Legile spirituale

Exista legi, sintetizand reguli, pe care, noi oamenii, le-am creat, dupa o statistica a faptelor umanitatii si care ne guverneaza diferite segmente ale vietii. Atunci cand adevarurile a doua parti nu se mai intalnesc in nici un punct, apelam la aceste legi, aplicate de o entitate externa, considerata obiectiva. 

Un avocat bun, alege legea pe care sa o aplice in functie de cazul concret al clientului, numai dupa aduna si studiaza cu atentie, dupa ce intelege exact faptele, inlantuirea, motivele, cauzele si le leaga intre ele. 

In univers, exista de asemenea niste legi. Toate fiintele au legile lor proprii. Animalele au legile lor, oamenii au legile lor, plantele au legile lor.

Chiar si divinitatea are legile ei. Legi dupa care am fost creati si noi, oamenii. Legi care prevad ca viata fiecaruia dintre noi este menita sa implineasca potentialul nostru unic, printr-o calatorie care purifica prin lectiile invatate. 

Dar asemanator cu legile noastre pamantesti, legile divinitatii nu au sens fara cele sapte miliarde de suflete - cazuri concrete - aflate acum pe pamant. Fara povestea fiecaruia. Ne putem imagina, perfectiunea, acuratetea si universalitatea acestor legi, daca ele reusesc sa poata fi aplicate asupra atator miliarde de cazuri unice. Fara sa nedreptateasca pe nimeni.

Si totusi, exista acolo, undeva, niste legi care se aplica invariabil tuturor. Nasterea, moartea, legea atractiei, legea polaritatii, legea karmice, legea reflectiei, legea iubirii, legea unitatii, sunt doar cateva dintre cele mai cunoscute. Teoretic, chiar si cunoscand singura poveste, a unui singur om, putem sa intram in contact cu legile divinitatii. Dar, desigur, cunoasterea lor, nu este suficienta. In egala masura, exact ca in domeniul juridic, procedura, aplicarea lor concreta, practica, sunt la fel de importante.

Maestrii spirituali, inteleptii, consilierii, terapeutii, toti reprezentantii acestui potpuriu de tehnici si practici de dezvoltare personala si spirituala, sunt niste avocati, cunoscatori de legi divine, care ne propun o cale, un mod de a ne construi si sustine propriul caz, propria implinire spirituala.

Desigur, fiecare dintre noi este un Client. LIBER sa isi aleaga constructia propriului caz. Liber sa aleaga cum pledeaza. Implinirea fiecaruia vine din viata traita cu propriile intrebari, cu propriile adevaruri, cu propriile raspunsuri care functioneaza, in acord cu legile naturii, cu legile divine si care genereaza bucurie, iubire si inspiratie. 

Tu, cum alegi sa pledezi in cazul tau?

Miracolul din fiecare poveste

Mayasii spun ca trebuie sa treci prin 52 de cicluri a cate 260 de zile (un an Tzolkin la ei, e format din 260 zile obtinute din 13 numere x 20 semne solare) pentru a avea dreptul sa inveti pe cineva, ceva. Asta inseamna putin peste treizeci de ani. In cele 52 de cicluri, se presupune ca treci prin toate experientele de care ai nevoie, pentru a te cunoaste si a-ti invata propriile lectii. Pentru a intelege si aplica legile universale, pentru a incepe sa iti creezi constient viata si pentru a fi pregatit sa dai inapoi lumii ce ai primit la randul tau. 

Ma uit in jur si constat cu multa bucurie, ca acceleratia resimtita la nivelul timpului, se manifesta si aici. Ma recunosc in oamenii din jurul meu, pe mine acum ceva timp, trezindu-ma ca dintr-un somn adanc, in mijlocul unei specii straine. Unde nu intelegeam nici un cuvant. Sa nu va imaginati ca totul s-a intamplat intr-o secunda. Nu. A fost un proces ireversibil, e adevarat, dar care a durat. La un moment dat, limbajul cifrat si zgomotul, intamplarile, furnicarul si haosul au inceput sa se supuna singure ordinii. Ca atunci cand te afli intr-o multime si auzi doar zumzetul ei. Apoi, din tonul vocilor, din ritmul si viteza cuvintelor, din respiratiile dintre cuvinte, din bataile tale de inima, iti dai seama de energia multimii. La un moment dat, exact ca atunci cand faci zoom pe aparatul foto pentru a te apropia de subiect, am plasat atentia mai aproape de mine, de-a lungul frazelor. Mi-am dat seama ca inteleg cuvintele, ca de fapt am stiut dintotdeauna limbajul care se vorbea in jurul meu. Ca toate cuvintele erau cunoscute. Ca toate frazele au inteles. Ca haosul era in mine. Iar ochii imi erau inchisi. 

Din momentul in care am dat jos granita dintre mine si ce este in jurul meu, nu am mai simtit nevoia sa ma fac remarcata, sa ies in evidenta, sa atrag atentia, sa fiu speciala, sa am dreptate, sa ma simt ranita. Granita pe care eu singura o inventasem, ma despartea imaginar ce era in jurul meu si ma forta sa imi apar teritoriul, sa imi apar individualitatea. 

