5 Motive ca sa vii la acest Concert de colinde

Nu foarte demult, universul prin doi frumosi mesageri (Cristina si Lili) mi-a scos in cale ocazia de a canta intr-un cor absolut special: Corala Sf. Elena, gazduita de biserica catolica cu acelasi nume. Fara a avea multe cunostinte tehnice despre muzica (ce ciudat suna), dar cu dorinta si placerea sincera de a canta, am spus cu drag da. De aici si pana la concertul de joi, unde vreau sa va invit, e doar un pas. Firesc.  Si deoarece pentru mine nu e un simplu concert, ci este un moment plin de semnificatie, vreau sa va dau fiecaruia dintre voi, cateva motive in plus pentru a fi alaturi de Corala Sf. Elena joi, pe 10 Decembrie, la ora 19:30 la Catedrala Sf. Iosif (str. Genreal Berthelot nr. 19) din Bucuresti la un frumos concert de Cantece si Colinde de Craciun in beneficiul a 200 de copii bolnavi de canceri, prin Asociatia P.A.V.E.L.

Dar mai intai de toate, v-ati gandit vreodata care e diferenta dintre o banda inregistrata, de cele mai multe ori redand varianta cea mai buna de interpretare si un concert live, in care momentul, starea, sunetul, lumnile, inclusiv temperatura, locatia sunt unice, continand exact atata cantitate de emotie si imperfectiuni cat e nevoie pentru a ramane autentic si irepetabil. Care e diferenta de perceptie la un concert, alaturi de cateva sute bune de suflete care primesc cu inima deschisa acel miraculos amestec de mzica, voci, vibratie  aerului, liniste, inspiratii si bucurie ce inunda un spatiu atat de sacru cum e o catedrala? V-ati gandit vreodata cat de importanta este continutul spiritual al acestui tip de muzica, tipul de energie si de vibratie pe care il primesti? Colindul este in primul rand o urare dela suflet la suflet si o decoratiune vocala a bradului de Craciun. Iar muzica atator voci reunite are o forta anume.

Dar sa revenime la motive. Iata 5 motive pentru a veni la un concert caritabil de colinde.

1. Frumusetea vocii umane

Inflexiunea , vibratia, frecventa unica a vocii umane care reda prin interpretarea personala a fiecaruia exact trairea acelui moment, destinat a fi trait acolo, pe loc si nu a fi stocat si re-ascultat. Daca e vorba despre un cor, vocile individuale se insumeaza sinergic intr-un flux, intr-un dialog, al sopranelor, alto, tenori, basi. Un cor este un instrument muzical complex si rafinat, in care rotitele si mecanismele sunt oameni. Oameni cu ganduri, preocupari, joburi, stari si vieti proprii. Oameni care se intalnesc, repeta, invata, devin un grup, devin o comunitate, devin o singura voce. Unii sunt blonzi, altii sunt bruneti, toti sunt diferiti, fiecare unic. Insa fiecare e atat  frumos in felul lui (ca toti oamenii de altfel) si toti impreuna devin mesageri ai prezentei Divine. 

2. Catedrala

Daca e vorba despre un cor intr-o catedrala, dialogul se extinde, intrucat lacasul de rugaciune vine si el cu energia si linistea lui. Cu intentia fondatorului, cu munca zidarilor, cu donatiile enoriasilor, cu slujbele preotilor, cu suma tuturor pasilor celor care au trecut pragul bisericii, cu toate sperantele acelor oameni care si-au depus rugaciunea, cu fiecare picatura de credinta care a intrat in timp in zidurile bisericii. O catedrala este in primul rand adapost pentru nodul divin care leaga toate lucrurile. Acustica, ecoul, peretii catedralei la un concert cu voci, sunt parte din reprezentatie.

3. Tu creezi experienta

Mai mult decat muzica creata de vocea umana, locatia si momentul unic, participand la concert devii parte din el. Prezentul tau, trairea ta, ceea ce primesti, modul in care traiesti experienta, incantarea, bucuria, sentimentele inaltatoare pe care le simti si pe care le daruiesi inapoi acelui spatiu si oamenilor din jur te face co-creator al acelei experiente. Tu, spectatorul, cel care vii cu urechea ca sa iti umpli inima, esti la fel de important ca si corul, ca si pianul, ca si biserica. Pentru tine, ca si pentru toti cei care vom fi acolo, concertul este doar contextul si pretextul sa refaci legatura profunda cu tine si legatura divina. 

