Existam prin ceilalti

Daca nu ar exista ceilalti nu am putea sa ne vedem frumusetea. Sau uratenia anumitor momente. Fiecare om intalnit e o perspectiva, un unghi, o mica oglinda care ne reflecta o anumita trasatura. Uneori aratam foarte bine, ne place, ne admiram in ochii anumitor oameni. Alteori, oglinda ne scoate in cale trasaturi de-ale noastre care nu ne plac. Pe care nu le acceptam ca existand in noi insine. Pe care le respingem. Si le opunem rezistenta. Si atunci ii evitam. Ne ascundem de ei. Sau intram in conflict cu ei. De fapt intram in conflict cu propriile trasaturi negate si neintegrate. 

Daca nu ar exista ceilalti, nu am avea nici un reper. Tot ce am emite ar avea caracter absolut. Prin ceilalti totul se relativizeaza. Prin feedback-ul celorlalti apar ajustarile. Dinamica. Relationarea. Ne putem raporta la o imagine. Avem un punct de pornire. Stim unde ne aflam in acel moment, in raport cu celalalt. Si putem stabili locul unde vrem sa ajungem. 

In univers nu exista nimic absolut. Totul este in relatie cu totul.

Oamenii apar in jurul nostru si se comporta in functie de vibratia noastra. Ne reflecta starea pentru ca noi sa o putem accepta sau ajusta. 

Credintele noastre limitative, prejudecatile, programarile subconstiente, tiparele mentale actioneaza ca niste filtre ce produc distorsiuni pe care le percepem in oglinzile-oameni cu care relationam. 

Opreste-te pentru un moment in mijlocul realitatii tale. Ingheata imaginea. Si fa un cerc de 360 de grade. Uita-te cu atentie la viata ta. La realitatea ta. La fiecare om din jurul tau. Fii atent la cei pe care ii admiri, la zonele in care te simti confortabil intr-un mod natural, nu doar pentru ca esti aprobat. Identifica-i pe cei care te inspira si te fac sa simti ca in urma interactiunii cu ei, cresti. Intelectual, mental, spiritual, fizic, te simti mai bun, mai mult, mai rafinat. 

Apoi dezgheata imaginea si da-ti voie sa curgi. Intra cu incredere in fiecare interactiune cu ceilalti. Ei sunt cumva chemati de tine pentru a te cunoaste. In asta consta frumusetea relationarii. Iar tu esti mereu altul. In urma fiecarui om, necunoscut, familie, prieten, adversar, amic, sef, coleg. Atunci cand in jurul tau apar clienti, cunostinte, oameni care nu te reprezinta, sau atunci cand cei foarte apropiati chiar, familie, prieteni, iubit/a se comporta ciudat, intr-un mod surpinzator sau neplacut, intoarce-te la tine, fa freeze din nou pe imagine si intreaba-te, cauta, curios si deschis ce anume din tine a adus situatia respectiva in atentia ta. Ce trasatura care se cere acceptata sau schimbata vrea sa iasa din subconstient la lumina pentru a fi integrata. 

Esti un diamant cu atatea carate cati oameni cunosti si cate situatii traiesti. Fiecare fateta a ta e o lume in sine cu scenariile si dinamica sa. Tu esti diamantul. Piatra pretioasa. Pe care tot ce ti se intampla intr-o viata il slefuieste. Uneori de-a lungul unei vieti cea mai mare parte a diamantului reuseste sa iasa la suprafata in toata splendoarea sa. Alteori raman zone acoperite, care nu stralucesc. Dar tu ramai diamant in esenta. Si nimic nu poate sa schimbe asta. 

Ceilalti sunt acolo in viata ta pentru a-ti reflecta particele din tine. Pentru a te ajuta sa te cunosti. Pentru ca in final sa realizezi ca tu esti un diamant. Menit sa infrumuseteze lumea prin stralucirea lui. 

"Cunoaste-te pe tine insuti” era inscris pe templul lui Appollo din Delphi, acum cateva mii de ani.  Nimic nu s-a schimbat in esenta umana de atunci. Noi ne putem cunoaste doar prin ceilalti. Existam si ne exprimam doar in si prin interactiunea cu ceilalti. Suntem atat de buni pe cat de multumiti sunt clientii nostri. Suntem atat impunatori pe cat de respectuosi sunt subordonatii si colegii nostri. Suntem atat de iubitori cat de mult ne iubesc cei apropiati. 

Tot ce e in jurul nostru e creat de noi. Tot ce e in jurul nostru suntem noi.  Tot ce vezi in jurul tau esti Tu.

