Exista momente

Exista momente in care simti ca intreg corpul tau e usor si mai mult zboara, atras mai mult de stele, decat de contractul lui gravitational cu centrul pamantului.

Exista momente in care fiecare celula din corp, pare ca si-a luat brevet de pilot de avion, sau cel putin si-a agatat un balon deasupra. 

Exista momente in care energia din tine se topeste in energia universului ca si cum pielea ta nu ar exista. Si uneori simti pulsul tau in afara inimii tale. In aer. In copaci. In animale. In vant. In bunatate. In zambetul sau recunostinta celorlalti.

Exista momente in care tot acest “plin’ te umple pana te copleseste. Si uneori lacrimile de fericire sunt singura modalitate in care corpul iti arata ca si-a depasit limitele.

Exista momente in care, desi daruiesti din toata inima, simti ca plinul e inca atat de plin, incat te poate ineca. 

Exista momente in care simti ca esti primit si iubit ca suflet, in mijlocul a tot ce este. Exista momente in care sufletul tau e ocrotit de aripa unui inger. 

Exista momente in care bucuria nu iti mai incape in piept si te pieptul te doare.

Exista momente in care spiritul tau se topeste in spiritul colectiv. Intru idee. Intru simtire.

Exista momente cand materia din noi, trece intr-un plan secundar. Momente in care foamea, setea, oboseala, grija, pur si simplu nu apar. Momente in care simti doar puterea. Plutirea. Si zborul. 

Exista momente in care granitele dintre noi dispar si gandurile noastre nu mai au nevoie sa fie scrise sau exprimate. 

Exista momente care dizolva timpul, intorcandu-l pe bucla infinitului.

Exista momente in care suntem oameni si zei. Exista momente in care fiintele din noi au culoare de soare si gust de stele.

Densitatea timpului si echilibrul

Atunci cand suntem nevoiti sa stagnam intr-o anumita situatie, care refuza si refuza sa se lase schimbata, solutia este nu sa ne intoarcem in punctul de dinaintea deciziei prin care am ales aceasta situatie si sa ne para rau, dorindu-ne poate sa fi ramas acolo. Nu. 

Solutia este sa ne intoarcem in momentul deciziei, sa simtim din nou toate motivele pentru care am ales acest drum si sa multumim ca am avut puterea si curajul de a face schimbarea. Sa transferam intreaga energie a acelui moment aici, in prezent, chiar daca o vom folosi o perioada, doar pentru a avea rabdare. Pentru a ne purifica. Pentru a intelege lucruri esentiale despre noi. 

Timpul de care avem nevoie pentru a parcurge o schimbare, poate fi mai scurt sau mai lung. Mai fluid sau mai dens. Atata timp cat ne este dat, suntem pregatire. In pregatirea etapei care va veni. Uneori energia pe care o acumulam devine apasatoare. Statica. Grea. Dizarmonica. Insuportabila. Acest crescendo contine insa, in sine, miscare si are o dinamica proprie. Chiar daca noi nu o putem vedea, acumularea e menita sa asigure forta cu care vom sparge vechile limite. Barierele. Forta si claritatea de care avem nevoie sa luam urmatoarea decizie. 

Timpul are valori diferite pentru fiecare moment pe care il parcurgem. Lungimea si densitatea timpului sunt stabilite de fiecare dintre noi, in functie de ce avem nevoie. De aceea, timpul nu are relevanta obiectiva. A trecut mult sau putin timp, e o apreciere doar pentru noi. Fiecare dintre noi are o alta unitate de masura pentru timp. 

Locurile in care ne gasim in diferite perioade ale vietii pot fi paradisuri abundente sau deserturi austere. Indiferent in care dintre ele ne aflam, echilibrul este obiectivul nostru. Sa ramanem constienti ca doar noi, cu toate resursele noastre, generam miscarea, schimbarea, creatia. 

Pentru a ramane in echilibru, atunci cand avem totul la dispozitie, avem nevoie de energie care sa tempereze, care sa ne mentina realisti, independenti de lucruri, sa ne tina sincer interesati de cei din jurul nostru, sa ne tina departe de aroganta si betia puterii. 

Pentru a ramane in echilibru, atunci cand nu avem nimic, avem nevoie sa credem in noi, sa continuam sa iubim oamenii chiar daca ne dezamagesc, sa fim blanzi si curati, sa ne dezbracam de foita rusinii si a mandriei. Sa avem curajul sa fim vulnerabili. Sa renuntam la frica de ceilalti. Si la credinta ca suntem in control. Sa cerem ajutorul. Stiind ca valoram la fel si fara  sa detinem lucruri, titluri, posesiuni. 

In ambele cazuri, echilibrul il obtinem onorand divinitatea din noi. Acea scanteie divina pe care avem datoria sa o respectam si sa o aparam in orice situatie. Acea scanteie care este egala in fiecare dintre noi. Acea scanteie care ne aduce impreuna si ne da acces la univers. 

