Elibereaza functia gandirii

A gandi, a emite ganduri, nu este echivalent cu a contoriza tot ce ne trece prin minte. A gandi nu este echivalent cu a auzi zgomotul facut de vocile interioare. Actul gandirii este mai mult decat atat. Este un eveniment mental prin care se realizeaza o conexiune, se naste, se reveleaza sau se percepe o legatura. Gandul poate fi exprimat in cuvinte, numere, simboluri, forme geometrice, imagini, culori, nuante, sunete, miscari. A face aceasta asociere dintre energia perceptiei, venita din zona senzoriala, si arhetipuri care au deja un continut de semnificatie universal, defineste actul gandirii.

Gandirea face legatura dintre datele concrete primite din exteriorul nostru, livrate prin simturi, datele invizibile, emotionale, existente deja in memoria sufletului - care actioneaza ca niste filtre de interpretare si ideile abstracte din zona spiritului, cel care filtreaza directia corecta a evolutiei noastre. Gandirea are rolul de a conecta elementele din aceste planuri. 

Uneori insa, cand anumite intamplari, elemente, persoane, ating zone emotionale dureroase, puterea emotiei, acopera relatia creata de gandire si legatura dintre stimulul exterior si faptul interior, nu mai poate fi perceputa corect si obiectiv. De aceea, atunci cand ‘ne sare tandara’ sau ‘devenim prea pasionati in sustinerea unor idei’, putem fi siguri ca gandul nostru a fost ‘infestat' de emotie si decizia/interpretarea/judecata nu va mai reflecta realitatea, ci va fi deformata de emotie.

Pentru ca aceasta functie importanta, gandirea, sa isi poata manifesta functionalitatea pentru care exista, avem nevoie sa constientizam interferentele din zona emotionala sau spirituala, si sa nu lasam ce simtim si ce idealizam, sa denatureze ceea ce este.

Avem nevoie sa verificam fiecare gand care se naste in mintea noastra, daca nu cumva este o emotie mascata, care simuleaza obiectivitatea, sau daca nu cumva am idealizat un fapt, o persoana, o intamplare, indepartand-o de realitate. 

Pentru o functionarea corecta, e necesar sa eliberam mintea, care e fabrica noastra de ganduri (ganduri care ne influenteaza atat de tare viata, intrucat noi devenim gandurile noastre) de influenta emotionalului si idealului. E necesar sa verificam gandurile, inainte de a le valida. Sa ne comportam asemenea unui judecator care ia ambele variante ca fiind posibile si decide in urma analizei faptelor, care e adevarata si care falsa, fara sa se ataseze de la inceput de una dintre ele si fara sa caute argumente cu care sa demonstreze varianta preferata. 

Corp-suflet-spirit

Avem un corp. Pastratorul instinctelor, simturilor si dorintelor noastre primordiale. Corpul este ancora noastra in pamant. Si hartia de turnesol a sufletului.

Avem un suflet, un destin, o cale, pastratorul unicitatii noastre. Combinatia, modul unic pe care noi l-am ales pentru a exprima fiinta. Sufletul este latura noastra eterica. 

Iar spiritul este sursa noastra infinita de putere si echilibru. Menirea spiritului este de a comunica cu ceilalti, la acel nivel unde nu exista ego. Unde nu exista bine si rau, unde toate lucrurile si toate fiintele sunt. 

Pentru a ne putea intoarce in infinitul spiritului, avem nevoie sa intelegem mai intai granita individualitatii noastre. In interior e ego-ul nostru. In exterior sunt ego-urile celorlalti, cautandu-si la randul lor, un mod de a comunica in spirit. Corpul este translatorul sufletelor noastre. 

Atunci cand granita identitatii noastre egocentrice e plina de rani, de frici, de traume, de mosteniri karmice si reactii automate, simtim nevoia sa aparam modul in care noi vedem si ne asteptam sa fie lucrurile. In interiorul acestei granite cream reguli, ordine, ritualuri. Ne atasam de aranjamentul nostru original si unic. Nu ne ramane decat sa fim speciali. Ne investim in propriul nostru eu, ca intr-un cod ce reprezinta o combinatie unica. Il protejam. Il respectam. Sufletul nostru isi gaseste aici echilibrul si se simte acasa aici, in acest spatiu sigur al unicitatii noastre. 

