Corp-suflet-spirit

Avem un corp. Pastratorul instinctelor, simturilor si dorintelor noastre primordiale. Corpul este ancora noastra in pamant. Si hartia de turnesol a sufletului.

Avem un suflet, un destin, o cale, pastratorul unicitatii noastre. Combinatia, modul unic pe care noi l-am ales pentru a exprima fiinta. Sufletul este latura noastra eterica. 

Iar spiritul este sursa noastra infinita de putere si echilibru. Menirea spiritului este de a comunica cu ceilalti, la acel nivel unde nu exista ego. Unde nu exista bine si rau, unde toate lucrurile si toate fiintele sunt. 

Pentru a ne putea intoarce in infinitul spiritului, avem nevoie sa intelegem mai intai granita individualitatii noastre. In interior e ego-ul nostru. In exterior sunt ego-urile celorlalti, cautandu-si la randul lor, un mod de a comunica in spirit. Corpul este translatorul sufletelor noastre. 

Atunci cand granita identitatii noastre egocentrice e plina de rani, de frici, de traume, de mosteniri karmice si reactii automate, simtim nevoia sa aparam modul in care noi vedem si ne asteptam sa fie lucrurile. In interiorul acestei granite cream reguli, ordine, ritualuri. Ne atasam de aranjamentul nostru original si unic. Nu ne ramane decat sa fim speciali. Ne investim in propriul nostru eu, ca intr-un cod ce reprezinta o combinatie unica. Il protejam. Il respectam. Sufletul nostru isi gaseste aici echilibrul si se simte acasa aici, in acest spatiu sigur al unicitatii noastre. 

Spiritul insa are nevoie sa calatoreasca in Univers si de aceea vom simti chemarea intregului. Din acel moment, vom avea nevoie sa intelegem ca granitele Eu-rilor noastre, nu mai pot ramane impermeabile. Pentru a nu suferi la fiecare interactiune cu un alt suflet, care nu e altceva, decat o alta expresie a fiintei, granitele noastre sufletesti trebuie sa se deschida. Mai intai, avem nevoie de un geam, apoi de o usa. Apoi peretii vor fi de sticla si oricine va putea vedea pana in adancul sufletului nostru. Iar in final, cand nici o judecata, nici o rana, nici o credinta nu mai ramane de aparat, peretii se vor dizolva. Cei care vor fi atrasi, vor fi doar cei care la randul lor, au renuntat la granitele si limitele ego-ului lor.  

In acest spatiu fara granite, undeva dincolo de bine si de rau, exista un loc. Unde sufletul vibreaza a bucurie, unde corpul devine un portal, prin care energia curge din inaltul universului, pana in mijlocul pamantului, neingradita, puternica, gata oricand sa se supuna inimilor noastre. In acest spatiu, exista doar linistea in care  spiritul experimenteaza libertatea.

Photo: Triskelion Celtic Art, by Jen Delyth

Sa fii bun

E acea perioada a anului in care se poarta “sa fii bun”. Mai mult decat oricand, ti se cere "sa fii bun". Pentru ca e super “sa fii bun”. Multi dintre cunosc foarte bine aceasta haina a lui “sa fii bun”, pentru ca o imbraca zilnic. Si uneori haina devine obositoare. Grea. Ai da-o jos cateodata, dar te gandesti ca vei fi improscat cu judecati, cu acele priviri pline de dezamagire, chiar caderea ta de pe piedestal este posibila.

"Sa fii bun" e un deziderat pe care il preluam din copilarie. Pe care parintii nostri incearca sa il sadeasca in noi. 

"Sa fii bun", devine apoi un magnet pentru a atrage “admiratori’ si “beneficiari”, care desi consuma gratis, iti hranesc ego-ul, iti hranesc imaginea. Iluzia. Iti furnizeaza instant substantele chimice de care creierul are nevoie pentru a se simti bine. E ca si cum ti-ar scadea glicemia si brusc mananci o bucatica de ciocolata, care pe langa infuzia artificiala de energie, vine si cu substantele placerii si ne inunda creierul. 