Photo: Matter of Time by Carmen Guedez

Despre frici

"Singurul lucru de care ar trebui sa ne fie frica, este frica insasi.” spunea Franklin Roosevelt. Ne este frica de intuneric, de fantome, de moarte, de avion, de singuratate, de saracie, de respingere, de necunoscut, de durere, de dentist, de caini, de paianjeni, de intimitate, de vorbitul in public, de inaltime, de alti oameni. Si chiar daca pentru multe dintre aceste frici, aparitia si manifestarile sunt irationale, toate sunt reale. Si in cel mai bun dintre cazuri, ele doar ne consuma energia. Iar, in cel mai rau dintre cazuri, ele ne hotarasc destinul. 

Frica este o emotie menita in mod normal sa ne protejeze de amenintarile din jurul nostru. Dar, cum evolutia ne-a deplasat din paduri si grote, in mari aglomerari urbane, fricile s-au rafinat si adaptat si ele.

Nu ne este frica de integritatea corporala, cum ne este frica de esec.

Nu ne este frica de moarte, cum ne este frica de mizerie si germeni.

Nu ne este frica de necunoscut, cum ne este frica sa nu fim respinsi.

Si totusi, unde este granita intre frica-element-de-protectie si frica-irationala-care-preia-controlul si ne lasa fara aparare? Frica e definita ca o senzatie de anxietate determinata de anticiparea unui pericol real sau imaginar. O reactie biologica standard, similara la fiecare om si identica indiferent de cauza ei: fie ca ne e frica de politie, de paianjen sau de a fi respinsi la un party.

Frica este de fapt, o informatie. Informatia inseamna cunoastere. Putere. Intelegerea starii noastre psihologice. S-a descopeit ca exista doar cinci tipuri esentiale de frica, din care deriva toate celelalte:

1. Frica de disparitie, de anihilare, de extinctie, de moarte din care deriva frica de inaltime, de avion.

2. Frica de mutilare, de pierdere a integritatii corporale din care apar: frica de animale, de insecte, de paianjeni, de serpi, etc.

3. Frica de pierdere a libertatii, autonomiei, de a fi imobilizat, paralizat, restrictionat, coplesit, inchis, prins, controlat de circumstante in afara controlului nostru. Din ea se naste claustrofobia, dar si frica de spatii deschise, de alti oameni, de relatii interumane. Frica de intimitate si frica de sumare a responsabilitatii sunt doar cateva din nuantele acestei frici.

4. Frica de separare, abandon, respingere, pierderea conectarii la ceilalti; frica de a deveni o non-persoana - nedorita, nerespectata, nevalorizata de nimeni altcineva. “Tacerea” sau “ignorarea” atunci cand este aplicata de un grup asupra unei tinte, este devastatoare. 

5. Frica de nimicire a Eului, frica de umilire, de rusine, sau de orice alt mecanism care dezaproba sau devalorizeaza Eul, care ameninta pierderea integritatii Eului, frica de dezintegrare a meritului de a fi iubit, a putintei si a sensului. Frica de esec, frica de a vorbi in fata unui public sunt manifestari ale acesteia. 

Unele dintre manifestari sunt pur si simplu combinatii intre doua sau mai multe frici de baza.

De exemplu, gelozia este manifestarea fricii de separare ("o voi pierde") combinata cu frica de devalorizare ("il valorizeaza pe celalalt mai mult decat pe mine, iar eu voi deveni fara ea, o persoana fara valoare”). 

Invidia, lucreaza in acelasi mod. Cel invidiat are ceva care ii da valoare; daca nu am si eu, inseamna ca eu sunt fara valoare. Iar manifestarile pot fi doua: sa obtin ce are celalalt, sau sa devalorizez, minimalizez, ridiculizez ce are celalalt, ca sa ii scad in proprii mei ochi valoarea si in consecinta sa elimin frica.

Rusinea si vinovatia sunt expresii ale fricii de separare, sau consecinte ale separarii in combinatie cu devalorizarea. Jena si umilirea fac parte din aceeasi categorie. 

Frica este cea mai raspandita cauza a maniei si furiei. Oamenii care agreseaza si urla la alti oameni sunt cei carora le este frica sa nu isi piarda autonomia si sensul. 

Un alt efect al fricii este ca aceia care ne fac sa ne fie frica, ne fac si sa fim furiosi, suparati, maniosi.

Pierderea credintei, neincrederea in Dumnezeu, sau neincrederea in meritul propriu de a fi iubit de Dumnezeu, ne lasa la indemana fricilor. Preda controlul unor elemente exterioare ca: boala, mizeria, insectele, mediul inconjurator. 

Atat de performanti am devenit in a evita fricile, incat ne-am format un set de reactii prin care  le scurtcircuitam. Reflexul de a refuza o invitatie, atunci cand nu ne simtim bine intr-un grup, sau de a uita sa facem o programare la doctor, atunci cand ne e frica de rezultat; reflexul de a nu cere o marire de salariu, atunci cand ne e frica sa nu fim respinsi, toate acestea sunt reactii reflex, doar la amintirea unei anume frici. Este reactia de fuga si evitare a fricii. 

In general, linia, care desparte frica normala de frica irationala, este data de o trauma, de o intamplare tragica sau o situatie coplesitoare, din copilarie sau adolescenta, in care noi nu am putut controla conditiile sau rezultatul acelei intamplari. Din acel moment, ne-am promis ca nu mai trebuie sa pierdem niciodata controlul din mana noastra. Si dorinta aceasta nestapanita de control, face ca orice element care poate scapa de sub control, sa ne produca o frica supradimensionata. Irationala. Care ne subjuga inteligenta, prioritatile, reactiile si comportamentul. 

