Cat de mult comunicam?

Sunt infinite modurile in care comunicam. Verbal, vizual, auditiv, senzorial, emotional, kinetic, psihic si spiritual. In orice mod ne-am exprima, comunicam pentru a ne conecta unii cu altii. De-a lungul vietii, nu avem nici o pauza de la comunicare. Nu prea ne luam concediu. Caci si tacerea spune intordeauna ceva despre noi. 

Comunicam cu toata fiinta noastra. Comunicam prin cuvinte. Dar prin cuvinte, ascundem la fel mult. Comunicam prin gesturi. Uneori adaugand forta cuvintelor, alteori doar pentru a le contrazice. Comunicam prin mimica. Si rareori constientizam ca este cea mai directa si expresiva forma de a ne spune parerea. Mimica, gesturile fetei, daca le putem spune asa, sunt mai degraba legate cu inima decat cu mintea. Si de aceea, sunt mai greu de controlat. Sau sunt mai greu de mentinut o perioada mai lunga. Daca simti pe dos fata de ceea ce vrei sa arati, zambetul se transforma in rictus, si muschii sunt trasi efectiv catre in jos. 

Comunicam cu privirea. Pierduta sau intrebatoare. Sfredelitoare ca un burghiu sau calda ca o mangaiere. Privirea poate fi un bisturiu taios, sau o invitatie la dragoste. Privirea poarta uneori mai multa energie decat cuvintele. Fie furie, fie blandete, privirea conecteaza sufletele cel mai usor. 

Comunicam prin postura. Cand suntem abatuti, tindem sa stam si sa mergem cocosati. Cautam cu privirea mai mult in pamant, decat in ochii celorlati. Iar cerul ni se pare greu de privit. Cand suntem fericiti, barbia e indreptata in sus, privirea zburda, zboara, e puternica si exprima siguranta. 

Comunicam prin hainele si stilul pe care il alegem. Uneori suntem neglijenti, grabiti si incropim la repezeala un asorteu. Alteori avem atata nevoie ca hainele sa ne apere si sa ne ascunda, incat le acordam exagerat de multa atentie. Uneori lasam hainelor intreaga grija a comunicarii. Alteori hainele noastre cer multa atentie si dragoste. Recunosti oamenii liberi si activi, prin faptul ca nu ai neaparat timp sa le remarci hainele. Ceea ce sunt ei comunica suficient. 

Comunicam prin cat de apasat mergem sau vorbim, cat de drepti stam, cat dam din maini, cat de mari facem pupilele, cat ridicam sprancenele, cum ne pocnim degetele, cat ne miscam picioarele, cat cascam, cat de tare vorbim, cat ne tremura vocea, cate ticuri avem, cat de atenti suntem, sau cat vrem sa parem, cat ne obosim sa mimam interesul sau entuziasmul, cat timp petrecem uitandu-ne inapoi, in oglinda, in curtea vecinului, in ochii celorlalti, cat de insistenti suntem, cat de curiosi, veseli sau tristi. 

Comunicam prin ganduri. Gandurile calatoresc si poarta energie, exact ca si atingerile. Ne conectam uneori milioane de oameni o idee dintr-un gand scris. Ne gandim la ceva si observam ca gandul a ajuns mai repede si mai exact decat o scrisoare recomandata. 

Comunicam in spirit. Dincolo de ganduri, dincolo de cuvinte si gesturi, la un alt etaj, spiritul are agenda lui de calatorii, intalniri si conversatii. El ne ghideaza usor pasii catre urmatoarea strada, urmatorul om, urmatoarea intamplare.

Comunicam in fiecare nanosecunda a noastra. Suntem niste emitatori de frecvente, interceptati de cei care recunosc limbajul nostru. Deschid "radioul" si aud muzica preferata. Sau nu ne plac, ne inchid si cauta o alta frecventa. Un alt emitator.

Ne simtim atat de mult in control. Si in realitate suntem atat de transparenti. Orice vrem sa aflam despre celalalt, e in fata noastra. Disponibil intotdeauana. Cantitatea de informatie si calitatea descifrarii, insa, depind numai de deschiderea noastra. De interesul nostru, de motivatia noastra, de nivelul nostru de dezvoltare. Cunoastem atat cat suntem dispusi sa cunoastem. Aflam atat cat suntem pregatiti sa aflam. Primim atat cat loc facem sa primim. 

Avem la dispozitie tot ce ne trebuie pentru a fi conectati: telefoane, internet, retele sociale. Si totusi, nu ne invata nimeni ca a fi conectat inseamna a fi prezent in prezent, cu totul, cu mintea, cu sufletul, fizic, constient de ceilalti, constient de ce e in jur: natura, familie, comunitate si constient de tine. De ce simti. Dar pentru asta, ai nevoie sa stii sa iti inchizi vocile si zgomotul din minte, asa cum inchizi un telefon mobil. Abia apoi te poti conecta la frecventele pe care oamenii comunica, si nu doar la cele aparente si voite ci la cele subtile care vin mai din profunzime.