4. Continutul spiritual 

Un concert in care se impletesc colinde, Brahms, Schumann, Mozart sau Ramirez, devine o experienta spirituala in sine, prin continut, prin stare, prin atmosfera si vibratia acelui moment. In afara de energia la care esti invitat sa participi, esti colindat si in acest cadru festiv ti se ureaza de bine. De aceea primim colindatorii Urarea este o binecuvantare pe care o iei acasa si o pastrezi in inima un an intreg. 

5. Copii - cel mai inalt scop

Si daca mai aveai nevoie de un motiv in plus, acesta poate fi recunostinta. Pentru ca in schimbul acestei minunate experiente esti invitat sa ajuti niste copii care au primit o misiune mai grea, astfel incat cercul sa se inchida frumos si energia sa curga catre acolo unde e nevoie pentru echilibrul perfect al unui univers aflat in haine de sarbatoare. Concertul la care va invit este un concert caritabil pentru a ajuta 200 de copii bolnavi de cancer. Orice contributie, oricat de mica este apreciata si primita cu gratitudine.

Cam asta ar fi. Daca esti liber, daca te afli in apropiere, daca poti, daca iti face placere, te astept cu drag, joi, la ora 19:30, la Catedrala Sf. Iosif (General Berthelot 19), la acest Concert de colinde.

 

Relatia noastra cu timpul

Sfarsitul fiecarui an, e un bun prilej pentru a privi in urma si inainte. Pentru a vedea cu toata inima, anii care au trecut. Pentru a-i  privi ca pe o lunga relatie cu timpul insusi. Care uneori poate fi o relatie furtunoasa, alteori o prietenie frumoasa. Uneori ne simtim ca un imblanzitorii de tigri, alteori timpul ne citeste gandurile. 

Imi dau seama acum, dupa atatia ani, ca timpul e un cadou. Ca atunci cand ti se intampla o sincronicitate, faci un salt peste timp. Si timpul devine o punte. Un pas. Un gand. O fapta. Un an poate fi depasit de o singura secunda. Secundele se pot insira unele dupa altele, in orice model vrei. La fel cum secundele se pot aseza unele peste altele si topi unele in altele, iar tu sa ramai pe loc. Poti sa te schimbi intr-o secunda cat intr-o viata. Sau poti ramane o viata intreaga blocat intr-o secunda. 

Timpul poate imbraca atatea forme, poate avea atatea viteze, poate fi nemiscat sau alert, piate fi plin sau gol, poate fi dens si greu sau usor si volatil. Timpul poate parea ciudat uneori. Il putem privi din multe unghiuri. Si toate ni se vor parea plauzibile.

Pentru unii, a fi punctual este ceva sfant, pentru altii, e relativ si negociabil. Si nu neaparat din lipsa de respect fata de ceilalti, ci pentru ca asta e relatia lor cu timpul. Nimic prea exact nu se poate intampla. Relativitatea e usor de demonstrat. Ne dam intalnire la ora exacta. Dar timpul ne poate demonstra ca intre ce ne-am propus noi ca fiind important si ceea ce este cu adevarat important e o diferenta. Ni se intampla ceva, ne incuiem pe dinafara, un accident usor, racim si exactitatea intalnirii isi pierde din prioritate. Cerem si oferim punctualitate. Si totusi singura punctualitate, care merita amintita, este la intalnirea noastra cu prezentul. De acolo, nu ar trebui sa lipsim. Intalnirea noastra cu momentul de acum, e una dintre lectiile noastre de punctualitate.

Timpul e o iluzie. O inventie a noastra pentru a da un nume orelor. Timpul e un refugiu. Intre un trecut, ca un depozit de vechituri,  care atarna de noi, si un viitor ca un garaj frumos colorat, pe roti, in care inghesuim toate sperantele, toate visele, implinirile si fericirea noastra. De cate ori trece termenul, pe care noi, sau societatea, ni l-a impus, mai impingem putin garajul in fata. Sau mutam peretele care il desparte de depozitul trecutului nostru. Trecutul si viitorul ocupa cel mai mare spatiu in viata noastra. Prezentul e un hol mic si intunecat, pe care trecem in viteza, de cele mai multe ori in fuga intre celelalte doua. 

"Timpul a fost inventat doar pentru ca lucrurile sa nu se intample toate deodata", spunea Einstein.