Cu cat intelegem mai bine sursa din care vin fricile noastre si interpretam informatia pe care ne-o da frica, spunandu-ne “Da, mi-e frica. Si imi dau voie sa simt frica”, in timp ce gandim “Dar nu voi pati nimic. Voi merge mai departe”, lasand sa treaca tentatia lui “Fugi” si ramanand la “Lupta”, dar nu cu frica in sine, sau cu efectele ei, ci cu originea ei, cu atat frica ne va inspaimanta si cotrola mai putin.

Frica ne tine in trecut sau ne proiecteaza in viitor. Ne e frica de ceva care s-a intamplat si/sau se va putea intampla in viitor. Atata timp insa, cat ramanem in capsula prezentului, nimic din trecut sau viitor nu ne poate afecta. Noi ne miscam odata cu prezentul si conditiile exterioare ale prezentului le decidem noi. Orice s-ar intampla, oricare ar fi temerile si fricile noastre, singurele care decid realitatea din jur sunt: reactia noastra, atitudinea noastra, cunostintele noastre, alegerile noastre, actiunile noastre. Asta inseamna de fapt, controlul de care avem nevoie si care ne da siguranta. Dar pentru a junge acolo, avem nevoie sa gasim puterea de a face macar cu un pas, peste linia impusa de frica si de a explora locul de unde vine acest “terorist”.

Solutia conflictelor noastre

In orice conflict, e nevoie de doi oponenti. In orice conflict e nevoie de ceva, sau cineva care sa reziste, sa lupte impotriva, altfel conflictul nu exista. De multe ori insa, cel  mai redutabil oponent suntem noi si cele mai spectaculoase batalii, le ducem cu noi insine.

Cum reusim sa ne impartim in doua tabere si sa ne transformam sufletele intr-un camp de lupta? Cum reusim sa fim, in acelasi timp, de o parte si de alta a echilibrului? Ce anume misca pendulul in continuu, alimentandu-i setea de extreme? 

In drumul nostru spre a ne regasi, facem calatorii lungi si uneori grele pentru sufletul nostru. Trecem prin momente extreme, dificile, alternand cu momente de revelatie. Toate acestea fac parte din procesul nostru de vindecare. Din procesul de integrare a oponentului nostru, cel care genereaza conflictul interior. Adversarul nostru, suntem chiar noi, ramasi blocati intr-o emotie din trecut. Ramasi blocati in emotia unui copil. Sau intr-o emotie dintr-un alt timp.

Tot acest proces genereaza valtoare. Emotii care ne cer sa le lasam sa plece. Emotii care au nevoie sa iasa la suprafata. Au nevoie sa fie simtite si eliberate.

Cu cat rezistam mai mult, cu cat le negam mai mult, cu cat ne ascundem mai mult de ele, cu atat mai probabil vom crea situatii care sa le scoata la suprafata. Emotiile poarta energie magnetica, ele vor atrage conditiile care ne vor forta sa dizlocam emotiile din interior, catre exterior. Sa le dam drumul. Pe acest drum al emotiilor noastre catre exterior, ele genereaza miscare. Energie. Tumult. Insa in tot acest proces, nu e nevoie sa ranim pe nimeni. Si mai ales, nu e nevoie sa ne facem rau, noua insine.

Refuzam de multe ori sa gandim anumite ganduri, de teama emotiilor care ar putea fi zgandarite cu aceasta ocazie. Insa, vindecarea emotiilor vechi, eliminarea rezistentei noastre si  solutionarea conflictului, implica nici mai mult, nici mai putin, decat acceptarea adevarului.

Adevarul, in acest caz, inseamna a accepta sa simti forta unei emotii, in loc sa o eviti, de teama ca aceasta sa nu te faca vulnerabil si slab. Pentru a te schimba, e nevoie mai intai sa schimbi ce simti. Iar acest lucru e posibil, atunci cand stii ce simti.

Negarea si ingroparea unei emotii, e foarte costisitoare si vine cu multe implicatii. Pentru ca acele emotii s-au nascut din suferinte si dezamagiri mult prea dureroase pentru a le tine in memoria constienta. Ingroparea lor in subconstient inseamna negarea lor. Negarea echivaleaza cu rezistenta. Rezistenta naste conflictul din interiorul nostru.

La un moment dat, se face timpul pentru a fi vindecate. Acceptate si vindecate. Daca ochii ti se umplu de lacrimi, foarte usor sau din nimic, nu le innabusi. Lasa lacrimile sa curga. Prin ele eliberam intotdeauna emotii. Nu e nevoie nici macar sa aflam cu exactitate, la nivel de intelect, ce anume a cauzat acea emotie. E nevoie doar sa o acceptam, sa o lasam sa treaca prin noi, sa o eliberam fara sa-i rezistam. Cautandu-i prea mult sursa si cauzele, ne putem inscrie pe piste total gresite, care ne vor duce de multe ori la judecati si resentimente, care in cel mai bun caz sunt inutile, iar in cel mai rau caz nu pot decat sa ne faca rau. Cauzele, se afla intr-un trecut ce nu mai poate afecta realitatea de acum. Intamplarile, nedreptatile, dezamagirile, tradarile, neincrederea, suferinta, au existat doar pentru a vindeca alte momente de neacceptare din alte vremuri trecute. Singurul moment real este prezentul. Si singura energie care poate vindeca este  cea a compasiunii si iubirii.

