Istoria din fiecare zi

Ori de cate ori linia orizontului, sensului, directiei implinirii tale se cufunda in ceata si privirea ta cauta departarea, dar tot ce primeste este un zid alb de nepatruns, intoarce-te la adancul din interiorul tau.

Aminteste-ti ca tu nu esti produsul catorva zeci de ani, parcursi in epoca vitezei. Sub urma pasilor tai stau pasii a mii si zeci de mii de ani de evolutie. In umbra ta, stau toate generatiile de stramosi. Si fiecare dintre ei a facut ceva, a lasat ceva, pe care tu il duci acum mai departe. 

Gandurile rafinate, evoluate si inalte pe care tu le ai si le impartasesti acum, sunt rodul a milioane de generatii de-a lungul carora, experiente mai dure sau mai subtile, le-au cizelat, slefuit si filtrat pana la esenta. A fost nevoie de munca, vointa, determinarea, pasiunea, credinta, perseverenta si de adevarul atator oameni, obisnuiti sau genii, din care s-a scazut toata lenea, frica, lasitatea si minciuna istoriei, pentru ca noi sa avem acces la evolutie. Sub granita fina a corpului nostru sta toata istoria constiintei umane. Stau biblioteci intregi cu memoria fiecarei celule.

Aminteste-ti ca pentru fiecare revelatie de-a ta, miliarde de plante si fiinte au parcurs drumul de la samanta, au trecut prin explozia germinarii, au crescut sub caldura soarelui si hranite de apei, au inflorit, au rodit si apoi si-au asezat fructele in palma ta. 

Au fost nevoie de mii de ani pentru ca noi sa vedem miracolul din spatele vietii. E timpul ca ego-ul ce ne separa unii de altii sa devina o panza cu ochiuri mari, permeabila prin care fiecare din noi sa se vada in celalalt.

Fiecare gest de bunavointa, fiecare unda de respect, fiecare act de compasiune si fiecare secunda de iubire, pastreaza si rafineaza mai mult si mai mult densitatea materiala a lumii in care traim. Fiecare gand devine amprenta pentru generatia ce vine si traseu catre lumina ce se afla in spatele fiecarui atom. Fii constient de istoria care traieste in noi. De istoria pe care o scriem fiecare din noi, in fiecare zi.

Miracolul vietii

Din cand in cand, e bine sa ne oprim putin din drumul nostru, sa ne reamintim si sa cuprindem cu inima, macar un strop din ceea ce este miracolul vietii. 

Sa constientizam ca, fara sa ne dam seama, ne plangem de insusi miracolul de a fi. 

Viata inseamna caldura vs raceala, flexibilitate vs rigiditate, suferinta vs indiferenta, compasiune vs nepasare; raspuns, strigat, cantec, ras vs tacere; emotie, simtamant vs gol; puls, fluctuatie, alternanta, suisuri si coborasuri vs constanta; miscare vs nemiscare; atingere, legatura, apropiere vs distanta; relatie, interdependenta vs independenta; conectare vs detasare; interactiune vs izolare; imperfectiune si greseala vs perfectiune; alegere vs soarta; ciclicitate, regenerare vs linearitate.

Viata inseamna un miracol de nepatruns cu mintea, un miracol care ni se intampla secunda de secunda, de cand venim pe lume, indiferent daca suntem veseli sau tristi, bogati sau saraci, singuri sau multi.

Viata este un miracol pe care l-am primit in dar toti si fiecare in parte, in mod egal. Uitam de-a lungul anilor, luati fiind cu grijile minutului, sa ne oprim si sa multumim, sa ne incarcam si sa traim din interior acest miracol, care ne-a fost oferit gratuit, din iubire pura. Sa ne dam seama, ca de aici, din interiorul miracolului de a fi, suntem toti egali, pe rand printi si cersetori, iar prin capacitatea de a iubi, suntem toti de aceeasi substanta cu miracolul vietii. Pe care il putem descoperi intr-o picatura de ploaie pe care o ‘simtim’ rece si umeda pe fata, intr-o raza de soare pe care o ‘simtim’ ca ne mangaie obrazul, in caldura mainii intinse atunci cand suntem prabusiti, in lumina unui zambet care ne alunga tristetea, in privirea ferma a celui care crede in noi; in puterea noastra de a alege zi de zi disconfortul, doar pentru a ajunge in acel moment in care granitele si limitele fizice se muta putin mai departe; in frumusetea si daruirea naturii, in multitudinea de culori, in formele norilor; in perseverenta luminii de a dezvalui in fiecare dimineata miracolul vietii, oricat de mult sau de putin l-am patrunde.

