"Vreau sa imi traiesc viata!"

Vreau sa imi traiesc viata! – o expresie consacrata a unei generatii intregi, dar prea putin vindecata, pe care am primit-o mostenire si care traieste in noi, tanjind dupa realizare. O expresie care exprima, alaturi de efectele altor conditionari si programe, sentimentul unui gol adanc. 

Am auzit adesea acest “acum vreau sa imi traiesc viata” pentru ca atunci cand era timpul (la 20 sau la 30 ani) m-am casatorit, am avut copii mici, a trebuit sa muncesc si sa le asigur educatie, mancare, crestere.

Pe scurt m-am sacrificat. Ramane adanc infipt in ADN-ul nostru si il putem purta generatii intregi, faptul ca dreptul nostru la viata a ramas ne-exercitat, ca dupa ce vom termina cu demonstratia valorii noastre, vom aveadreptul de a ne distra, de a ne copilari sau purta ca niste ‘tineri’ fara griji. O expresie reprezentativa pentru generatia parintilor si o parte din generatia noastra. pe care o auzim ori de cate ori exista probleme, in relatie, in job, de cate ori apare separare sau divort.

Aceasta tema a sacrificiului care da nastere unui cec in alb pe care il primeste cel care se sacrifica si care ii da dreptul, ca la o anumit moment dat, sa isi ia revansa fata de viata, e foarte comuna.

"Nu apucat sa imi traiesc viata" si "Vreau sa imi traiesc viata" inseamna ca pe aceasta portiune a ‘sacrificiului’ aceasta frustare a crescut ca o boala in interiorul nostru. 

Casatoria, copilul, situatia respectiva, se dovedeste a nu fi fost o alegere constienta, aliniata cu cine suntem noi, cu felul nostru de a fi, cu visele si evolutia noastra.

De cele mai multe ori casatoria timpurie, uneori de pe bancile scolii, greselile tineretii, dorinta de a pleca de acasa din lipsa armoniei, nevoia de a intra in rand cu lumea, de a nu ramane fata batrana, de a vana un sot/sotie frumos/frumoasa, destept/desteapta, cu situatie materiala buna si/sau de familie buna, au stat la baza deciziilor tineretii.

Anii au trecut, generatiile s-au maturizat si neimplinirea, ne-alinierea cu verticala fiintei noastre adearate, au crescut ca niste copaci paraleli in propria noastra fiinta, facand ravagii in interiorul nostru.

Rusinea fata de parinti si societate, vinovatia fata de copii sot/sotie, apoi varsta, statutul, au fost conditionarile care ne-au tinuti legati de o situatii care  ne produceau suferinta.

Iar, in momentul in care catre 35-40 de ani, sau chiar in jurul varstei de 50 de ani, ruptura e inevitabila, din strafundul fiintei tasneste acest “Vreau sa imi traiesc viata”, care neaga tot ce am fost si am trait inainte, lasand activa pentru generatiile viitoare rana sacrificiului si frustrarea adanc intiparita in interiorul nostrum, plus inregistrarea genetica a predispozitiei bolilor care le-au insotit.

Asistam la o generatie de tineri care isi vad parintii murind de cancer, care isi vad parintii murind fara sa traiasca. Si care poarta inca presiunea alinierii la standardul social: casatorie, familie, copii. Si care poarta in ADN rana sacrificiului.

Acest ‘vreau sa imi traiesc viata’ este varianta rebela care se revolta si isi striga revolta. Insa avem si varianta resemnata, martirul, care isi considera sacrificiul un dat, in fata caruia nu e nimic de facut, stand caldut la in umbra eternei victimizari si isi ascunzandu-si ‘netrairea’ in grija pentru copii si nepoti.

Dragii mei, da, asa erau vremurile, parintii alegeau cu cine se marita fata, nu existau multe posibilitati de exprimare in generatia care a crescut in timp de razboi sau dupa, sub regim bolsevic sau communist.