Cunoaste-l si imprieteneste-te cu oponentul tau. Cunoaste-l si accepta-l. Intelege-i indarjirea. Iarta-l. Caci el esti tot TU, dintr-un moment in care nu ai avut resurse sa procesezi o anumita intamplare. Dintr-un moment in care TU erai copil si intamplarea a fost coplesitoare. Imbratiseaza-l. Poti sa vindeci doar invatand sa iubesti. Si exact asta a venit acest alter ego-adversar al tau sa te invete astazi. Sa iubesti. Si sa ierti.

Orice conflict interior este doar o sansa pe care ti-o mai acorzi de a amana aceasta lectie. Pentru ca, oricat de greu ar fi de crezut, chiar si a nu iubi este tot o alegere. Desigur, noi putem sa alegem sa amanam. Iar cel care amana este tot copilul din noi, care atunci cand facea o prostie, incerca sa amane confruntarea cu parintii, sperand ca pe masura ce timpul trece, va scapa de rusine si de pedeapsa. Ca nimeni nu va observa si ca fapta va fi pur si simplu uitata. Amanand, orice copil spera ca fapta lui va disparea. Negand partile din noi pe care nu vrem sa le acceptam, ne condamnam, adulti fiind, sa fim bantuiti de rusine si vinovatie.

Ceea ce nu ne amintim in aceste momente, este ca nu exista nimic din ceea ce noi am putea face, care sa il convinga pe Dumnezeu sa ne iubeasca mai putin. Nu exista nimic din ce am putea trai, simti si experimenta, care sa diminueze iubirea lui infinita catre noi. Suntem copii lui perfecti si vom fi iubiti intotdeauna. Iubirea lui nu judeca, nu condamna, nu pedepseste. Este neconditionata. Si infinita. Este solutia si rezolvarea conflictelor noastre. 

Photo: Another Alter Ego, Conceptual by Yoppy Yohanes

De ce a pierdut alegerile Victor Ponta si cum a castigat Klaus Johannis?

Imi propun ca acest articol sa nu fie o analiza politica. Nici o descriere a celor doi candidati. Imi propun nu sa gasesc acele elemente care “se potrivesc acum” perfect pe rezultate in a caror probabilitate foarte putini au crezut, ci acele elemente invizibile si neglijate cum ar fi incarcatura simbolica, valorile si arhetipurile din constiinta colectiva, legile universului care se aplica peste tot, semnificatia din fiecare lucru, care are valoare intrinseca.

Alegerile din 16 Noiembrie 2014, au propulsat si au validat un lider care este mult mai mult, decat a putut sa transmita. Un lider perfect actualizat, o suma de simboluri pe care cei care l-au votat abia urmeaza sa le descopere. O suma de “efecte secundare” pozitive, pe care nimeni nu le-a cuantificat la adevarata lor greutate. Credibilitate, delimitarea de coruptie, determinare, adevar. Semnale transmise catre intreaga lume. Catre tari si aliante puternice din care Romania face si trebuie sa fie parte.

Romanii au asternut duminica la picioarele lui Johannis un covor de incredere, pe care multi nu au cum sa il recunoasca inca. Acest om, aceasta alternativa, aceasta parte, a reusit sa activeze o energie a umanitatii de o calitate superioara, care exista in noi toti. A reusit sa mobilizeze intr-un mod nelinear, acea energie insotita de vointa si credinta. Insotita de putere. 

Am ales numarul 7 pentru ca este unul dintre aliatii invizibili ai victoriei lui Johannis. 7 este numarul obtinut din insumarea cifrelor din data lui de nastere. Este numarul zilei in care a avut loc turul decisiv. Este cifra anului 2014. 25 de ani de la revolutie, insumand 2 cu 5 dau tot 7. Si am putea continua.

Ce a facut posibila victoria lui Johannis? 

1. Dorinta vs libertate 

Victor Ponta a actionat din pozitia celui care isi doreste puterea. Betia lui de putere, a lasat goala de continut, exact abilitatea lui cea mai mare, aceea de a “manui” vorbele. De a vorbi. Intentia, dorinta neinsotite de vointa de accepta posibilitatea esecului, sau a transformarii rezultatului in cel mai bun rezultat pentru aceia care il creeaza, chiar daca asta inseamna parasirea scenei. 

In schimb, Johannis a declarat din start, ca prefera sa piarda, decat sa faca jocuri murdare, aliante si trocuri de integritate contra voturi. Prin asta, a lasat libera posibilitatea de a pierde. Si a acceptat-o ca fiind posibila. Si-a asumat-o, ca element de echilibru. Nu a devenit sclavul dorintei lui. A lasat liber drumul rezultatului. A lasat liberul arbitru al fiecaruia sa decida.

