sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Intalnirile noastre

Noi oamenii suntem foarte zgomotosi. Avem in jurul capului nostru un roi de ganduri, unele mai zgomotoase, altele mai tacute dar prezente constant in fundal.

Imaginati-va ca fiecare gand are o voce. Un cor intreg de voci. Fara dirijor. Sau avand cate un dirijor ad-hoc stabilit de stridenta vocii.



Gandurile care tin de nevoile organismului, sunt tacute pana in momentul in care rezervele cu care sunt alimentate intra pe rosu. Vocea lor, devine o alarma din ce in ce mai stridenta. Pana cand la un moment dat nu mai poate fi ignorata.

Vocea altor ganduri tine de ego. Acestea sunt vocile persuasive si neobosite. Le recunosti usor pentru ca ele te indeamna mereu sa faci ceva: sa reactionezi, sa te razbuni, sa ii platesti cuiva cu aceeasi moneda, sa te revolti, sa te infurii, sa te plangi.

Alte seturi de voci vin din self esteem. O stima de sine exagerata naste voci arogante, dispretuitoare, pline de superioritate, agresive. La polul opus, o stima de sine subevaluata naste ganduri de umilinta, serviabile, prea saritoare.

Ar mai fi gandurile incognito cu voci deghizate care te inghiontesc sa simti nevoia de face sau de a cumpara lucruri inutile, care sa te mai tina ocupat putin si sa reduca pentru cateva secunde la tacere, vocea care iti aminteste ca nu te-ai gasit inca pe tine.

Acesta ar fi intreg corul de voci care roieste din jurul capului nostru. Un nor care mai e din cand in cand strafulgerat de lumina unei bucurii. Galagia vocilor e anulata pe moment de o repriza sanatoasa de ras, de linistea unei meditatii, de armonia muzicii sau de contemplare, fie ea a naturii sau a artei. Corul de ganduri mai e redus la tacere atunci cand apare comanda de supravietuire si toate vocile sunt militareste subordonate adrenalinei. Linistea absoluta apare atunci cand gandurile sunt resetate de o revelatie ce schimba definitiile, regulile, piesele si in final intreg jocul.

Acum imaginati-va intalnirile noastre obisnuite. Oriunde pe strada, la munca, la shopping, la workshop. Intalniri dintre doi sau mai multi oameni. Pentru vocile din roiurile noastre e o adevarata fiesta. Se bat, se cearta, se enerveaza, se plictisesc, se prefac, se chinuie sa atraga atentia, sa se impuna, sa se supuna. Dialogul este de fapt un haos, din care nimeni nu intelege nimic. Ne despartim bulversati neintelegand de fapt ce s-a intamplat. Nu exista schimb, nu exista creatie, nu exista sinergie, nu exista serendipitate, nu exista decat o batalie primara pentru microfon intre gandurile noastre care vor sa performeze pe scena unei intalniri.

Cum ar trebui sa fie?

Batalia sau munca ar trebui sa fie a noastra, a fiecaruia dintre noi cu gandurile noastre. Intelegerea, cunoasterea, imblanzirea si educarea lor e raspunderea fiecarui posesor de ganduri. In momentul in care gradul nostru de constiinta e suficient de inalt, vocile gandurilor nu se mai aud. Sunt soapte nu tipete, sunt calme, nu se imbulzesc, li se poate cere tacerea atunci cand intalnesti o alta fiinta umana.

Frumusetea oricarei intalniri sta in lipsa de asteptari. In bucuria de a stii ca ti se permite sa fii. E ca si cum am reduce interactiunile doar la simturi. Vad in persoana din fata mea o fiinta umana si un strop de Dumnezeu. Il inspir odata cu aerul si el nu imi cere nimic. Aerul e curat si calm, zambetul e sincer si privirea luminoasa. Il imbratisez cu privirea si ofer cuvintele si gandurile mele, ca pe o ofranda divinitatii din noi.

Nu simt nevoia sa conduc cu orice pret. Fac din conversatie un dans. Zambetele si rasul sunt condimentele si muzica. Invelim prezentul in matase, il legam cu o funda si il luam fiecare cu noi acasa. Il pastram ca pe o amintire-bijuterie si il admiram de fiecare data cand ne aducem aminte.

