Existam prin ceilalti

Daca nu ar exista ceilalti nu am putea sa ne vedem frumusetea. Sau uratenia anumitor momente. Fiecare om intalnit e o perspectiva, un unghi, o mica oglinda care ne reflecta o anumita trasatura. Uneori aratam foarte bine, ne place, ne admiram in ochii anumitor oameni. Alteori, oglinda ne scoate in cale trasaturi de-ale noastre care nu ne plac. Pe care nu le acceptam ca existand in noi insine. Pe care le respingem. Si le opunem rezistenta. Si atunci ii evitam. Ne ascundem de ei. Sau intram in conflict cu ei. De fapt intram in conflict cu propriile trasaturi negate si neintegrate. 

Daca nu ar exista ceilalti, nu am avea nici un reper. Tot ce am emite ar avea caracter absolut. Prin ceilalti totul se relativizeaza. Prin feedback-ul celorlalti apar ajustarile. Dinamica. Relationarea. Ne putem raporta la o imagine. Avem un punct de pornire. Stim unde ne aflam in acel moment, in raport cu celalalt. Si putem stabili locul unde vrem sa ajungem. 

In univers nu exista nimic absolut. Totul este in relatie cu totul.

Oamenii apar in jurul nostru si se comporta in functie de vibratia noastra. Ne reflecta starea pentru ca noi sa o putem accepta sau ajusta. 

Credintele noastre limitative, prejudecatile, programarile subconstiente, tiparele mentale actioneaza ca niste filtre ce produc distorsiuni pe care le percepem in oglinzile-oameni cu care relationam. 

Opreste-te pentru un moment in mijlocul realitatii tale. Ingheata imaginea. Si fa un cerc de 360 de grade. Uita-te cu atentie la viata ta. La realitatea ta. La fiecare om din jurul tau. Fii atent la cei pe care ii admiri, la zonele in care te simti confortabil intr-un mod natural, nu doar pentru ca esti aprobat. Identifica-i pe cei care te inspira si te fac sa simti ca in urma interactiunii cu ei, cresti. Intelectual, mental, spiritual, fizic, te simti mai bun, mai mult, mai rafinat. 

Apoi dezgheata imaginea si da-ti voie sa curgi. Intra cu incredere in fiecare interactiune cu ceilalti. Ei sunt cumva chemati de tine pentru a te cunoaste. In asta consta frumusetea relationarii. Iar tu esti mereu altul. In urma fiecarui om, necunoscut, familie, prieten, adversar, amic, sef, coleg. Atunci cand in jurul tau apar clienti, cunostinte, oameni care nu te reprezinta, sau atunci cand cei foarte apropiati chiar, familie, prieteni, iubit/a se comporta ciudat, intr-un mod surpinzator sau neplacut, intoarce-te la tine, fa freeze din nou pe imagine si intreaba-te, cauta, curios si deschis ce anume din tine a adus situatia respectiva in atentia ta. Ce trasatura care se cere acceptata sau schimbata vrea sa iasa din subconstient la lumina pentru a fi integrata. 

Esti un diamant cu atatea carate cati oameni cunosti si cate situatii traiesti. Fiecare fateta a ta e o lume in sine cu scenariile si dinamica sa. Tu esti diamantul. Piatra pretioasa. Pe care tot ce ti se intampla intr-o viata il slefuieste. Uneori de-a lungul unei vieti cea mai mare parte a diamantului reuseste sa iasa la suprafata in toata splendoarea sa. Alteori raman zone acoperite, care nu stralucesc. Dar tu ramai diamant in esenta. Si nimic nu poate sa schimbe asta. 

Ceilalti sunt acolo in viata ta pentru a-ti reflecta particele din tine. Pentru a te ajuta sa te cunosti. Pentru ca in final sa realizezi ca tu esti un diamant. Menit sa infrumuseteze lumea prin stralucirea lui. 

"Cunoaste-te pe tine insuti” era inscris pe templul lui Appollo din Delphi, acum cateva mii de ani.  Nimic nu s-a schimbat in esenta umana de atunci. Noi ne putem cunoaste doar prin ceilalti. Existam si ne exprimam doar in si prin interactiunea cu ceilalti. Suntem atat de buni pe cat de multumiti sunt clientii nostri. Suntem atat impunatori pe cat de respectuosi sunt subordonatii si colegii nostri. Suntem atat de iubitori cat de mult ne iubesc cei apropiati. 

Tot ce e in jurul nostru e creat de noi. Tot ce e in jurul nostru suntem noi.  Tot ce vezi in jurul tau esti Tu.

Valoarea timpului

Nu mai e nici un secret faptul ca timpul nu este linear. Ca uneori curge cu viteza uluitoare, alteori  este dens, si consistent. Dar ce este pana la urma timpul? In ce consta si cum se masoara valoarea timpului? De ce uneori devine amenintator, iar alteori e prietenul nostru si nu am vrea sa-i mai dam drumul?

