Existam prin ceilalti

Daca nu ar exista ceilalti nu am putea sa ne vedem frumusetea. Sau uratenia anumitor momente. Fiecare om intalnit e o perspectiva, un unghi, o mica oglinda care ne reflecta o anumita trasatura. Uneori aratam foarte bine, ne place, ne admiram in ochii anumitor oameni. Alteori, oglinda ne scoate in cale trasaturi de-ale noastre care nu ne plac. Pe care nu le acceptam ca existand in noi insine. Pe care le respingem. Si le opunem rezistenta. Si atunci ii evitam. Ne ascundem de ei. Sau intram in conflict cu ei. De fapt intram in conflict cu propriile trasaturi negate si neintegrate. 

Daca nu ar exista ceilalti, nu am avea nici un reper. Tot ce am emite ar avea caracter absolut. Prin ceilalti totul se relativizeaza. Prin feedback-ul celorlalti apar ajustarile. Dinamica. Relationarea. Ne putem raporta la o imagine. Avem un punct de pornire. Stim unde ne aflam in acel moment, in raport cu celalalt. Si putem stabili locul unde vrem sa ajungem. 

In univers nu exista nimic absolut. Totul este in relatie cu totul.

Oamenii apar in jurul nostru si se comporta in functie de vibratia noastra. Ne reflecta starea pentru ca noi sa o putem accepta sau ajusta. 

Credintele noastre limitative, prejudecatile, programarile subconstiente, tiparele mentale actioneaza ca niste filtre ce produc distorsiuni pe care le percepem in oglinzile-oameni cu care relationam. 

Opreste-te pentru un moment in mijlocul realitatii tale. Ingheata imaginea. Si fa un cerc de 360 de grade. Uita-te cu atentie la viata ta. La realitatea ta. La fiecare om din jurul tau. Fii atent la cei pe care ii admiri, la zonele in care te simti confortabil intr-un mod natural, nu doar pentru ca esti aprobat. Identifica-i pe cei care te inspira si te fac sa simti ca in urma interactiunii cu ei, cresti. Intelectual, mental, spiritual, fizic, te simti mai bun, mai mult, mai rafinat. 

Apoi dezgheata imaginea si da-ti voie sa curgi. Intra cu incredere in fiecare interactiune cu ceilalti. Ei sunt cumva chemati de tine pentru a te cunoaste. In asta consta frumusetea relationarii. Iar tu esti mereu altul. In urma fiecarui om, necunoscut, familie, prieten, adversar, amic, sef, coleg. Atunci cand in jurul tau apar clienti, cunostinte, oameni care nu te reprezinta, sau atunci cand cei foarte apropiati chiar, familie, prieteni, iubit/a se comporta ciudat, intr-un mod surpinzator sau neplacut, intoarce-te la tine, fa freeze din nou pe imagine si intreaba-te, cauta, curios si deschis ce anume din tine a adus situatia respectiva in atentia ta. Ce trasatura care se cere acceptata sau schimbata vrea sa iasa din subconstient la lumina pentru a fi integrata. 

Esti un diamant cu atatea carate cati oameni cunosti si cate situatii traiesti. Fiecare fateta a ta e o lume in sine cu scenariile si dinamica sa. Tu esti diamantul. Piatra pretioasa. Pe care tot ce ti se intampla intr-o viata il slefuieste. Uneori de-a lungul unei vieti cea mai mare parte a diamantului reuseste sa iasa la suprafata in toata splendoarea sa. Alteori raman zone acoperite, care nu stralucesc. Dar tu ramai diamant in esenta. Si nimic nu poate sa schimbe asta. 

Ceilalti sunt acolo in viata ta pentru a-ti reflecta particele din tine. Pentru a te ajuta sa te cunosti. Pentru ca in final sa realizezi ca tu esti un diamant. Menit sa infrumuseteze lumea prin stralucirea lui. 

"Cunoaste-te pe tine insuti” era inscris pe templul lui Appollo din Delphi, acum cateva mii de ani.  Nimic nu s-a schimbat in esenta umana de atunci. Noi ne putem cunoaste doar prin ceilalti. Existam si ne exprimam doar in si prin interactiunea cu ceilalti. Suntem atat de buni pe cat de multumiti sunt clientii nostri. Suntem atat impunatori pe cat de respectuosi sunt subordonatii si colegii nostri. Suntem atat de iubitori cat de mult ne iubesc cei apropiati. 