Daca intelegi miracolul din tine, totul in jur devine miracol. Primit in dar. Nu pentru a fi luat, fara valoare, de-a gata, ci pentru a fi simtit, onorat, trait intrutotul.

Photo: Ashes and Snow, by Gregory Colbert

Terapie cu iubire

Am fost martora, am auzit si am trait de-a lungul timpului, multe miracole. Vindecari miraculoase, sincronicitati spectaculoase, rasturnari de situatie. Dintre toate acestea, vindecarile, in special cele de la boli incurabile, traumatisme incredibile, au ramas in mintea mea cele mai misterioase. Medicii si psihologii pot da multe exemple. 

Exista milioane de modalitati de terapie, milioane de medicamente, de tratamente, de la cele mai ciudate: aplicat palmi, infipt ace, ritualuri antice cu foc, cu apa, cu sange, la cele mai clasice operatii, combinatii de medicamente, laser, fizioterapie, psihoterapie, consiliere. Atunci cand esti bolnav, mintea ta devine mai deschisa la practici neconventionale: homeopatice, shamanice, bioenergie, vindecare la distanta.

Si totusi, in afara de statistica, care face o numaratoare seaca, nu exista o modalitate clara sau de orice fel, de a determina de ce la unii functioneaza aceste variante alternative si la altii nu. De ce in cazuri foarte grave, vindecarea s-a facut aparent fara nici o interventie exterioara, iar in alte cazuri, oameni aparent sanatosi, nu au mai reusit sa faca nimic, desi li s-a aplicat cel mai ireprosabil tratament. Gasim mii de carti si cazuri, care s-au vindecat din interior, prin propria lor putere.

Unde se afla secretul acestor miracole. Care este “reteta” sau retetele care "functioneaza”? Greu de spus. Pentru ca la fiecare e altfel.

In primul rand, o boala este un dezechilibru energetic de orice fel. O lipsa de energie din sistemul organismului. Energie care trebuie completata, trebuie adusa de undeva.

Energie exista peste tot langa noi. Totul e energie. In aer, in razele soarelui, in copaci, in plante, in animale, in pietre, in noi, in ceilalti oameni. Orice poate fi transformat intr-un generator de energie. Pentru a atrage energie suplimentara si a o dona, e nevoie insa, de o antena, care sa o poata capta. Un portal, un element conductor, care sa aiba puterea de a o atrage si de a o conduce catre zona in care e nevoie.

Acum, intrebarea este cum anume “vindecatorii” reusesc cu unii si cu altii nu, cum unii oameni se vindeca singuri, de ce nu functioneaza la toti? 

Exista totusi un secret pentru ca vindecarea sa aiba loc. Un set de conditii. Care se intrunesc sau nu.

Oricare dintre noi are capacitatea de a se vindeca pe sine si poate fi vindecator, pentru altii. Noi putem deveni captori de energie, pe care o putem directiona catre unde e nevoie. Conditiile sunt mai multe.

Intre cele doua persoane trebuie sa se stabileasca o legatura la un nivel foarte profund. In aceasta legatura, care cel care primeste crede pana la capatul fiintei lui, invindecare. Nu spera, nu se roaga, stie. Fara sa stie de unde stie, stie.

Vindecatorul, intermediarul, medicul, vraciul, ingrijitorul, consilierul, terapeutul, un membru al familiei, cel care da, trebuie sa fie curat si sa se abandoneze in acel moment integral acestui scop, fara a simti nevoia de a gandi, de a judeca, de a controla. Pur si simplu, va fi un instrument in mana lui Dumnezeu. Si mai e nevoie de ceva. Intre cei doi, sau macar din partea vindecatorului, sa se manifeste o conditie care e lispita de conditii. Ingredientul miraculous, cred eu, este iubirea neconditionata. De Dumnezeu, de oameni si de viata. Detasata, eliberata de pasiune, iubirea este cea care mobilizeaza si purifica energia si stie exact unde trebuie dusa. Iubirea neconditionata, are rabdare cu nerabdarile si controlul nostru. Transcende orice rezistenta. Orice boala. Transcende frica. 