Incet-incet, "sa fii bun” devine un drog. Pe care il folosim in mod reflex de cate ori gasim in noi un gol, o lipsa, un tipat. Devenim dependenti de nevoia de a fi buni. 

Fara sa ne dam seama, "sa fii bun", devine apoi o haina obligatorie, pe care vrem-nu vrem trebuie sa o imbracam in fiecare zi. Indiferent ce  vrem sa purtam, trebuie mai intai sa asortam cu “sa fii bun”. Cu timpul, devine o a doua noastra piele. O piele artificiala care insa, nu ne mai da voie sa comunicam liberi cu universul din interior catre exterior si viceversa. O masca ce ne cenzureaza nevoile mai intunecate tinandu-le ascunse. E un tonomat, care ne cere sa ne lasam folositi, sa ne incalcam sentimentele, de fiecare data cand vrem sa aratam bine, sa ne simtim bine, sa fim apreciati, validati, integrati.

Suntem buni pentru ca asta se cauta, pentru ca asta se cere, pentru ca asa se face, pentru ca suntem dependenti de imaginea noastra de oameni buni, pentru ca daca nu suntem niste oameni buni, cine suntem? 

Fuga de partile noastre intunecate, frica de respingere, ne-cunoasterea si ne-asumarea propriei fiinte, ne impinge si ne motiveaza sa raspundem de fiecare data “da” la fiecare apel de tipul “sa fii bun”. 

Acest “sa fii bun” artificial, social, impus, este de fapt scurtatura, inlocuitorul, “indulcitorul sintetic” al adevaratei bunatati  pe care ar trebui sa o descoperim la capatul calatoriei de autocunoastere. Este acea parte din noi, care raspunde cu generozitatea universului, fara sa mai primeasca  rasplata ciocolata-pentru-ego, ci care are, stie, simte, respira bunatatea, ca parte a universului. 

In acel moment suntem buni, pentru ca asa suntem. Pentru ca ne-am permis sa nu fim buni, am permis partilor intunecate sa fie, sa aiba sanse egale cu bunatatea din noi, si AM ALES. Dupa ce am cunoscut ambele parti din noi.

Atata timp cat ne imbracam sufletele dupa regulile, legile si asteptarile celorlalti, nu vom cunoaste adevarata bunatate a propriului spirit. Doar acceptandu-ne toate partile, pe masura ce ne apar in constiinta, adevarata bunatate se poate lasa descoperita. “Sa fii bun” este o masca ce ne consuma, si in final ne poate intoxica. Adevarata bunatatea este naturala, transparenta si autentica. Si energia pe care ne-o transmite este de calibrul divinului.

Saltul in gol

Evoluam in trepte. Fiecare treapta e o etapa din viata. Un drum pe care il parcurgem, incepem sa il cunoastem, ajungem sa il stapanim foarte bine. 

La un moment dat, drumul se termina.

Semnele sunt diferite. Simtim ca ceva trebuie sa se intample. In multe cazuri, drumul se termina fara posibilitate de a-l continua. Se termina cu un gol, cu o prapastie. Avem doar doua variante: sa ne aruncam in gol, avand ca singur element de sprijin, credinta ca suntem pregatiti pentru salt. Ca acolo in gol, vom descoperi un pod, o scara, pe care nu le putem vedea acum si ca la capatul saltului, ne vom afla pe o treapta superioara. Vom fi ajuns la inceputul unui alt drum, care sa ne poarte catre noi.

Dar, saltul in gol nu e ceva usor. Saltul in gol inseamna sa fi dispus sa renunti la tot ce ai construit in etapa trecuta, la tot ce iti este familiar, fie obiecte, prieteni sau situatii. In fata saltului, te vor intampina intotdeauna "falsii prieteni": frica si singuratatea, caci saltul il poti face doar tu.