Tot ce e in jurul nostru e creat de noi. Tot ce e in jurul nostru suntem noi.  Tot ce vezi in jurul tau esti Tu.

Cine creeaza realitatea, atunci cand nu stim ce vrem?

Realitatea din planul fizic urmeaza gandurile noastre. De aceea, o situatie, o stare vizibila in plan fizic, este intotdeauna amplasata in trecut. 

Un rezultat, este un fapt pe care noi il constatam. Il observam. Il inventariem. Si care ne produce o “parere” emotionala. Suntem multumiti sau mai putin multumiti cu ceea ce am creat. 

In consecinta, din moment ce tot ce se intampla in jurul nostru, realitatea fizica, emotiille, sunt rezultate ale unor ganduri anterioare, noi traim in permanenta in trecut.

Asta inseamna ca gandurile noastre prezente, despre aceste rezultate-trecute-deja, creeaza “trecutul” de maine.

Unde se afla atunci prezentul? Singurul asupra caruia putem actiona.

Prezentul se afla in planul invizibil al gandurilor. In mental. 

Traim cu adevarat prezentul, doar in momentul in care proiectam asupra gandurilor din prezent, vointa noastra. Abia in momentul in care incepem sa emitem constient ganduri despre cum vrem sa fie viitorul nostru, abia in acel moment, ajungem in prezent. Constient si focusat.

De fapt, in realitate, noi nu cream nimic. Toate posibilitatile, toate outputurile si rezultatele oricarei actiuni, exista deja, simultan, in stare de potential. Focusandu-ne, nu facem altceva decat sa alegem una dintre variante, pe care ne-o dorim. 

Ce se intampla insa, daca nu definim clar ce ne dorim? Din moment ce toate posibilitatile, toate variantele exista concomitent, orice rezultat este posibil sa se materializeze, cu sanse egale. DAR…dar…probabilitatea de a se manifesta, nu este aceeasi pentru fiecare varianta in parte. Probabilitatea este data de fluxul concentrat de ganduri. Daca ne focusam pe un singur gand, crestem probabilitatea ca acesta sa se materializeze, pana aproape de 100%. Daca lasam fluxul de ganduri nedirijat, nedirectionat, pentru ca nu stim ce vrem, sau nu ne concentram suficient la ce ne dorim, sau nu suntem clari, perseverenti, disciplinati in gandurile noastre, atunci, se va materializa acea varianta care este media celor mai frecvente ganduri ale noastre. 

Daca suntem in deriva si ne lasam dusi de val, valul si intamplarea vor fi realitatea noastra. Nimic concret, nimic construit. Daca suntem in permanenta nemultumiti, iritati, furiosi, enervati, realitatea va continua sa fie asta, pentru ca noi o alimentam si o generam constant. Oriunde ne plasam atentia, cream realitatea. Concentratia de atentie este cea, care da probabilitatea de a se materializa una sau alta din infinitul de rezultate posibile, care exista deja si asteapta supuse alegerile noastre. 

Gandurile prin care definim ce ne dorim, concret, detaliat si focusat, reprezinta prezentul, pe care ni-l pregatim pentru maine, cand il vom trai pe post de trecut.

Photo: Colourful Thoughts by Paula Jones

De la intuneric la lumina

Pentru a se naste, pentru a se transforma, realitatea are nevoie de angajamentul nostru. Nu mai este suficient sa ne dorim. Nu e de ajuns sa ne dorim si sa credem ca asta va schimba realitatea in jurul nostru, croind-o exact dupa caracteristicile dorintei noastre. Dorinta este doar inceputul inceputului. Partea de pregatire a inceputului. Angajamentul, implicarea, prezenta, constienta, dedicarea, crezul, energia, efortul, perseverenta, sunt pasii care transforma potentialul, in drumul catre realitate. 