Timpul nu este linear. Nu poate fi inchis intr-o cutiuta rotunda si pus sa alerge in cerc ca un hamster. Timpul e legat de constiinta. E dens, greoi, statut, atunci cand faci ceva ce nu iti place. Sau cand astepti un raspuns cu sanse mari de a fi unul negativ. E usor ca un fulg si zboara fara sa iti dai seama, atunci cand faci ceva care iti place, esti cu oameni cu care rezonezi. Timpul dispare atunci cand exista Acum. Tu, ramai centrul universului tau si ceea ce se misca e totul in jurul tau. 

Timpul e o rasnita care macina incet, incet orice varf emotional, pana il toceste incetisor si il transforma in fire de nisip ce pot sa se strecoare prin clepsidra.

Timpul un vraci. Care poate inchide si vindeca orice rana. Oricat de mare si dureroasa ar fi. Iar uneori, e singurul tratament care poate fi aplicat. Prin crusta pe care o formeaza, ne protejeaza de agresiunea exteriorului. Pana cand, vindecati, vom putea din nou interactiona, intregi, cu el. Distanta si perspectiva pe care timpul ne-o ofera, e unica. Si nu poate fi obtinuta atunci, la caldura momentului.

Timpul e un tren. Daca l-ai pierdut, e bun pierdut. Ramane sa astepti un alt tren. Sau sa schimbi destinatia. S-ar putea ca o decizie neluata la timp, sa iti schimbe viata definitiv, daca ramai cu inima in acea gara, in acel timp, la acel tren pierdut. Daca insa, accepti sa mergi pe un alt traseu, intr-un alt loc, cu toata inima, s-ar putea sa ajungi la un moment dat, acolo unde iti doreai la inceput. Sau intr-un loc mult mai frumos.

Timpul e o capcana. “Mai am timp”, e o scuza, o amanare, o fuga de acum, o frica. “Nu am timp”, e la fel. “Nu a venit timpul”. “O sa vina si timpul Acela”. Sunt feluri in care ne mintim. Sunt feluri in care denumim frica. Amanarea continua, te face sa traversezi holul prezentului, tot timpul in fuga, pana cand la un moment dat, camera din fata se loveste de un zid. Si atunci exista doar un "prea tarziu". 

Timpul e relative. Daca aici, pe pamant, distantele au un sens, ni le putem reprezenta, distantele din univers, intre planete si galaxii, sunt atat de mari, incat avem nevoie sa le masuram in timp. Ani lumina. Reprezentand distanta pe care lumina, cel mai rapid vehicul cunoscut de om, o parcurge cu o viteza de  aproximativ trei sute de mii de kilometri pe secundă. La aceasta scara, lumina face in fiecare dimineata, de la soare la pamant, o naveta de 8 minute si 17 secunde. Greu de gasit relevanta, in termenii unei vieti. E greu sa ne imaginam ca o calatorie pana la Alpha Centauri si inapoi, ne-ar face sa ne intoarcem aproape la fel, in timp ce toti cei pe care ii cunoastem se vor fi stins demult.

E greu sa ne imaginam, ca nimic nu poate sa scape unei gauri negre, nici chiar lumina. Nici chiar timpul. Iar acolo, spatiul, timpul, lumina sunt deformate. Ai putea indoi spatiul astfel incat New York, sa se afle deasupra lui Tokyo si pentru a ajunge dintr-un oras in altul, sa ai nevoie de un simplu salt, sau o scara rulanta. Ai putea sa locuieste in NY si sa lucrezi in Tokyo. Sau intr-un alt univers.

Timpul ne-a mai demonstrat din ciudateniile lui atunci cand doua sau doua sute de ceasuri, care ticaie fiecare in ritmul lui, se vor sincroniza dupa timp foarte scurt, indiferent de distanta dintre ele. 

La nivel molecular, timpul e si mai ciudat. Electronul poate fi unda sau particula, dar niciodata in acelasi timp. Se poate  schimba dintr-o stare in alta, la nivel de nanosecunda. Cum simtim noi, ca a trecut o nanosecunda? Nu prea avem cum, nu? E o unitate de masura prea mica pentru noi, pentru a o constientiza. Pentru asta, exista timpul lui Planck, o unitate mai mica decat o nanosecunda. Aceasta reprezinta timpul pe care il necesita parcurgerea unei unitati Planck cu viteza luminii, de catre un electron. Daca un atom ar fi de marimea intregului univers (cel pe care il cunoastem), o unitate Planck ar fi de marimea unui copac. Mic, nu?

Traim intr-o perioada in care avem ocazia sa experimentam accelerarea timpului. Cantitatea de informatie pe care o gestionam in acelasi timp creste exponential de la an la an, de la luna la luna, de la zi la zi, de la secunda la secunda. Pana cand timpul va fi atat de plin, incat va exploda. Si noi vom fi nevoiti sa renuntam la el. Cel putin teoretic, aceasta perioada, a inceput deja.

Vom invata ca timpul e maleabil ca o plastelina si e relativ atunci cand vorbesti de timp universal, in ani lumina, sau timpul atomic, molecular, in unitati Planck. Dar daca, universul are si el viata lui, timpul lui, iar pentru el, noi ne comportam ca niste atomi?

Am invatat in toti acesti ani, ca exista timp care nu mai poate fi recuperat. Timpul petrecut cu parintii tai, atunci cand ei nu mai sunt, timpul petrecut cu copii tai, atunci cand ei au crescut. Timpul in care ai ales sa fii suparat, blocat, rezistent, in loc sa accepti, sa fii flexibil si sa mergi mai departe. In rest, existenta unui numar mare de "acum"-uri, reprezinta de fapt abilitatea noastra de a calatori in timp. In fiecare moment prezent, pot hotari sa ma intorc in trecut, in momentul in care nu am facut ceva, si sa il schimb. Sa il fac acum. Sau pot sa calatoresc in viitor, hotarandu-ma sa devansez ceva ce am amplasat peste mult timp. 

Timpul e o variabila al carei control e la noi. Atunci cand imi place ceva, pot sa fac ca asta sa ocupe mai mult din timpul meu. Sau poate odata, cand am adormit si risc sa intarzii (!!!) voi cere ca timpul sa se dilate, un minut sa dureze 30 de minute si astfel, sa ajung la timp J.

Fiecare respiratie a noastra reprezinta ticaitul unui ceas. Dar ce imagine frumoasa, sa te gandesti ca intr-o zi aceste ceasuri se vor sincroniza si vor respira in acelasi ritm. Ca fiecare isi va alege odata cu meseria si felul timpului: daca va fi calator in spatiu, va trai sute sau mii de ani, daca va ramane pe pamant va trai cat un copacel Planck. Fara ca asta sa il deranjeze. Calitatea unei vieti nu sta in durata. Sta in calitatea trairilor, in intensitate, in luminozitate, in atitudinea fata de momentul prezent. O traire, un moment, o nanosecunda, poate da sens unei intregi vieti. La fel cum un milion de ore, pot fi pline de activitati, dar goale de viata.

Indiferent in ce punct al timpului ne aflam, suntem toti impreuna in acest fascinant moment prezent, care ne permite sa il transformam dintr-o linie, intr-o sfera, si sa-l modelam asa cum ne dorim. Momentul prezent, ne permite sa ne intalnim unii cu altii. Sa ne cunoastem. Sa impartim acelasi timp. Sa ni-l facem cadou din cand in cand. Si ce moment mai potrivit sa facem asta, decat Craciunul? Craciun Fericit! 

Photo: Salvador Dali - The Persistence of Memory 

Poveste de decembrie

Iata ca pasii nostri au ajuns pe nestiute la capat de an. Unde in fiecare an, ne intampina Decembrie, un mos cu barba alba si haine din luminite de pom.

Decembrie poarta inca numele lui zece (decem in latina), desi dupa adaugarea lui ianuarie si februarie, decembrie a devenit a douasprezecea luna din an.

Japonezii ii spun "Shiwasu", unde "Shi" inseamna invatator, maestru sau preot iar "Wasu" inseamna alergare, graba, napustire. Semnificatia lui Shiwasu e ca decembrie e considerata o luna atat de plina de sarbatori, semnificatii, ceremonii, si toata lumea e in graba, incat un preot nu apuca sa citeasca nici macar o sutra.

Decembrie e inceputul iernii, simbolul nordului si al conditiilor vitrege, care te invata despre supravietuire si determinare. Decembrie e luna in care zilele sunt cele mai scurte, iar soarele se pregateste sa renasca odata cu solstitiul. Decembrie e luna care iti testeaza vointa, facandu-te sa renunti la caldura din casa pentru a-ti urmari telul.

Decembrie e o luna a sfinteniei si a puritatii. A generozitatii si a bilantului. E acel moment aproape de varf care iti promite privelistea drumului parcurs in cele unsprezece luni de dinainte. E acel moment al calatoriei unui an, in care te uiti in urma cu bucurie si stii ca in acelasi timp este un punct de plecare catre noi orizonturi. 

