Majoritatea oamenilor isi traiesc viata in starea de zombi, lasand carma propriului lor destin in mana subconstientului. Subconstientul este un robotel care are toate abilitatile necesare pentru executie, in afara capacitatatii de a distinge intre bine si rau, intre o destinatie bine definita si mersul fara directie. Este extrem de performant in a rula programe la infinit, fara a avea nevoie de un scop si fara a sti daca e bine sau rau.
Subconstientul este ceea ce avem comun cu lumea plantelor si a animalelor. Lumea vegetala vine cu un program bine stabilit. Un ciclu care parcurge un traseu clar: nastere, crestere, reproducere si moarte, impreuna cu un set de conditii care trebuie indeplinite pentru parcurgerea cu succes a acestui program: sol, nutrienti, umiditate, caldura, soare. Animalele au programul lor de instincte pure, care le ingaduie reactia instantanee si fara ezitare de gen: te accept, esti o amenintare, mi-e foame, esti perechea potrivita, dominare, submisivitate, frica. Urgenta instinctelor elimina capitolul timp intre momentul aparitiei unui stimul, impuls si reactie.
Dar cum ajungem in starea asta? Cum ajungem sa ne punem vietile pe pilot automat? Din pacate, destul de usor, renuntand treptat la exercitiul constientizarii propriilor noastre stari, a cauzelor acestora. Prin atrofierea semnificatiei gesturilor si obiceiurilor noastre, prin rutina mecanismelor sociale si a mediilor de lucru corporatiste. Prin preluarea mentalitatii de rotita care trebuie invartita din exterior, fara posibilitatea de a functiona sau de a aduce valoare singura.
Pierderea abilitatii de a ne cunoaste, de a ne intreba despre misiunea noastra, de a ne explora emotiile, sentimentele, tiparele si cauzele acestora, ne aduce in schimb confortul de a ne resemna. Ne convinge ca nu ne putem determina cursul propriei vieti, ci depindem de un set de circumstante si conditii exterioare, care daca nu sunt indeplinite, suntem la mana norocului, a soartei, a lui "nu a fost sa fie" sau "a fost sa fie". Caz in care suntem destinati esecului, pe care il acceptam si il semnam cu fiecare gand negativ, credinta limitativa sau convingere. Mai mult decat atat, ne orientam si ne consumam energia si de multe ori resursele financiare pentru a ne transforma in copiile unor oameni de succes. Cautam sa aratam, sa ne comportam, sa frecventam aceleasi cercuri, sa indeplinim un set de criterii dezirabile social, sperand ca acestea ne vor da macar sansa de a fi asociati cu modelele noastre. In tot acest proces, ignoram semnalele propriului organism sau ale intuitiei, ne negam emotiile si ne lansam pe orbita ciclica a propriilor tipare, neintelegand de ce dupa atatea eforturi, ne intoarcem in acelasi punct, de fiecare data.
Ce se intampla de fapt? Care este cauza acestui mecanism repetitiv?
In momentul in care alegem sa credem ca situatia de care suntem nemultumiti, depinde de altcineva, toata atentia noastra se concentreaza pe ce se intampla in exterior. Ce se mai poarta, ce cursuri se mai tin, la ce workshopuri spirituale sau de dezvoltare personala se mai duc altii, cum ma imbrac astazi, de cate ori am fost la mall saptamana asta, etc., sacrificand atentia pe care avem nevoie sa o acordam interiorului nostru. Cine suntem? Ce ne face sa ne simtim bine? Ce ne face sa ne simtim tristi? Ce e cu adevarat important pentru noi? Care sunt valorile noastre? Oare reflecta actiunile noastre nevoile noastre de fiinte spirituale, intelectuale, sociale si fizice? Ce beneficii ne aduc diverse relatii, intalniri si actiuni pe care le desfasuram pe parcursul unei zile?
Aceasta ruptura fata de interiorul nostru, ne face impermeabili la informatiile pe care le primim despre ce ne face fericiti si ce ne face neimpliniti. Ignorarea acestora, inseamna de fapt negarea a ceea ce suntem noi, cum reactionam, ce ne dorim. Neacceptarea noastra ca identitate, ca individualitate, ca personalitate, cu parti luminoase si parti intunecate, ne duce la negare. Negand in mod repetat un adevar despre noi, declaram fiintei noastre ca nu il putem accepta atata timp cat suntem in stare de constienta. Nu vrem sa il constientizam. Il refuzam. Si pentru ca acel adevar nu poate fi sters, modificat decat prin acceptare, il impachetam si il predam subconstientului, lasandu-l sa actioneze din umbra confortabila a pilotului automat. In plus, reusim sa introducem o contradictie enorma, prin mecanismul de compensare. Cum? Afirmand si actionand in constient exact contrariul. Atasandu-ne de imaginea contrariului. Doar ca lucrurile nu se opresc aici. Din pacate cele doua forte, cea a inconstientului care a devenit detinatorul unui adevar si cea a actiunilor si comportamentelor constiente si controlate care ruleaza si promoveaza un intrus, o minciuna, daca vreti, vor da in ce mai bun caz rezultat 0. Si iata-ne din nou, in acelasi punct, nedumeriti, dezamagiti, convinsi ca am facut totul perfect de data asta si totusi rezultatul se lasa asteptat. Ce facem mai departe cu aceasta convingere? Pai, ar fi doua variante.