Frica se poate transforma in furie, in aruncarea responsabilitatii pe cei din jur. Te poate face sa intri in defensiva, sa te asezi cu mainile incrucisate si sa refuzi saltul. Sa gasesti explicatii din ce in ce mai savante, mai rafinate si mai consistent construite.

E momentul de impas. 

Fiecare dintre noi, ajunge la un moment dat intr-un asemenea moment de impas, in care trebuie sa faca un salt in gol. Evolutia lui spirituala nu e posibila fara acest salt. De obicei, momentul vine fara prea multe avertizari si vine insotit de o frica imensa. Cu toate acestea saltul este nu doar obligatoriu, ci este obligatoriu sa il faci de unul singur. Nimeni nu te poate ajuta, nimeni nu il poate face in locul tau. Pentru ca acest salt are ca obiectiv recapatarea puterii spiritului tau. 

De unde vine insa frica? 

Pai, ego-ul devine atat de speriat de necunoscut, incat incepe sa arunce cu argumente, din cevin ce mai rationale si mai credibile. Ego-ul nu are nici un interes ca tu sa faci saltul. Nu vrea sa cedeze controlul in fata spiritului. Iti spune in continuu sa te intorci acolo unde este sigur. Si este foarte convingator, atunci cand isi sustine cauza. Acesta este si motivul pentru care de cele mai multe ori, in confruntarea ego-spirit, cel care castiga este ego-ul. Pentru ca sufletul nu se cearta, nu argumenteaza. Sufletul doar iti arata in tacere, te face sa simti adevarul si ramane in acesta, neschimbat. Ego-ul tipa, vorbeste, se agita. Sufletul sopteste. Ego-ul foarte este inteligent. Sufletul insa, este autentic.

Prapastia pe care trebuie sa o traversam este de fapt distanta intre creier si inima. Saltul il facem de la stanga (ego/minte/masculin) la dreapta (suflet/inima/feminin). Odata ajunsi in inima, ego-ul isi pierde puterea de a ne controla. Insa acea frica imensa de dinainte, acea teroare pe care o simtim, este foarte reala. Este frica ego-ului de a fi anihilat. El lupta pentru insasi existenta lui. 

Ceea ce nu stie ego-ul este ca sufletul il va incorpora in intregimea fiintei si il va inconjura cu atata dragoste, incat frica nu va mai avea loc. Ego-ul va fi cel mai fericit, odata ajuns pe partea cealalta. Dar pentru a ajunge acolo, trebuie sa ne aruncam in gol, in ciuda protestelor sonore si a fricii paralizante.

Dar haideti sa vedem care sunt cele mai intalnite argumente ale ego-ului: 

Nu pot.

De fapt chiar poti. Altfel, drumul nu s-ar fi terminat si prapastia nu ar fi aparut in calea ta. Deci, ignora-ti egoul. Nu vrea decat sa te faca neputincios. Sa ceri ajutorul, stiind ca in acel moment saltul nu mai are nici o valoare. Pentru ca nu se  bazeaza pe puterea ta ci pe a altcuiva.  Singurul mod in care poti afla ca poti, e sa te arunci.

Nu sunt pregatit.

De fapt chiar esti. Ghidul tau spiritual nu ti-ar fi transmis prin vocea interioara nici un mesaj, daca nu erai pregatit. In suflet, nu exista loc de eroare. Nu ai nevoie sa simti ca esti pregatit ca sa fi pregatit. In cele mai multe dintre cazuri te simti pe nicaieri. Din moment ce pe drumul parcurs de tine pana la acel moment, nu te-ai intalnit cu o asemenea situatie, cum ai putea fi pregatit? Din fericire, saltul nu are nimic de-a face cu mintea si cu planul material. Este un salt in spirit. Este o treapta urcata in evolutia spirituala.

Voi esua si voi fi ranit.