Pe parcurs, intrebarile trecutului isi gasesc raspunsuri in obiectivele si provocarile mai mici sau mai mari care ni se prezinta aparent din “neant” in fiecare zi. Ramai centrat cu fiinta ta, nu te lasa dezamagit ca poate nu e usor, sau poate nu e frumos inca. Trebuie doar sa ramai conectat cu fiinta ta. Sa ramai deschis la orice raspuns ar veni. Fii pregatit sa mai faci un pas. Sa urci o treapta. Fii pregatit sa intelegi ca, aceasta treapta este raspunsul la o intrebare, pe care ai pus-o in trecut. Fiecare pas se leaga de cel de dinainte. Si impreuna, pas cu pas, se naste drumul tau. Pasii tai il creeaza, nu l-a trasat nimeni inaintea ta. E nevoie pur si simplu sa astepti si sa asculti. Sa ramai deschis la ce vine. Sa nu grabesti nimic. Fiinta isi va putea lua astfel, doar lucrurile care sunt esentiale. 

Nerabdarea, fortarea, bruscarea, sunt voci false, ce pot aparea din cand in cand. Dar atata timp cat poti sa pastrezi sentimentul ca TU ESTI PROPRIUL TAU CENTRU, vei pastra claritatea drumului tau. Lasa grijile sa se evapore. Nu te agata de ele. Nu iti ocupa timpul impletindu-le in posibile scenarii. Lasa sa dispara de unde au aparut. Odata ce esti stapan pe centrul tau, directia nu poate fi decat corecta, si lucrurile se vor desfasura in ritmul lor. Suntem maestri in a ne complica existenta. Suntem maestri in a ne indeparta de simplitate. Suntem maestri in neincredere. 

Rezistentele noastre, grijile noastre, sunt niste ancore in trecut. Cei care nu le vor da drumul, vor ramane impotmoliti in propriile sedimente. Pentru ca, doar fluxul si curentii miscarii, ne pot pot invata flexibilitatea si adaptabilitatea care ne deblocheaza din griji. 

Flexibilitatea este acea indemanare, care ne da curajul sa avem incredere in fiecare pas al nostru. Sa avem incredere, ca nu avem nevoie sa stim de dinainte, dar ca atunci cand vom pasi, vom stii exact ce avem de facut. Flexibilitatea este integrarea intuitiei pe post de sistem GPS al pasilor catre destinul nostru. Uneori, ratiunea si principul ei de baza “nu crede pana nu vezi”, va fi infranta de pasii pe care ii vom face in ceata. Dar ramanand deschisi si in miscare, drumul nostru se va limpezi. Se va lumina incet, incet si intunericul se va transforma in umbra trecutului. 

Chiar daca ne e greu sa realizam, intunericul reprezinta una din sursele puterii noastre. Eroarea pe care o facem este ca nu putem accepta sa ne simtim slabi si vulnerabili in intunericul fiintei. Dar acolo, este locul in care devenim puternici. In intuneric invatam adaptarea si ne ascutim simturile, invatam sa ne ascultam intuitia si ne echipam cu noi si noi abilitati. Fara pregatirea din intuneric, nu am intelege lumina. Nu e de ajuns sa ne dorim lumina. Trebuie sa stim o generam. Sa stim sa gasim pietrele in intuneric (sa stim ca sunt acolo), sa le lovim unele de altele. Increderea noastra totala in noi si actiunea care ne urmeaza dorinta, vor aduce scanteia. Lumina este acel ceva puternic din noi care a crezut, transformat in lumina.




Photo: Extravaganza - Prediction = True,  byPilottage

Cine ne modeleaza realitatea?

Exista situatii familiare care ne fac sa credem ca stim mai multe lucruri despre ele decat e adevarat.

Exista oameni pe care ii vedem zi de zi si despre care credem ca ii cunoastem foarte bine. Ii numim cunostinte, apoi prieteni sau apropiati.

Mintea noastra se bazeaza si cauta in permanenta stabilitatea. Isi doreste sa vada in fiecare zi acelasi decor, sa se poata baza pe aceleasi reactii, sa aiba un set minim de date, care sa ramana acelasi. Iar schimbarile sa le facem noi, sa avem in permanenta maneta si butonul de comanda. Realitatea sa ramana in exterior, dar sub controlul, nu si raspunderea noastra.

Si totusi, e o iluzie ca lucrurile raman la fel. De cate ori nu ati trecut prin urmatoarele situatii?