Spiritul insa are nevoie sa calatoreasca in Univers si de aceea vom simti chemarea intregului. Din acel moment, vom avea nevoie sa intelegem ca granitele Eu-rilor noastre, nu mai pot ramane impermeabile. Pentru a nu suferi la fiecare interactiune cu un alt suflet, care nu e altceva, decat o alta expresie a fiintei, granitele noastre sufletesti trebuie sa se deschida. Mai intai, avem nevoie de un geam, apoi de o usa. Apoi peretii vor fi de sticla si oricine va putea vedea pana in adancul sufletului nostru. Iar in final, cand nici o judecata, nici o rana, nici o credinta nu mai ramane de aparat, peretii se vor dizolva. Cei care vor fi atrasi, vor fi doar cei care la randul lor, au renuntat la granitele si limitele ego-ului lor.  

In acest spatiu fara granite, undeva dincolo de bine si de rau, exista un loc. Unde sufletul vibreaza a bucurie, unde corpul devine un portal, prin care energia curge din inaltul universului, pana in mijlocul pamantului, neingradita, puternica, gata oricand sa se supuna inimilor noastre. In acest spatiu, exista doar linistea in care  spiritul experimenteaza libertatea.

Photo: Triskelion Celtic Art, by Jen Delyth

Libertatea ca resursa

Nu stim deocamdata care este directia evolutiei noastre. Nu stim, daca, dinspre copilarie spre maturitate, este sensul corect al evolutiei sau invers. 

Ne-am nascut perfecti, frumosi, in libertate totala, fara a avea vreo limitare, vreo impunere. Ne-am nascut intr-un lighean de potential. 

Toate invataturile, educatia, experientele au conturat in jurul nostru, niste limite. Niste reguli. Niste legi. Acum, avem mai multe instrumente, dar suntem mai ingraditi. Am cedat cantitati din libertatea noastra, in schimbul unor instrumente si cunostinte, absolut necesare pentru a deveni si a evolua. 

Sunt momente, insa, in care ducem dorul copilariei. Sunt momente in care, acest schimb ne apasa. Sunt momente si etape in care nici macar nu constientizam ca avem nevoie sa cedam din libertatea noastra pentru a lua o anumita forma, pentru a o umple cu un  anume continut.

Procesul e ireversibil. Declansat in mod straniu de insasi nasterea noastra. Fiecare minut, fiecare zi, fiecare an pe care il traim, isi cere taxa de libertate. O platim cu fiecare alegere a noastra. Fiecare alegere ne transforma in ceva. Iar urmatoarea alegere se construieste pe ce ai ales inainte. Nu ai cum sa spui, stop! Si sa o iei de la capat. Construiesti pe alegerile anterioare.

Daca ai ales sa mergi spre stanga si acum vrei sa te afli la aceeasi distanta, dar in partea dreapta, ai de parcurs acelasi drum ca cei care au ales din start dreapta, plus distanta pe care ai parcurs-o deja catre stanga. Ai si aici optiuni. Poti fi mai rapid. Poti gasi un nou drum. Poti stapani timpul. Dar nu poti sa schimbi punctul de plecare. El va fi obligatoriu decizia ta anterioara.

Exista oameni care nu accepta acest schimb. Care prefera libertatea fara forma. In stare pura. Sunt oameni care isi traiesc o viata intrega copilaria. Si orice transformare o percep ca pe o limita pe care nu o pot accepta. Libertatea si risipa de sine este starea lor naturala. Si se simt bine asa. Forma lor este eterica. Spatiul pe care il ocupa este intreg spatiul aflat la dispozitie. Sunt foarte versatili. Suprafetele si intinderile mari sub cerul liber, sunt ceea ce ii caracterizeaza. 

