Echilibrul celor doua talere

E minunat sa te dizolvi in anonimitea unui loc necunoscut de pe harta, intr-un mic satuc cu cateva mii de suflete. Ai senzatia ca toata urbanitatea ta, toate greutatea dependentelor tale de tehnologie si urgentele tale se destrama usor intr-o indisponibilitate fireasca a rutinei cotidiene care include si internetul.  

In schimb aerul, soarele, apa sunt la dispozitia ta si au un alt gust. Iarba este de un verde magic, padurii nu ii lipseste nici un fir de copac, iar casele par niste mici turte dulci locuite de oameni.

Diminetile aduc cu ele neschimbarea si siguranta. Timpul isi tine rasuflarea si pentru ca totul pare la fel, eziti parca si tu sa te schimbi si incepi usor, usor sa gusti din eternitatea locului. Focusul se muta pe miscarea din interior. In exterior, singura schimbare pare data de alergarea norilor pe cer.

Intr-un asemenea loc, atata timp cat te predai prezentului, timpul incremeneste. Esti fortat sa traiesti timpul dupa regulile de aici, unde oamenii stau si povestesc fata in fata, se saluta  unii pe altii cu un zambet larg, te intreaba daca ai nevoie de ajutor. Aici, oamenii scriu scrisori si le duc personal la cutia postala. Aici, exista cabine de telefon si internetul nu e ceva subinteles, care se afla in aer. Aerul diminetii e masurat in alergare sau mergand cu bicicleta.

Paradoxal, daca vrei sa iti pierzi identitatea te duci intr-un oras mare. Acolo miscarea si ritmul e dat de activitatea oamenilor. Totul se intampla cu repeziciune si dinamismul e la nivelul strazii. Ca individ, iti este greu sa te remarci si sa iti pastrezi identitatea intacta, pentru ca suvoiul multimii va tinde sa spele individualitatea. Trebuie sa ai valorile bine definite pentru a pastra directia proprie. Natura ocupa un spatiu mic in pictura urbana si este aproape statica. Spectacolul sta in miscarea oamenilor in timp ce natura are un impact mic.

Aici, in afara orasului, in anonimitatea locului, identitatea oamenilor e scoasa in evidenta. Orice suflet e important prin trairile lui. Fiecare este cineva si are rol in comunitate prin ceea ce face. Nimeni nu trece neobservat. In doua zile, orice nou venit face deja parte din comunitate. Esti parte din prezentul lor. Spectacolul este oferit de natura care ocupa cea mai mare parte din peisaj si are un impact major asupra starii individului. Natura te integreaza in calmul si maretia ei si te impregneaza cu puterea si ritmul ei. Starea ta interioara se armonizeaza cu natura care iti oglindeste divinitatea perfect. 

Regasirea ta si izvorul valorilor tale se afla in calmul si nemiscarea mintii. Manifestarea si exprimarea de sine se afla in vointa, determinarea si actiunea ta.

Doua talere pe care le gestionam in permanenta. Nu neglija nici unul dintre ele, pentru ca ele lucreaza impreuna. Echilibrul reprezinta o cerinta si  o lege fundamentala a universului. 

Limbajul si mesajele corpului

Traim destul de mult in casa noastra fizica, in corp. Corpul, ne cere atentia destul de des si poate sa ne decupleze intr-o clipa, de la intentiile, gandurile si faptele care nu se potrivesc cu evolutia noastra. Corpul nostru este o oglinda a ceea ce traim, gandim si credem in invizibil. In corpul nevazut al energiei gandurilor si faptelor noastre. Corpul nostru fizic ne semnaleaza imediat un dezechilibru pe care noi il traim, o greseala pe care noi o comitem fata de noi insine, o lipsa de respect pe care noi o toleram fata de ceea ce suntem si am putea deveni, o ignorare a nevoilor noastre mai inalte. Corpul nostru este harta perfecta catre evolutia noastra. Ceea ce avem de facut, este doar sa il respectam. Sa il recunoastem si sa il consideram un sanctuar, un templu al spiritului nostru. Sa il ingrijim, sa il ascultam, sa il antrenam, sa il cooptam in evolutia noastra. 