E o luna de incheiere, de sarbatoare si de bucurie. E luna in care realitatea e suspendata. In locul ei, feeria si magia te introduc in poveste.

E luna in care zanele exista si sclipirile baghetelor lor nu surprind pe nimeni. Decembrie e  sacul cu visele tuturor copiilor.  E luna in care nu exista decat copii. 

Decembrie e luna pregatirilor pentru un nou an. Alege-ti, deci, cu grija cuvintele, planurile, visele si dorintele. Ele vor fi substanta a ceea ce se va intampla anul viitor.

Decembrie e luna in care ni se cere sa fim sinceri cu noi insine. Adevarati. Este o luna a autenticitatii si intr-un mod subtil a inocentei. E momentul in care intoarcem privirea si exclamam " Ce an a fost si asta! Cate emotii! Cate surprize! Cata intensitate!". Si iata-ne din nou in capat. Un loc in care poposim in fiecare an, niciodata aceeasi.

Decembrie e momentul in care dam drumul tiparelor, limitarilor, credintelor, emotiilor atasate de experiente. E momentul in care pastram doar lectiile care ne apropie de potentialul nostru maxim. E momentul in care ne updatam la cea mai noua versiune a noastra.

Fiecare decembrie ne aminteste ca am crescut cu inca un an si ne invita sa vedem cat de diferiti suntem fata de decembrie anterior. In acele zone ale vietii noastre in care nu vedem inca diferente prea mari, probabil ca mai avem niste lucruri de invatat si de acceptat.

Decembrie ne invita sa punem sub brad toate iertarile noastre. Sa ardem in flacara lumanarilor toate neintelegerile, toate reprosurile, toata vinovatia aruncata vreodata pe noi sau pe care am aruncat-o asupra altora. Sa lasam doar lumina si bucuria sa ne sclipeasca in ochi. Decembrie e momentul in care realizam ca nu exista nici un motiv suficient de puternic pentru a merge mai departe cu ranile deschise. Poate vom fi nevoiti sa ne intoarcem din cand in cand, in locuri in care nu am incheiat socotelile. Dar decembrie ne da puterea de a le inchide si vindeca, reamintindu-ne de fiecare data ca privirea trebuie sa stea inainte.

Decembrie e luna celor dragi si apropiati. Cheama in jurul tau familia ta de suflete. Toti aceia care te-au insotit pe drumul tau si ti-au fost calauze si companioni. Cheama-i si petrece un gand frumos cu ei.

Decembrie e luna in care daruim si invatam sa primim. Orice cadou  vine din suflet. Si orice cadou e impachetat cu sufletul. E momentul in care invatam ca a stii sa primesti e la fel de important ca a darui.

In decembrie, e timpul sa faci mai putin si sa te bucuri mai mult. Fii bun fata de tine. Fii prietenos cu ceilalti. Ai rabdare cu toti. Priveste in jur si vezi unde te afli tu acum. Concentreaza-ti atentia pe tot ce te face sa te simti bine: pe prietenie, pe partea luminoasa a fiecarui lucru, pe optimism, pe creativitate, pe ras si pe frumusete. Relaxeaza-te, fii deschis fata de ceilalti si apreciaza bucuriile simple ale vietii. Fii tu insuti si daruieste-le si celorlalti aceeasi libertate. 

Decembrie este luna in care imaginatia preia controlul. Imposibilul e in concediu si povestea se suprapune cu realitatea. Mos Craciun vine in fiecare an, indiferent ca mai credem in el sau nu. Bradul se umple in fiecare an cu sclipirile din ochii copiilor si caldura zambetelor celor dragi. De peste tot se aud colinde si parca prin fata noastra trec sanii cu reni. 

Daca au fost ani in care nu ai avut timp sa te imbraci in atmosfera de Craciun, e timpul sa lasi imaginatia sa te poarte prin aceasta frumoasa poveste de care avem parte in fiecare decembrie.  Inchide ochii. Vezi? Renii danseaza pe gheata si stelele s-au transformat in artificii. In urma pasilor tai ramane sclipici si orasul e plin de lumina. Gandurile tale au fundita de matase si paltonul ti-e incheiat cu butoni din zambete. Peste tot miroase a brad si colindele se aseaza ca o beteala pe portativul intins in fata pasilor tai. Te vezi intr-o vitrina si iti dai seama ca e copilul din tine tanjind dupa o jucarie. 

In fiecare an,  decembrie te invita sa devii din nou copil. Te lasa inima sa refuzi?