De cate ori ne intrebam cu adevarat?

De cate ori ne intrebam cu adevarat ce simte celalalt? Si de cate ori intrebam doar cu intentia de a-l influenta? 

De cate ori in intrebarea noastra se afla sincer dorinta simpla de a-l asculta si de a sti cum se simte celalalt? Si de cate ori pentru a proiecta asupra lui dorintele noastre? 

De cate ori suntem dispusi sa ne golim pentru acea secunda de interactiune si sa ne oferim celuilalt prin atentia noastra? Sa-i oferim prin prezenta noastra o foaie alba pe care el sa-si deseneze inima. Sa-i oferim un vas transparent in care el sa isi vada fiinta. Suferinta. Sau bucuria. Sau acea parte de viata pe care nu o poate deslusi decat daca o smulge din inima lui si o da cuiva sa o tina. Si sa-i aratam frumusetea pe care el nu o vede. 

De cate ori suntem dispusi sa ne retragem dupa o linie imaginara si sa-l lasam pe celalalt sa se reflecte in noi? Sa se descopere fara ca noi sa-i distorsionam imaginea cu propriile noastre butoane-reactii-probleme-ganduri-lucruri-pe-care-vrem-sa-ne-auzim-spunandu-le-pentru-a-parea-interesanti.

De cate ori cautam in ochii celuilat fiinta, acel strop de divinitate, ceea ce are el mai frumos sa exprime? Si de cate ori cautam in ochii lui admiratia fata de noi, propria superioritate, iubirea de care noi ducem lipsa. 

De cate ori suntem dispusi sa ne oprim pentru o clipa masinaria propriilor ganduri, pentru a asculta doar? Pentru a fi acolo. Si de cate ori folosim ocazia de vorbi cu cineva doar pentru a scapa de gandurile noastre?

De cate ori suntem dispusi sa ne gasim pe noi in tot ce ne aduce celalalt si sa ne bucuram de asta, sau sa ne punem propriile intrebari?

De cate ori suntem pregatiti sa ne indepartam mastile si sa-i lasam pe ceilalti sa ne vada cearcanele, ridurile, experientele vietii pe expresia fetei? Si de cate ori ne ascundem dupa machiajul negarii, falsei puteri, a vocii, controlului, aparentei?

De cate ori suntem in primul rand prezenti in jumatatea noastra de interactiune chiar cu prezentul nostru? Si de cate ori fugim de acel moment undeva intr-o imagine din viitor, din trecut, in viteza unor cuvinte care sa nu lase loc de prezent, sau in risipa unor subiecte care pur si simplu nu conteaza pentru niciunul dintre interlocutori?

De cate ori suntem in stare sa ne simtim in largul nostru fara sa vorbim chiar, bucurandu-ne pur si simplu de  prezenta celuilalt, fara sa ii cerem nimic: admiratie, aprobare, atentie exclusiva, timp, favoruri. De cate ori suntem  acolo doar pentru celalalt fara sa simtim nevoia sa il transformam intr-un cos de gunoi al deseurilor noastre mentale si reziduurilor emotionale proprii? De cate ori in zambetul nostru cand intalnim pe cineva, a poposit sinceritatea intalnirii, bucuria schimbului?  Pentru ca orice intalnire e un schimb, nu-i asa? De informatii, de idei, energetic.

Astazi, ai ocazia sa iti transformi fiecare interactiune intr-un moment de prezenta. Fii cu totul acolo. Observa totul despre celalalt. Fara judecata. Doar cu bucuria intalnirii. Cum e imbracat. Daca e odihnit, calm, agitat, somnoros. Ce il framanta. Cum poti sa il ajuti? Ce emotie are sa iti ofere? Ce mesaj are sa iti aduca? Ce idee se naste in urma intalnirii voastre. Da-ti voie sa te adancesti putin in acel moment. Da-ti voie sa fii tu.

Elibereaza-ti putin acel moment de restul vietii tale si fii acolo. Gol. Intreg. Deschis. Simplu. Pentru ca in esenta esti tu cu celalalt tu. Si desi nu pare, faci asta pentru tine. 

De unde incepe viitorul?

E nevoie uneori sa intoarcem privirea inapoi si sa refacem cu mintea si inima deschise, traseul vietii noastre. 