2. Siguranta vs credinta

In momentul in care s-a atasat de dorinta lui de putere, imbatandu-se deja cu victoria neta, sigura, Victor Ponta a neglijat sau a micsorat considerabil in mintea sa, posibilitatea victoriei lui Johannis. In felul acesta i-a dat acestuia libertate. Iar universului ii place libertatea. Desconsiderandu-i sansele si desconsiderandu-l ca adversar, i-a dat putere. 

In opozitie, in ultima saptamana, Johannis a pierdut chiar si din siguranta obtinuta pana atunci. Neperformand la nivel verbal si nemarsand la setea de sange a telespectatorilor, a lasat libertatea celor care au votat de a trece in partea cealalta. De a face singuri analiza, fiecare om pentru el. De a cauta in el insusi, adevarul care il caracterizeaza. A curatat voturile de asteptarile nerealiste si a lasat in el, doar energia curata. Votul nu a fost acordat in schimbul unei promisiuni. A fost egal cu ce a simtit, sperat, crezut fiecare. 

3. Aroganta vs simplitate

Sfidarea si aroganta caracteristica sigurantei, a adaugat in partea cealalta  a electoratului, acel strop de determinare care nu a facut decat sa intareasca si sa uneasca. Nesocotirea in mod repetat a unui drept fundamental, care tine de esenta libertatii si umanitatii, a iritat si a mutat energie in tabara albastra.

4.  Minciuna vs demnitate

Minciuna este un cutit foarte taios. Pe care poti sa il stapanesti cu multa tehnica, dar care are defectul de a actiona invariabil ca un bumerang. Minciuna, una dintre tehnicile preferate ale lui Victor Ponta, creeaza indoiala doar in mintile nesigura. Minciuna este prietena cu frica, iar cei care au votat cu Johannis nu a facut-o din frica. Au facut-o din speranta, si din credinta ca mai exista si o parte buna. Care nu e infectata cu minciuna. Minciuna este un instrument periculos si necastigator. Minciuna distruge un munte de incredere intr-o fractiune de secunda. Si nu o mai recladeste niciodata. Iar atunci, cand o faci la televizor, ochi in ochi cu cei care te voteaza, devii un mar putred, un trandafir otravit si nu poti genera decat respingere. Nici un om intreg nu poate convietui cu minciuna. Nu atunci cand are ca alternativa, adevarul si demnitatea.

5. Rosu vs albastru

Rosul este culoarea pasiunii, a energiei, dar si a nervilor, a vibratiilor carnii si a impulsurilor brute. A vibratiilor joase. Si dense. Este valtoarea sangelui. Este culoarea comunismului care e inca o rana nevindecata in ADN-ul nostru.

Toata lumea stie ca cea mai raspandita culoare este albastrul cerului. Este cea mai mare suprafata pe care noi o vedem. Cerul este infinitul. Este aspiratia. Catre cerul albastru te uiti in sus. Cand te uiti in sus, iti indrepti spatele si stau drept. Cand privesti in sus, ai incredere in tine. Te simti puternic si sigur pe tine. Albastrul este culoarea calmului, a linistii, a curateniei, a apei. Albastru este culoarea cea mai iubita de oameni si cea mai usor acceptata in mod natural. Albastrul cerului este fara limite. Inseamna libertate. Stabilitate. Cerul e intotdeauna deasupra noastra si ne protejeaza. Cerul e locul unde ne proiectam visele. 

6. Forma vs fond

Locul de unde vine fiecare, radacinile si tot ce se afla in trecutul unui om, face parte din el, si vorbeste despre el. Victor Ponta vine din nimic, iar CV-ul lui traseaza un traseu suspect de rapid, niste trambuline neclare, care l-au propulsat in aceasta zona a catararii. Victor Ponta este un politician clasic romanesc, postdecembrist, lipsit de orice continut, catarator, caruia ii lipsesc niste lucru esentiale din CV: caracterul, moralitatea si rezultatele. Familia biologica si de alianta a lui Ponta o regasim in parlamentul european in ministere, in parlament, in partid. Legaturile de sange si interese, exact in stilul comunist sunt amplasate ca o increngatura de plase de siguranta. Familia si copii lui Ponta sunt pentru parada si pentru a fi fluturati a bifa.

Johannis, in schimb, nu are nevoie de CV. Orasul de unde vine, Sibiul, a renascut odata cu el. Si din nimic, a devenit o referinta. O capitala europeana a culturii. Pentru cei care stiu cum arata Sibiul inainte de el, dar si pentru cei care il compara doar cu alte orase, cred ca nu mai e nimic de adaugat. Iar familia, este acel lucru sfant, care nu e pentru a fi tarata in piata publica. Intreaga atitudine, privirile, modul in care se plimba de mana cu sotia sa, este simpla, autentica si deosebit de frumoasa. 

7. Multimea vida vs multimea lui Mandelbrot 

Desi Victor Ponta a avut la dispozitie si a folosit resurse disproportionat mai mari, culminand, in scop de intimidare, cu marea adunare de pe stadion, care a sadit semintele paranoice ale castigatorului suprem si a restrans si mai mult posibilitatea universului de a stabili rezultatele, acesta le-a folosit intr-un mod invechit. Ineficient. Dintr-un alt secol. 