Fiecare a venit cu un cadou pe care il daruieste intalnirii. Nimeni nu a venit sa manance din nimeni. Am venit pentru a ne juca, pentru a construi cu lumina din noi, pentru a fi. Nimeni nu a venit sa-si descarce gunoaiele in sufletul nostru. Am venit pentru a pleca mai usori si mai bogati. Mai umani. Si putin ingeri.


duminică, 24 noiembrie 2013

El Camino

Am facut primii pasi pe traseul catre Santiago de Compostela, acum multi ani, citind paginile scrise cu atata inspiratie de Shirley MacLaine in Camino.

El Camino, cunoscut ca si "Drumul lui Iacob”, este denumirea celui mai important pelerinaj spiritual al Europei Medievale si reprezinta un traseu de circa 800 de km, care incepe in Franta, langa Biarritz si se termina la mormantul Apostolului Iacob din Santiago de Compostela, punctul final al pelerinajului. Camino este un pelerinaj care dateaza inca din anul 950 d. Hr. si care se parcurgea de la casa pelerinului, pana la Santiago de Compostela, pe jos, in circa 30 de zile. 

Daca la origine, pelerinajul a fost facut pentru a transporta ramasitele sfinte ale Apostolului Iacob, din Ierusalim pana la locul unde au fost ingropate si care reprezinta astazi finalul calatoriei,  Santiago de Compostela, astazi exista patru mari rute care pot fi parcurse pentru Camino si orice traseu pana acolo este acceptat. Simbolul acestui pelerinaj este cochilia unei scoici, simbolizand ca toate drumurile se intalnesc intr-un singur punct metaforic, al cunoasterii de sine, reprezentat de finalul calatoriei, de Santiago de Compostela.

Camino este in primul rand o calatorie spirituala. O calatorie pentru a te descoperi pe tine. Pelerinajul se face pe un traseu care trece prin toate formele de relief si clima. Adaposturile sunt ieftine si modeste, adesea constand doar intr-un acoperis deasupra capului, fara confort, asigurandu-ti doar minimul necesar pentru supravietuire. In adaposturi si de-a lungul traseului, intalnesti alti pelerini purtandu-si framantarile si cautarile intr-o bocceluta.

Ceea ce vei intalni pe drum sunt experientele de care ai nevoie pentru trezirea ta spirituala, pentru a te cunoaste cu adevarat, pentru a descoperi care sunt valorile tale adevarate, cine esti tu, in conditii vitrege de supravietuire, lipsit de distragerile confortului si comoditatii cotidiene. Camino este iesirea constienta din zona de confort. Este ragazul oferit de la maruntisul si vartejul pseudo-problemelor noastre pentru adevaratele cautari.

Camino are multe semnificatii. De la epuizarea fizica, mergi 30-35 de km pe zi, in fiecare zi, pe jos, timp de treizeci de zile, pana la epuizarea psihica. Contactul permanent cu necunoscutul, cu foamea, cu setea, cu instinctele primare, trezesc cei mai ascunsi monstri care zac in tine si ti-i aduc la confruntare. Camino este locul care dezgroapa toate fricile tale, toate temerile, toate prejudecatile. Camino este lupta fiecaruia cu partea lui intunecata si victoria. Camino descopera in pelerin resurse nebanuite de bunatate, iubire, ajutor, compasiune. Daca temerea ta e boala, te vei confrunta cu boala. Daca ceea ce ascunzi in tine e frica, te vei confrunta cu frica. Si fiecare dintre monstri va fi echilibrat de bunatate si de frumusete.

Vei cunoaste atat intunericul cat si lumina. Fiecare dintre cele cinci simturi va fi testat pe rand. Vei fi nevoit sa te reconectezi in cele mai subtile forme cu natura. Iti vei reaminti ca esti leu sau jaguar, sau elefant si ca esti regele padurii. Vei fi uneori nevoit sa renunti la a vedea si sa inchizi ochii, pentru a simti cu inima.

Vei experimenta singuratatea si solidaritatea. Frica si iubirea. Tristetea si bucuria. Ispita infrangerii si victoria. Vei fi singur cu judecatile, gandurile,  deciziile tale si consecintele acestora. Vei cunoaste ce inseamna cu adevarat cuvantul pericol si ce decizii iei atunci cand iti este amenintata viata.

Camino e o calatorie spirituala catre interiorul nostru. E varianta intensiva si practica a calatoriei pe care o parcurgem de-a lungul vietii. Este pelerinajul Trupului impreuna cu Mintea si Spiritul nostru. Mai intai Trupul va cere suprematia. Apoi Mintea se va proclama conducator. La urma, Spiritul va incerca sa faca pace. Si vei invata la capatul drumului, ca suntem si trup si minte si spirit. Si nici una dintre cele trei, nu are mai multe drepturi decat cealalta. Ca nu e nici o competitie, ci fiecare are rolul sau.