Corpul nostru, ca orice alt tip de energie are nevoie de miscare, pentru a se modela, pentru a se imbogati, pentru a se ‘informa’ cu alte energii din jur, pentru a se curata si regenera. Corpul nostru fizic, e nevoit de multe ori ‘sa strige’ la noi, printr-o durere, sau sa ‘ne doboare’ de tot, pentru a ne atrage atentia ca suntem pe un drum gresit. 

Daca am putea, in acel moment de durere, sa ne mutam din nevoia noastra de atentie, si sa ne ascultam corpul, sa intelegem ce vrea sa ne transmita si sa-i multumim; sa ‘ne vindecam’ sufletele pentru a ne trata corpul, am observa uimiti ca acest templu, care ne-a fost dat pentru a onora esenta noastra divina, este in echilibru, si ne serveste perfect atunci cand noi suntem in pace, in liniste si armonie cu noi insine si cu cei din jur.

Ce facem noi de obicei, insa, cand suntem trasi de maneca? Cu o raceala, cu o durere, cu o intepenire a gatului, cu o amortire a mainii, cu spatele, cu capul, cu maseaua, cu genunchii? In loc sa ne oprim pentru un moment si sa facem doi pasi in spate, sa ne amintim daca nu cumva ego-ul nostru este cel care s-a napustit asupra altcuiva, incercand sa-l domine, sau poate s-a pitit si s-a lasat dominat, noi, ignoram semnalele corpului si ne continuam periplul egotic de cucerire, lasandu-ne jigniti, infuriati, ofensati, judecand in stanga si in dreapta. Si in tot acest timp, nu facem decat sa strangulam energia si comunicarea energetica cu exteriorul, si sa ne focusam doar pe acea mica si neinsemnata portiune a ego-ului care a fost ofensata. Investim acolo, toata energia pretioasa a corpului, pana la limita de decuplare automata, cand dezechilibrul declanseaza un scurtcircuit. O boala. Mai usoara sau mai serioasa.

Orice interactiune cu cineva, orice ni se intampla, orice simtim cand ni se spune sau ni se intampla ceva, sunt doar moduri, limbaje prin care noi comunicam cu noi insine si cu exteriorul. Sunt modalitati prin care universul incearca sa isi faca loc in noi si sa ne arate acele aspecte la care avem de lucrat. Sunt moduri in care unele parti din noi sunt activate, pentru a a fi intelese si acceptate. Nu judecate si etichetate. 

Fiecare dintre noi suntem un ghem de energie, legati de pamant prin acest corp fizic, tridimensional, miscandu-ne, innotand intr-o mare de energie universala. Nu intotdeauna suntem suficient de permeabili si flexibili, pentru a ne adapta atunci cand interactionam sau trecem printr-o energie diferita de a noastra. Si asta, pentru ca noi ne cunoastem propria energie. Suntem familiari cu ea. Ne simtim confortabil cu ea. Si orice diferenta ni se pare perturbatoare. Prima reactie este sa ne luptam, sa rezistam oricarei schimbari propuse din exterior, pentru a ne conserva senzatia de cunoscut. Confortul obisnuintei. Pentru asta, ne imbracam corpul cu o armura, inchidem toti porii, pentru a nu lasa nici o informatie energetica sa ne atinga sau sa ne schimbe. Pozitia noastra se schimba de la cea de adaptare dinamica la cea de aparare si rezistenta. Corpul devine rigid, mentalul preia armele si ego-ul conducerea. Ne izolam in acel moment, de spiritul nostru, care ramane in afara acestei lupte si nu mai poate comunica cu noi prin armura metalica si densa. Alimentarea energetica cu exteriorul, odata taiata, incepem sa consumam resursele pe care le avem. La sfarsitul bataliei, in functie de ‘tematica’ si ‘adversar’, corpul ramane fara anumite resurse. Raportul dezechilibrului ne este prezentat prin durerea sau boala aparuta in organism. 

