De cate ori ne intrebam cu
adevarat ce simte celalalt? Si de cate ori intrebam doar cu intentia de a-l
influenta?
De cate ori in intrebarea noastra
se afla sincer dorinta simpla de a-l asculta si de a sti cum se simte celalalt?
Si de cate ori pentru a proiecta asupra lui dorintele noastre?
De cate ori suntem dispusi sa ne
golim pentru acea secunda de interactiune si sa ne oferim celuilalt prin
atentia noastra? Sa-i oferim prin prezenta noastra o foaie alba pe care el
sa-si deseneze inima. Sa-i oferim un vas transparent in care el sa isi vada
fiinta. Suferinta. Sau bucuria. Sau acea parte de viata pe care nu o poate
deslusi decat daca o smulge din inima lui si o da cuiva sa o tina. Si sa-i
aratam frumusetea pe care el nu o vede.
De cate ori suntem dispusi sa ne
retragem dupa o linie imaginara si sa-l lasam pe celalalt sa se reflecte in
noi? Sa se descopere fara ca noi sa-i distorsionam imaginea cu propriile
noastre butoane-reactii-probleme-ganduri-lucruri-pe-care-vrem-sa-ne-auzim-spunandu-le-pentru-a-parea-interesanti.
De cate ori cautam in ochii
celuilat fiinta, acel strop de divinitate, ceea ce are el mai frumos sa
exprime? Si de cate ori cautam in ochii lui admiratia fata de noi, propria
superioritate, iubirea de care noi ducem lipsa.
De cate ori suntem dispusi sa ne
oprim pentru o clipa masinaria propriilor ganduri, pentru a asculta doar?
Pentru a fi acolo. Si de cate ori folosim ocazia de vorbi cu cineva doar pentru
a scapa de gandurile noastre?
De cate ori suntem dispusi sa ne
gasim pe noi in tot ce ne aduce celalalt si sa ne bucuram de asta, sau sa ne punem
propriile intrebari?
De cate ori suntem pregatiti sa
ne indepartam mastile si sa-i lasam pe ceilalti sa ne vada cearcanele,
ridurile, experientele vietii pe expresia fetei? Si de cate ori ne ascundem
dupa machiajul negarii, falsei puteri, a vocii, controlului, aparentei?
De cate ori suntem in primul rand prezenti in jumatatea noastra de interactiune chiar cu prezentul nostru? Si de cate
ori fugim de acel moment undeva intr-o imagine din viitor, din trecut, in
viteza unor cuvinte care sa nu lase loc de prezent, sau in risipa unor subiecte
care pur si simplu nu conteaza pentru niciunul dintre interlocutori?
De cate ori suntem in stare sa ne
simtim in largul nostru fara sa vorbim chiar, bucurandu-ne pur si simplu de
prezenta celuilalt, fara sa ii cerem nimic: admiratie, aprobare, atentie
exclusiva, timp, favoruri. De cate ori suntem acolo doar pentru celalalt
fara sa simtim nevoia sa il transformam intr-un cos de gunoi al deseurilor
noastre mentale si reziduurilor emotionale proprii? De cate ori in zambetul
nostru cand intalnim pe cineva, a poposit sinceritatea intalnirii, bucuria
schimbului? Pentru ca orice intalnire e un schimb, nu-i asa? De
informatii, de idei, energetic.
Astazi, ai ocazia sa iti
transformi fiecare interactiune intr-un moment de prezenta. Fii cu totul acolo.
Observa totul despre celalalt. Fara judecata. Doar cu bucuria intalnirii. Cum e
imbracat. Daca e odihnit, calm, agitat, somnoros. Ce il framanta. Cum poti sa
il ajuti? Ce emotie are sa iti ofere? Ce mesaj are sa iti aduca? Ce idee se
naste in urma intalnirii voastre. Da-ti voie sa te adancesti putin in acel
moment. Da-ti voie sa fii tu.
Elibereaza-ti putin acel moment de
restul vietii tale si fii acolo. Gol. Intreg. Deschis. Simplu. Pentru ca in
esenta esti tu cu celalalt tu. Si desi nu pare, faci asta pentru tine.