In fiecare dimineata, conduc masina catre birou, intr-un lung si aglomerat sir de masini. In fata mea, un golf rosu in care o domnisoara eleganta, isi mai verifica din cand in cand, perfectiunea buclelor in oglinda retrovizoare. In stanga mea, un domn impozant intr-o masina mare, un mercedes negru, imbracat impecabil, gata pentru a semna un contract de milioane de euro, in camasa bleu, costum negru elegant, ceas cu curea de piele si ochelari de soare, ce ii pastreaza identitatea departe de ochii curiosilor. In spatele meu un cuplu, doi tineri, intr-un opel bleumarin, care dezbat o tema ramasa probabil de la micul dejun, miscandu-se in continuu. Ea, in dreapta, isi cauta ceva in geanta, el invarte de butoanle radioului. Ea gaseste telefonul in geanta si suna pe cineva uitandu-se departe in zare. El deschide geamul din dreapta si mai regleaza putin oglinda retrovizoare. 

In timp ce inaintam, locul din fata e luat de o masina sport, gri, condusa de un tip musculos, care in timp ce isi verifica telefonul, da din cap aprobator la muzica tare care se razbate prin garniturile bine etansate sub forma unor zvacnituri de tabla.

Inaintez si pentru un timp sunt absorbita de trecerea de pe o banda pe alta, de versurile unei melodii cunoscute ce tocmai a inceput si scap din vedere pe cei care deja incepeam sa ii cunosc. In dreapta mea, alte masini, in stanga mea la doua masini mai in fata e tipul cu masina sport, zaresc cuplul agitat, e la doar o masina mai in spate in stanga mea. 

Si brusc, imi dau seama ca toati acest oameni, oarecum imi lipsesc, ca inconstient, incerc sa urmaresc golful rosu, opelul gri si sa stau in rand cu ei. Oarecum ii cunosteam deja, nu-i asa? Ne oprim la semafor. Gesturile celor doi tineri, imi par deja familiare. In oglinda din dreapta zaresc buclele blonde alaturi de culoarea rosie. Trec de giratoriu, drumurile noastre se despart si imi dau seama ca daca ii voi intalni maine in masina sau pe strada, imi vor fi deja cunoscuti.

Sau, sa luam un alt exemplu. 

Aproape zilnic, ma opresc la MegaImage-ul de langa mine, pentru cumparaturile de rutina. Stiu deja care din casierite este cea mai draguta, cea mai zambitoare si care este neprietenoasa. Ma amuz, ca in fiecare zi, una dintre ele este la fel de plictisita si egala cu ea din ziua anterioara, incat uneori ma intreb ce zi este. Ies din magazin, trec pe langa unul dintre cei doi jandarmi care stau cu mainle la spate. Astazi cel care e la post, da indicatii despre parcare. O familie cunoscuta, se urca in masina. In aceeasi masina neagra care duce doua fetite la aerobic, o tanara mama, imbracata extrem de sportiv, cu un mers sigur se indreapta catre intrare si lista poate continua. Cu unii dintre ei ma intalnesc o data pe saptamana, cu cei mai multi aproape zilnic. Uneori aproape imi vine sa ii salut. Unora le stiu si numele.

Imi sunt atat de cunoscuti, incat ma surprind uneori, avand deja asteptari de la ei, cum sa se imbrace, cum sa se comporte, cum sa reactioneze. De cele mai multe ori, asteptarile imi sunt validate, Dar uneori, reactiile lor nu se potrivesc. Uneori, casierita mea preferata nu apare cu zilele, si ma trezesc ca tot ce nu se potriveste “previziunilor mele” emotionale, ma dezamageste cumva, imi ia din puterea sentimentului de “cunoscut” de “familiar” de “mediu controlat”.

Zambesc apoi, cand constientizez ca fiecare dintre noi are dreptul la schimbare. La zile libere, la oboseala, la zambet, la a fi excesiv de preocupat sau absent din peisaj, la a fi oricum, indiferent daca asta se potriveste sau nu cu imaginea asteptata de cei din jur. Realitatea este mereu in schimbare. Fiecare moment este impregnat cu energia noastra. Daca eu aplic frustrare pe interactiunea mea cu o persoana, doar pentru ca nu s-a comportat asa cum ma asteptam, ii voi transmite asta, iar ea va reactiona in consecinta pentru a-mi oferi frustrarea cu care au am etichetat deja momentul.

Constient sau inconstient, obiceiurile vechi, credintele rigide, adanc inradacinate, ne vor spune in fiecare moment ce asteptam de la realitatea noastra. Fiecare persoana este ocupata 100% din timp, sa isi emita pretentiile de la realitatea ei, sa isi creeze realitatea personala (reala sau imaginara) pe baza imaginilor, perceptiilor, credintelor pe care le are.

