Poveste de decembrie

Iata ca pasii nostri au ajuns pe nestiute la capat de an. Unde in fiecare an, ne intampina Decembrie, un mos cu barba alba si haine din luminite de pom.

Decembrie poarta inca numele lui zece (decem in latina), desi dupa adaugarea lui ianuarie si februarie, decembrie a devenit a douasprezecea luna din an.

Japonezii ii spun "Shiwasu", unde "Shi" inseamna invatator, maestru sau preot iar "Wasu" inseamna alergare, graba, napustire. Semnificatia lui Shiwasu e ca decembrie e considerata o luna atat de plina de sarbatori, semnificatii, ceremonii, si toata lumea e in graba, incat un preot nu apuca sa citeasca nici macar o sutra.

Decembrie e inceputul iernii, simbolul nordului si al conditiilor vitrege, care te invata despre supravietuire si determinare. Decembrie e luna in care zilele sunt cele mai scurte, iar soarele se pregateste sa renasca odata cu solstitiul. Decembrie e luna care iti testeaza vointa, facandu-te sa renunti la caldura din casa pentru a-ti urmari telul.

Decembrie e o luna a sfinteniei si a puritatii. A generozitatii si a bilantului. E acel moment aproape de varf care iti promite privelistea drumului parcurs in cele unsprezece luni de dinainte. E acel moment al calatoriei unui an, in care te uiti in urma cu bucurie si stii ca in acelasi timp este un punct de plecare catre noi orizonturi. 

E o luna de incheiere, de sarbatoare si de bucurie. E luna in care realitatea e suspendata. In locul ei, feeria si magia te introduc in poveste.

E luna in care zanele exista si sclipirile baghetelor lor nu surprind pe nimeni. Decembrie e  sacul cu visele tuturor copiilor.  E luna in care nu exista decat copii. 

Decembrie e luna pregatirilor pentru un nou an. Alege-ti, deci, cu grija cuvintele, planurile, visele si dorintele. Ele vor fi substanta a ceea ce se va intampla anul viitor.

Decembrie e luna in care ni se cere sa fim sinceri cu noi insine. Adevarati. Este o luna a autenticitatii si intr-un mod subtil a inocentei. E momentul in care intoarcem privirea si exclamam " Ce an a fost si asta! Cate emotii! Cate surprize! Cata intensitate!". Si iata-ne din nou in capat. Un loc in care poposim in fiecare an, niciodata aceeasi.

Decembrie e momentul in care dam drumul tiparelor, limitarilor, credintelor, emotiilor atasate de experiente. E momentul in care pastram doar lectiile care ne apropie de potentialul nostru maxim. E momentul in care ne updatam la cea mai noua versiune a noastra.

Fiecare decembrie ne aminteste ca am crescut cu inca un an si ne invita sa vedem cat de diferiti suntem fata de decembrie anterior. In acele zone ale vietii noastre in care nu vedem inca diferente prea mari, probabil ca mai avem niste lucruri de invatat si de acceptat.

Decembrie ne invita sa punem sub brad toate iertarile noastre. Sa ardem in flacara lumanarilor toate neintelegerile, toate reprosurile, toata vinovatia aruncata vreodata pe noi sau pe care am aruncat-o asupra altora. Sa lasam doar lumina si bucuria sa ne sclipeasca in ochi. Decembrie e momentul in care realizam ca nu exista nici un motiv suficient de puternic pentru a merge mai departe cu ranile deschise. Poate vom fi nevoiti sa ne intoarcem din cand in cand, in locuri in care nu am incheiat socotelile. Dar decembrie ne da puterea de a le inchide si vindeca, reamintindu-ne de fiecare data ca privirea trebuie sa stea inainte.

Decembrie e luna celor dragi si apropiati. Cheama in jurul tau familia ta de suflete. Toti aceia care te-au insotit pe drumul tau si ti-au fost calauze si companioni. Cheama-i si petrece un gand frumos cu ei.

Decembrie e luna in care daruim si invatam sa primim. Orice cadou  vine din suflet. Si orice cadou e impachetat cu sufletul. E momentul in care invatam ca a stii sa primesti e la fel de important ca a darui.