Tot ce am facut, tot ce am intalnit, tot ce am fost vreodata, tot ce am castigat, tot ce am pierdut, tot ce am primit, tot ce ne-a fost luat. Gandurile, sentimentele, iubirile, fericirea, furiile, fricile, pasiunile, ideile, rasetele, lacrimile, vinovatiile,  implinirile - totul.

De multe ori, chiar daca avem senzatia ca traim in prezent, urcam in barca negarii si in timp ce avem senzatia ca inaintam, ne invartim si suntem de fapt captivi in trecut. Uneori, e nevoie sa parasim in graba, aceasta barca ce se va scufunda spectaculos si sa inotam luni si ani de zile doar pentru a ajunge inapoi in prezent. Doar pentru a ajunge cu picioarele inapoi, pe tarmul adevarului nostru. Unde se afla granita cu prezentul. Apoi, din prezent, putem crea directia catre care dorim sa mearga viitorul nostru.

Trecutul este adevarul nostru. Experientele sunt vehiculele care ne-au adus aici, unde suntem acum. Emotiile ne-au aratat drumul. Si trairile s-au asezat in fiecare celula a noastra, facandu-ne ceea ce suntem.

E foarte posibil ca atunci cand renunti la protectia minciunii, mai intai sa simti un gol imens. Un vid ramas dupa ce toate emotiile stranse si ne-exprimate vreodata s-au dus. Atentie insa! Vinovatia poate incerca sa ocupe acest spatiu curat. Las-o sa treaca, nu te opune, dar nici nu o primi in spatiul inimii tale. Vinovatia e doar un parazit ce incearca sa ne protejeze de necunoscut.  

S-ar putea ca aici si acum, sa nu avem toate raspunsurile si primul impuls sa fie ispita fricii. Niciunul dintre noi nu stim ce ne rezerva viitorul pana cand nu ne luam viitorul in maini. Pana cand nu aducem viitorul, aici si acum. Pana cand nu ii facem loc in prezent.

Bucuria vietii

Scoala ne injecteaza cu o doza destul de mare de spirit de competitie. Ne comparam intre noi. Ne alegem mereu modele de referinta. Nu e nimic rau sa avem modele, atat timp cand ele ne alimenteaza cu inspiratie pe drumul nostru personal. In fapt, modelarea e una dintre cele mai eficiente tehnici motivationale. 

Greseala vine din nefiltrare. Din atasamentul fata de model. Din asteptari nerealiste. Din aplicarea nediferentiata a comparatiei. Din folosirea ei pentru a obtine explicatiile pentru care noi nu avem cum sa obtinem ce are modelul nostru. 

De exemplu, modelul nostru sigur are mai multi bani decat noi, pentru ca sigur a fost ajutat de parinti cu bani, care sigur au fost ‘privilegiati’ in fostul regim. Iar noi nu avem cum sa ne batem cu asta. Nu avem cum sa reusim. In acest punct, am ne-am lipit o credinta limitativa in frunte si am pus punct. Am transformat drumul si determinarea noastra intr-o fundatura. 

Ne comparam cu cei care mai tineri fiind decat noi au ajuns deja in functii unde au multi bani, au o familie frumoasa, copii, case, excursii, in timp ce noi, nu-i asa, suntem cam in aceeasi situatie. Bani avem limitat, nu prea ne permitem extravagante in concediu, stam cu chirie, poate nu avem copii sau masini elegante. Gandurile care se nasc sunt pline de frustrari si amaraciune. Devenim tematori si nesiguranti, perpetuand ecartul intre noi si ‘acei fericiti ai soartei’.

Ca in orice domeniu, aparentele sunt coplesitor de puternice pentru ca sunt fizice, materiale, palpabile. Ne e usor sa comparam banii din cont, masina, casa, pentru ca asta este ceea se vede. Comparatiile de acest gen insa, sunt nu doar false, ci total nerelevante. Denota doar ca mai avem cativa pasi de facut in interiorul nostru pentru a descoperi ca avem acelasi drept sacru de purtatori de viata. Ca avem aceeasi capacitate de a rade din tot sufletul. Ca avem o inima care poate rezona la fel de mult cu o alta fiinta. Ca ajutorul nostru e la fel de valoros atunci cand cineva are nevoie de noi. 