Victor Ponta a crezut in punctul care atrage in jurul lui o alta multime de puncte. A crezut in linii de activisti plasati peste tot in tara, care vor fi capabili sa traseze si sa impuna, sa santajeze si sa cumpere, alte si alte linii de votanti. Inflexibile si bi-dimensionale. A reusit sa creeze un cub din puncte si linii, impresionant intradevar ca dimensiune si rigiditate, in mijlocul caruia s-a amplasat ca intr-o fortareata si a inceput sa tina discursuri. Grosimea liniilor care il aparau de alegatorii lui si de adversar, au creat un bloc de beton bazat pe toate caracteristicile acestui material: brutalitate, lipsa de rafinament, greutate, masivitate, rigiditate, textura neprietenoasa, culoare gri, terna, senzatie blocanta si neplacuta.

In cealalta parte, Johannis a inteles natura fractala a oamenilor, a universului si a ales un mediu fluid, care functioneaza pe acest principiu. Internetul. In loc sa risipeasca bani si energie pe paduri pe afise, panouri, bannere si stadioane electorale, a aprins in fiecare dintre cei care l-au votat, o flacara. A imputernicit si a lasat libertatea fiecaruia de a fi un mic nucleu de campanie. A dat fiecaruia un kit de campanie pe care sa il raspandeasca in cercul lui de acoperire. 

Campania lui Johannis s-a bazat pe un fractal urmand multimea lui Mandelbrot: o structura complicata care are la baza o definitie simpla si genereaza o forma extrem de frumoasa. De exemplu, structura unui fulg de zapada este un fractal Mandelbrot. Asa cum perimetrul unui fulg de zapada este format dintr-o infinitate de mici formatiuni, de acelasi fel, repetate dupa un anume tipar, la INFINIT, in acelasi mod, fiecare dintre cei care l-au votat a dus o campanie in sine. A inceput cu el insusi. Apoi s-a extins la micul lui cerc de prieteni. A vazut ca cei apropiati, cei pe care el ii apreciaza, simt la fel si asta i-a dat si mai multa forta. S-a luat dupa ei. S-a alimentat cu ei. Energia s-a propagat cu eleganta si forta undelor. A valurilor. A fulgerului. Dar a ramas luminoasa, alba si usoara ca un fulg. In felul acesta, spatiul si geografia nu a mai contat. Acoperirea s-a facut din aproape in aproape. Natural si organic. Fara limite. Forta care tinut acest imens organism electoral atipic in functiune a fost formata din valori, din simplitatea si decenta asteptarilor, din curatenia intentiei, din adevarul si universalitatea emotiei traite. 

Elementele invizibile au multa forta. Faptul ca ele nu pot fi aratate, nu inseamna ca nu exista. A tine cont de ele inseamna a face parte cu respect din acest intreg care este natura si universul.

Libertatea ca resursa

Nu stim deocamdata care este directia evolutiei noastre. Nu stim, daca, dinspre copilarie spre maturitate, este sensul corect al evolutiei sau invers. 

Ne-am nascut perfecti, frumosi, in libertate totala, fara a avea vreo limitare, vreo impunere. Ne-am nascut intr-un lighean de potential. 

Toate invataturile, educatia, experientele au conturat in jurul nostru, niste limite. Niste reguli. Niste legi. Acum, avem mai multe instrumente, dar suntem mai ingraditi. Am cedat cantitati din libertatea noastra, in schimbul unor instrumente si cunostinte, absolut necesare pentru a deveni si a evolua. 

Sunt momente, insa, in care ducem dorul copilariei. Sunt momente in care, acest schimb ne apasa. Sunt momente si etape in care nici macar nu constientizam ca avem nevoie sa cedam din libertatea noastra pentru a lua o anumita forma, pentru a o umple cu un  anume continut.

Procesul e ireversibil. Declansat in mod straniu de insasi nasterea noastra. Fiecare minut, fiecare zi, fiecare an pe care il traim, isi cere taxa de libertate. O platim cu fiecare alegere a noastra. Fiecare alegere ne transforma in ceva. Iar urmatoarea alegere se construieste pe ce ai ales inainte. Nu ai cum sa spui, stop! Si sa o iei de la capat. Construiesti pe alegerile anterioare.

Daca ai ales sa mergi spre stanga si acum vrei sa te afli la aceeasi distanta, dar in partea dreapta, ai de parcurs acelasi drum ca cei care au ales din start dreapta, plus distanta pe care ai parcurs-o deja catre stanga. Ai si aici optiuni. Poti fi mai rapid. Poti gasi un nou drum. Poti stapani timpul. Dar nu poti sa schimbi punctul de plecare. El va fi obligatoriu decizia ta anterioara.

Exista oameni care nu accepta acest schimb. Care prefera libertatea fara forma. In stare pura. Sunt oameni care isi traiesc o viata intrega copilaria. Si orice transformare o percep ca pe o limita pe care nu o pot accepta. Libertatea si risipa de sine este starea lor naturala. Si se simt bine asa. Forma lor este eterica. Spatiul pe care il ocupa este intreg spatiul aflat la dispozitie. Sunt foarte versatili. Suprafetele si intinderile mari sub cerul liber, sunt ceea ce ii caracterizeaza. 