Dar, de ce ne este mai usor sa tratam efectele, fara sa vedem sau sa cautam adevaratele cauze? De ce ne este greu sa trecem peste intensitatea unei dureri fizice si sa vedem ce gand, ce judecata, ce actiune a noastra asupra altora, a declansat acest dezechilibru? Cum se face ca nu ne trece prin minte, ca poate noi am fost cei care am spus sau am facut ceva intruziv, prin care am agresat, manipulat, folosit pe altii, si acele reactii ale lor, care nu ne plac, sunt doar o oglinda intoarsa catre noi, pentru a ne arata ce am gresit? 

Focusul pe material, pe nevoile noastre fizice, imediate, concrete, ne poate bloca de multe ori, acea legatura subtila cu partea noastra energetica si spirituala. Mentalul, vorbaret si vocal isi propaga si isi impune parerile, astfel incat noi sa fim protejati de orice informatie care ar putea sa nu ne convina. Mintea noastra are ca scop sa ne protejeze cu orice pret, pe moment. Nu contine dimensiunea temporala si nu stie ca pe termen lung ne poate face rau, daca ii lasam fraiele.

Ca si in jurul nostru, cel care striga mai tare si este mai agresiv, este ascultat primul. Corpul, care e cel mai masiv component al nostru, si are capacitatea de a materializa durerea, e cel care ne poate atrage cel mai repede atentia. Mintea este si ea guraliva si are capacitatea de a ne distrage atentia si de a ne ocupa timpul cu tot felul de ganduri. Iar adevaratul centru al evolutiei noastre, cel spiritual, care e foarte subtil, de multe ori, devine de neauzit, inexistent, usor de neglijat. Si totusi spiritul este cel care comunica cu noi prin senzatii, prin intuitii, prin sincronicitati si prin starea corpului. Ne arata cu maxima acuratete, unde sunt probleme noastre.

Si ne invita desigur, sa nu uitam sa ne respectam, sa nu uitam sa ascultam, sa primim tot ce ni se intampla ca pe un mesaj, ca pe o invitatie la evolutie. Ne invita la flexibilitate, la deschidere, la comunicare, la negocierea fiecarui moment, cu exteriorul. Ne arata prin capacitatea corpului de a se adapta in fiecare moment unor conditii noi, de temperatura, praf, umiditate, cum ar trebui sa fim si la nivel mental si la nivel spiritual de flexibili si permeabili. 

Sa ne adaptam cu zambetul pe buze conditiilor care vin sa faca parte din drumul nostru, indiferent care ar fi acelea, fara sa ne gandim de ce la noi poate drumul e pietruit, in timp ce altii gonesc pe o autostrada langa noi, ci sa primim provocarea ‘pietrisului’ si greutatilor, ca pe un antrenament al spiritului.

Un dezechilbru la nivelul corpului, este doar un semnal de inflexibilitate, de rezistenta, de neacceptare. Asculta-ti corpul. Respecta-l. Invata sa il intelegi. Observa cu uimire cum iti transmite informatii pretioase despre tine in locul unde te afli catre tot ce poti fi. 

Afla, cu uimire si drag, ca indiferent de cat de diferit arata drumul nostru, fata de al altora, valoarea si semnificatia lui este aceeasi. Ca sentimentul de implinire, de armonie, satisfactie, echilibru si fericire, este egal si acelasi, indiferent ca vine dintr-o afacere reusita de mii de milioane de dolari, din faptul ca ai oferit hrana, adapost sau ajutor unui om aflat in nevoie, din fericirea de a fi adus pe lume o fiinta sau de a fi schimbat cu o vorba, directia si viata unui om.

Lasa corpul tau sa exerseze si sa experimenteze flexibilitatea. Transparenta. Permeabilitatea. Miscarea. Respiratia. Viata.

Photo: Energies VI, acrylic painting by Alexia Medici

Densitatea timpului si echilibrul

Atunci cand suntem nevoiti sa stagnam intr-o anumita situatie, care refuza si refuza sa se lase schimbata, solutia este nu sa ne intoarcem in punctul de dinaintea deciziei prin care am ales aceasta situatie si sa ne para rau, dorindu-ne poate sa fi ramas acolo. Nu. 