Camino este drumul cautarii de noi. Este cautarea misiunii noastre. E un drum de purificare si descoperire a esentei vietii. 

Fiecare dintre noi are de parcurs Camino, macar o data in viata. Poate nu fizic, poate doar metaforic. Pelerinajul in care sa descoperi ca poti fi in acelasi timp Invins si Invingator. Ca lupta nu exista, ci o inventam de fiecare data cand ne indoim de iubire. Ca putem tot ce am fost convinsi ca nu putem si mult mai mult decat atat. Ca nu exista o destinatie ca scop in sine, ci revelatiile se nasc din urmele pasilor tai. Ca indiferent pe ce drum ai lua-o, nu exista un drum gresit, si vei ajunge in final tot acolo. La tine. Ca nu poti evita intalnirea cu partea ta intunecata si nici nu o poti ascunde la infinit. Ca tot ce esti face parte din tine si din drumul tau. Asa cum Camino, este Drumul lui Iacob si al multor milioane de pelerini.




Photo credit: Marcela Paz


vineri, 22 noiembrie 2013

Fara cuvinte



Ce-ar fi daca fiecare om ar putea comunica doar in limba lui? Daca nu ar exista o limba nationala, sau de circulatie internationala, nici macar valabila pentru doi oameni?

Imaginati-va cat de complexa ar deveni atunci intalnirea dintre doi oameni. Cat de bogata in trairi ar fi. Fiecare dintre ei ar trebui sa abandoneze orice alta preocupare si sa participe la acest schimb pe de-a intregul. Cel care comunica ar trebui sa dea toate informatiile, sa participe cu limbajul non verbal, sa se gandeasca inainte de a incerca sa explice, la intreg traseul cognitiv pe care il va parcurge interlocutorul.

Lipsiti de ajutorul cuvintelor am fi nevoiti sa angajam resurse nebanuite, pe care acum le constientizam din ce in ce mai putin: mimica, puterea de expresie a privirii, tonalitatea, gesturile, energia, chiar si telepatia. Gandul ar deveni vehicul al comunicarii.

Imaginati-va ca la capatul celalalt propriul limbaj, nu ar folosi la nimic. Ascultatorul ar trebui sa implice toata atentia lui, sa renunte la toate prejudecati, la incarcatura predefinita pe care unele cuvinte o poarta, la prescurtari care uneori te arunca intr-o alta directie fata de mesajul initial. Ascultatorul ar trebui sa fie politicos si sa lase un loc liber in mintea si in inima lui, un loc pregatit sa primeasca mesajul celuilalt.

Imaginati-va ca cei doi ar fi nevoiti sa se abandoneze integral momentului prezent. Ar fi nevoiti sa dea atentie oricarui detaliu. Ar fi fortati sa aiba mintea si inima dechise, pentru a afla cu adevarat ce vrea sa transmita celalalt. Am fi nevoiti sa observam daca cel din fata noastra este calm sau agitat, daca e vesel sau trist, daca e odihnit sau obosit, daca e senin sau preocupat, daca e sincer sau nu. Cu ce e imbracat si ce transmite vocea lui. Dar corpul? Dar atitudinea?

De multe ori, folosind cuvintele, fara sa ne dam seama, ele vin si se aseaza peste ceva deja scris. Un cuvant are pentru noi o semnificatie, o experienta si o emotie, pe care vorbitorul nu intentionase sa le ataseze. Un cuvant poate avea o greutate mai mica sau mai mare pentru oameni diferiti. Si iata cum, cu usurinta si rapiditate, mesajul e deja deformat. El va fi descifrat, dar cu aceste erori proveninte din propriile atasamente, iar dupa traducere, va insemna cu totul altceva. Daca mesajul merge mai departe, fata de sursa originala, dupa un timp, va ramane foarte putin din el, sau chiar nimic.

Daca nu am avea la dispozitie cuvintele, am fi nevoiti sa sa traim la timpul prezent cu fiecare om pe care l-am intalni. Daca nu am avea la dispozitie cuvintele, am pierde 5% si am castiga 95% din mesaj. Daca nu am avea la dispozitie un limbaj comun, ar trebui sa ne reinventam de fiecare data cand transmitem sau decodam un mesaj. Sa acceptam ca orice mesaj poate sa vina catre noi. Nu am mai fi tentati sa pandim o pauza in discursul celuilalt, in care sa ne repezim cu mesajul nostru pregatit de-a gata. Daca nu am avea la dispozitie cuvintele, ar trebui sa avem incredere in senzatiile transmise de corpul nostru. Am sti atunci, daca ne simtim bine cu cineva sau nu, daca cel din fata noastra e autentic sau nu. Nevoiti sa fim atenti, am observa trasaturi, energie, nuante, semnificatii reale. Am trece de fatada cuvintelor.