Exista oameni care nu suporta libertatea nelimitata. Nu pot functiona decat cu reguli stricte, fara abateri. Mintea lor e un legiuitor continuu. Pentru ei miscarea exista intr-un spatiu bine definit, care se extinde doar in adancime. Limite clare ii delimiteaza de exteriorul care ii ameninta cu dilutia. Intre aceste limite, portii mici de libertate, frumos aranjate in provizii, se consuma pentru a slefui o forma deja bine stabilita. Rafinarea, adancimea, detaliile, sclipirile sunt ceea ce ii activeaza.

Si exista oameni care traiesc acest proces in echilibru, daruind putin cate putin din libertatea lor, in schimbul devenirii lor. Nu simt niciun regret, pentru ca schimbul li se pare corect. Parcurg etapele devenirii fluid, fara niveluri si trepte, adaptandu-si dinamic forma in functie de cantitatea de libertate pe care trebuie sa o cedeze. Miscarea, intercatiunea, fluxul, procesul, curgerea este ceea ce le face placere. 

Bineinteles ca cele trei modele nu exista in forme absolute si ca in functie de etapa in care ne aflam ele se pot inlocui, interschimba, combina. E ca si cum am transforma o camera primita goala, intr-un camin, intr-o gradinita, intr-un spatiu care poarta amprenta noastra. Ca si cum ne-am transforma dintr-o bucata de piatra, sub taisul limitativ al daltei intr-o sculptura de o frumusete rara. Ca si cum din libertatea nimicului am alege niste note pe care le-am obliga sa stea pe un portativ, intr-o anumita succesiune, pentru a intrupa perfectiunea muzicii. 

Fara indoiala, procesul devenirii noastre parcurge drumul de la libertate totala, la intruparea in niste forme fixe, din ce in ce mai lipsite de libertate, dar care, la capatul drumului, sunt atat de aproape de implinirea si perfectiunea lor, ca nici nu ar mai avea ce face cu ea. Pentru ca am turnat libertatea in forma destinului nostru, pentru a ne implini.

Photo: Gigantic Snow Sculptures at Harbin, China

Dorinta ca exercitiu de libertate

Libertatea este inceputul si sfarsitul. Nici o alta stare de spirit nu este mai importanta si mai frumoasa decat libertatea. 

Poate crezi ca esti liber, dar ia gandeste-te - esti cu adevarat? 

Esti tu cu adevarat acela care iti alegi reactiile emotionale? Esti tu cu adevarat acela care iti alegi fricile? Esti tu acela care iti alegi gandurile si iti controlezi imaginatia? Iti alegi comportamentul? Pana si dorintele, esti tu cu adevarat acela care alege ceea ce iti doresti? 

Pe masura ce dorintele tale se nasc, a fi liber inseamna a fi dispus sa nu se indeplineasca . Nu esti liber sa alegi ceva, daca trebuie sa il ai neaparat. Poti sa alegi cu adevarat liber ceea ce iti doresti, daca accepti si varianta de a nu avea ce iti doresti. Altfel, acel ceva preia controlul asupra ta. Acel ceva poate sa fie "vreau sa slabesc", "vreau sa am un prieten", "vreau sa am un copil", "vreau sa am o supermasina", "vreau sa am bani", "vreau sa am orice". In momentul in care ia forma  "trebuie sa il am", dorinta ta iti fura libertatea si devine stapanul tau. 

Renunta la ideea de a trebui cu orice pret sa ai ceva sau pe cineva in viata ta. Tot ce "trebuie sa ai" te domina si iti refuza libertatea de a alege. Pentru a fi liber sa alegi ceva, e nevoie sa ai libertatea de a putea sa alegi inclusiv sa nu il ai. Abia atunci vei reusi sa te detașezi cu adevarat. Iar acest tip de detasare vine cu o liniste, in care iti va veni foarte usor sa creezi si sa realizezi acel ceva pe care il vrei pentru tine. 