Este adevarat. Si toate aceste generatii merita recunostinta si compasiune. Insa, dezicandu-ne de o parte din viata noastra sau a parintilor nostri, ne face sa traim in negare, sa incercam sa anulam o bucata de istorie a umanitatii din care facem parte.

"Vreau sa imi traiesc viata!", acest "Am si eu dreptul la viata asa cum imi doresc" este un strigat al sufletului care cere din adancuri sa fie auzit, vazut, sa exprime o frumusetea care zace in interior, in acord cu propriile alegeri.

Si asta se poate intampla, intelegand contextul, intelegand imaginea de ansamblu la scara mai mare, de natiune sau chiar globala si acceptand si integrand acea parte din viata noastra ca fiind parte din destinul nostru, din Darma noastra individuala si colectiva.

Nu ne necesar sa ne aruncam in promiscuitate sau in milioane de relatii sau experiente, doar pentru a-I face vietii in ciuda, sau doar pentru a ne lua revansa.

Tot ce s-a intamplat este viata noastra. Ne-am trait viata chiar si atunci in mijlocul sacrificiului. Doar ca nivelul de cosntiinta era altul, iar noi eram adormiti.

Putem insa sa ne aliniem cu viata in orice moment. La 30 de ani, la 40 la 50 la 60 sau la 90 de ani. Conteaza sa ne uitam la viata noastra si sa vedem frumusetea din mijlocul sacrificiului si suferintei. Sa vedem ce am primit la schimb, care a fost diamantul pe care l-am scos din adancurile suferintei noastre.

Uneori a fost determinare, tenacitate, curaj, perseverenta, prietenie, umanitate, compasiune, devotiune, dedicare, stabilitate, rabdare, caldura umana, solidaritate, siguranta jobului.

Si indiferent la ce varsta ne trezim, viata e acolo in fiecare moment, in fiecare floare, in fiecare creatie, fie ea un fel de mancare sau ceva facut cu mana, in fiecare experienta si interactiune, atata timp cat ne permitem sa ne dizolvam in ea si sa devenim una cu timpul. Vreau sa imi traiesc viata nu este o optiune, ci o responsabilitate fata de noi insine si fata de generatiile viitoare. 

Viata este tot ce ni se intampla. Dificil sau sublim. Este un dans de la agonie la extaz. Si este important sa vedem ca atunci cand suntem in agonie, tinta nu e extazul, traind in frustrarea ca nu suntem unde trebuie (inca). Iar cand suntem in extaz, tinta nu este sa facem extazul permanent, traind in permanenta frica de a-l pierde sau judecandu-ne ca am pierdut acel sentiment inalt de bucurie si fericire.

Tinta este dansul. Viata este acest dans intre agonie si extaz. 

Este calea, este sinusoida, este unda cuantica, ce sub privirea constientei noastre se transforma in materie si manifestare.

Viata este tot ce vine catre noi si ce cream din asta.

Viata este egala intr-un satuc izolat din Siberia, cu cea din mijlocul unei metropole ultra-avansate tehnologic sau financiar, ca Tokyo sau New York.

Viata este materia prima pe care o primi toti. In mod egal. Masurata cu aceeasi unitate de masura a batailor inimii.

Viata este lumina din ochii nostri si nimic din jur nu ne-o poate lua. Avem putere deplina sa o activam si sa ne lasam in bratele vietii, invatand diversele ritmuri de dans: poate un tango pentru cei care adora relatiile, poate rock pentru frumosii rebeli, poate salsa sau vals sau cha-cha-cha. Poate balet, sau dans la bara sau street dance.

Dansul este creatia noastra. Dansul dintre agonie si extaz este modul in care lasam viata sa se traiasca prin noi. 

A ne trai viata inseamna a ajunge chiar si pentru un moment la pace cu ea. A ajunge chiar si pentru un moment la intelegerea faptului ca dincolo de individual, destinul nostru face parte dintr-un timp colectiv, o bucata de istorie a evolutiei umanitatii.  

