice greseala poate fi fatala.

Disperarea fie ea moderata sau foarte puternica, este in sine o stare mentala extrema, pe care ar trebui sa o evitam. Si totusi, ea actioneaza ca un drog. Pentru ca are forta de a ne mobiliza. Ca orice extrema, ne solicita si ne uzeaza resursele fizice si mentale. De aceea, ar trebui sa "ne lasam" de drogul disperarii, si sa invatam sa cream suficienta motivatie de a ajunge la rezultatul dorit. Sa constientizam scopul si semnificatia nevoii noastre, inainte sa ajunga in zona de disperare. 

De exemplu, in conditii normale, nu suntem disperati dupa oxigen. Si totusi, nu exista o nevoie mai mare de oxigen pentru a exista. Putem invata deci, sa ne dorim cu putere, ceea ce avem cu adevarat nevoie, constienti de nevoia noastra, dar fara disperare. 

Avem nevoie sa invatam sa facem diferenta intre o simpla dorinta, un capriciu si ceea ce ne dorim cu adevarat. Ceea ce vrem sa creeam trebuie sa aiba la baza o nevoie reala. Pentru a avea o nevoie reala care sa genereze si motivatie, nevoia trebuie sa serveasca unui scop, unui ideal, unui obiectiv care are importanta majora pentru noi. Fara un scop, nu vom putea mentine un efort intensiv de care e nevoie pentru a crea ceva in mod constient. 

A-ti dori ceva, doar asa, de dragul de a-l avea, nu are nici un sens. Poate fi un semn ca acea dorinta incearca sa suplineasca o lipsa reala de "ceva". In schimb, atunci cand chiar ai nevoie de ceva (similar cu oxigenul) se activeaza in tine forta de a creea si vointa. Acestea semnaleaza universului ca exista o nevoie, un spatiu care trebuie umplut. Cu cat mai inalt este scopul, cu atat mai mare este puterea vointei de a creea ceea ce ai nevoie. Si unde exista vointa, intotdeauna se va gasi o cale.