Locul geometric al fericirii

Cat de multe ne invata intelepciunea naturii. Doar sa avem ochii deschisi, inima curata, mintea limpede, dorinta de a vedea, recunostinta ca avem un asemenea invatator bland si subtil cum e natura, umilinta de a simti cat de mici suntem in aceasta perfectiune, maretia de a sti ca avem exact acceasi putere ca si natura, ca avem acces la toate resursele materiale si spirituale ale universului. 

Am un copacel intr-un ghiveci, pe care eu il consider inteleptul casei. Dupa multe incercari, si-a gasit locul preferat, si multumeste zi de zi, rasfatandu-si frunzele frumoase si verzi, raspandind in jur semetie si frumusete. E la fel de zambitor, daca afara sunt 15 grade sau 40. Emana placerea de a fi, indiferent daca e udat o data pe saptamana sau de doua ori pe zi. E atat de incantat de locul lui si de energia acelui loc, incat e aproape imposibil sa treci e langa el fara sa iti atraga atentia cu frumusetea lui. E ca si cum ar fi bucuros ca poate sa umple locul acela din univers cu energia lui.

Acelasi intelept, insa, in momentul in care bruma sta sa cada si e nevoie sa fie mutat in casa, incepe sa se jeleasca. Am incercat toate locurile: aproape de fereastra, aproape sau departe de calorifer, pe scari, la usa...acelasi rezultat. Frunzele incep sa se inmoaie si sa cada. Ramurelele cresc haotic si intreaga lui infatisare pare sa planga, sa urle dupa locul si anotimpul lui preferat. Ti se rupe inima de jalea lui, dar nimic nu il imbuna, in afara momentului cand razele primaverii il cheama din nou la locul lui. Un loc special de altfel. Dimineata e scaldat in razele soarelui, atata timp cat nu dogoreste. In miezul zilei, e o semi-umbra placuta, iar dupa amiaza si seara e umbra si racoare. Ce mai, se vede in frunzele lui cat de mult iubeste acel loc. Se vede dupa atitudinea lui: e mandru, semet, zambitor, radiaza fericire, e stralucitor si incantat. Iarna in schimb, e pleostit, apatic, nimic nu-i place, frunzele sunt mici, mate si cad. E trist. 

Ma uit adesea la el si il admir. Recunosc ca de multe ori uit de el, dar el, e fericit doar acolo. In lumea lui.  In energia locului preferat. 

Daca ne gandim bine, asa suntem fiecare dintre noi. Atata timp cat ne aflam in locul potrivit cu noi, alaturi de oameni cu care rezonam, facand ceea ce ne place, cu pasiune si motivatie, suntem infloritori, lumina nu poate fi alungata de pe chipul nostru si parca nu simtim oboseala, foame, somn. Nu avem nevoie de nimic, pentru ca ne integram perfect acolo. Ne hranim cu ceea ce daruim. Radiem. Energia pe care o emitem e subtila, usoara si fina. Cei din jurul nostru ne inteleg parca din priviri si secundele se insira curgator sub pasii noastri.

Cand suntem insa in "iarna" noastra, intr-un loc care nu ne place, inconjurati de oameni si lucruri a caror energie e nepotrivita cu a noastra, facand ceva care nu ne aduce satisfactie, tristetea ne va infringe privirile, oricat am vrea sa o ascundem. Furia si nemultumirile vor rabufni intunecandu-ne fruntile cu nori negri de furtuna. Ne vom simti vlaguiti, desi dormim, mancam si facem sport disciplinati. Energia pe care o vom emite va fi densa, grea si abraziva.

Intrebarea este "Cum putem sa ignoram semnalele propriului corp, sa ne uitam in oglinda zi de zi, simtind ca ceva nu este in regula dupa greutatile care par atarnate de fiecare expresie a fetei, dupa lumina scazuta din ochi?” Sa nu avem puterea de a cauta “locul preferat”, care sa ne lumineze chipul. 

Ceea ne nu stim este ca acest univers intelept din care facem parte si care face parte din noi, in momentul in care va simti in noi un dezechilibru care dureaza de prea mult timp, ne va schimba el locul, cu forta, pentru a ne da sansa de a redeveni fericiti. Unii dintre noi vor fi absolventi summa cum laudae, altii vor ramane corigenti de multe ori, refuzand sa invete propriile lectii, care se repeta infailibil, la fiecare colt de timp. Mai mult decat atat, riscam ca acest peisaj trist, sa intre in decorul obisnuit al gandurilor noastre, dand senzatia de familiar, de siguranta si stabilitate. Vom accepta ca fiind parte din destinul nostru: raul, uratul, tristetea, greutatea. Iar rasul, entuziasmul si fericirea ni se va parea utopice, nefiresti nepotrivite, exagerate, artificiale, stridente.

Haideti sa ne uitam in jurul nostru si sa apelam la inteleptii tacuti care ne ies in cale in fiecare moment, straduindu-se sa ne invete, sa ne arate, sa ne deschida inimile si ochii pentru a vedea calea care ne duce catre "locul" nostru de fericire.

Locul geometric al fericirii nu e un loc in spatiu. E un loc in inima, pe care il gasesti in momentele in care ramanand tu insuti, reusesti sa stergi granitele dintre tine si univers. Iar perfectiunea lui va fi vizibila in zambetul ochilor tai. E un loc pe care il putem accesa in orice loc.