In concluzie, alege-ti cu atentie dorintele si nu le lasa sa devina tirani. Pentru ca atunci cand alegi din pozitia libertatii totale, aceasta aflandu-se deasupra lumii materiale, tot universul se supune si se aseaza la picioarele tale. Atunci cand alegi din pozitia "eu trebuie sa am", tu esti cel care se supune dorintei si isi pune libertatea la picioarele ei.

Alege-ti dorinta. Doreste-o. Nu te lasa legat de ea. Leag-o cu o sfoara de un balon. Si da-i drumul in sus.

Punga alba de plastic

De cate ori nu ati privit fascinati o punga alba de plastic in bataia vantului? 

In functie de privitor, aceeasi intamplare poate avea un cu totul alt inteles. 

Daca punga alba de plastic ar vrea sa se opuna, sau daca ar vrea sa faca miscari controlate, calculate, planificate, i s-ar parea ca e in mijlocul unui haos. 

Uneori, suntem niste pungi albe de plastic, care ducem controlul pana la a avea pretentia ca universul din jurul nostru, casele, copacii, asfaltul, norii sa se aseze la locul lor, in fiecare secunda, in timp ce noi ne invartim cu capul in jos si facem miscari haotice.

Prin ochii unui copil, o punga alba de plastic in aer, te provoaca sa o vanezi, sa o ai atunci, pe loc, si prima reactie este sa intinzi mana si sa alergi dupa ea chiuind. Daca nu o prinzi, lumea ta se poate prabusi si inneca in lacrimi. 

Daca esti o fire artistica, punga alba de plastic va fi dansul unei balerine elegante, iar notele vor incepe sa se aseze pe un portativ imaginar, in urma fiecarei miscari. 

O inima deschisa va vedea in punga alba de plastic, insasi libertatea. 

In schimb, daca esti o fire mai pragmatica, vei inhata punga si o vei duce la cosul de gunoi. 

Iar daca e sa ti se intample, de nicaieri practic, punga poate aparea pe parbrizul tau, in timp ce conduci, obturandu-ti vederea.

Fiecare va intelege punga de plastic intr-un alt mod. Unele vor fi negative. Haos, mizerie, fatalitate. Unele vor fi pozitive. Dans, joc, libertate. Surprinzator sau nu, toate pot fi adevarate. Si sunt. Dar vantul si punga alba de plastic vor avea relatia lor. Vantul o va smulge de pe pamant, la un anume moment dat, o va purta in dansul ei aerian si o va depune, intr-un alt loc, intr-un alt moment. Aparent fara noima. Uneori suntem punga de plastic. Daca acceptam vantul si mergem cu el, nu doar ca vom ajunge exact unde trebuie, dar pe drum, vom avea parte de un joc, de un dans, de libertate. Daca nu-l acceptam, ni se va parea ca miscarile noastre sunt haotice, ca am ajuns la gunoi, sau ne-am izbit de ceva. 

Lasa-ti simturile libere astazi sa adulmece adierile vantului. De cele mai multe ori nu vedem fortele din spatele a ceea ce se intampla. Nu vedem vantul care face posibil ca cea mai banala punga de plastic sa danseze cel mai incredibil dans. Tot ce vedem noi, e o punga alba de plastic. Nu incerca sa controlezi vantul. Imagineaza-ti-l. Primeste ziua cu tot ce are sa iti ofere. Haos. Joc. Dans. Libertate. 

American Beauty - Plastic Bag Scene 

Libertatea de a alege

Nelson Mandela este una dintre figurile marcante, care a invatat omenirea ce inseamna pacea si libertatea. Dar cati mari oameni nu si-au sacrificat libertatea pentru a ne invata ce inseamna libertate? Si mai ales libertatea de a alege. 

In ce masura insa, avem libertatea de a alege? Cat este libertate si cat este destin? Unde se afla mijlocul dintre fatalitate si control deplin? Intre fanatici religiosi si atei? Cum stim ce e bine si ce e rau? Cum putem alege intotdeauna binele? Si de ce am vrea sa il alegem doar pe el?