Greseala vine din faptul ca ne lasam absorbiti usor de comparatie, crezand ca daca am avea cea au ceilalti, asta ne-ar face fericiti. In schimb, nu mai avem timp, nu suntem dispusi sa ne cunoastem. Sa aflam unde locuieste fericirea noastra. Care sunt lucrurile care ne fac placere, care ne bucura. Si cat de mult ne permitem sa fim acolo in aceste activitati care aduc bucurie. 

Suntem toti copiii lui Dumnezeu si purtatori ai scanteii divine. Avem toti exact aceeasi avutie: viata si ocazia de a experimenta bucuria ei. Singurul mod in care suntem comparabili este cata bucurie am reusit sa generam in sufletul nostru si in cei din jur. Nu conteaza decorul in care se aude rasul. Nu conteaza cati bani ai atunci cand inima ta e plina de fericire. Nu conteaza cate proprietati ai atunci cand esti incantat. Cand esti multumit. Cand esti liber. Cand iubesti. Cand esti bucuros. Cand te contopesti cu frumusetea naturii. Cand vezi in fiecare om ceva frumos si asta iti produce bucurie. 

Bucuria e una pe fata si in inima unui copil descult din Africa, care nu are jucarii cu telecomanda, dar zburda si se joaca, experimentand bucuria libertatii fiintei. Si aceeasi, pe fata celui mai bogat broker din New York, care intr-o dimineata de sambata, isi lasa fruntea imbratisata de razele soarelui la bordul iachtului sau personal. 

Bucuria nu tine cont de tehnica sofisticata prin care tu o obtii. Bucuria vietii este singurul element care poate comparat intre doi oameni. Bucuria vietii este scopul nostru pe acest pamant si pentru asta nu avem nevoie de imperii financiare. 

Pe drumul nostru dinspre copilarie catre a deveni adulti, am pierdut poate din exercitiul bucuriei totale, pe care copilul o traieste la intensitate maxima. Poate adulti fiind, ne-am pierdut pentru o vreme in lucruri, in obiecte, in proprietati, in activitati, in cautari si competitii. Poate ca unii dintre noi au fost de acord sa plateasca mai mult efort, mai mult compromis poate, mai multa munca, pentru o bucurie obtinuta cu tehnici mai sofisticate. Dar daca pentru ei iachtul, masina de lux, avionul, castelul, sportul extrem sunt ceea ce ii aduc bucuria, e doar o chestiune de alegere. Unii copii fac papusi din carpa, alti copii se joaca cu papusi-roboti care le asculta comenzile. Bucuria insa, tine de povestea pe care fiecare o traieste atunci cand traverseaza timpul.  

Uneori, cand ne lasam coplesiti de griji si comparatii, e bine sa ne intoarcem la copilul din noi, sa il luam frumos de mana si sa ne dam voie sa ne jucam, sa zburdam, sa ne bucuram. Sa mergem pe jos, sa iesim desculti, sa alergam prin iarba, sa facem baie in rau, sa mergem cu bicicleta, sa stam intinsi pe spate si sa privim cerul si norii, sa privim stelele. Sa cantam, sa dansam, sa chiuim. Sa pictam. Sa ne cataram pe un varf de munte si sa contemplam cum se uneste cerul si pamantul in linia orizontului. Sa scoatem toate sunetele posibile. Sa ne plimbam prin ploaie, lasand stropii sa ne mangaie fata. Sa ascultam valurile cum se sparg de mal, neobosite ca intr-o mantra infinita a apei in incercarea de a mangaia pamantul. Sa ne intindem mainile incercand sa atingem cerul. Sa imbratisam un copac sau sa ii lasam umbra sa ne racoreasca. Sa adulmecam aerul diminetii, mirosul jarului, verdele padurii, racoarea apei.

Si apoi sa incercam sa ne comparam cu ceilalti. O sa ne dam seama atunci, ca singurul lucru comparabil in oameni este cantitatea de bucurie pe care o traim si o generam de-a lungul unei vieti. 

Afla ce iti aduce bucurie, cauta bucuria din fiecare moment. Bucuria iti da putere, echilibru, sanatate, frumusete. Bucuria vietii inseamna o continua primavara pentru toata fiinta. E cea mai mare avutie pe care o putem avea, si pe care nu o putem stoca, tocmai pentru a fi nevoiti sa ramanem in prezentul fiecarei clipe. Bucuria se gaseste doar in miezul fiecarui aici si acum. De la un moment dat, cand timpul se pierde in prezent, bucuria poate deveni un continuum, care face parte din noi ca insasi esenta a vietii.