Dar, pe langa toate astea, unul dintre cele mai importante avantaje cred ca ar fi, nemaiavand cuvintele, sansa de a ne observa. De a observa cum ne simtim noi in preajma interlocutorului. Ne simtim in largul nostru, sau intimidati? Ne lasa spatiul de care avem nevoie sau il ocupa el pe tot? Ne simtim apasati sau inspirati? Grei sau usori? Obositi sau energizati? Pentru ca la final, scopul oricarei intalniri, comunicari, interactiuni este de a afla daca exista un drum pe care vom merge impreuna sau dimpotriva, e doar un indicator care nu spune stop, la dreapta, fundatura.

Ceea ce simtim noi, este ghidajul pe care il primim pentru a sti daca suntem pe directia buna sau nu. Iar pentru a afla ce simtim, avem nevoie sa ne debarasam de cuvintele "semi-preparate" ale caror semnificatie e deja "gatita" de altii sau de experientele noastre din trecut.

Cel mai valoros cadou pe care il poti face cuiva este atentia ta. Fa acest cadou celui din fata ta. Fa-ti acest cadou tie.

Buna dimineata!

Caleidoscop





















Imi amintesc de fascinatia traita in copilarie asociata cu infinitatea de imagini pe care le poti vedea daca te uiti printr-un caleidoscop.

Notiunea de caleidoscop ma face sa zambesc a placere, si e legata irevocabil de copilarie. Caleidoscopul este un tub, in interiorul caruia sunt montate mai multe oglinzi, dispuse astfel incat mici cristale viu colorate, care se afla in celalalt capat fata de cel prin care privesti, sa formeze prin rotirea cilindrului, imagini simetrice, altele la fiecare rotire.

In multe privinte, ne comportam asemeni unui caleidoscop. Avem un numar de cristale "genetice" pe care le oglindim de-a lungul vietii in "oglinzile umane" care ne apar mereu prin toti oamenii ce intra in viata noastra. Ne "rotim" in fiecare moment, incercand sa obtinem ceea ce consideram noi a fi cea mai frumoasa imagine. Imaginea perfecta.

Crestem, studiem, evoluam, folosim contexte, ne schimbam, ne transformam, devenim. In fiecare moment slefuim pietricelele colorate care ne-au fost date la nastere pentru a deveni mici diamante. Pentru a forma imagini din ce in ce mai spectaculoase. Ni se pare tot timpul ca imaginile formate de cristalele celorlalti sunt mai frumoase, mai colorate, mai atractive.

De fapt, ceea ce nu putem controla, este modul in care se vor combina cristalele la urmatoarea rotire. Ele nu se vor aseza niciodata intr-o forma creata de asteptarile noastre. Si nu pentru ca suntem aruncati in jocul fatalitatii si in teoria probabilitatilor, ci pentru ca nu e gandit sa fie asa. Nu e menit sa ajungem la o forma pre-definita, care exista deja, creata undeva si care atunci cand e atinsa, apare mesajul "game over". Nu.

Frumusetea vietii consta in faptul ca doar cu cateva pietricele colorate, care reprezinta bagajul nostru genetic, si cu un set de oglinzi, reprezentat de oamenii cu care ne intalnim si reactiile pe care le nasc in noi, putem sa cream o infinitate de imagini.

Fiecare dintre imagini are frumusetea ei. Fiecare dintre imagini e perfecta asa cum e. Fiecare dintre imagini e unica. Nici un caleidoscop nu va fi la fel cu un altul. Fiecare caleidoscop are "ceva" numai al lui. O semnatura. Fiecare caleidoscop reprezinta un filtru propriu si personal prin care noi vedem viata, vedem oamenii din jur. Informatia vazuta prin caleidoscopul nostru se va aranja intr-un anumit mod, pe care numai noi il putem vedea in felul asta.

Fiecare moment, e o imagine formata in caleidoscopul vostru personal. Amintiti-va ca are doar optiunea perfectiunii si bucurati-va de frumusetea lui.


Buna dimineata!