Sufletul nostru alege inainte ca noi sa ne nastem, destinatia noastra, unde trebuie sa duca viata pe care o traim. Dar modul in care noi vom ajunge acolo si daca vom ajunge, este doar alegerea noastra. Caile, drumurile, combinatia de experiente, timpul, CUM facem asta, sunt parte din  alegerile noastre. Noi, sufletele de dincolo de micile noastre vieti, suntem deasupra dualitatii dintre bine si rau. Pentru suflet, o experienta nu are un semn minus sau plus, indiferent cat de dureroase si intense resimtim noi ca oameni, emotiile si trairea acestora pe pamant. Sufletul nu simte nevoia de a se angaja in aceasta pendulare intre bine si rau. Nu stie sa judece. Si sa eticheteze. Binele si raul nu sunt niste coduri de bare. 

Din punctul de observator, sufletul nostru cuantifica doar experienta ca pe un pas in drumul spre destinatia lui finala. Noi atasam experientei o emotie. Ne incanta, ne face placere, ne simtim extraordinar, ne aduce satisfactie, ne bucura, ne simtim in siguranta? Punem semnul plus. E bine. Ne doare, ne raneste, ne umileste, ne jigneste, ne loveste, ne irita, ne enerveaza, ne revolta? Punem semnul minus. E rau.

Intre bine si rau, pendulam uneori o viata intreaga. In timp, societatea a inceput sa faca statistici. S-a experimentat pe nu stiu cati oameni, si este bine sa faci asa. Nu este bine sa faci altfel. Dupa legile statisticii, daca se strang 20% adepti ai unei ipoteze, aceasta devina regula. Deci, cand s-au strans 20% de fani ai unui comportament,  acesta a devenit norma. Sablon. Norma a primit semnul plus. Dintre cei 80% ramasi, cu siguranta exista macar cativa care nu pot dormi in "Patul lui Procust". Acestia vor fi inscrisi cu fierul rosu ca reprezentand "negativii". 

Intelepciunea populara are o vorba: "In orice rau exista un bine si in orice bine exista un rau". Binele nu poate exista fara rau. Ele vin la pachet. Alegand o experienta pe care noi o consideram buna, primim automat si una din partea cealalta. Cu eticheta rea. Ce inseamna asta? Ca de fapt libertatea de a alege este o iluzie? Ca suntem niste mici papusele care ne infigem propriile ace? 

Nu. Libertatea de a alege este reala. Este ceea ce noi cream din noi. Si mai ales cum. Dar pentru a ne opri din acest oscilant bine-rau, trebuie sa privim din punctul de unde sufletul nostru priveste. Alegand o experienta nu pentru ca e buna sau rea si mergand in acest fel pe mijlocul drumului, pendularea dintr-o extrema in alta isi pierde sensul. 

Mai mult, judecand un lucru, o experienta ca fiind buna, ii dam puterea de a ne face sa ne simtim rau daca o pierdem, daca nu o obtinem. Sau, chiar daca o obtinem vom avea pretentia sa nu se schimbe, pentru ca orice schimbare ne va face sa ne simtim inselati, tradati, dezamagiti, tristi. Judecand ceva ca fiind bun, ne atasam de el. Consideram ca acel ceva ne face fericiti. Fericirea noastra va depinde de acel ceva. Ceea ce inseamna ca in acel moment acceptam si semnam ca acel lucru, care ne face azi atat de fericiti, intr-o zi, ne va face tristi. Pentru ca acel lucru se va schimba, asa cum totul se schimba. 

Solutia pentru a nu trai cand intr-o extrema cand in alta, este sa renuntam la plus si minus si sa urcam un nivel. Pentru a putea avea cu adevarat ceva, trebuie mai intai sa fim dispusi sa nu-l avem. Sa acceptam ca putem sa fim fericiti si fara sa il avem. Abia atunci, cand indepartam atasamentul, vom putea iesi in afara dualitatii bine-rau. Fericirea noastra va fi alegerea noastra, va fi in noi, si nu va mai depinde de existenta sau lipsa unui “ceva” pe care noi il consideram bun sau rau. Abia in acest punct vom cunoaste libertatea. Abia dupa acest punct alegerile noastre vor fi cu adevarat libere.