Daca am putea intelege cuvintele

Ne straduim o viata intreaga sa invatam sa stapanim arta comunicarii. Din frageda copilarie invatam sa raspundem prin gangurelile noastre, prin vocale mai intai, senzatiilor pe care ceea ce gasim in jurul nostru le produce asupra noastra si incercam din rasputeri sa comunicam ce simtim in interior. Un bebelus nu are nevoie de diplomatie pentru a-si striga sau plange drepturile. Nu are timp pentru a vedea daca cei din jur isi amintesc sau nu de el, daca nu se supara sau daca ce parere au despre ce are el de spus. Tinta lui este sa supravietuiasca si sa creasca si pentru asta isi foloseste toate fortele primare, toate mijloacele de comunicare. Iar cuvantul, format din vocale are o energie plina, primara, materiala, fizica. 

Invatam apoi ca in afara de noi, mai exista si altii ca noi - copii de varsta noastra, care ne ofera bucuria jocului, dar si unii diferiti de noi - adultii, care ne ofera protectie si indrumare. Experimentam linia de demarcatie intre noi ca univers central si cei din jurul nostru si incercam sa trasam granitele. Cuvantul are deja consoane care se constituie in niste granite fine intre care copilul amplaseaza propriile vocale - nevoi - cerinte. Raporturile intre noi si ceillati abia se stabilesc.

Apoi incepem sa avem propriul nostru rol in cercul din jurul nostru. Propria voce, propriul timbru se definitiveaza intr-un stil ce ne va exprima in cuvinte multi ani de aici incolo. Intervine din nou separarea condusa de nevoia de a ne defini. Cuvintele noastre reprezinta dansul nostru pe scena infloririi. Ne cautam si incercam diverse stiluri de exprimare a cuvintelor. In aceasta perioada, cuvantul e haina, arma de atac si de aparare, e cantec, durere, ras si plans, cautare. E insasi tacere. 

Urmeaza apoi perioada in care nu stim ce sa facem cu cuvintele. Uneori ne ia o viata sa intelegem ca fiecare cuvant are un corp material redat de tonalitatea si timbrul sunetului. Are o minte, pentru ca poarta informatie, are un continut. Si are un spirit, e un simbol, o viziune, o semnificatie, un inteles mai profund. Iar noi il producem in noi si il expunem in exterior. Cuvintele sunt informatii din exterior trecute prin filtrul nostru si trimise inapoi cu amprenta si mesajul nostru. 

La capatul celalalt se afla intotdeauna un receptor care interpreteaza cuvintele noastre in functie de senzorii pe care ii are liberi si pe care ii poate aloca, in functie de cat de prezent si neutru poate fi in momentul acela. Cuvintele sunt o forma mai complexa de respiratie. Energia lor e in aerul pe care il respiram. Si intr-un final tot ce punem acolo fiecare dintre noi, se omogenizeaza si toti, il respiram. 

Daca am putea intelege din timp miracolul incercarilor noastre de a ne manifesta prin cuvant, curajul de a ne dezvalui si arata asa cum suntem, frumusetea constructiilor pe care le putem realiza atunci cand cuvintele creeaza si nu distrug. Daca am putea vedea cate porti se deschid cu un cuvant si cate usi putem tranti, atunci cand ranile noastre sunt atinse intamplator de energia unui cuvant-cheie aflat in apropierea noastra. 

Daca am putea intelege ca fiecare cuvant e o moneda, cu care noi facem tranzactii zi de zi. Daca am stii sa investim aceasta resursa in noi si in ceilalti cu incredere, cu bunatate si cu intelepciune, am sorbi cu totii o energie mai armonioasa, mai pura si mai creatoare. 

Daca am putea sa intelegem ca toate cuvintele noastre se intorc sub o forma sau alta la noi, imbogatite cu un mesaj pentru noi, pentru evolutia noastra, poate am fi mai blanzi cu ce impartim si ce primim de la ceilalti.

Am glumit

De cate ori nu am auzit sau chiar am spus ceva ironic, sau mai degraba sarcastic, folosind cuvinte care sfichiuie in varf si al caror ecou ustura mult dupa ce au fost rostite? 

De cate ori la privirea mirata a celui care le-a auzit, a aparut formula burete “Am glumit”? 

De fapt, acel “Am glumit” nu exista, e inutil si las in acelasi timp. E un fel de pseudo "Imi pare rau”  sau se vrea un “Iarta-ma” nerostit si anulat de mandrie.

Cuvintele au consistenta materiala, iar puterea lor poate depasi, de multe ori, raul pe care il face o arma. Pentru ca biciuie sufletul, pentru ca naste complexe, pentru ca ingroapa stima de sine. Nu exista gluma in sarcasm. Exista doar energie negativa concentrata, acumulata si descarcata brusc pe o suprafata mica. E similara cu forta folosita pentru a sparge multe randuri de caramizi doar cu mana. 

