Traim in mijlocul conceptelor non-lineare. Suntem sub actiunea lor mai tot timpul. Si totusi, rezultatele ne surprind de fiecare data. Principiul incertitudinii este greu de digerat intr-o lume creata de mintea umana, ce cauta repere indestructibile, piloni stabili pe care ii poate invoca pentru a minimaliza efectul schimbarilor.
Si totusi, teoria relativitatii se bazeaza pe geometria neeuclidiană. Conform acesteia, printr-un punct dat se pot duce cel puțin două drepte paralele la o dreaptă dată. Iar in geometria neeuclidiană eliptică, nu există deloc drepte paralele.
Cat de ciudata ar fi lumea, daca intr-o buna dimineata, soseaua binecunoscuta si banala, ar fi de nerecunoscut? Ce-ar fi, daca cele doua linii albe, paralele, s-ar curba si s-ar indeparta una de cealalta? Cum ar fi, daca in loc sa mergem inainte, am cobori, am urca sau am face salturi? Cum ne-am simti, daca am sti ca masuratorile noastre de super-precizie, care ne ajuta sa fim punctuali, exacti, obiectivi si sa planificam totul minutios, sunt supuse principiului incertitudinii? Adica erorii.
Cum ne-am simti daca am afla, ca orice material sau spatiu, are toate dimensiunile posibile, pana in momentul in care noi dorim sa il masuram? Iar masuratoarea noastra, nu va fi niciodata egala cu dimensiunea reala. Ci va fi o dimensiune pe care noi o alegem pentru spatiul respectiv, in momentul masurarii. O conventie pe care o facem cu noi insine. Valabil atat cand folosesti ochiul liber, masuratoarea cu laser sau cel mai performant sistem de masurare existent. Valoarea masuratorii va tinde catre cea reala, va fi din ce in ce mai apropiata, dar nu o va intalni niciodata, intrucat instrumentul, ochiul, creierul uman sunt puncte intermediare care induc un grad de imprecizie. Mai mult, orice obiect inainte de a fi observat/masurat se afla intr-o superpozitie cuantica, adica are toate valorile posibile, din care, obiectul de observat alege sa fie una, in functie de observator.
Stim ca timpul nu are o evolutie lineara. Este o eternitate pentru cel ce asteapta, este o secunda pentru cel se grabeste, este perfect pentru cel ce iubeste. Si totusi viata ne este masurata de un ceas care imparte ziua in 24 de casute egale.
Intuitia este non-lineara. Ea poate sa indice un semnal de avertizare, care sa iti produca disconfort, chiar daca te afli in conditiile perfecte, pe care aparent ti le-ai dorit dintotdeauna.
Viata noastra este non-lineara. Daca inlocuim nevoia de a sti rezultatul exact, cu dorinta de a obtine cel mai bun rezultat posibil, daca inlocuim asteptarile noastre ca cei din jur sa se comporte exact cum vrem noi, cu libertatea de a ne comporta noi insine cum vrem, in situatiile in care ei se comporta cum vor, daca reusim sa integram conceptele non-lineare in intentiile, credintele si actiunile noastre, rezultatele vor fi spectaculoase.
Acesta este definitia, intelesul si rolul unei minti deschise. O minte deschisa este dinamica. Accepta schimbarea, lasa o usa deschisa pentru neprevazut, permite sa intre in permanenta date noi, optiuni noi, accepta variante alternative. O minte deschisa inseamna sa te afli intr-o superpozitie cuantica. Sa constientizezi ca in fiecare secunda ai la dispozitie toate variantele. Momentul in care potentialul se materializeaza intr-un rezultat, este momentul in care tu alegi. Sa gandesti ceva. Sa crezi ceva. Sa ai o anumita atitudine. Sa faci ceva. Sa reactionezi intr-un anume fel. Sa alegi daca pisica lui Schrödinger va fi moarta sau vie.
Viata ta nu este o linie. Si nu e nevoie sa inghesui tot ce simti si tot ce se intampla intre doua linii paralele. Sau in niste mici cutii cu patru laturi. E ca si cum ai refuza sa te apropii de geam si sa vezi tot cerul, convins fiind ca cerul are dimensiunea geamului.
Viata e schimbare continua. Nu putem controla decat o cantitate infima de conditii si variabile. In schimb, putem stapani fluxul. Sa ne adaptam dinamic, propriile resurse, pentru a obtine maximul din interactiunea cu exteriorul aflat in permanenta schimbare.
Un surfer nu poate calcula inaltimea, viteza, forta si momentul spargerii valului. Dar arta lui consta in a-si adapta in fiecare secunda postura, centrul de greutate, aplecarea pe placa, astfel incat sa ramana pe val, sub val, sa ajunga la capatul valului. Un surfer se afla intr-o situatie de incertitudine maxima. Nu are date exacte despre val. Nu are date exacte despre modul in care reactioneaza corpul. Are totusi la indemana prezentul. Atentia. Constiinta. Fiind total prezent in moment, lasand corpul sa isi exercite inteligenta naturala, flexibilitatea si puterea de a simti valul, singura lui ocupatie devine placerea. Bucuria de a fi una cu valul. Bucuria brizei, bucuria apei, bucuria de a fi perfect in acord cu natura. Nu isi doreste sa-i reziste valului. Nu isi doreste sa stie exact, exact dinainte cat de mare si cat de verde va fi valul. Isi doreste sa fie in armonie cu el. Isi doreste ca valul sa il primeasca pe coama lui si sa il poarte in bucurie.
Nu iti irosi energia incercand sa schimbi lucruri pe care nu e treaba ta sa le schimbi. Evalueaza fiecare situatie cu inima, fara sa simti nevoia de a o introduce intr-o masuratoare, judecand-o. Orice masuratoare contine erori si este aproximativa. Adulmeca energia valului fara sa o rationalizezi excesiv. Cauta sa simti fluxul si energia zilei si mergi pe mana ei. Lasa intuitia sa regleze postura, centrul de greutate si cat sa te apleci in fata sau in spate. Tu urmareste bucuria. Chiar daca asta inseamna sa renunti la liniile paralele din viata ta.
Photo: "Go your own road" by Erik Johansson
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu