Cel mai important rol al nostru

Cand suntem prinsi in "meandrele concretului", avand situatii critice bine definite, urgent de rezolvat si probleme foarte reale, instinctul nostru de supravietuire preia controlul si tindem sa uitam ca dincolo de micile, marile, multele probleme din jurul nostru, suntem fiinte multidimensionale, ale caror principal dar si menire este acela de a crea. 

Facem parte din sursa creativa a universului. Cream in fiecare secunda. Cream planuri, actiuni, fapte, rezolvari. Creatia are o multitudine de fatete. Suntem creatori de idei, de viata, de concepte, de cladiri, de planuri magistrale. Creatia are posibilitati infinite de manifestare. De cele mai multe ori, nici macar nu suntem constienti de creatiile noastre.

Momentele in care devenim constienti, sunt momentele in care primim recunoastere, apreciere, momentele in care creatia noastra isi gaseste sensul si se intoarce sub forma de energie la noi. Cand inima ni se umple de acel amestec magic de implinire, euforie si fericire. Devenim constienti de rolul nostru de creatori, cand ne simtim sufletul enorm. Cand simtim gustul infinitului. Iar momentele acestea de bine total, sunt coplesitoare. Micul nostru corp, nu e pregatit sa primeasca atat de mult. Simtim ca ceea ce simtim nu prea incape in micul nostru lacas corporal. Celulele noastre sunt mai bine antrenate pentru situatii critice, de lipsa, decat pentru sublim. Si chiar cand gustam din acest sentiment infinit, nu suntem foarte constienti de marimea, de forta, de preaplinul puterii noastre de creator. Daca tot ce putem ar trebui sa intre in corpul nostru, acesta ar exploda. Caci e prea mic pentru ceea ce putem fi.

Poate de aceea, pentru a fi protejati, fericirea vine in portii mici. Poate corpul nostru nu este prevazut sa faca fata iubirii, implinirii, puterii infinite. In existenta noastra pamanteana, corpul nostru contine doar o particica de divin. Primim la nastere o identitate corporala care este unicat. Si asta ne induce apoi in eroare. Ani la rand ne dorim sa fim diferiti, unici, speciali. Cand de fapt, fiecare particica divina, din fiecare om de pe pamant, vine din aceeasi sursa. 

Si fiecare particica este legata in permanenta cu intregul din care a venit. Dimensiunea pamanteana, e doar una dintre dimensiuni.  Dar puterea noastra de a crea, vine din posibilitatile infinite pe care le avem in fata noastra la fiecare alegere. Noi putem da mai departe divinul. Putem crea viata. Putem naste sentimente in altcineva. Putem sadi seminte ce vor creste in noi sau in altii. Putem crea idei, comunitati, orase. Creatiile noastre transcend minusculul nostru corp, dimensiunea temporala a unei vieti pamantene si nevoile lui instinctuale. Creatiile noastre traiesc secole, contin si transmit mesaje universale. Ca e vorba de copii si nepotii nostri, de catedrale marete ce infrunta timpul, de opere de arta ce nasc fiori de sute si mii de ani in orice om, de muzica atemporala, de poduri ce leaga continente, de tehnologii suprinzatoare, de navete ce cuceresc spatiul cosmic, creatiile noastre fac parte din acelasi mult mai mult decat un simplu corp tridimensional. 

Ne e usor sa credem in separare, pentru ca ne e greu sa ne imaginam infinitul. Impartind-o in piese mici, trasee lineare, putem sa creionam divinitatea din bucati de mozaic. Reusim sa ni-l inchipuim pe Dumnezeu ca Om, pentru ca mintea noastra nu il poate cuprinde altfel.

De cate ori insa, trecem de bariera lineara a mintii, putem gusta infinitul. Putem sa il simtim cum se revarsa in inima noastra. Cum umple fiecare celula cu energie. Cum lacrimi de fericire pot tasni din preaplin. Din prea mult. Putem sa simtim implinirea adevaratului nostru rol. Acela de creator. 

 Photo:  Private Cloud Collection © Ibolya Beres

Renuntarea la vechile roluri

Fiecare dintre noi am ales sa traim aceasta experienta umana, in urma unui contract pe care sufletul nostru il are de indeplinit. De-a lungul vietii deci, vom avea niste roluri de indeplinit, care ne vor profila niste identitati. Daca ne uitam putin in urma noastra, vom observa ca anumite intalniri, chiar si cele cu cei mai apropiati: parinti, copii, soti, prieteni, ne-au fost date pentru a implini un rol sau altul. 

