De cate ori ne intrebam cu adevarat?

De cate ori ne intrebam cu adevarat ce simte celalalt? Si de cate ori intrebam doar cu intentia de a-l influenta? 

De cate ori in intrebarea noastra se afla sincer dorinta simpla de a-l asculta si de a sti cum se simte celalalt? Si de cate ori pentru a proiecta asupra lui dorintele noastre? 

De cate ori suntem dispusi sa ne golim pentru acea secunda de interactiune si sa ne oferim celuilalt prin atentia noastra? Sa-i oferim prin prezenta noastra o foaie alba pe care el sa-si deseneze inima. Sa-i oferim un vas transparent in care el sa isi vada fiinta. Suferinta. Sau bucuria. Sau acea parte de viata pe care nu o poate deslusi decat daca o smulge din inima lui si o da cuiva sa o tina. Si sa-i aratam frumusetea pe care el nu o vede. 

De cate ori suntem dispusi sa ne retragem dupa o linie imaginara si sa-l lasam pe celalalt sa se reflecte in noi? Sa se descopere fara ca noi sa-i distorsionam imaginea cu propriile noastre butoane-reactii-probleme-ganduri-lucruri-pe-care-vrem-sa-ne-auzim-spunandu-le-pentru-a-parea-interesanti.

De cate ori cautam in ochii celuilat fiinta, acel strop de divinitate, ceea ce are el mai frumos sa exprime? Si de cate ori cautam in ochii lui admiratia fata de noi, propria superioritate, iubirea de care noi ducem lipsa. 

De cate ori suntem dispusi sa ne oprim pentru o clipa masinaria propriilor ganduri, pentru a asculta doar? Pentru a fi acolo. Si de cate ori folosim ocazia de vorbi cu cineva doar pentru a scapa de gandurile noastre?

De cate ori suntem dispusi sa ne gasim pe noi in tot ce ne aduce celalalt si sa ne bucuram de asta, sau sa ne punem propriile intrebari?

De cate ori suntem pregatiti sa ne indepartam mastile si sa-i lasam pe ceilalti sa ne vada cearcanele, ridurile, experientele vietii pe expresia fetei? Si de cate ori ne ascundem dupa machiajul negarii, falsei puteri, a vocii, controlului, aparentei?

De cate ori suntem in primul rand prezenti in jumatatea noastra de interactiune chiar cu prezentul nostru? Si de cate ori fugim de acel moment undeva intr-o imagine din viitor, din trecut, in viteza unor cuvinte care sa nu lase loc de prezent, sau in risipa unor subiecte care pur si simplu nu conteaza pentru niciunul dintre interlocutori?

De cate ori suntem in stare sa ne simtim in largul nostru fara sa vorbim chiar, bucurandu-ne pur si simplu de  prezenta celuilalt, fara sa ii cerem nimic: admiratie, aprobare, atentie exclusiva, timp, favoruri. De cate ori suntem  acolo doar pentru celalalt fara sa simtim nevoia sa il transformam intr-un cos de gunoi al deseurilor noastre mentale si reziduurilor emotionale proprii? De cate ori in zambetul nostru cand intalnim pe cineva, a poposit sinceritatea intalnirii, bucuria schimbului?  Pentru ca orice intalnire e un schimb, nu-i asa? De informatii, de idei, energetic.

Astazi, ai ocazia sa iti transformi fiecare interactiune intr-un moment de prezenta. Fii cu totul acolo. Observa totul despre celalalt. Fara judecata. Doar cu bucuria intalnirii. Cum e imbracat. Daca e odihnit, calm, agitat, somnoros. Ce il framanta. Cum poti sa il ajuti? Ce emotie are sa iti ofere? Ce mesaj are sa iti aduca? Ce idee se naste in urma intalnirii voastre. Da-ti voie sa te adancesti putin in acel moment. Da-ti voie sa fii tu.

Elibereaza-ti putin acel moment de restul vietii tale si fii acolo. Gol. Intreg. Deschis. Simplu. Pentru ca in esenta esti tu cu celalalt tu. Si desi nu pare, faci asta pentru tine.