Exista oameni care nu suporta libertatea nelimitata. Nu pot functiona decat cu reguli stricte, fara abateri. Mintea lor e un legiuitor continuu. Pentru ei miscarea exista intr-un spatiu bine definit, care se extinde doar in adancime. Limite clare ii delimiteaza de exteriorul care ii ameninta cu dilutia. Intre aceste limite, portii mici de libertate, frumos aranjate in provizii, se consuma pentru a slefui o forma deja bine stabilita. Rafinarea, adancimea, detaliile, sclipirile sunt ceea ce ii activeaza.

Si exista oameni care traiesc acest proces in echilibru, daruind putin cate putin din libertatea lor, in schimbul devenirii lor. Nu simt niciun regret, pentru ca schimbul li se pare corect. Parcurg etapele devenirii fluid, fara niveluri si trepte, adaptandu-si dinamic forma in functie de cantitatea de libertate pe care trebuie sa o cedeze. Miscarea, intercatiunea, fluxul, procesul, curgerea este ceea ce le face placere. 

Bineinteles ca cele trei modele nu exista in forme absolute si ca in functie de etapa in care ne aflam ele se pot inlocui, interschimba, combina. E ca si cum am transforma o camera primita goala, intr-un camin, intr-o gradinita, intr-un spatiu care poarta amprenta noastra. Ca si cum ne-am transforma dintr-o bucata de piatra, sub taisul limitativ al daltei intr-o sculptura de o frumusete rara. Ca si cum din libertatea nimicului am alege niste note pe care le-am obliga sa stea pe un portativ, intr-o anumita succesiune, pentru a intrupa perfectiunea muzicii. 

Fara indoiala, procesul devenirii noastre parcurge drumul de la libertate totala, la intruparea in niste forme fixe, din ce in ce mai lipsite de libertate, dar care, la capatul drumului, sunt atat de aproape de implinirea si perfectiunea lor, ca nici nu ar mai avea ce face cu ea. Pentru ca am turnat libertatea in forma destinului nostru, pentru a ne implini.

Photo: Gigantic Snow Sculptures at Harbin, China

Iepurele din capul nostru

De multe ori ne comportam la fel, sau lasam sa se inteleaga ca nu s-a schimbat nimic in ceea ce facem, in ceea ce credem, in timp ce, de fapt, noi, in culisele mintii noastre, am inceput o noua etapa. O noua poveste. O fantezie. Milioane de ganduri sunt investite deja in scenarii legate de ceva ce exista doar in mintea noastra. Mii de emotii sunt deja consumate in avans si asteptarile sunt clar, foarte clar conturate.

In tot acest timp, cei din jurul nostru nu sesizeaza ca noi am inceput sa schimbam decorul. Si se trezesc ca acel binecunoscut decor de primavara inmugurita, s-a transformat cumva intr-o iarna crunta. Nimic din ce au facut ei, nu justifica asta. La urma urmei, s-au comportat la fel in ultimul an. Nu au gresit nimic.

Nici macar noi, pusi in fata rezultatelor sia  schimbarilor, nu recunoastem ca exista motive. Pentru ca noi stim ca nimeni nu stie de gandurile si de emotiile noastre. Pentru noi, asta inseamna ca nu pot fi luate in considerare de catre ceilalti, ca argumente. 

Si intram in acest rol, devenind actorii unui scenariu reprezentat de momentul in care gandurile si emotiile noastre nu modificasera scena. Ne comportam anacronic simuland caldura, soarele si verdele primaverii, cand afara sunt clar -15 grade si apa e inghetata bocna. La inceput, ne amintim cum eram si rolul ni se pare acceptabil. Cu timpul, devine obositor si nu ii mai vedem rostul. 

Pe de alta parte, creatia ramane doar in mintea noastra si nu reuseste sa se manifeste in jurul nostru.  Alergatul dupa doi iepuri dintre care unul virtual, creat de mintea noastra, reuseste sa dea peste cap realitatea imediata. 

Printre cele cateva detalii de care trebuie sa tinem cont pentru ca asteptarile si dezamagirile noastre sa fie realiste sunt:

1. Elementele care au determinat aparitia iepurelui virtual au o samanta de adevar, fac parte din realitatea ta, reflecta ceea ce simti si e nevoie sa le acorzi atentie. Sunt nevoi reale ale tale, care iti cer atentie. Ele striga in modul acesta ca nu mai pot fi ignorate si bagate sub pres. 

2. Constructia idilica si scenariile tip “fairytale” din mintea ta, nu sunt reale. Sunt doar proiectiile tale. Sunt toate frustrarile intoarse pe dos, sunt toate imaginile compensatoare ale unor realitati neacceptate de tine. Sunt personaje din cartile tale. Sunt actori dintr-o scena de teatru de papusi. Pe care le poti corecta, idealiza, imbraca in cele mai frumoase calitati. Le poti cere sa te iubeasca, sa te adore sa te respecte. Poti simti emotii fata de ele. Dar ele nu exista in realitate. Iar realitatea iti va aduce, cel mai probabil dezamagirea de anu se ridica la nivelul fanteziilor tale.

3. Chiar daca ceilalti nu stiu de ele, gandurile noastre exista, sunt forme de energie si creeaza realitatea. Constiinta este cea care ne sesizeaza prima, ca e un iepure in plus. 