Prima, cea mai uzuala, este sa ne lansam intr-un set propriu de statistici, propunandu-ne o pseudo analiza proprie, in care contorizam pur si simplu de cate ori am parcurs un traseu, cu toate detaliile puse la punct, care a avut ca destinatie reintoarcerea in acelasi punct. Pe care il interpretam apoi, ca fiind esec. Ne numaram esecurile si tragem concluzia ca nu avem acces la succes, nu il meritam, ca succesul este ceva rau, murdar, plin de compromisuri, crime si ne consolam ca nu e nimic de facut. Visam totusi ca viata ne va arunca la un moment dat pe un varf miraculos, unde toate conditiile sunt indeplinite, iar noi nu avem practic mare lucru de facut. Sau, imbratisam invidia. Sau ura. Sau ne credem mici, neinsemnati, fara valoare, luand deciziile pe baza fricii de a nu pierde si putinul pe care il avem. Dar, sacaiti pe fundal de convingerea ca putem mult mai mult, doar ca nu am avut sansa.
A doua varianta, cea castigatoare, ar fi sa ne oprim putin, sa ne dam seama de eroarea in care ne aflam. Sa ne amintim ca nimic din situatia actuala nu se afla in afara controlului nostru, sa cautam cauza si contradictia, sa aducem inapoi din subconstient adevarul negat despre noi, sa il acceptam si acceptandu-l sa il schimbam, daca acesta nu ne mai reprezinta. Si pentru asta avem nevoie de o resursa, care se afla dintotdeauna in noi, inepuizabila si disponibila in orice moment. Sa fim deschisi sa ne intelegem emotiile, trairile si reactiile, sa fim brutal de sinceri fata de ce simtim, indiferent daca "da bine" sau nu, sa fim autentici si congruenti cu noi insine. Pentru ca indiferent de aparente, sau cat de bine disimuleaza altii, contradictia cu ei insisi nu da niciodata gres, nu are cum sa nu se manifeste intr-un fel sau in altul, chiar daca noi nu vedem decat ceea ce straluceste. Greseala noastra sta in comparatia permanenta cu altii, venita tot din atentia indreptata exclusiv catre exterior. Justificata uneori de frica de a ne uita in interior.
Relativizarea valorii proprii, care este intrinseca, prin raportare la altii, ne asigura conditiile sa amplasam in subconstient, multe din trasaturile noastre definitorii, pe care alegem sa le consideram slabiciuni, uratenii, lipsite de valoare. Nu ne dam seama insa, ca aruncam murdaria sub pres, preferand sa ne facem ca nu exista, decat sa o acceptam si sa o curatam. Sub pres, se afla subconstientul, pilotul automat, care nu are nici un sistem de evaluare negativa sau pozitiva. El primeste orice ii trimitem noi, in valoare absoluta si incepe sa ruleze, ca un bun executant, programul. De exemplu, daca la un moment dat in viata noastra ne intalnim cu o situatie care ne amplaseaza intr-o pozitie de inferioritate, generand un complex de inferioritate, acesta va fi mai mult ca sigur negat, neacceptat si transferat in subconstient. Pentru ne mentine in echilibru, subconstientul livreaza in constient situatia compensatorie: complexul de superioritate. Atitudinea noastra se va concretiza in aroganta, dispret fata de ceilalti, inflamarea ego-ului si va genera resentimente, discomfort, ura si alte sentimente negative din partea celorlalti.
Daca ne cunoastem si ne valorizam ca fiinte egale, in momentul in care simtim, ca cineva incearca sa ne faca sa ne simtim inferiori, putem sa constientizam atacul, si sa alegem sa ne pastram integritatea emotionala. Sa ne detasam de celalalt si sa constientizam ca atitudinea lui este de fapt doar un simplu mecanism de aparare fata de propriul complex de inferioritate, si nu are nici cea mai mica legatura cu noi.
Un asemenea om are nevoie permanenta sa compenseze acest complex si se va alimenta intotdeauna cu reactiile noastre. Daca alegem sa nu raspundem emotional, atacul lui se va stinge. Asta nu inseamna sa nu reactionam deloc, ci sa raspundem calm, asertiv, ferm si fara intensitate sau atasament emotional. Daca alegem sa reactionam violent, cu furie, pierzandu-ne controlul, ii vom da ocazia sa preia controlul. Asta ne va demonstra ca si noi avem la randul nostru un complex de inferioritate ale carui corzi sensibile au fost atinse de manifestarea opusa. In schimb, daca prin forta rece a argumentului, a evidentei, a demascarii atitudinii neindreptatite de superioriate, trasam limitele intre ceea ce suntem noi si complexele lui, atitudinea superioara se va dezagrega si va fi inlocuita de acceptarea egalitatii. Sau, daca denialul in care se afla celalalt, este foarte puternic, acesta se va lansa intr-o reactie violenta, de furie si agresivitate incontrolabila, care il va face sa piarda oricum controlul si va demonstra nesiguranta si frica de care este dominat.
Ca sa ne intoarcem la pilotul eficient, dar fara judecata care este subconstientul nostru, merita sa ne intrebam cu seriozitate daca ne dorim intradevar ca viata noastra sa fie condusa de un asemena pilot. Sau daca vrem sa ne instalam la mansa, gata sa ne acceptam atat calitatile, cat si defectele, fara ca aceasta sa ne afecteze dreptul de fiintare sau valoarea noastra identitara. Sa ne luam zborul catre adevarata noastra destinatie, alegand un mijloc de transport rapid, frumos si potrivit cu noi, in locul autostopului care ne amplaseaza pe locul din dreapta, intr-un vehicul condus de un pilot automat, fara ochi, fara simturi, fara judecata. Care conduce impecabil. Dar nu stie nici un drum.