De-a lungul vietii, vom observa ca trecem de la un rol la altul. Suntem cand copii, cand parinti, cand prieteni, cand salvatori, cand salvati. Suntem pe rand liberi, cautatori, responsabili, protectori.

Pe masura ce le parcurgem, unele roluri ni se par mai importante decat altele. Cele care ni se par cele mai importante, sunt cele de care ne-am atasat cel mai tare si de care ne este foarte greu sa ne desprindem in momentul in care acel rol s-a incheiat, iar conexiunea cu persoana si contextul care au generat rolul, nu mai are rost. 

In timpul vietii ne intalnim cu anumiti oameni. Facem niste conexiuni. In timpul conexiunilor cu ceilalti,  traim mai multe roluri. Ne identificam in mod natural cu aceste roluri. Prin urmare, acestea devin identitatile noastre.

Cu cat mentinem mai mult timp anumite roluri, cu atat mai greu ne va fi sa ne eliberam de ele, pentru a merge mai departe, pentru a ne continua drumul pe care sufletul l-a ales sa-l parcurga in aceasta viata. 

Si chiar daca uneori ne vom simti pregatiti sa mergem mai departe, cei din jurul nostru vor opune rezistenta. Pentru ei, noi, in vechiul nostru rol, reprezentam un punct de reper care ii mentine in zona de familiar, de cunoscut. De care se vor agata. Fara sa vrea, cei din jurul nostru, vor deveni un element de presiune. E bine sa ne obisnuim cu ideea ca vom simti acest gen de presiune, din cand in cand. Si ca uneori vom ceda acestei presiuni. Dar chiar si asa, chiar si alegand sa ne pastram o identitate veche, nu vom putea sa facem sa taca, acea voce launtrica, interioara care ne va imboldi constant sa facem un pas inainte. Si asta se va intampla de fiecare data cand vom ramane singuri cu noi insine.

Toate rolurile si identitatile pe care le avem de-a lungul vietii, sunt temporare. Totul este miscare. Miscarea este evolutie. Orice creatie inseamna miscare. Din pacate, pentru multi dintre noi, acesta nu este un concept usor de digerat.

In mod cert, fiecare avem propria noastra definitie a evolutiei. Fiecare dintre noi experimentam diferit acest proces al devenirii. Ceea ce e comun, este imposibilitatea de a permite oricarei presiuni sau influente externe, sa infranga adevarul nostru interior, adanc infipt in sufletul nostru.

Motivul pentru care ne simtim adeseori blocati, este deoarece alegem sa ramanem intr-un rol si o identitate, mult dupa ce acestea si-au incheiat menirea. 

A renunta la un rol, ne face adesea sa ne simtim inconfortabili in propria piele, pentru ca drumul in fata noastra e plin de necunoscut. In acel moment, in loc sa ne stresam gandindu-ne la ce va urma, mai bine ne focusam pe prezent. In loc sa ne uitam in zarea intunecata, mai bine ne concentram pe urmatorul pas mic.  

Suntem fiinte multidimensionale, ceea ce face ca despartirea de fiecare identitate sau rol sa fie pur si simplu, indepartarea unui filtru. Pe masura ce experimentam viata prin diverse filtre, indepartarea lor, ne va duce doar catre esenta. Fiecare filtru indepartat reprezinta indepartarea unei limite. Pe drumul catre noi. 

Aceste treceri de la un rol la altul, de la o identitate la alta, reprezinta raspunderea noastra. Munca noastra cu noi insine. Antrenamentul nostru spiritual. La fel cum, pentru a mentine muschii si forma noastra fizica la un nivel optim, trebuie sa lucram cu ei, la fel "muschii" nostri spirituali trebuie intretinuti cu antrenament. Cu observatie. Cu intelegere. Cu respect. Cu atentie. Cu efort. Este o raspundere pe care nu o putem transfera altora. Este un proces de care nu ne putem eschiva, daca vrem sa evoluam ca fiinte. 

Pentru a putea experimenta din plin tot ce ne poate oferi calatoria acestei vieti, avem nevoie sa simtim si sa traim fara limitele propriilor filtre. Fiecare rol implinit, inseamna o lectie parcursa. Fiecare filtru indepartat, este o lectie invatata. Care ne apropie de adevaratul nostru eu. Si ne da posibilitatea de a ne misca liberi, pe linia evolutiei noastre.

Photo: Rene Magritte - Decalcomania, 1966