Cuvintele poarta la fel de multa energie ca si materia. Doar ca lipsite de un corp material, nu le poti vedea cand vin catre tine. Nu te poti apara. Si uneori cuvintele pot dezechilibra un om, mai mult decat materia. Pot face rani greu de inchis. Pot declansa boli sau gesturi necugetate. 

Ce-ar fi sa nu mai glumim, cand de fapt nu ne arde de gluma? Ce-ar fi sa vorbim clar, din inima si sa ne asumam tot ce spunem? Ce-ar fi sa ne ascultam cuvintele in gand, inainte sa le dam drumul? Ce-ar fi sa renuntam la acea parte de energie din cuvintele noastre care dupa ce-l pune pe celalalt jos, simte nevoia sa auda si cum se rup oasele? Ce-ar fi sa nu vorbim, atunci cand simtim ca vorbele noastre iau forma si viteza glontului? 

Si pentru ca sarcasmul, in general contine minim un repros, mascat sau nu, despre ceva ce a fost, ce-ar fi sa nu mai aducem toate gandurile trecute si sa le indesam in acel singur moment, incercand sa obtinem inapoi contravaloarea iritarilor noastre. 

Spune ce simti. Fii cat de clar poti cu asta. Crede fiecare cuvant pe care il spui. Simte-l parte din tine. Lasa-l sa te defineasca. Nu folosi cuvintele pe post de arme care sa te apere de "neinarmati” sau de “copii", caci multi dintre adultii din fata ta sunt copii. Nu incerca sa domini o situatie folosind cuvinte-arme si constructii logice taioase. Nu ai nevoie de asta.

Ia cuvintele si construieste cu ele. In orice moment, in orice situatie, fa din ele expresia ta. Material pentru a deveni. Tu. Ceilalti. Tu prin ceilalti.

Fara cuvinte

Ce-ar fi daca fiecare om ar putea comunica doar in limba lui? Daca nu ar exista o limba nationala, sau de circulatie internationala, nici macar valabila pentru doi oameni?

Imaginati-va cat de complexa ar deveni atunci intalnirea dintre doi oameni. Cat de bogata in trairi ar fi. Fiecare dintre ei ar trebui sa abandoneze orice alta preocupare si sa participe la acest schimb pe de-a intregul. Cel care comunica ar trebui sa dea toate informatiile, sa participe cu limbajul non verbal, sa se gandeasca inainte de a incerca sa explice, la intreg traseul cognitiv pe care il va parcurge interlocutorul.

Lipsiti de ajutorul cuvintelor am fi nevoiti sa angajam resurse nebanuite, pe care acum le constientizam din ce in ce mai putin: mimica, puterea de expresie a privirii, tonalitatea, gesturile, energia, chiar si telepatia. Gandul ar deveni vehicul al comunicarii.

Imaginati-va ca la capatul celalalt propriul limbaj, nu ar folosi la nimic. Ascultatorul ar trebui sa implice toata atentia lui, sa renunte la toate prejudecati, la incarcatura predefinita pe care unele cuvinte o poarta, la prescurtari care uneori te arunca intr-o alta directie fata de mesajul initial. Ascultatorul ar trebui sa fie politicos si sa lase un loc liber in mintea si in inima lui, un loc pregatit sa primeasca mesajul celuilalt.

Imaginati-va ca cei doi ar fi nevoiti sa se abandoneze integral momentului prezent. Ar fi nevoiti sa dea atentie oricarui detaliu. Ar fi fortati sa aiba mintea si inima dechise, pentru a afla cu adevarat ce vrea sa transmita celalalt. Am fi nevoiti sa observam daca cel din fata noastra este calm sau agitat, daca e vesel sau trist, daca e odihnit sau obosit, daca e senin sau preocupat, daca e sincer sau nu. Cu ce e imbracat si ce transmite vocea lui. Dar corpul? Dar atitudinea?

De multe ori, folosind cuvintele, fara sa ne dam seama, ele vin si se aseaza peste ceva deja scris. Un cuvant are pentru noi o semnificatie, o experienta si o emotie, pe care vorbitorul nu intentionase sa le ataseze. Un cuvant poate avea o greutate mai mica sau mai mare pentru oameni diferiti. Si iata cum, cu usurinta si rapiditate, mesajul e deja deformat. El va fi descifrat, dar cu aceste erori proveninte din propriile atasamente, iar dupa traducere, va insemna cu totul altceva. Daca mesajul merge mai departe, fata de sursa originala, dupa un timp, va ramane foarte putin din el, sau chiar nimic.