A ne trai viata inseamna a vedea ca la nivel de umanitate, am primit un rol. Ca toti venim din viitor, iar copii si nepotii nostri suntem tot noi. Sacrificiul exista doar datorita Timpului. Iar Timpul la nivelul sufletului nu exista. Parintii nostri suntem noi cei din trecut, noi suntem prezentul, copii nostri suntem noi cei din viitor. In timp cuantic, totul exista simultan acum. 

Viata noastra are o valoare intrinseca. Doar aceasta intelegere ne scoate din negarea ei si ne aduce in mijlocul fiintei noastre. Ne relaxeaza din presiunea de a deveni si ne aminteste ca mai intai sa fim.

***

Pentru aceia care simt sa opreasca tiparele mostenite si sa isi descopere adevaratul geniu, sa afle mai multe despre ei insisi, va invit sa imi lasati un comentariu mai jos sau sa imi scrieti in privat. Alaturi de alte cunoasteri, Cheile Genelor, adusa cu multa generozitate de Richard Rudd este o cale blanda si frumoasa prin care va invit sa va descoperiti geniul vostru ascuns in ADN..

Ce te face sa te simti viu?

Pe tine ce te face sa te simti viu?

Traim de multe ori pe pilot automat. Ne dedicam rutinei. Intram intr-un ritm constant. Ca orice ritm constant, aceasta devine oarecum hipnotizant. 

 

Ne trezim dimineata, zilele se intrec in a trece mai repede si mai repede, e seara. Incercam sa prelungim zilele cu ore tarzii din noapte, cu mintea amortita de intriga interesanta a vreunui serial politist. 

Zilele trec. Si nuantele dintre ele se vad din ce in ce mai sters. 

Singura care ramane este senzatia de gol din noi. Lipsa de sens.
De ce-ul? 

Si pentru ca  nu avem un raspuns la de ce traim, traim pe pilot automat. Ne dedicam unei rutine care ne ofera siguranta. Aparent, asta ne face viata mai suportabila. Ne protejeaza de vartejurile de necunoscut care ne-ar putea aduce fericire, dar ar putea fi si foarte periculoase. 

Percepem necunoscutul ca fiind in primul rand amenintator. Infricosator. Opusul confortului. Si cumva e amplasat in cadranul negativ si intunecat.

Necunoscutul iti cere sa ai incredere. In primul rand in tine. Ca vei sti exact ce ai de facut atata timp cat iti asculti inima. Dar pentru a putea avea incredere in tine insuti, trebuie mai intai sa te cunosti. 

Ceea ce ni se pare sigur, este controlul. Acel scenariu pe care noi il scriem vietii si incercam sa facem lumea sa se potriveasca cu el. Controlul inseamna sa stim totul dinainte. Si daca nu stim, macar sa anticipam posibile variante. Sa fim tot timpul cu un episod in fata vietii. Iar pentru un maxim de confort psihic, sa avem macar doua-trei planuri de rezerva. Insa pentru a putea intretine o industria controlului, avem nevoie sa fim in siguranta. 

 

Si cand suntem in siguranta? Suntem in siguranta in rutina. Suntem in siguranta cand nu ne mai lasa timp sa traim. Suntem in siguranta cand stim ce va urma. Chiar daca pentru fi siguri in fiecare zi ca avem suficiente masuri de siguranta, ne consumam tot timpul.

De ce ne e frica sa traim?

De ce ajungem uneori sa uitam despre ce este viata?

De ce ajungem sa stingem bucuria din ochi?

De ce uneori ne lasam coplesiti de depresie, de disperare sau de frica?  Si mai grava decat frica, e resemnarea. Iar resemnarea e anticamera mortii. 

De ce uitam ca noi suntem aici ca sa ne bucuram de viata, in fiecare secunda, in fiecare zi? 