Solutia este sa ne intoarcem in momentul deciziei, sa simtim din nou toate motivele pentru care am ales acest drum si sa multumim ca am avut puterea si curajul de a face schimbarea. Sa transferam intreaga energie a acelui moment aici, in prezent, chiar daca o vom folosi o perioada, doar pentru a avea rabdare. Pentru a ne purifica. Pentru a intelege lucruri esentiale despre noi. 

Timpul de care avem nevoie pentru a parcurge o schimbare, poate fi mai scurt sau mai lung. Mai fluid sau mai dens. Atata timp cat ne este dat, suntem pregatire. In pregatirea etapei care va veni. Uneori energia pe care o acumulam devine apasatoare. Statica. Grea. Dizarmonica. Insuportabila. Acest crescendo contine insa, in sine, miscare si are o dinamica proprie. Chiar daca noi nu o putem vedea, acumularea e menita sa asigure forta cu care vom sparge vechile limite. Barierele. Forta si claritatea de care avem nevoie sa luam urmatoarea decizie. 

Timpul are valori diferite pentru fiecare moment pe care il parcurgem. Lungimea si densitatea timpului sunt stabilite de fiecare dintre noi, in functie de ce avem nevoie. De aceea, timpul nu are relevanta obiectiva. A trecut mult sau putin timp, e o apreciere doar pentru noi. Fiecare dintre noi are o alta unitate de masura pentru timp. 

Locurile in care ne gasim in diferite perioade ale vietii pot fi paradisuri abundente sau deserturi austere. Indiferent in care dintre ele ne aflam, echilibrul este obiectivul nostru. Sa ramanem constienti ca doar noi, cu toate resursele noastre, generam miscarea, schimbarea, creatia. 

Pentru a ramane in echilibru, atunci cand avem totul la dispozitie, avem nevoie de energie care sa tempereze, care sa ne mentina realisti, independenti de lucruri, sa ne tina sincer interesati de cei din jurul nostru, sa ne tina departe de aroganta si betia puterii. 

Pentru a ramane in echilibru, atunci cand nu avem nimic, avem nevoie sa credem in noi, sa continuam sa iubim oamenii chiar daca ne dezamagesc, sa fim blanzi si curati, sa ne dezbracam de foita rusinii si a mandriei. Sa avem curajul sa fim vulnerabili. Sa renuntam la frica de ceilalti. Si la credinta ca suntem in control. Sa cerem ajutorul. Stiind ca valoram la fel si fara  sa detinem lucruri, titluri, posesiuni. 

In ambele cazuri, echilibrul il obtinem onorand divinitatea din noi. Acea scanteie divina pe care avem datoria sa o respectam si sa o aparam in orice situatie. Acea scanteie care este egala in fiecare dintre noi. Acea scanteie care ne aduce impreuna si ne da acces la univers. 

Photo: Matter of Time by Carmen Guedez

Butoanele emotionale

Atunci cand ne deranjeaza ceva in interior, cand ne framanta ceva, un buton emotional vechi a fost apasat. Nu e nevoie de contexte exterioare similare. Semnatura energetica a unei intamplari, ramane depozitata undeva in mintea noastra si se reactiveaza de fiecare data la atingerea acestui buton. 

Sa zicem ca undeva, in copilarie, cineva ne-a facut sa simtim ca nu suntem suficient de buni. Acest sentiment s-a transformat apoi intr-o credinta limitativa, care a antrenat alte butoane depozitate cu ocazia altor experiente. Daca nu suntem buni, nu meritam sa fim apreciati. Nu meritam sa fim acceptati. Nu meritam sa fim iubiti. Toate aceste memorii emotionale au fost stocate in acest super sistem de stocare care este mintea. 

Dar mintea nu pastreaza la indemana si contextul. Extrage concluzia si o leaga de buton, impreuna cu kitul de reactii automate.