Reflexiile din relatiile noastre

Fiecare relatie oglindeste cate o parte din ce suntem, ce am pierdut sau ce credem noi ca asteapta altii de la noi. De aceea, nu te grabi sa incarci pe umerii celuilalt, nemultumirile si frustrarile tale. Intreaba-te mai bine, de ce tu vrei ceva, in timp ce pentru celalalt asta nu inseamna nimic, sau chiar nu este ceea ce isi doreste. Care parte din tine, o reflecta celalalt, ca o oglinda cuminte, a carei claritate este data de insusi faptul ca se afla atat de aproape de tine. Nu cumva, omul de langa tine a venit sa iti arate ca esti pe cale sa mutilezi ceva din sufletul tau? Nu cumva esti pe cale sa rupi o bucatica din tine si sa o dai la schimb contra un pas, care sa te apropie de un ideal cu care tu ai ales sa te compari? Pe care tu ai ales sa il folosesti pentru a te plange de fapt de creatia lui Dumnezeu, care esti tu? Si care este prin definitie, perfectiune. 

Comparatia cu altii, care in imaginea ta, au realizari si sunt oameni de succes, te transforma pe tine, care esti o particica de Dumnezeu, brusc, in imperfectiune. Din acel moment, tu nu iti doresti decat sa corectezi imperfectiunile cu “ceva” din exterior: un partener mai atent/mai bogat/mai iubitor, o dieta care sa iti schimbe corpul (care in sinceritatea lui reflecta pur si simplu starea prezenta), un program epuizant de munca, relatii sociale cultivate doar pentru a avea un termen de comparatie, modele, timpul ocupat sau din frica de singuratate. 

Fara sa iti dai seama insa, in acel moment savarsesti un gest  crud, fata de tine insuti. Te desparti de perfectiunea daruita de Creator si te etichetezi cu o auto-judecata ‘insuficient’ ‘urat’ ‘gras’ ‘nimeni’ ‘care nu merita si nu poate’. In acel moment te separi de Dumnezeu care e iubire si incepi sa te dispretuiesti, sa te urasti, sa te judeci. 

Din echilibrul si pacea lui, corpul incepe sa reflecte aceasta lipsa de iubire. Ceilalti din jurul tau, vor fi oglinda ta judecandu-te sau rasplatind cu egoism ajutorul tau. Credinta ta ca fiind ‘defect’ si ‘imperfect’, ‘nu meriti’, iti va fi inscrisa pe frunte si toti din jurul tau o vor putea vedea. Iar tu nu o sa stii asta si o sa te straduiesti si mai mult, dand parti din ce in ce mai mari din sufletul tau amaraciunii, disperarii, depresiei, nemultumirii, framantarilor, agitatiei, cautarilor. 

Cauta in schimb sa intelegi ca drumul tau, corpul tau, viata ta, conteaza in fiecare secunda, in fiecare moment prezent. Ca fericirea ta nu poate fi gasita in exterior si nu ti-o poate aduce nici Fat-Frumos nici Ileana Cosanzeana. Proiectiile in viitor “imi doresc si eu sa fiu ca..” ‘sa am ca…” nu fac decat sa iti fure prezentul, lasandu-ti senzatia de gol, care alimenteaza nelinistea neimplinirii. Cauta sa te vezi, sa te intelegi, sa te cunosti, dincolo de comparatie. Asa cum te-a vazut Dumnezeu cand te-a creat. Perfect. Complet. Adapostind intregul univers. Avand aceste miraculoase capacitati de a fi constient, de a simti, de a rezona cu ceilalti si cu ce e in jur, de a iubi, de trai si a exprima viata.  

Gandeste-te pentru o clipa la cea mai provocatoare relatie pe care o ai. Cu un parinte, cu partenerul de viata, cu un prieten. Sa presupunem ca ai avea la dispozitie doar un singur, ultim minut pe acest pamant. Ce i-ai spune? Care sunt cuvintele pe care le-ai alege cu grija pentru a exprima ceea ce simti? Gandeste-te chiar acum. Un minut. 

Acelea sunt singurele cuvinte si emotii care conteaza in acea relatie. Aceea este relatia adevarata. Acela este esentialul. Acum intoarce-te la relatia cu tine. Fii ocupat/a sa exprimi cum stii tu cel mai bine viata si nu cu "cum te vad ceilalti". Ei te vor vedea asa cum vrei, abia dupa ce tu vei crede in tine atat de mult, incat asta va fi starea ta naturala. Si asta se poate intampla doar atunci cand alegi sa fii din start autentic, asa cum esti tu.