Se afișează postările cu eticheta trecut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta trecut. Afișați toate postările

duminică, 6 septembrie 2015

De unde incepe viitorul?







E nevoie uneori sa intoarcem privirea inapoi si sa refacem cu mintea si inima deschise, traseul vietii noastre. 

Tot ce am facut, tot ce am intalnit, tot ce am fost vreodata, tot ce am castigat, tot ce am pierdut, tot ce am primit, tot ce ne-a fost luat. Gandurile, sentimentele, iubirile, fericirea, furiile, fricile, pasiunile, ideile, rasetele, lacrimile, vinovatiile,  implinirile - totul.

De multe ori, chiar daca avem senzatia ca traim in prezent, urcam in barca negarii si in timp ce avem senzatia ca inaintam, ne invartim si suntem de fapt captivi in trecut. Uneori, e nevoie sa parasim in graba, aceasta barca ce se va scufunda spectaculos si sa inotam luni si ani de zile doar pentru a ajunge inapoi in prezent. Doar pentru a ajunge cu picioarele inapoi, pe tarmul adevarului nostru. Unde se afla granita cu prezentul. Apoi, din prezent, putem crea directia catre care dorim sa mearga viitorul nostru.

Trecutul este adevarul nostru. Experientele sunt vehiculele care ne-au adus aici, unde suntem acum. Emotiile ne-au aratat drumul. Si trairile s-au asezat in fiecare celula a noastra, facandu-ne ceea ce suntem.

E foarte posibil ca atunci cand renunti la protectia minciunii, mai intai sa simti un gol imens. Un vid ramas dupa ce toate emotiile stranse si ne-exprimate vreodata s-au dus. Atentie insa! Vinovatia poate incerca sa ocupe acest spatiu curat. Las-o sa treaca, nu te opune, dar nici nu o primi in spatiul inimii tale. Vinovatia e doar un parazit ce incearca sa ne protejeze de necunoscut.  


S-ar putea ca aici si acum, sa nu avem toate raspunsurile si primul impuls sa fie ispita fricii. Niciunul dintre noi nu stim ce ne rezerva viitorul pana cand nu ne luam viitorul in maini. Pana cand nu aducem viitorul, aici si acum. Pana cand nu ii facem loc in prezent.

joi, 6 februarie 2014

Iluzia Timpului


Teoriile stiintifice recente sustin ca trecutul, prezentul si viitorul exista toate simultan, in acelasi timp. "Distinctia intre trecut, prezent si viitor este o iluzie", spune Einstein.

Amintirile pe care le avem sunt din trecut. Depozitate si etichetate dragut in sertarase si fisiere. Accesibile oricand cu tot cu "efectele" emotionale, estompate sau nu.

Dar daca am putea adauga si a doua sageata pe linia timpului? Daca viitorul ne poate influenta prezentul, la fel de mult ca si trecutul? Daca avem carnete de conducere pentru masina timpului dintotdeauna? Daca doar obisnuinta si confortul acestei conventii, numite timp linear, e cea care a reusit sa pastreze iluzia unei singure directii?

Daca ne gandim bine, o buna parte din experientele noastre zilnice, se petrec in trecut. Lumina are nevoie de 8 minute si 19 secunde pentru a parcurge distanta de la soare pana la pamant. Asta inseamna ca toate imaginile pe care le vedem, sunt din trecut. Vedem niste “inregistrari”. Chiar si atunci cand privim pe cineva sau ceva din imediata noastra apropiere, aceasta intarziere exista, dar fiind foarte mica, nu e sesizabila.

Tot ce experimentam vizual si auditiv e din trecut, datorita distantei si timpului pe care lumina si sunetul, le parcurg pana la ochii si urechile noastre. Cand privim cerul si exploram planete indepartate, ceea ce vedem, s-ar putea sa nici nu mai existe in momentul in care imaginea ajunge la creierul nostru. S-ar putea ca la mii de ani lumina, planeta sa se fi dezintegrat, un nou soare sa se fi nascut, viata pe anumite planete sa fi aparut si disparut in acest interval. Asta inseamna, nu doar ca putem calatori in trecut, dar o facem zi de zi.

In acelasi fel, folosind imaginatia, cu acelasi tip de imagini scoase de undeva, aparute de undeva, din sertarasele viitorului, calatorim foarte des in viitor. Ne imaginam casa pe care vrem sa o avem peste cinci ani, copii, gradina, jobul, cartea pe care vrem sa o scriem, unde vom calatori. Orice plan, orice dorinta, orice proiectie este de fapt o vizita in viitor. 

Prezentul nostru, practic le contine pe amandoua. Putem experimenta in orice moment trecutul, retraind-ul. Daca ne concentram pe el, trecutul ne poate influenta prezentul.

Putem experimenta viitorul, imaginandu-ne cum il dorim, cum va fi. Si iata ca viitorul ne influenteaza si el prezentul. Vom face acum actiuni care implineasca "fotografiile" facute in excursia noastra in viitor. 

Putem aduce in prezent, atat trecutul cat si viitorul, ocupandu-l cu amintiri sau imaginatie. Ceea ce inseamna ca de acum, avem bilete gratuite pe toate liniile timpului. Calatorie frumoasa!


Photo: M.C. Escher, Relativity, 1953