Acesta este momentul in care se produce dezechilibrul. Pentru a putea functiona, noi trebuie sa ne intoarcem la situatia de echilbru, in care suntem iubiti, suntem perfecti si intregi, pentru ca asa ne-am nascut. Orice dezechilibru atrage ne voia de compensare si nevoia de a demonstra, dar nu in cantitatea normala, ci dublu. Aici apare pasiunea pe care o punem in sustinerea punctelor noastre de vedre.

Din acel moment, propria neincredere in noi insine, va striga dupa validarea celor din jur. Vom avea nevoie in permanenta de confirmarea celor din jur. De laude. De atentie. De aprecieri. Dar nu vom recunoaste niciodata ca cerem asta celor din jur. Negarea ne ajuta sa ramanem demni, sa nu avem impresia ca ne umilim. Si atunci incepem sa "demonstram" celor din jur ca ei nu au dreptate. Ca noi avem dreptate. Orice demonstratie pe care simtim nevoia sa o facem, orice dezbatere in care intervine pasiunea si atasamentul pentru punctul noastru de vedere, este semnalul si confirmarea functionalitatii unui "buton emotional". A unui declansator. Un fel de capsa care declanseaza glontul de pe teava pistolului nostru. Si simtim uneori ca nu ne putem abtine sa nu tragem in cei din jurul nostru. Gloantele par ca se declanseaza singure. Si ca trebuie sa ii punem la punct pe aceia care vin sa ne oglindeasca de fapt, dezechilibrele. 

De fapt, agresiunea noastra fata de mesageri, este nevoia de a ne apara. De ce ne simtim agresati? Sau nedreptatiti? Pentru ca ne simtim acuzati ca nu suntem suficient de buni. Si noi credem in adancul nostru, acelasi lucru. Doar ca noi nu ne permitem sa recunoastem. Dorinta de a ataca pe cineva, de a iesi superior dintr-o discutie sau intamplare, dorinta de a demonstra cuiva ca greseste este de fapt nevoia de a ne demostra noua insine ca suntem buni, ca meritam, ca suntem intregi. Motivatia si "pasiunea" pe care o punem in demonstratie, intensitatea cu care ne afecteaza o vorba, un comportament, o intamplare este direct proportionala cu dezechilbrul nostru.  

Frumusetea este ca noi suntem singurii care ne declansam, stabilim, alegem , traim, starile. 

"Cum sa fac sa nu ma mai enervez? Cum sa fac sa nu ma mai afecteze? Cum sa fac sa nu mai sufar? Cum sa fac sa ma placa x?" Sunt intrebari cu care ne intalnim mai mereu. 

Cum? Iata aici cativa pasi pe care ii avem de parcurs:

1. Lasa-ti mintea deschisa oricarei revelatii. 

Poate ca acest pas este cel mai greu. A accepta ca punctul noastru de vedere este la fel de posibil si probabil ca si cel al altcuiva. Ca un alt punct de vedere largeste imaginea si poate doar sa ne ajute sa intelegem mai bine. Ca mintea poate fi uneori un filtru care ingusteaza, intuneca, deformeaza si orice alta opinie este "informatie". Este benefica. 

2. Puneti intrebari. 

Seteaza-ti intentia de a descoperi ce mesaj iti transmite o anumita situatie, ce anume vrea sa te invete. Care dezechilibru cauzat de propriile credinte limitative,  se vrea descoperit si "echilibrat", vindecat? 

3. Asteapta. Intreaba si ai rabdare. Fii deschis. 

Raspunsul va veni catre tine negresit. Si rapid. Atata timp cat esti deschis. Renunta la nevoia de a construi logic. E ca si cum ai vrea sa ajungi dintr-o camera in alta. Dar in loc sa lasi spatiu pentru pasii tai, umpli spatiul cu diverse echipamente care crezi tu ca te-ar ajuta sa ajungi acolo. In final, nu mai ai spatiu sa vezi drumul. Si nici nu mai vezi unde vroiai sa ajungi.

4. Constientizeaza-ti butoanele emotionale. 

Invata sa le descoperi, in spatele reactiilor tale. Practica mindfulness. Atentia catre limbajul propriilor senzatii si emotii. Invata sa fii atent la ce simti in anumite situatii.