Acum sunt parte din intreg. Si toti ceilalti fac parte din mine. Cei care sunt cei mai aproape de mine, sunt cei pe care i-am chemat sa ma invete cate ceva important. Lumea intreaga sta pe terasa mea. Iar eu sunt o mica globula rosie ce port oxigen in acest mare organism care e universul. Rolul meu nu este sa cladesc ziduri intre mine si ceilalti. Si nici sa salvez alte globule, daca nu vor sa fie salvate. Rolul meu este sa fiu fascinata intratat de mult de existenta acestui univers, de frumusetea lui, de frumusetea si complexitatea tuturor oamenilor din jurul meu, incat sa primesc cu bucurie si recunostinta viata care mi-a fost data.  Sa o consider un dar atat de pretios, cu atat de multe experiente de trait, cu atata frumusete in fiecare dintre ele, incat sa nu ma mai pot intoarce vreodata in intunericul subconstientului. In deriva. In vrie. Ci sa stau in miracol. 

Sa inteleg ca o experienta placuta, e egala cu o experienta pe care o consideram neplacuta. Ca ele vin si trebuie sa treaca precum capriciile vremii. Careia nu putem sa-i cerem socoteala. Dar putem sa invatam sa iubim ploaia, sa iubim senzatia de camin cald si protector, atunci cand afara e furtuna. 

Am inteles ca fiecare dintre noi, traim de-a lungul unei vieti toate miracolele universului, indiferent daca locuim intr-o camera modesta, sau intr-un palat, daca mergem in fiecare zi pe jos, cu bicicleta, cu metroul, cu taxi-ul sau cu o masina de lux, la un loc de munca aparent neinsemnat, intr-un mecanism enorm, sau la pasiunea noastra, ca antreprenori, facand ceea ce ne place si ne implineste. 

Indiferent daca suntem anonimi sau faimosi, daca singurele persoane cu care vorbim intr-o zi sunt cersetorul de la colt, vanzatoarea de la alimentara, controlorul de bilete sau presedintele Americii, vedetele TV si cercetatorii de la NASA, avem exact aceleasi sanse de a ne gasi rostul, avem aceleasi sanse de a ajuta, de a ne implini. De a intelege, ca pentru a te putea bucura de viata, pentru a gusta fericirea, trebuie mai intai sa constientizezi ce ai primit, sa apreciezi ce ai primit, sa te bucuri de ce ai primit, sa multumesti pentru ce ai primit. Undeva pe parcursul acestui proces fericirea se instaleaza singura. Ea nu mai ramane optionala. Vine si se aseaza in inima ta, raspunzand invitatiei tale. 

Din acel moment traiesti intr-o alta dimensiune. Sentimentul de implinire nu mai vine din comparatie, vine din plinul fiecarei secunde traite cu sens. Vine din emotia simpla care te cuprinde vazand un om batran, bolnav sau neputincios. Vine din intelegerea oricarui om, care se straduieste sa isi gaseasca drumul. Sau inca simte nevoia sa se apere. Vine din faptul ca stii ca fiecare om are o poveste. Fiecare om iubeste pe cineva. Fiecare om a plans macar o data inainte de a se tarnsforma in gheata. Fiecare om a pierdut ceva. Fiecare om a sperat, a dorit, a visat ceva. Nici nu mai conteaza daca visele lui s-au implinit, daca a plans o viata dupa ele sau daca te-a ales pe tine, copilul lui in locul visului lui. 

Miracolul vietii e in fiecare poveste. Nici o poveste nu e banala. Nici o poveste nu e usoara. Nici o poveste nu consta doar in final. Fiecare poveste face parte dintr-o alta poveste. Undeva printre ele e si povestea ta. Nici o poveste nu e fara sens. In fiecare poveste e intreg miracolul vietii. Fiecare poveste e, pana la urma, aceeasi poveste, traita intr-un mod subiectiv. Dintr-o alta perspectiva. Intr-o alta nuanta. Intr-un alt fel. Uneori in acelasi fel. Mai multe generatii la rand.

Si fiecare poveste e o noua ocazie pentru fericire. Orice intalnire cu un om, e o invitatie in povestea lui. Si e intotdeauna despre povestea ta. Acorda-ti timp, ofera-i timp. Fii atent, fii prezent. Intra cu sfintenie in povestea celuilalt. Cu admiratie. Dezbraca-te de judecati si prejudecati. Iar tu, spune-ti povestea cu gratie. Cu sinceritate. Fara nevoia de retus. Fara nemultumire. Fara nerabdare. Cu recunostinta. 

In loc sa umpli povestea cu asteptarile si ego-ul tau, mai bine lasa loc, despre orice poveste ar fi vorba, pentru miracol. Cauta miracolul in orice poveste. Vei primi la schimb fericirea.