Timpul a fost inventat pentru a avea un mod de a masura cantitatea de viata din fiecare moment prezent. Pana la urma, la nivelul universului, o viata de om nu e nici macar cat un clipit de ochi. 

Timpul se scurge printre degete cu o viteza uluitoare atunci cand esti plecat din acel moment. In trecut, de exemplu, cand tot ce faci este sa folosesti timpul pentru a rumega din nou si din nou, in neacceptare, un timp pe care nu il mai poti schimba. Sau esti plecat in proiectiile despre cum ar trebui sa arate prezentul, fara sa faci pasi pentru a construi acele imagini in realitate.

Timpul este un instrument de masura al transformarii noastre. Nimic nu poate sa stea pe loc. Nimic nu ramane la fel. Totul e miscare. Totul e schimbare. Totul e transformare. Totul e creatie. Iar timpul este o masura a creatiei si evolutiei noastre. 

Atunci cand umplem secundele cu creatiile noastre fie ele copii, realizari, arta, scrieri, ganduri, obiecte, gradinarit, descoperiri stiintifice, inventii, timpul devine o componenta a creatiei noastre. Viata este un depozit de materii prime. Timpul este o masura a transformarii acestor materii prime in creatiile noastre. Indiferent ca vorbim de creatii in plan fizic, mental sau cel al spiritului. 

Iar timpul ca orice alt element care participa la creatie poate fi transferat. In ceea ce cream. Creatiile noastre in care timpul a fost tesut, sunt parte din noi, dar au si o viata a lor, separata. Si nu exista grad de comparatie intre creatii in afara bucuriei traite in momentul creatiei. Fie ca e vorba de copii care inseamna viata in sine, de inventii care usureaza viata altor oameni, de alimente care hranesc oameni, de carti sau programe care deschid mintea celorlalti oameni, de muzica si opere de arta care inalta spiritul, atata timp cat cel care le-a creat a trait bucurie in momentul creatiei, acea bucurie a impregnat timpul, implicandu-l in actul creatiei. Prin bucuria traita, acel timp primeste identitate si consistenta. Din martor si unitate de masura, timpul devine parte din creatie. 

Timpul capata valoare atunci cand e parte din transformarea noastra. Fie ca e vorba de dezvoltarea si evolutia noastra de orice fel, fie de timpul investit in copii nostri, fie cream ceva, valoarea timpului este data de intensitatea bucuriei traite si transferate din noi catre acel moment, acel obiect, acea fiinta, acea creatie. Traim de fapt cata bucurie putem sa adunam.

Castigi atat cat ai invatat sa pierzi

Venim pe lume si cautam zi de zi sa implinim idealuri care ni se par fiecare pe rand importante. Sa avem succes, sa fim bogati, sa fim faimosi, sa fim fericiti, sa intelegem care ne este menirea pe acest pamant. Uneori, petrecem o viata intreaga in cautarea acestor raspunsuri, fara sa zarim din cauza copacilor, padurea ce isi intinde maretia si frumusetea in spatele lor. 

Cati dintre noi putem accepta cu usurinta faptul ca intr-o buna zi va trebui sa renuntam la viata, in forma aceasta pe care o cunoastem in trupul fizic? Ca intr-o zi ni se va cere sa pierdem cel mai de pret lucru pe care il avem pe acest pamant, insasi viata noastra.

Caci ceea ce primim este un sir de momente prezente, fiecare cu viata lui proprie si singurul mod in care o putem trai este sa scoatem maxim din fiecare moment. In fiecare moment prezent ni se ofera sansa bucuriei vietii, doar atunci cand acceptam ca in secunda urmatoare sa pierdem acel moment, pentru a primi un nou moment prezent. Purtand o noua sansa. Intreaga viata, incercam sa aflam taina timpului si unde se duc secundele cand mor. Intreaga viata invatam de fapt sa pierdem. 

Caci fiecare obiect al creatiei, fiecare lucru manifestat, fiecare obiectiv implinit, fiecare vis implinit, contine in chiar nasterea si existenta lui si cealalta fata a monedei: declinul, disparitia, pierderea, moartea. Exista o lege a compensatiei in univers in care viata fiecarui lucru este un ciclu intre nastere si disparitie.

Ai bani sa mananci la cele mai luxoase restaurante din lume, dar nu ai posibilitatea de a impartasi bucuria gustului mancarii cu cei dragi Sau fiecare imbucatura este foarte gustoasa, dar esti sarac si il invidiezi pe cel bogat ca isi permite mai mult. Esti bogat si bolnav, bogat si singur, bogat si inconjurat doar de acei prieteni care vad in tine un sac de bani. Esti sanatos dar sarac, ai prieteni care sa te ajute, dar nu ai masini si obiecte sclipitoate. Orice exista intr-o parte, nu exista in alta parte. E o lege a echilibrului si compensatiei in univers pe care nimeni nu o poate incalca. 