Energia vietii e alimentata cu entuziasm. Aceea e linia de start. De fiecare data cand celulele noastre detecteaza entuziasm in inima, un generator imens se porneste si ne alimenteaza cu energie in cantitatea si intensitatea de care avem nevoie, fara ca noi sa fim nevoiti sa facem eforturi disperate, sa cerem sau sa calculam ceva.

Timpul este suspendat. Bucuria entuziasmului este seva ce trezeste copacii la viata primavara. Ea urca fara efort, contra gravitatiei, uneori pe verticala unor copaci inalti de zeci de metri. Si da viata fiecarui mugur, fiecarei crengute. Verdele frunzelor se transforma in frumusetea florilor, apoi in bogatia fructelor. Iar dupa rod, viata se intoarce din nou in seminte.

Entuziasmul si bucuria sunt seva vietii.

Iubirea este confirmarea ca am inteles ce e viata. 

Viata din mici pietre pretioase

Fiecare zi e formata dn mici momente frumoase. Momentele in care zambim sau radem din toata inima. Momente emotionante cand primim sau daruim. Momente in care pur si simplu nu exista timp, spatiu sau limite. Viata noastra e plina de aceste mici pietre pretioase, pe care de multe ori le ingropam sub colbul activitatilor apasatoare, in mocirla unor momente in care ego-ul nostru scapa fraul si o ia la goana.

E perfect sa redescoperi intr-o dimineata aceste mici diamante si pietre pretioase care fac parte din viata ta, sa le scoti de sub praful zilelor, sa le cureti cu o perie zdravana si sa incepi sa le redai adevarata lor valoare. De bijuterii.

E perfect sa iti amintesti intr-o dimineata, cat de fascinant esti ca fiinta umana. Cat de multe lucruri stiu celulele tale. E perfect sa iti amintesti cat de complex e organismul tau, cat de bine stie el sa functioneze, sa mearga, sa regleze temperatura, inima ta nu uita sa bata. Stie sa se trezeasca in giecare dimineata si sa iti ceara somnul, sa faca milioane de reactii chimice, sa se supuna indiferent cat de aberante ti-ar fi comenzile.

E fascinant sa descoperi cat de multe lucruri ai invatat. Cat de multe lucruri stii sa faci din vointa proprie. Cati oameni ai cunoscut pana acum. Cati oameni ai cunoscut pana acum. Sa iti imaginezi ca daca ai cartografia toate locurile prin care au trecut oamenii pe care i-ai cunoscut sau ii cunosti, si ai uni punctele, constituind o arie, probabil ca vei fi uimit de suprafata.

E minunat sa iti dai seama ca tu te-ai adaptat cumva fiecarei intalniri, ca intre tine si ceilalti au avut loc nenumarate schimburi de toate felurile. Energetice, ideatice, creative. Intalnirile tale sunt mai intai despre tine. Cand ajungi sa te cunosti din reflexiile tale in ceilalti, poti incepe sa creezi impreuna cu ei. In acel punct se nasc cuvintele cu s: serendipitate, sinergie, sincronicitate.

E minunat sa redescoperi cata minune te inconjoara. Ca perfectiunea organismului tau se regaseste la scara mare in natura si in univers. Natura este suportul tau. Sursa de aer, sursa de mancare, de apa, de viata. Este perfect functionala, autoreglabila, si in plus iti ofera in fiecare secunda nu doar infinit mai mult decat am putea noi percepe, ci si frumusete. Fiecare vlastar, fiecare frunza ce sta sa inverzeasca, fiecare floare, fiecare coltisor de cer si ochi de apa, te invita sa descoperi diamantul stralucitor care se ascunde in fiecare moment.

In fiecare moment noi si intreg universul suntem in miscare. Dam energie, luam energie. Ne adaptam permanent la fiecare secunda. Cele mai simple miscari cer cele mai complexe reactii. Cele mai simple ganduri pot genera sau consuma energie, pot crea complexitate sau pot sa ne simplifice viata. Gandurile, ne determina comportamentele. In functie de starea care sta la baza lor, iubire sau frica, comportamentele noastre ne fac donatori sau consumatori de energie. De viata.