Da, saltul pare imposibil, dar este de fapt creat sa te informeze despre si sa iti intareasca increderea in puterea spiritului tau. Daca aceasta incercare nu ar fi putin extrema, ai mai fi dispus sa iti deschizi aripile si sa zbori de unul singur? Ai fi in dispus sa apreciezi cat de multe daruri ai primit si cat de binecuvantat esti? Toti cei pe care ii admiram au fost fortati sa faca saltul pentru a descoperi de ceea ce sunt cu adevarat. Au trecut prin frica. Si au mers mai departe.

Nu stiu ce am de facut si nu stiu cum.

Daca nu ai fi ajuns in locul in care sa stii excat ce ai de facut, nu ai fi simtit prezenta unei etape superioare. Poate, nu stii ce sa faci, bazandu-te pe instrumentele oferite de minte. Insa aici, ai nevoie sa te bazezi pe intuitie. Intuitia este un muschi. Foloseste-l. Va deveni din ce in ce mai puternic.  Si nimeni nu o poate face face in locul tau.

Nu ma poate obliga nimeni.

Intradevar. Nimeni nu te poate impinge, obliga sau forta sa faci saltul. Sufletul tau te anunta cand esti gata. Daca ceea ce simti este suficient de puternic si iti doresti sa iti iei puterea in propriile maini, saltul este in intregime al tau.

Mintea si ego-ul nu sunt prietenii tai in acel moment. Ego-ul este convins de imposibilitatea de a supravietui unui asemenea salt. Dar nici un pui de pasare nu ar sti ca poate zbura, daca la un moment dat nu ar mai avea de ales. 

Daca ai putea sa faci ego-ul sa taca si sa mergi acolo in inima, saltul ar fi mult mai usor. Din inima, saltul in spirit este lin si podul devine treptat vizibil. Tot ce ai de facut, vine cu usurinta, fara sa ai nevoie sa te gandesti. Si te trezesti ca stii foarte bine cum sa faci. 

Pentru asta, ai nevoie de tacerea ego-ului. In linistea de dincolo de zgomotul mintii, te asteapta intuitia. Care locuieste in inima. Ca o sabie a adevarului tau launtric. Care te asteapta sa o ridici si sa sfasii cu putere intunericul necunoscutului. Sa iti iei in primire puterea. In locul acela mic si tacut al inimii, ai acces la tot ce este. Toate raspunsurile si infinitul puterii tale, se afla acolo. 

Fa-ti timp sa ajungi acolo cat mai des. Gaseste-ti propriile metode sa iti faci mintea sa taca. Gaseste-ti propriul drum catre liniste. Catre inima. Respira, mediteaza, alearga, fa yoga, joaca-te ca un copil, razi, picteaza, deseneaza, coase, stai in natura, inoata, ia-ti un catel, calareste, gradinareste, gateste, canta, tine un copil in brate, imbratiseaza un copac, uita-te la cer, fa ceva voluntar in beneficiul altora. Exerseaza acest acest loc, cat de des poti. 

Simte cat de vulnerabil si cat de puternic esti in acelasi timp, cand te afli in inima. Alege sa ramai acolo, chiar daca te simti uneori fara aparare. Acolo este locul de unde iti vei accesa intotdeauna puterea spirituala. De acolo, toate lucrurile se pot naste. Si tot ce gandesti se poate manifesta. 

Armonia intregului

Suntem o combinatie interesanta intre energia electrica, masculina si cea magnetica, feminina. In timp ce femininul yin ne asigura intentia, intuitia, atractia, selectia, evaluarea, preferintele, masculinul yang vine cu forta, cu miscarea, cu actiunea, cu decizia, cu faptele, cu rezolutia.

Cele doua forte sunt alimentate cu energia vitala, care uneste cele trei planuri mintea, corpul si spiritul. Fiecare din noi e un templu. Fiecare are o poarta preferata pe care intra in acest templu. Unii isi antreneaza mintea si aleg poarta intelectului. Altii se folosesc de perfectiunea corpului fizic, antrenandu-l si ingrijindu-l zi de zi. Iar altii intra in templu pe poarta spiritului. Pentru ca fiecare are o intrare potrivita pentru el.