Stiu, gandul ca ne re-cream mediul, realitatea, viata in fiecare moment, poate fi un pic coplesitoare. Poate fi nu-foarte-atractiva pentru noi care cautam confortul in stabilitate, in ne-schimbare, in rutina. Acest gand, poate genera conflicte intre ceea ce credem noi ca stim despre realitatea din jur si ceea ce se intampla la nivel cosmic cu aceasta realitate.

Fizica cuantica spune ca fiecare moment este energie pura, pe care noi o transformam in particula sau in unda. Alegerea uneia sau alteia dintre stari, poate fi determinata de ganduri constiente sau inconstiente. Fiecare moment este la dipsozitia ta, asteptadu-ti comanda.

Indiferent de conditiile fiecarui om, de starea lui dintr-un moment sau altul, indiferent daca o casierita e trista sau vesela, daca are probleme financiare, personale sau cu copilul acasa, in interactiunea cu tine va fi ceea ce alegi tu sa fie. Tu stabilesti amprenta energetica a acelui moment, prin eticheta constienta sau inconstienta aplicata energiei, gandului, asteptarilor, perceptiilor tale despre cum ar trebui sa arate realitatea ta.

Deschide ochii mari si ia-ti raspunderea fiecarui moment. Tu esti cel care stabilesti gandul care se va trasnforma in realitate. Tu esti cel care pui eticheta energetica pe fiecare moment. Iar atunci cand nu iti amintesti sa fi contribuit constient la un rezultat neplacut, si totusi acesta apare, cauta in inconstient…s-ar putea sa fie o emotie refuzata, care in drumul ei energetic catre univers isi doreste sa fie traita de tine. 

Tu esti cel care modeleaza si sculpteaza energia care se transforma apoi in realitatea din jurul tau.

Scupltura de Antony Gormley

De ce viata bate filmul?

Creierul uman a fost construit sa "vada" doar ceea ce se intampla in jurul nostru atunci cand suntem cu ochii deschisi. 

Vizualul si imaginile care se formeaza in spatele ochilor, reprezinta realitatea noastra. De-a lungul unei zile, imaginea este continua. Noaptea, imaginea e continua si ea, in vis, dar in spatele "cortinei" ochilor. 

Si totusi, filmul unei zile este format din milioane de "fotografii-cadre" pe care creierul le face intre doua clipiri. Filmam, filmam si dintr-o data creierul striga "Cuuut!". Si clipim. 

Cand clipim, creierul nostru pune punct. Taie o secventa si o reia cand deschidem ochii, incercand sa construiasca fragmente cu inteles. Creierul inregistreaza doar segmentele cu "filmare" si de aceea avem senzatia ca realitatea este un continuum, o chestiune inchegata si solida. 

Dar asta e doar o iluzie. Realitatea este creata si redata exact ca un film, cadru cu cadru. Bucati de actiune lipite intre ele si derulate cu viteza, una dupa alta. Creierul conecteaza automat cadrele individuale intr-o poveste. Pe parcurs, pe deasupra lipiturii, adauga un inteles, o semnificatie, o emotie. 

Ce se intampla insa cu pauzele create in momentele in care clipim? Sunt spatii goale din aceeasi material cu noptile. Acele spatii sunt umplute cu sufletul nostru. Ceea ce suntem noi, dincolo de realitate, completeaza spatiul cu bucati din "suflet". Apoi lipeste fragmentele, dandu-le un inteles si un sens pentru noi.

Acele spatii goale, atunci cand clipim, sunt locurile in care apar miracole, in care se formeaza sincronicitati si in care fragmentele se transforma in magia "filmului" pe care il traim fiecare.

Acele spatii sunt o invitatie de a ne "creea" si "viziona" constient viata. Putem face asta schimbandu-ne perceptia, mutandu-ne atentia de la senzatia de "solid" a unei zile, la ceea ce este dincolo de acesta. Permitandu-ne spatii de liniste, fara zgomotul mintii, ne extindem constiinta si catre ceea ce nu se vede in "film". Ne dam voie sa traim viata prin ceea ce "filmul" ne face sa simtim.  

Ce crezi tu despre tine?