In decembrie, e timpul sa faci mai putin si sa te bucuri mai mult. Fii bun fata de tine. Fii prietenos cu ceilalti. Ai rabdare cu toti. Priveste in jur si vezi unde te afli tu acum. Concentreaza-ti atentia pe tot ce te face sa te simti bine: pe prietenie, pe partea luminoasa a fiecarui lucru, pe optimism, pe creativitate, pe ras si pe frumusete. Relaxeaza-te, fii deschis fata de ceilalti si apreciaza bucuriile simple ale vietii. Fii tu insuti si daruieste-le si celorlalti aceeasi libertate. 

Decembrie este luna in care imaginatia preia controlul. Imposibilul e in concediu si povestea se suprapune cu realitatea. Mos Craciun vine in fiecare an, indiferent ca mai credem in el sau nu. Bradul se umple in fiecare an cu sclipirile din ochii copiilor si caldura zambetelor celor dragi. De peste tot se aud colinde si parca prin fata noastra trec sanii cu reni. 

Daca au fost ani in care nu ai avut timp sa te imbraci in atmosfera de Craciun, e timpul sa lasi imaginatia sa te poarte prin aceasta frumoasa poveste de care avem parte in fiecare decembrie.  Inchide ochii. Vezi? Renii danseaza pe gheata si stelele s-au transformat in artificii. In urma pasilor tai ramane sclipici si orasul e plin de lumina. Gandurile tale au fundita de matase si paltonul ti-e incheiat cu butoni din zambete. Peste tot miroase a brad si colindele se aseaza ca o beteala pe portativul intins in fata pasilor tai. Te vezi intr-o vitrina si iti dai seama ca e copilul din tine tanjind dupa o jucarie. 

In fiecare an,  decembrie te invita sa devii din nou copil. Te lasa inima sa refuzi?

Miracolul din fiecare poveste

Mayasii spun ca trebuie sa treci prin 52 de cicluri a cate 260 de zile (un an Tzolkin la ei, e format din 260 zile obtinute din 13 numere x 20 semne solare) pentru a avea dreptul sa inveti pe cineva, ceva. Asta inseamna putin peste treizeci de ani. In cele 52 de cicluri, se presupune ca treci prin toate experientele de care ai nevoie, pentru a te cunoaste si a-ti invata propriile lectii. Pentru a intelege si aplica legile universale, pentru a incepe sa iti creezi constient viata si pentru a fi pregatit sa dai inapoi lumii ce ai primit la randul tau. 

Ma uit in jur si constat cu multa bucurie, ca acceleratia resimtita la nivelul timpului, se manifesta si aici. Ma recunosc in oamenii din jurul meu, pe mine acum ceva timp, trezindu-ma ca dintr-un somn adanc, in mijlocul unei specii straine. Unde nu intelegeam nici un cuvant. Sa nu va imaginati ca totul s-a intamplat intr-o secunda. Nu. A fost un proces ireversibil, e adevarat, dar care a durat. La un moment dat, limbajul cifrat si zgomotul, intamplarile, furnicarul si haosul au inceput sa se supuna singure ordinii. Ca atunci cand te afli intr-o multime si auzi doar zumzetul ei. Apoi, din tonul vocilor, din ritmul si viteza cuvintelor, din respiratiile dintre cuvinte, din bataile tale de inima, iti dai seama de energia multimii. La un moment dat, exact ca atunci cand faci zoom pe aparatul foto pentru a te apropia de subiect, am plasat atentia mai aproape de mine, de-a lungul frazelor. Mi-am dat seama ca inteleg cuvintele, ca de fapt am stiut dintotdeauna limbajul care se vorbea in jurul meu. Ca toate cuvintele erau cunoscute. Ca toate frazele au inteles. Ca haosul era in mine. Iar ochii imi erau inchisi. 

Din momentul in care am dat jos granita dintre mine si ce este in jurul meu, nu am mai simtit nevoia sa ma fac remarcata, sa ies in evidenta, sa atrag atentia, sa fiu speciala, sa am dreptate, sa ma simt ranita. Granita pe care eu singura o inventasem, ma despartea imaginar ce era in jurul meu si ma forta sa imi apar teritoriul, sa imi apar individualitatea. 