Indiferent pe care dintre porti ai intra, indiferent care dintre cele trei elemente iti este mai apropiata, orice antrenament fie el sportiv, mental sau spiritual se va rasfrange asupra intregului. Va imbunatati intregul. 

Alege insa sa nu neglijezi pe nici unul dintre ele. Poate ca performanta o vei obtine intr-un singur sens. Dar echilibrul intregului tau, vine din armonie. Esti o fiinta complexa. Nu te lasa distras doar de fizic, doar de mental. Sau doar de spiritual. Frumusetea sta in comuniunea lor. In mixtura misterioasa si irepetabila care ne face unici in manifestare, in fiecare moment. 

Intra in templul tau cu umilinta, cu gratie si cu integritate. Inainte de a intra, fi sigur ca intentia ta este lipsita de impuritati. Caci de la ea, pleaca structura si nivelul oricarui rezultat. Intentia este ADN-ul oricarei impliniri. Orice impuritate scade din forta de atractie a resurselor benefice de care ai nevoie. Atentia la intentie este acordarea acesteia din urma la frecventa binelui tau suprem si al celorlalti. 

Respecta perfectiunea si curatenia templului care esti. Caci el e adapost pentru energia universului si ADN-ul stramosilor tai.  Ai in fiecare dimineata ocazia de a alege manifestarea acestei mosteniri in viata ta si a celor din jurul tau. Alege frumos! 

Photo: Dome of the Berlin Cathedral by Pingallery

El Camino

Am facut primii pasi pe traseul catre Santiago de Compostela, acum multi ani, citind paginile scrise cu atata inspiratie de Shirley MacLaine in Camino.

El Camino, cunoscut ca si "Drumul lui Iacob”, este denumirea celui mai important pelerinaj spiritual al Europei Medievale si reprezinta un traseu de circa 800 de km, care incepe in Franta, langa Biarritz si se termina la mormantul Apostolului Iacob din Santiago de Compostela, punctul final al pelerinajului. Camino este un pelerinaj care dateaza inca din anul 950 d. Hr. si care se parcurgea de la casa pelerinului, pana la Santiago de Compostela, pe jos, in circa 30 de zile. 

Daca la origine, pelerinajul a fost facut pentru a transporta ramasitele sfinte ale Apostolului Iacob, din Ierusalim pana la locul unde au fost ingropate si care reprezinta astazi finalul calatoriei,  Santiago de Compostela, astazi exista patru mari rute care pot fi parcurse pentru Camino si orice traseu pana acolo este acceptat. Simbolul acestui pelerinaj este cochilia unei scoici, simbolizand ca toate drumurile se intalnesc intr-un singur punct metaforic, al cunoasterii de sine, reprezentat de finalul calatoriei, de Santiago de Compostela.

Camino este in primul rand o calatorie spirituala. O calatorie pentru a te descoperi pe tine. Pelerinajul se face pe un traseu care trece prin toate formele de relief si clima. Adaposturile sunt ieftine si modeste, adesea constand doar intr-un acoperis deasupra capului, fara confort, asigurandu-ti doar minimul necesar pentru supravietuire. In adaposturi si de-a lungul traseului, intalnesti alti pelerini purtandu-si framantarile si cautarile intr-o bocceluta.

Ceea ce vei intalni pe drum sunt experientele de care ai nevoie pentru trezirea ta spirituala, pentru a te cunoaste cu adevarat, pentru a descoperi care sunt valorile tale adevarate, cine esti tu, in conditii vitrege de supravietuire, lipsit de distragerile confortului si comoditatii cotidiene. Camino este iesirea constienta din zona de confort. Este ragazul oferit de la maruntisul si vartejul pseudo-problemelor noastre pentru adevaratele cautari.