Cautam confirmari despre cine suntem noi, in ochii, in vorbele, in aprecierile celorlalti. Punem pe primul loc, fara a pune la indoiala, ceea ce ne spun altii ca suntem. Ii credem usor, pentru ca nu ne credem, pe noi. Preferam sa suferim pentru o perceptie deformata a altcuiva, decat sa avem incredere in ceea ce noi simtim direct. Fara sa ne dam seama, alimentam fricile noastre si dam putere gandurilor care ilustreaza indoiala noastra. Declansam opinii si apoi suferim tot noi, pentru ca se potrivesc, cu ceea ce credem noi ca ne lipseste. Cu ceea ce avem deja, pre-definit, despre noi.

Dar ce-ar fi daca nu ne-ar mai interesa atat de mult ce gandesc altii despre noi si in schimb ne-ar preocupa sa aflam ce credem noi insine despre noi? Am observa cu usurinta ca realitatea noastra exterioara, in cel mai mic detaliu, reflecta parerile noastre despre noi insine. Cat ne apreciem, atat avem. Cat credem ca putem, atat putem. Cat credem ca meritam, atat primim. Cat ne permitem sa indraznim, atat reusim. Cat ne iubim, atat suntem iubiti. Cat ne ingaduim sa aratam, atat suntem vazuti. Cate frici crestem, atatea frici atragem. Cat de vulnerabili ne permitem sa fim, atat de mult ne permitem sa traim. 

Fiecare aspect al realitatii noastre exterioare, tot ce ne place si ce nu ne place, isi are originea in lumea noastra interioara. In ceea ce credem noi despre noi. Putem cunoaste cu usurinta un om, doar dupa circumstantele pe care si le-a creat. Dupa realitatea lui exterioara. Situatia in care se afla, reprezinta o consecinta a gandurilor si credintelor lui. Fiecare detaliu al vietii, de la starea financiara, starea sanatatii, relatii, job, ne descrie cu acuratete ceea ce gandim si credem despre noi. Suntem ce gandim.  

Contrar asteptarilor, circumstantele exterioare nu ne sunt date, nu sunt cele care ne croiesc drumul. Contrar asteptarilor, nu ce se intampla in exterior, ne influenteaza si determina cine suntem si in ce conditii traim. Acestea doar povestesc despre noi. Ne arata unde si ce avem de schimbat in noi. 

Desi se afla la originea realitatii noastre, puterea gandurilor continua sa fie mult subestimata. Undeva pe drumul nostru, ni s-a facut frica de puterea noastra si am inceput sa o limitam. Am lasat pe toti cei care au intrat in viata noastra, sa ne spuna cine suntem, ce putem, cat meritam, cat sa asteptam de la noi, ce trebuie sa facem ca sa nu dezamagim, in ce sa credem, cum sa ne purtam ca sa fim acceptati. Am primit judecatile celorlalti ca pe niste legi si ni le-am insusit. Ne-am creat si consolidat propriul set de credinte. Am pus lesa propriilor ganduri si le-am ingradit cu un tarc. Rareori ne mai pemitem sa le lasam libere sa zburde si chiar si atunci ne simtim datori cu o vinovatie. 

Cautam raspunsuri la intrebarile si nemultumirile noastre, in timp ce toate raspunsurile sunt in fata noastra. In realitatea noastra. Uita-te in jurul tau si observa ce te nemultumeste. Banii? Prietenii? Relatia ta? Jobul? Du-te apoi inapoi pe fir, in mintea ta, si vezi ce crezi tu despre tine, in legatura cu fiecare. Dispretuiesti banii? Ii consideri ceva murdar si meschin? Atunci nu ai cum sa ii atragi. Prietenii tai te judeca? Descopera si recunoaste, fata de tine macar, ca undeva, candva ai judecat si tu. Relatia ta e nesatifacatoare? Identifica ceea ce simti tu cu adevarat fata de ea. Identifica asteptarile pe care i le-ai pus in carca. Recunoaste ca nu ai lasat nici o clipa ca relatia ta sa fie, pur si simplu, ci ai ghidat-o, ai imbracat-o, ai prezentat-o conform asteptarilor tale. Te nemultumeste jobul tau? Poate ca este doar reflectarea cantitatii de incredere pe care o ai in tine. 

Asa ca de ce te-ar preocupa atat de mult ce cred ceilalti despre tine? Gandurile tale sunt vii. Ceea ce conteaza cu adevarat, este ce crezi tu despre tine. 

Photo: Still life painting - Gary Faigin, Oil on canvas