Vei castiga bani atunci cand esti dispus sa ii pierzi sau sa platesti pretul lor: sanatate, prietenia, familia, lipsa de confort, un program prelungit, un efort sustinut. Vei avea prieteni, atunci cand esti dispus sa fii tradat, dupa ce ai investit toata increderea si ce ai avut mai bun. Vei avea parte de iubire, atunci cand vei invata sa pierzi ceea ce iubesti. Vei avea parte de faima, doar atunci cand vei accepta sa te expui, sa fii vulnerabil. Vei fi fericit doar atunci cand vei invata sa renunti la asteptarile tale si sa primesti tot ce vine spre tine. Vei avea ce iti doresti, atunci cand vei renunta la ceva ce ai, pentru a darui celorlalti. 

Fiecare moment este o ocazie de a experimenta viata. Viata este o moneda cu cap si pajura. Nu putem sa alegem intotdeauna doar partea castigatoare. Intotdeauna vom avea egal intre ceea ce primim si ceea ce pierdem. Modul in care invatam asta poate sa difere. Putem castiga multi ani, putem sa fim feriti de necazuri multi ani, poate sa ne mearga bine, sa fim sanatosi si dintr-o data sa pierdem tot. Sau putem pierde de multe ori cate putin si imediat sa castigam inapoi cate putin. Putem avea tot intr-un domeniu si sa nu avem nimic in altul. Putem avea toti banii din lume si sa fim tristi. Sau putem avea toti banii din lume si sa fim bolnavi. Sau putem avea toti banii din lume dar sa nu avem familie si prieteni, ci sa fim singuri. Cel care se bucura putin, sufera putin. Cel care se bucura mult, sufera mult. 

Atunci cand pierdem pe cineva drag si consideram ca ne este luat pe nedrept, sa ne amintim ca fiecare are socotelile lui cu viata. Ceea ce avem noi de invatat este sa facem fiecare moment atat de bun cat putem noi, sa scoatem din fiecare moment atat bucurie cat putem. Fiecare lucru pe care il obtinem sau realizam, contine pretul acceptarii pierderii lui.

Muncim, alergam, ne sacrificam timpul si energia pentru un obiectiv. Fie pentru bani, cariera, copii, un titlu, o diploma, o descoperire stiintifica, fie pentru succes, faima, o vacanta sau o relatie.  Daca nu gasim bucurie in fiecare moment pe care il investim in realizarea acelui obiectiv, atingerea lui nu va inseamna pentru noi decat o pierdere. Caci dupa ce ai realizat un obiectiv si euforia acelor catorva momente cand esti in varf trece, ramai cu un gol, atata timp cat drumul nu ti-a adus bucuria si satisfactia care sa iti fi implinit timpul petrecut cu atingerea lui. 

Viata nu este o linie dreapta. Poti sa te nasti la campie, la deal, la munte sau la mare. Este un drum cu urcusuri si coborasuri. Pantele pot fi line sau abrupte. Atata timp cat drumul iti aduce bucurie, atata timp cat stii ca pentru a avea ceva, trebuie sa platesti ceva, dar ce vrei sa primesti si ce esti dispus sa dai poate fi la alegerea ta, viata va fi frumoasa, corecta, armonioasa si echilibrata. Nu poti alege cum sa te nasti, in ce loc si cu cate resurse. Dar poti alege sa apreciezi ca tu, da, chiar tu, din atatea sute de milioane de posibilitati, ai primit odata cu aceasta viata sansa de a parcurge acest drum, sansa de a intelege si primi darurile vietii: bucuria, fericirea, frumusetea, abundenta, compasiunea, recunostinta, sansa de a crea, liberul arbitru si mai ales libertarea de a-ti alege atitudinea in fata oricarei situatii. 

Indiferent ca intr-un moment sau altul pierzi sau castigi, ceea ce ai nevoie sa intelegi este ca asa cum tu ai primit viata impreuna cu sfarsitul ei, orice castig vine impreuna cu o pierdere. Si ca nu e nici o tragedie in asta. 

Castigi  doar atunci cand ai invatat sa pierzi. Castigi doar atat cat ai invatat sa pierzi. Pentru ca fiecare dintre noi este un alchimist al carui rol este sa aleaga sa primeasca in fiecare moment darul pe care acel moment il are. Sa primeasca cu recunostinta fie ca e o lectie, un test, o bucurie sau o binecuvantare. Pentru ca fiecare moment e o sansa nepretuita de a gazdui si experimenta acest miracol numit viata.  Iar in momentul in care constientizam asta, a pierde se transforma in a darui.