Fiecare dintre noi are in fiecare dintre zilele lui, aceste pietre pretioase. In zambetul cu care te-ai trezit. In soarele cald de pe obrazul tau. In harjoana cu copilul tau. In bucuria catelului tau. In torsul pisicii tale. In punctele de pe spatele unei gargarite. In fiecare loc in care te uiti e o piatra pretioasa. In fiecare respiratie e o piatra pretioasa. In tot ce faci e o piatra pretioasa. Fiecare om cu care te intalnesti iti aduce o piatra pretioasa. Descopera-le si poarta-le cu incantare si recunostinta. Cand te vei gandi la ele, in jurul tau vor straluci a lumina. A viata. A tine. A tot.

Castigi atat cat ai invatat sa pierzi

Venim pe lume si cautam zi de zi sa implinim idealuri care ni se par fiecare pe rand importante. Sa avem succes, sa fim bogati, sa fim faimosi, sa fim fericiti, sa intelegem care ne este menirea pe acest pamant. Uneori, petrecem o viata intreaga in cautarea acestor raspunsuri, fara sa zarim din cauza copacilor, padurea ce isi intinde maretia si frumusetea in spatele lor. 

Cati dintre noi putem accepta cu usurinta faptul ca intr-o buna zi va trebui sa renuntam la viata, in forma aceasta pe care o cunoastem in trupul fizic? Ca intr-o zi ni se va cere sa pierdem cel mai de pret lucru pe care il avem pe acest pamant, insasi viata noastra.

Caci ceea ce primim este un sir de momente prezente, fiecare cu viata lui proprie si singurul mod in care o putem trai este sa scoatem maxim din fiecare moment. In fiecare moment prezent ni se ofera sansa bucuriei vietii, doar atunci cand acceptam ca in secunda urmatoare sa pierdem acel moment, pentru a primi un nou moment prezent. Purtand o noua sansa. Intreaga viata, incercam sa aflam taina timpului si unde se duc secundele cand mor. Intreaga viata invatam de fapt sa pierdem. 

Caci fiecare obiect al creatiei, fiecare lucru manifestat, fiecare obiectiv implinit, fiecare vis implinit, contine in chiar nasterea si existenta lui si cealalta fata a monedei: declinul, disparitia, pierderea, moartea. Exista o lege a compensatiei in univers in care viata fiecarui lucru este un ciclu intre nastere si disparitie.

Ai bani sa mananci la cele mai luxoase restaurante din lume, dar nu ai posibilitatea de a impartasi bucuria gustului mancarii cu cei dragi Sau fiecare imbucatura este foarte gustoasa, dar esti sarac si il invidiezi pe cel bogat ca isi permite mai mult. Esti bogat si bolnav, bogat si singur, bogat si inconjurat doar de acei prieteni care vad in tine un sac de bani. Esti sanatos dar sarac, ai prieteni care sa te ajute, dar nu ai masini si obiecte sclipitoate. Orice exista intr-o parte, nu exista in alta parte. E o lege a echilibrului si compensatiei in univers pe care nimeni nu o poate incalca. 

Vei castiga bani atunci cand esti dispus sa ii pierzi sau sa platesti pretul lor: sanatate, prietenia, familia, lipsa de confort, un program prelungit, un efort sustinut. Vei avea prieteni, atunci cand esti dispus sa fii tradat, dupa ce ai investit toata increderea si ce ai avut mai bun. Vei avea parte de iubire, atunci cand vei invata sa pierzi ceea ce iubesti. Vei avea parte de faima, doar atunci cand vei accepta sa te expui, sa fii vulnerabil. Vei fi fericit doar atunci cand vei invata sa renunti la asteptarile tale si sa primesti tot ce vine spre tine. Vei avea ce iti doresti, atunci cand vei renunta la ceva ce ai, pentru a darui celorlalti. 