Acum sunt parte din intreg. Si toti ceilalti fac parte din mine. Cei care sunt cei mai aproape de mine, sunt cei pe care i-am chemat sa ma invete cate ceva important. Lumea intreaga sta pe terasa mea. Iar eu sunt o mica globula rosie ce port oxigen in acest mare organism care e universul. Rolul meu nu este sa cladesc ziduri intre mine si ceilalti. Si nici sa salvez alte globule, daca nu vor sa fie salvate. Rolul meu este sa fiu fascinata intratat de mult de existenta acestui univers, de frumusetea lui, de frumusetea si complexitatea tuturor oamenilor din jurul meu, incat sa primesc cu bucurie si recunostinta viata care mi-a fost data.  Sa o consider un dar atat de pretios, cu atat de multe experiente de trait, cu atata frumusete in fiecare dintre ele, incat sa nu ma mai pot intoarce vreodata in intunericul subconstientului. In deriva. In vrie. Ci sa stau in miracol. 

Sa inteleg ca o experienta placuta, e egala cu o experienta pe care o consideram neplacuta. Ca ele vin si trebuie sa treaca precum capriciile vremii. Careia nu putem sa-i cerem socoteala. Dar putem sa invatam sa iubim ploaia, sa iubim senzatia de camin cald si protector, atunci cand afara e furtuna. 

Am inteles ca fiecare dintre noi, traim de-a lungul unei vieti toate miracolele universului, indiferent daca locuim intr-o camera modesta, sau intr-un palat, daca mergem in fiecare zi pe jos, cu bicicleta, cu metroul, cu taxi-ul sau cu o masina de lux, la un loc de munca aparent neinsemnat, intr-un mecanism enorm, sau la pasiunea noastra, ca antreprenori, facand ceea ce ne place si ne implineste. 

Indiferent daca suntem anonimi sau faimosi, daca singurele persoane cu care vorbim intr-o zi sunt cersetorul de la colt, vanzatoarea de la alimentara, controlorul de bilete sau presedintele Americii, vedetele TV si cercetatorii de la NASA, avem exact aceleasi sanse de a ne gasi rostul, avem aceleasi sanse de a ajuta, de a ne implini. De a intelege, ca pentru a te putea bucura de viata, pentru a gusta fericirea, trebuie mai intai sa constientizezi ce ai primit, sa apreciezi ce ai primit, sa te bucuri de ce ai primit, sa multumesti pentru ce ai primit. Undeva pe parcursul acestui proces fericirea se instaleaza singura. Ea nu mai ramane optionala. Vine si se aseaza in inima ta, raspunzand invitatiei tale. 

Din acel moment traiesti intr-o alta dimensiune. Sentimentul de implinire nu mai vine din comparatie, vine din plinul fiecarei secunde traite cu sens. Vine din emotia simpla care te cuprinde vazand un om batran, bolnav sau neputincios. Vine din intelegerea oricarui om, care se straduieste sa isi gaseasca drumul. Sau inca simte nevoia sa se apere. Vine din faptul ca stii ca fiecare om are o poveste. Fiecare om iubeste pe cineva. Fiecare om a plans macar o data inainte de a se tarnsforma in gheata. Fiecare om a pierdut ceva. Fiecare om a sperat, a dorit, a visat ceva. Nici nu mai conteaza daca visele lui s-au implinit, daca a plans o viata dupa ele sau daca te-a ales pe tine, copilul lui in locul visului lui. 

Miracolul vietii e in fiecare poveste. Nici o poveste nu e banala. Nici o poveste nu e usoara. Nici o poveste nu consta doar in final. Fiecare poveste face parte dintr-o alta poveste. Undeva printre ele e si povestea ta. Nici o poveste nu e fara sens. In fiecare poveste e intreg miracolul vietii. Fiecare poveste e, pana la urma, aceeasi poveste, traita intr-un mod subiectiv. Dintr-o alta perspectiva. Intr-o alta nuanta. Intr-un alt fel. Uneori in acelasi fel. Mai multe generatii la rand.

Si fiecare poveste e o noua ocazie pentru fericire. Orice intalnire cu un om, e o invitatie in povestea lui. Si e intotdeauna despre povestea ta. Acorda-ti timp, ofera-i timp. Fii atent, fii prezent. Intra cu sfintenie in povestea celuilalt. Cu admiratie. Dezbraca-te de judecati si prejudecati. Iar tu, spune-ti povestea cu gratie. Cu sinceritate. Fara nevoia de retus. Fara nemultumire. Fara nerabdare. Cu recunostinta. 

In loc sa umpli povestea cu asteptarile si ego-ul tau, mai bine lasa loc, despre orice poveste ar fi vorba, pentru miracol. Cauta miracolul in orice poveste. Vei primi la schimb fericirea.