Camino are multe semnificatii. De la epuizarea fizica, mergi 30-35 de km pe zi, in fiecare zi, pe jos, timp de treizeci de zile, pana la epuizarea psihica. Contactul permanent cu necunoscutul, cu foamea, cu setea, cu instinctele primare, trezesc cei mai ascunsi monstri care zac in tine si ti-i aduc la confruntare. Camino este locul care dezgroapa toate fricile tale, toate temerile, toate prejudecatile. Camino este lupta fiecaruia cu partea lui intunecata si victoria. Camino descopera in pelerin resurse nebanuite de bunatate, iubire, ajutor, compasiune. Daca temerea ta e boala, te vei confrunta cu boala. Daca ceea ce ascunzi in tine e frica, te vei confrunta cu frica. Si fiecare dintre monstri va fi echilibrat de bunatate si de frumusete.

Vei cunoaste atat intunericul cat si lumina. Fiecare dintre cele cinci simturi va fi testat pe rand. Vei fi nevoit sa te reconectezi in cele mai subtile forme cu natura. Iti vei reaminti ca esti leu sau jaguar, sau elefant si ca esti regele padurii. Vei fi uneori nevoit sa renunti la a vedea si sa inchizi ochii, pentru a simti cu inima.

Vei experimenta singuratatea si solidaritatea. Frica si iubirea. Tristetea si bucuria. Ispita infrangerii si victoria. Vei fi singur cu judecatile, gandurile,  deciziile tale si consecintele acestora. Vei cunoaste ce inseamna cu adevarat cuvantul pericol si ce decizii iei atunci cand iti este amenintata viata.

Camino e o calatorie spirituala catre interiorul nostru. E varianta intensiva si practica a calatoriei pe care o parcurgem de-a lungul vietii. Este pelerinajul Trupului impreuna cu Mintea si Spiritul nostru. Mai intai Trupul va cere suprematia. Apoi Mintea se va proclama conducator. La urma, Spiritul va incerca sa faca pace. Si vei invata la capatul drumului, ca suntem si trup si minte si spirit. Si nici una dintre cele trei, nu are mai multe drepturi decat cealalta. Ca nu e nici o competitie, ci fiecare are rolul sau.

Camino este drumul cautarii de noi. Este cautarea misiunii noastre. E un drum de purificare si descoperire a esentei vietii. 

Fiecare dintre noi are de parcurs Camino, macar o data in viata. Poate nu fizic, poate doar metaforic. Pelerinajul in care sa descoperi ca poti fi in acelasi timp Invins si Invingator. Ca lupta nu exista, ci o inventam de fiecare data cand ne indoim de iubire. Ca putem tot ce am fost convinsi ca nu putem si mult mai mult decat atat. Ca nu exista o destinatie ca scop in sine, ci revelatiile se nasc din urmele pasilor tai. Ca indiferent pe ce drum ai lua-o, nu exista un drum gresit, si vei ajunge in final tot acolo. La tine. Ca nu poti evita intalnirea cu partea ta intunecata si nici nu o poti ascunde la infinit. Ca tot ce esti face parte din tine si din drumul tau. Asa cum Camino, este Drumul lui Iacob si al multor milioane de pelerini.




Photo credit: Marcela Paz

Sunt ceea ce sunt

Sunt fulgul de nea care se topeste pe piele.

Sunt gandurile si privirile celor din jur.

Sunt grija si iubirea parintilor mei.

Sunt urmele pasilor mei.

Sunt lumina si umbra mea.

Sunt fiecare om pe care l-am intalnit.

Sunt oglinda si reflexie.

Sunt cautare si raspuns.

Sunt soare si nor si ploaie si furtuna.

Sunt fiecare gand al meu si al celor din jurul meu.

Sunt gesturile de bunavointa ale necunoscutilor.

Sunt seva copacilor pe care ii imbratisez cu privirea.

Sunt bucuria celorlalti cand le daruiesc o parte din mine.