Fiecare moment este o ocazie de a experimenta viata. Viata este o moneda cu cap si pajura. Nu putem sa alegem intotdeauna doar partea castigatoare. Intotdeauna vom avea egal intre ceea ce primim si ceea ce pierdem. Modul in care invatam asta poate sa difere. Putem castiga multi ani, putem sa fim feriti de necazuri multi ani, poate sa ne mearga bine, sa fim sanatosi si dintr-o data sa pierdem tot. Sau putem pierde de multe ori cate putin si imediat sa castigam inapoi cate putin. Putem avea tot intr-un domeniu si sa nu avem nimic in altul. Putem avea toti banii din lume si sa fim tristi. Sau putem avea toti banii din lume si sa fim bolnavi. Sau putem avea toti banii din lume dar sa nu avem familie si prieteni, ci sa fim singuri. Cel care se bucura putin, sufera putin. Cel care se bucura mult, sufera mult. 

Atunci cand pierdem pe cineva drag si consideram ca ne este luat pe nedrept, sa ne amintim ca fiecare are socotelile lui cu viata. Ceea ce avem noi de invatat este sa facem fiecare moment atat de bun cat putem noi, sa scoatem din fiecare moment atat bucurie cat putem. Fiecare lucru pe care il obtinem sau realizam, contine pretul acceptarii pierderii lui.

Muncim, alergam, ne sacrificam timpul si energia pentru un obiectiv. Fie pentru bani, cariera, copii, un titlu, o diploma, o descoperire stiintifica, fie pentru succes, faima, o vacanta sau o relatie.  Daca nu gasim bucurie in fiecare moment pe care il investim in realizarea acelui obiectiv, atingerea lui nu va inseamna pentru noi decat o pierdere. Caci dupa ce ai realizat un obiectiv si euforia acelor catorva momente cand esti in varf trece, ramai cu un gol, atata timp cat drumul nu ti-a adus bucuria si satisfactia care sa iti fi implinit timpul petrecut cu atingerea lui. 

Viata nu este o linie dreapta. Poti sa te nasti la campie, la deal, la munte sau la mare. Este un drum cu urcusuri si coborasuri. Pantele pot fi line sau abrupte. Atata timp cat drumul iti aduce bucurie, atata timp cat stii ca pentru a avea ceva, trebuie sa platesti ceva, dar ce vrei sa primesti si ce esti dispus sa dai poate fi la alegerea ta, viata va fi frumoasa, corecta, armonioasa si echilibrata. Nu poti alege cum sa te nasti, in ce loc si cu cate resurse. Dar poti alege sa apreciezi ca tu, da, chiar tu, din atatea sute de milioane de posibilitati, ai primit odata cu aceasta viata sansa de a parcurge acest drum, sansa de a intelege si primi darurile vietii: bucuria, fericirea, frumusetea, abundenta, compasiunea, recunostinta, sansa de a crea, liberul arbitru si mai ales libertarea de a-ti alege atitudinea in fata oricarei situatii. 

Indiferent ca intr-un moment sau altul pierzi sau castigi, ceea ce ai nevoie sa intelegi este ca asa cum tu ai primit viata impreuna cu sfarsitul ei, orice castig vine impreuna cu o pierdere. Si ca nu e nici o tragedie in asta. 

Castigi  doar atunci cand ai invatat sa pierzi. Castigi doar atat cat ai invatat sa pierzi. Pentru ca fiecare dintre noi este un alchimist al carui rol este sa aleaga sa primeasca in fiecare moment darul pe care acel moment il are. Sa primeasca cu recunostinta fie ca e o lectie, un test, o bucurie sau o binecuvantare. Pentru ca fiecare moment e o sansa nepretuita de a gazdui si experimenta acest miracol numit viata.  Iar in momentul in care constientizam asta, a pierde se transforma in a darui.