Caci daca stau bine si ma gandesc, ziua este o intersectie de suflete. Unele grabite, altele care au venit sa stea, altele locuiesc acolo, unele cu bagaje, altele cersesc, unele infometate si insetate, altele linistite. Se petrec si se ating intre culorile semaforului. Pe verde. Poate isi inmaneaza mesaje. Apoi se face rosu si ziua se incheie. Iar maine, intr-o alta intersectie...

Fara cuvinte

Ce-ar fi daca fiecare om ar putea comunica doar in limba lui? Daca nu ar exista o limba nationala, sau de circulatie internationala, nici macar valabila pentru doi oameni?

Imaginati-va cat de complexa ar deveni atunci intalnirea dintre doi oameni. Cat de bogata in trairi ar fi. Fiecare dintre ei ar trebui sa abandoneze orice alta preocupare si sa participe la acest schimb pe de-a intregul. Cel care comunica ar trebui sa dea toate informatiile, sa participe cu limbajul non verbal, sa se gandeasca inainte de a incerca sa explice, la intreg traseul cognitiv pe care il va parcurge interlocutorul.

Lipsiti de ajutorul cuvintelor am fi nevoiti sa angajam resurse nebanuite, pe care acum le constientizam din ce in ce mai putin: mimica, puterea de expresie a privirii, tonalitatea, gesturile, energia, chiar si telepatia. Gandul ar deveni vehicul al comunicarii.

Imaginati-va ca la capatul celalalt propriul limbaj, nu ar folosi la nimic. Ascultatorul ar trebui sa implice toata atentia lui, sa renunte la toate prejudecati, la incarcatura predefinita pe care unele cuvinte o poarta, la prescurtari care uneori te arunca intr-o alta directie fata de mesajul initial. Ascultatorul ar trebui sa fie politicos si sa lase un loc liber in mintea si in inima lui, un loc pregatit sa primeasca mesajul celuilalt.

Imaginati-va ca cei doi ar fi nevoiti sa se abandoneze integral momentului prezent. Ar fi nevoiti sa dea atentie oricarui detaliu. Ar fi fortati sa aiba mintea si inima dechise, pentru a afla cu adevarat ce vrea sa transmita celalalt. Am fi nevoiti sa observam daca cel din fata noastra este calm sau agitat, daca e vesel sau trist, daca e odihnit sau obosit, daca e senin sau preocupat, daca e sincer sau nu. Cu ce e imbracat si ce transmite vocea lui. Dar corpul? Dar atitudinea?

De multe ori, folosind cuvintele, fara sa ne dam seama, ele vin si se aseaza peste ceva deja scris. Un cuvant are pentru noi o semnificatie, o experienta si o emotie, pe care vorbitorul nu intentionase sa le ataseze. Un cuvant poate avea o greutate mai mica sau mai mare pentru oameni diferiti. Si iata cum, cu usurinta si rapiditate, mesajul e deja deformat. El va fi descifrat, dar cu aceste erori proveninte din propriile atasamente, iar dupa traducere, va insemna cu totul altceva. Daca mesajul merge mai departe, fata de sursa originala, dupa un timp, va ramane foarte putin din el, sau chiar nimic.

Daca nu am avea la dispozitie cuvintele, am fi nevoiti sa sa traim la timpul prezent cu fiecare om pe care l-am intalni. Daca nu am avea la dispozitie cuvintele, am pierde 5% si am castiga 95% din mesaj. Daca nu am avea la dispozitie un limbaj comun, ar trebui sa ne reinventam de fiecare data cand transmitem sau decodam un mesaj. Sa acceptam ca orice mesaj poate sa vina catre noi. Nu am mai fi tentati sa pandim o pauza in discursul celuilalt, in care sa ne repezim cu mesajul nostru pregatit de-a gata. Daca nu am avea la dispozitie cuvintele, ar trebui sa avem incredere in senzatiile transmise de corpul nostru. Am sti atunci, daca ne simtim bine cu cineva sau nu, daca cel din fata noastra e autentic sau nu. Nevoiti sa fim atenti, am observa trasaturi, energie, nuante, semnificatii reale. Am trece de fatada cuvintelor.

Dar, pe langa toate astea, unul dintre cele mai importante avantaje cred ca ar fi, nemaiavand cuvintele, sansa de a ne observa. De a observa cum ne simtim noi in preajma interlocutorului. Ne simtim in largul nostru, sau intimidati? Ne lasa spatiul de care avem nevoie sau il ocupa el pe tot? Ne simtim apasati sau inspirati? Grei sau usori? Obositi sau energizati? Pentru ca la final, scopul oricarei intalniri, comunicari, interactiuni este de a afla daca exista un drum pe care vom merge impreuna sau dimpotriva, e doar un indicator care nu spune stop, la dreapta, fundatura.

Ceea ce simtim noi, este ghidajul pe care il primim pentru a sti daca suntem pe directia buna sau nu. Iar pentru a afla ce simtim, avem nevoie sa ne debarasam de cuvintele "semi-preparate" ale caror semnificatie e deja "gatita" de altii sau de experientele noastre din trecut.

Cel mai valoros cadou pe care il poti face cuiva este atentia ta. Fa acest cadou celui din fata ta. Fa-ti acest cadou tie.

Buna dimineata!