Sunt ieri, acum, maine si intotdeauna.

Sunt alb de nea si rosu de sange.

Sunt verdele padurii si aripa ce taie vazduhul cu frumusetea zborului.

Sunt puf si piatra.

Sunt vapaie si curgere.

Sunt matematica realitatii si poezia frumosului.

Sunt lacrima ce tasneste din fericire si plansul tristetii.

Sunt izvor, fluviu, delta si mare.

Sunt vointa si hazard.

Sunt mana Domnului.

Sunt scoica si perla si nisip.

Sunt pelegrin si preot.

Sunt profunzimea marii si varf de munte.

Sunt carne si oase.

Sunt roua rasaritului si linistea stelelor.

Sunt flacara ce arde si scanteie divina.

Sunt infinitul in necuprinsul lui si propria-mi limita.

Sunt rotunjimea cercului si ascutimea triunghiului.

Sunt tipat si cantec de leagan.

Sunt radacina stramosilor mei si coroana de regi neincoronati.

Sunt naivitatea ce contine potentialul oricarei dezamagiri.

Sunt inocenta fara antidot.

Sunt inima care cunoaste limbajul tuturor celorlalte inimi.

Sunt victoria fiecarei fapte bune.

Sunt suma fiecarei alegeri si foaia alba a destinului.

Sunt renasterea fiecarui zambet si moartea fiecarei experiente.

Sunt valtoarea vapaii si nemiscarea pamantului.

Sunt firul de ghiocel care invinge iarna.

Sunt vanatorul de idealuri si prizonierul zilei.

Sunt incercarea si esecul de a supravietui ale fiecarei clipe.

Sunt in fiecare moment tot ce as putea sa devin.

Sunt visul trimis in fiecare noapte universului.

Sunt propria mea relatie cu timpul.

Sunt revolta din fiecare nedreptate.

Sunt fuga de mine si regasirea.

Sunt adevarul meu si al celorlalti.

Sunt sursa greselilor mele. Si iertarea.

Sunt linia fragila dintre mine si ceilalti.

Sunt una cu Dumnezeul din spatele fiecarei perechi de ochi.

Sunt binecuvantarea soarelui si misterul lunii.

Sunt intuitie feminina si orgoliu masculin.

Sunt furtuna si linistea de dinaintea ei.

Sunt atom si spatiu. Sunt gand si cuvant.

Sunt speranta fiecarei idei de a se intrupa in fapta.

Sunt scutul propriei minti.

Sunt vulnerabilitatea fiecarei emotii.

Sunt gazda sufletului meu si a altor suflete.

Sunt drumul si calatoria.

Sunt print si cersetor.

Sunt mostenirea generatiilor si zestrea urmasilor.

Sunt umilinta firului de iarba.

Sunt ceea ce simt.

Sunt neliniste cosmica si credinta neclintita.

Sunt caldura cuvantului multumesc.

Sunt forta care da viata nimicului si creeaza totul din neant.

Sunt furtuna nestavilita care distruge, purifica si face loc renasterii.

Sunt clipa efemera si infinitul universului.

Sunt incertitudinea fiecarei secunde si certitudinea acceptarii.

Sunt credinta vlastarului ca intr-o zi va atinge cerul.

Sunt schimbarea din fiecare intalnire.

Sunt caldura caminului si rasul prietenilor.

Sunt constiinta pura.

Sunt pelerina ingerului meu pazitor.

Sunt dragostea celor care ma iubesc.

Sunt puterea rugaciunii.

Sunt lumina care nu pierde nimic atunci cand se imparte.

Sunt magia Craciunului alb ca moment de curatenie spirituala.

Sunt bucuria de a darui si recunostinta pentru a primi atat de mult.

Sunt spirit coplesit de frumusetea vietii.

Sunt fiinta si fiintare.

Sunt esenta divina.

Sunt eu.

Sunt fiecare.

Sunt ceea ce sunt.