A trai in fantasme e o calitate a viselor. Dar cand amestecam visul cu trezirea, asteptarile si emotiile noastre se materializeaza. Devin niste monstri, care ne cer sa le satisfacem foamea. Si pentru ca nu avem ce sa le dam, ne dam pe noi. Ne lasam devorati de ele. Pana cand alti trecatori vor avea impresia ca semanam cu personajele din mintea lor si ne vor intinde o mana sa ne ridice.

Bucla aceasta celebra, pe care toti o cunoastem intr-o anumita masura, in care doi iepuri alearga prin mintea noastra, e parte din noi. Avem nevoie doar sa facem diferenta intre personajele reale si cele imaginare care au fete din realitatea noastra, intre emotiile fata de lucruri si oameni care exista in realitate si emotiile fata de propriile noastre creatii mentale.

Photo: Dirty White Trash (with Gulls) by Tim Noble and Sue Webster, 1998, 6 months worth of artists' trash, 2 taxidermy seagulls, light projector, Dimensions variable

In directii diferite

Nu poate nimeni sa inteleaga, sa inghesuie in limitele unei simple judecati, sa modifice sau sa controleze destinul unei relatii. 

Relatia intre doua fiinte este un amalgam subtil si dinamic de energii. Dorintele sunt magnetice si ne pot atrage anumite parti din oameni, anumite stari, anumite trairi pe care le traverseaza si care noua ne spun ceva in acel moment. 

Nu are nimeni cum sa se apropie macar de formula prin care doua suflete se gasesc, isi vorbesc in limbaje de nimeni altcineva intelese, calatoresc impreuna, privesc lumea reflectata in ochii celuilalt. Nu poate nimeni sti in afara celor doi, cand atractia se transforma in respingere si de ce. Ce anume consuma aura de magie si cum se face ca fiorii, emotia, acceptarea, zambetul nu se mai nasc intr-o buna zi?

In lumea noastra, toate lucrurile sunt finite. Iar intr-o relatie experienta infinitului este atat de puternica, pura si intensa, incat pierdem din vedere ca viata este o suita de cicluri. Zi-noapte. Primavara-toamna. Vara-iarna. Ca orice intamplare, orice relatie se naste dintr-o samanta, creste, infloreste, creeaza la randul ei seminte si are nevoie de o incheiere. Pentru ca alt ciclu sa aiba spatiu.

Dar inainte de a trece la un nou nivel, inainte de a planifica si astepta noul acela frumos si bun pe care  stim ca il meritam, avem nevoie sa facem curatenie. Sa dam drumul resentimentelor, sa vindecam rani, sa daruim acele lucruri de care nu mai avem nevoie. Sa eliberam furia, anxietatea, depresia, oricat de mascate ar fi. Sa trecem peste ele, simtindu-le. Traindu-le. Depasindu-le. Vindecandu-le.

Asteptam in zadar noul, atata timp cat nu suntem dispusi sa avem o incheiere. Atata timp cat ganduri si sentimente se mai nasc din trecut. Ni se poate parea uneori ca e un nou inceput, acolo unde nu e inca decat sfarsitul a ce a fost inainte. Noul va intarzia, atata timp cat il dorim foarte tare, doar pentru a scurta incheierea. Pentru a fugi de ceea ce simti.

Timpul nu este un aliat atunci cand astepti cu nerabdare ceva nou. Insa, marile decizii pot fi luate abia dupa ce framantarile, nesigurantele, ramasitele au disparut. Chiar daca asta inseamna timp care sa creeze distanta. Chiar daca asta inseamna sa lasam frunzele sa cada si sa putrezeasca singure sub zapada iernii. Sa traim degradarea si pustiul. Pentru a putea trai miracolul mugurilor.

E firesc sa iti doresti ceva frumos pentru viitor. Imaginatia si gandurile iti sunt concentrate pe ceea ce urmeaza. Nu o sa se intample insa, pana cand nu vei da ceva la schimb. Si pentru ca regula este universala, daca nu renunti, daca nu daruiesti ceva de buna voie, viata iti va lua cu forta, pentru a putea merge inainte. Iar sentimentul tau se va transforma din seninatatea si acceptarea de a da constient, in senzatia frustranta ca ti s-a luat, ca ai pierdut ceva ce ti se cuvenea, ce era al tau.

Nu poti pleca dintr-o relatie, fara sa accepti ca in afara de povestea ta, mai exista o poveste. Acorda-i respectul si compasiunea ta sincera, indiferent cum stie si cum poate sa se manifeste. Dincolo de forma, a existat o esenta comuna. Care v-a adus impreuna. Care a fost nucleul magic, unic si irepetabil a ceea ce ati trait amandoi. Si gazda a ceva frumos. Atunci cand mergi mai departe, renunta la nevoia de a lua dreptatea ta cu tine. Nu ai cum sa stii ce lupta se duce in jumatatea care a ramas. 

Fii sigur ca exista intotdeauna cel mai bun motiv pentru care s-a intamplat asa. Vei putea sa pleci abia atunci cand iti vei simti inima usoara. Generoasa. Luminoasa. Impacata. 

Painting: Going in Different Directions, by Christine Walters