Suntem toti alchimisti. Transformam zi de zi, energie in cele mai marunte si inutile lucruri. Si totusi, nu ne dam seama cat de puternici suntem, uneori niciodata. Atunci cand ne intalnim cu un dezechilibru, cu o boala, cu o defectiune, preferam sa alegem frica. Frica pentru noi, frica pentru cei dragi. 

Dar ei au nevoie sa ii iubim. Sa le intelegem greselile care i-au adus la boala. Sa le intelegem incercarile de a face fata. Caderile. Devierile. Incapatanarea de a nu intelege. Sa ii iubim cu toate aceste imperfectiuni. Sa renuntam sa-i judecam, doar pentru ca ne aduc discomfort. Sa nu ne agatam disperati fricile de ei. Ci sa ii iubim doar. Sa fim poarta aceea de energie pe care ei poate nu mai au capacitatea de a o deschide singuri. Daca ii iubim, solutia va veni.

Cumva, miraculos, vom fi punctul de conexiune intre ei si solutia lor. Un punct care pare neinsemnat, dar esential. Iar cand aveti senzatia ca v-ati ganditi la toate solutiile, ati epuizat toate variantele, si auziti cum stau la usa renuntarea si disperarea, ganditi doar cu inima. Ea e dotata cu toate sistemele de detectare a energiei iubirii. 

Miracolul din fiecare poveste

Mayasii spun ca trebuie sa treci prin 52 de cicluri a cate 260 de zile (un an Tzolkin la ei, e format din 260 zile obtinute din 13 numere x 20 semne solare) pentru a avea dreptul sa inveti pe cineva, ceva. Asta inseamna putin peste treizeci de ani. In cele 52 de cicluri, se presupune ca treci prin toate experientele de care ai nevoie, pentru a te cunoaste si a-ti invata propriile lectii. Pentru a intelege si aplica legile universale, pentru a incepe sa iti creezi constient viata si pentru a fi pregatit sa dai inapoi lumii ce ai primit la randul tau. 

Ma uit in jur si constat cu multa bucurie, ca acceleratia resimtita la nivelul timpului, se manifesta si aici. Ma recunosc in oamenii din jurul meu, pe mine acum ceva timp, trezindu-ma ca dintr-un somn adanc, in mijlocul unei specii straine. Unde nu intelegeam nici un cuvant. Sa nu va imaginati ca totul s-a intamplat intr-o secunda. Nu. A fost un proces ireversibil, e adevarat, dar care a durat. La un moment dat, limbajul cifrat si zgomotul, intamplarile, furnicarul si haosul au inceput sa se supuna singure ordinii. Ca atunci cand te afli intr-o multime si auzi doar zumzetul ei. Apoi, din tonul vocilor, din ritmul si viteza cuvintelor, din respiratiile dintre cuvinte, din bataile tale de inima, iti dai seama de energia multimii. La un moment dat, exact ca atunci cand faci zoom pe aparatul foto pentru a te apropia de subiect, am plasat atentia mai aproape de mine, de-a lungul frazelor. Mi-am dat seama ca inteleg cuvintele, ca de fapt am stiut dintotdeauna limbajul care se vorbea in jurul meu. Ca toate cuvintele erau cunoscute. Ca toate frazele au inteles. Ca haosul era in mine. Iar ochii imi erau inchisi. 

Din momentul in care am dat jos granita dintre mine si ce este in jurul meu, nu am mai simtit nevoia sa ma fac remarcata, sa ies in evidenta, sa atrag atentia, sa fiu speciala, sa am dreptate, sa ma simt ranita. Granita pe care eu singura o inventasem, ma despartea imaginar ce era in jurul meu si ma forta sa imi apar teritoriul, sa imi apar individualitatea. 