Daca nu am avea la dispozitie cuvintele, am fi nevoiti sa sa traim la timpul prezent cu fiecare om pe care l-am intalni. Daca nu am avea la dispozitie cuvintele, am pierde 5% si am castiga 95% din mesaj. Daca nu am avea la dispozitie un limbaj comun, ar trebui sa ne reinventam de fiecare data cand transmitem sau decodam un mesaj. Sa acceptam ca orice mesaj poate sa vina catre noi. Nu am mai fi tentati sa pandim o pauza in discursul celuilalt, in care sa ne repezim cu mesajul nostru pregatit de-a gata. Daca nu am avea la dispozitie cuvintele, ar trebui sa avem incredere in senzatiile transmise de corpul nostru. Am sti atunci, daca ne simtim bine cu cineva sau nu, daca cel din fata noastra e autentic sau nu. Nevoiti sa fim atenti, am observa trasaturi, energie, nuante, semnificatii reale. Am trece de fatada cuvintelor.

Dar, pe langa toate astea, unul dintre cele mai importante avantaje cred ca ar fi, nemaiavand cuvintele, sansa de a ne observa. De a observa cum ne simtim noi in preajma interlocutorului. Ne simtim in largul nostru, sau intimidati? Ne lasa spatiul de care avem nevoie sau il ocupa el pe tot? Ne simtim apasati sau inspirati? Grei sau usori? Obositi sau energizati? Pentru ca la final, scopul oricarei intalniri, comunicari, interactiuni este de a afla daca exista un drum pe care vom merge impreuna sau dimpotriva, e doar un indicator care nu spune stop, la dreapta, fundatura.

Ceea ce simtim noi, este ghidajul pe care il primim pentru a sti daca suntem pe directia buna sau nu. Iar pentru a afla ce simtim, avem nevoie sa ne debarasam de cuvintele "semi-preparate" ale caror semnificatie e deja "gatita" de altii sau de experientele noastre din trecut.

Cel mai valoros cadou pe care il poti face cuiva este atentia ta. Fa acest cadou celui din fata ta. Fa-ti acest cadou tie.

Buna dimineata!

Frica sau Iubire?

Corpul nostru fizic este la fel ca orice alt tip de "materie" compus din atomi. Ceea ce vedem si percepem ca fiind solid, este de fapt in mare parte spatiul dintre atomi. Iar senzatia de solid e data doar de faptul ca acesti atomi sunt tinuti impreuna de o forta, dar solidul este o iluzie.

Mai mult decat atat, corpul nostru e mai mult de 70% apa, ceea ce inseamna ca reactionam la unde, frecvente, vibratii. Care sunt cele mai banale unde? Sunt cele generate de cuvinte. Nu intampator “la inceput a fost cuvantul".

Cuvintele sunt unde sonore cu o anumita frecventa, care imprima apei care e in compozitia corpului nostru "valuri". Cuvintele poarta o anumita energie, caracterizata de frecventa vibratiei. Daca energia pleaca din frica, unda va fi joasa si lunga. Daca energia pleaca din iubire, unda va fi inalta si rapida. 

Dar, daca emotiile fac parte dintr-o constiinta superioara la care nu avem acces prin cele  cinci simturi, cum se face ca toti suntem constienti de emotiile noastre? De fapt nu emotiile sunt cele pe care le constientizam, ci manifestarea fizica a acestora. Cuvintele genereaza aceste unde, care sunt traduse apoi in emotii, iar manifestarea fizica a emotiei produse este accelerarea pulsului, transpiratie, etc. sau calm, usurinta, energizare. Capatul acestui proces este ceea ce ajunge la constiinta noastra. 

S-a demonstrat ca omul experimenteaza doar doua tipuri de emotii: Frica si Iubirea. Toate celelalte sunt derivate din acestea si nuante ale acestora. 

Daca intreg corpul nostru e mai mult spatiu, inseamna ca folosind frecventele aplicate asupra acestuia, putem schimba structura materiei. Asa se explica vindecarile miraculoase, sau ceea ce atragem in viata noastra. Frica imprima o anumita structura materiei, corpului nostru, iubirea alta structura. Fiecare structura genereaza un camp magnetic care va atrage structuri similare ca frecventa.

Exista in ADN-ul nostru 64 de posibilitati de a combina aminoacizii prezenti. Fiecare dintre aceste posibilitati reprezinta un cod. Desi avem atat de multe optiuni, avem deschise "spre utilizare", doar 20. De ce? Pentru ca in marea majoritate a timpului, actionam din frica, iar frica inchide optiunile de noi combinatii in ADN si concentreaza atentia pe supravietuire primara. Cea care extinde posibilitarea de a folosi mai multe coduri din ADN este iubirea. 

Iata de fapt, cum propria noastra evolutie sta in preocuparile noastre legate de constiinta. De ridicarea vibratiei catre emotiii de tip iubire si renuntarea la emotii tip frica. Materia e doar ceea ce urmeaza comenzile constiintei. 

Va propun sa va ganditi la asta incursul zilei de astazi si sa observati cum starea voastra si energia cuvintelor voastre poate sa ii schimbe pe ceilalti. De asemenea, observati ce energie vine catre voi de la ceilalti si ce poarta fiecare cuvant: frica sau iubire? Si o sa intelegeti de ce uneori ne simtim obositi, iar alteori avem impresia ca suntem atat de usori incat ne vom lua zborul:).

Buna dimineata!