Ce ramane dupa noi?

In organism fiecare celula isi are rolul bine definit. Unele transporta oxigen, altele fabrica bila, altele emit si preiau impulsuri electrice, fac conexiuni, cresc alte celule, unele sunt celule inlocuitoare, de rezerva.

In fiecare secunda acest sistem complex este in continua miscare, se consuma, se deplaseaza, se bucura, se enerveaza, face sport, digera, doarme, inoata, se spala, se raneste, creeaza, iubeste.

In fiecare secunda, acest organism este tinut in echilibru. Asemenea lui, aceasta planeta are peste 7,3 miliarde de suflete, mari, oceane, munti, paduri, orase, resurse minerale, animale, plante. Si in fecare secunda planeta noastra este in echilibru. Noi simtim uneori doar mici reglaje sub forma capriciilor vremii, o furtuna, un cutremur sau o inundatie. 

Elementele se transforma unele in altele, se hranesc unele pe altele, chiar si distrugerea are un rol echilibrant. Fiecare fiinta, resursa, fiecare element de pe aceasta planeta are rolul sau bine definit. 

O complexitate coplesitoare … fara sa luam in calcul ca si gandurile participa la acest spectacol. Gandurile noastre hotarasc lucruri, devin lucruri, devin fapte. In urma lor se nasc actiuni care au efect real in modificarea acestui ecosistem. Fiecare interactiune genereaza sau consuma energie. Si undeva…cineva…ceva…a scris o singura formula, o singura regula, care se aplica fiecarei interactiuni in parte si ansamblului, astfel ca la final, sa rezulte echilibrul.

Fascinant!  Care e rostul intregului fenomen? De ce nu am putea ramane statici toata viata, la o varsta anume, fara sa mai avem nevoie e transformari? Fara ca exprimarea noastra de sine sa poata modifica si afecta grav alti oameni sau planeta?

De ce? Pentru simplu fapt ca aceasta planeta, ca si noi, este vie. Viata prin definitie este miscare, transformare, evolutie. 

Prin ciclul vietii, o samanta isi implineste potentialul. Se naste -creste – infloreste - rodeste – si moare.

Asta e ceea ce vedem noi. De fapt ciclul corect este: 

Primeste – creste – infloreste – rodeste - se daruieste. Si aici se opreste.

Ne implinim daruind. Daruind, ne transferam pe noi: cunostintele, abilitatile practice, talentele, dragostea, grija, compasiunea, sufletul. Ne transformam in ceilalti. 

Daruind, urmele noastre raman aici, impreuna cu urmele stramosilor nostri, in ceilalti. Sadind un copac, crescand un copil, invatand ceva un om, ajutand pe cineva, creand hrana, imbracaminte, arta, frumos.

Prin creatia noastra, prin ceea ce facem, prin ceea ce gandim, prin ceea ce spunem, daruim bucati din noi celorlalti. 

Ramane dupa noi doar ce am daruit altora. Asta e contributia noastra. Prin asta ne masuram existentele. Nu luam nimic cu noi, nicaieri. Ni se da odata cu viata posibilitatea de a implini o samanta, asa cum stim noi mai bine. Ni se da pentru o perioada de timp sa participam la viata acestui imens organism. Dar nu oricum. Ci constienti de noi insine. Avand liber arbitru. Avand dreptul de a hotari pe bucata noastra de viata. Avand dreptul de a ne darui asa cum simtim.