Acum sunt parte din intreg. Si toti ceilalti fac parte din mine. Cei care sunt cei mai aproape de mine, sunt cei pe care i-am chemat sa ma invete cate ceva important. Lumea intreaga sta pe terasa mea. Iar eu sunt o mica globula rosie ce port oxigen in acest mare organism care e universul. Rolul meu nu este sa cladesc ziduri intre mine si ceilalti. Si nici sa salvez alte globule, daca nu vor sa fie salvate. Rolul meu este sa fiu fascinata intratat de mult de existenta acestui univers, de frumusetea lui, de frumusetea si complexitatea tuturor oamenilor din jurul meu, incat sa primesc cu bucurie si recunostinta viata care mi-a fost data.  Sa o consider un dar atat de pretios, cu atat de multe experiente de trait, cu atata frumusete in fiecare dintre ele, incat sa nu ma mai pot intoarce vreodata in intunericul subconstientului. In deriva. In vrie. Ci sa stau in miracol. 

Sa inteleg ca o experienta placuta, e egala cu o experienta pe care o consideram neplacuta. Ca ele vin si trebuie sa treaca precum capriciile vremii. Careia nu putem sa-i cerem socoteala. Dar putem sa invatam sa iubim ploaia, sa iubim senzatia de camin cald si protector, atunci cand afara e furtuna. 

Am inteles ca fiecare dintre noi, traim de-a lungul unei vieti toate miracolele universului, indiferent daca locuim intr-o camera modesta, sau intr-un palat, daca mergem in fiecare zi pe jos, cu bicicleta, cu metroul, cu taxi-ul sau cu o masina de lux, la un loc de munca aparent neinsemnat, intr-un mecanism enorm, sau la pasiunea noastra, ca antreprenori, facand ceea ce ne place si ne implineste. 

Indiferent daca suntem anonimi sau faimosi, daca singurele persoane cu care vorbim intr-o zi sunt cersetorul de la colt, vanzatoarea de la alimentara, controlorul de bilete sau presedintele Americii, vedetele TV si cercetatorii de la NASA, avem exact aceleasi sanse de a ne gasi rostul, avem aceleasi sanse de a ajuta, de a ne implini. De a intelege, ca pentru a te putea bucura de viata, pentru a gusta fericirea, trebuie mai intai sa constientizezi ce ai primit, sa apreciezi ce ai primit, sa te bucuri de ce ai primit, sa multumesti pentru ce ai primit. Undeva pe parcursul acestui proces fericirea se instaleaza singura. Ea nu mai ramane optionala. Vine si se aseaza in inima ta, raspunzand invitatiei tale. 

Din acel moment traiesti intr-o alta dimensiune. Sentimentul de implinire nu mai vine din comparatie, vine din plinul fiecarei secunde traite cu sens. Vine din emotia simpla care te cuprinde vazand un om batran, bolnav sau neputincios. Vine din intelegerea oricarui om, care se straduieste sa isi gaseasca drumul. Sau inca simte nevoia sa se apere. Vine din faptul ca stii ca fiecare om are o poveste. Fiecare om iubeste pe cineva. Fiecare om a plans macar o data inainte de a se tarnsforma in gheata. Fiecare om a pierdut ceva. Fiecare om a sperat, a dorit, a visat ceva. Nici nu mai conteaza daca visele lui s-au implinit, daca a plans o viata dupa ele sau daca te-a ales pe tine, copilul lui in locul visului lui. 

Miracolul vietii e in fiecare poveste. Nici o poveste nu e banala. Nici o poveste nu e usoara. Nici o poveste nu consta doar in final. Fiecare poveste face parte dintr-o alta poveste. Undeva printre ele e si povestea ta. Nici o poveste nu e fara sens. In fiecare poveste e intreg miracolul vietii. Fiecare poveste e, pana la urma, aceeasi poveste, traita intr-un mod subiectiv. Dintr-o alta perspectiva. Intr-o alta nuanta. Intr-un alt fel. Uneori in acelasi fel. Mai multe generatii la rand.

Si fiecare poveste e o noua ocazie pentru fericire. Orice intalnire cu un om, e o invitatie in povestea lui. Si e intotdeauna despre povestea ta. Acorda-ti timp, ofera-i timp. Fii atent, fii prezent. Intra cu sfintenie in povestea celuilalt. Cu admiratie. Dezbraca-te de judecati si prejudecati. Iar tu, spune-ti povestea cu gratie. Cu sinceritate. Fara nevoia de retus. Fara nemultumire. Fara nerabdare. Cu recunostinta. 

In loc sa umpli povestea cu asteptarile si ego-ul tau, mai bine lasa loc, despre orice poveste ar fi vorba, pentru miracol. Cauta miracolul in orice poveste. Vei primi la schimb fericirea.