5. Proceseaza-ti constientizarile. 

Nu e suficient sa iti dai seama ce se intampla. Nu e suficient sa intelegi mecanismul. Trebuie sa actionezi. Sa le si aplici. Opreste reactiile automate, declansate de butoanele emotionale. Introdu butonul de "pauza" imediat ce simti ca "deranjul" cere "reactia" ta. Opreste-te putin timp de cateva respiratii. 

6. Reactioneaza dintr-o alta perspectiva. 

Nemaifiind ocupat sa te aperi, poti sa abordezi situatia dintr-o perspectiva de ansamblu. De deasupra luptei de care nu mai ai nevoie, poti vedea obiectivul comun si drumul pana acolo. Poti schimba focusul discutiei, intrucat nu te mai intereseaza sa te aperi. 

7. Multumeste pentru fiecare constientizare avuta.

Bucura-te de linistea permanenta obtinuta in schimbul satisfactiei de moment. Nu te imbata cu "capacitatile tale extra". 

8. Renunta la sentimentul de superioritate.

Acesta te va tenta dupa ce ai parcurs etapele de mai sus. Esti in continuare egal cu toti cei din jurul tau. Esti unul si acelasi cu ei. Pentru ca tu te regasesti in ei. Ei te reflecta pe tine. Sunt oglinzile tale. Ei sunt tu. 

Si pentru ca facem parte din aceeasi retea, toate informatiile, toate reactiile noastre au legatura unele cu altele si toate informatiile sunt disponibile tuturor. Toti suntem unul. Singurul lucru care ne separa este lipsa iubirii.

Photo credit: Push the button by In-anna

Ce ne revolta?

Revolta e una dintre cele mai comune emotii. Apare des pe parcursul zilei, usor si de multe ori fara sa ne dam seama, creste in noi. Azi ne revolta o stire. Maine, un gest. Ne revolta un cuvant. Toate, din postura "la rece" favorizata a observatorului. 

Apoi urmeaza cea la "cald". Cand cineva ne acuza fin sau brutal, de ceva ce nu poate fi conceput ca apartinand tolbei noastre de atribute sau actiuni. Ne acuza sau cel putin asa interpretam noi. Si asta ne revolta. Ne revolta cand cineva ne face sa asteptam. Suntem revoltati de limbajul cuiva. De lipsa de cultura. De lipsa de educatie. De lipsa de respect. Ne revolta incorectitudinea. Lipsa de fair play. Necinstea. Minciuna. Invinovatirea. Ne revolta cand cineva vorbeste "urat" despre noi in lipsa noastra. Si lista poate continua cu incompetenta unui medic, cu lipsa de diplomatie a unui coleg sau sef, cu faptul ca excelenta in ceea ce ai facut a trecut neobservata. Ne revolta pedepsirea unui nevinovat. Lipsa de reactie. Grobianismul. Lenea. Ne revolta contrastele stranse intr-un singur om. Paradoxurile dintr-o situatie. 

Si iata ca in fiecare zi, ne gasim prilej si motiv de revolta.

Nu cumva suntem deja dependenti de momentele noastre de revolta? Nu cumva simtim nevoia sa ne luam doza devenita zilnica? 

Ce ne revolta de fapt? Si mai ales de ce ne revolta? 

Daca suntem putin atenti, cel mai puternic imbold, atunci cand ne revolta ceva, este acela de a face dreptate. Sau de a "se" face dreptate. Justitiarul din noi simte nevoia sa scoata sabia si macar in gand sau verbal, sa faca dreptate. 

Oare ce dezechilibru trebuie sa restabileasca acest justitiar? 

De obicei, ne revolta acel lucru, acel cuvant, acea situatie care contrazice imaginea pe care o aveam noi despre noi, noi despre cineva, noi despre cum ar trebui sa fie lucrurile. 

De exemplu, atunci cand suntem acuzati de ceva, direct sau indirect. Cand ni se reproseaza ceva. Nici nu mai conteaza daca e adevarat sau nu. Daca e partial adevarat sau nu. Daca nu e adevarat acum, dar a fost adevarat in cazuri in care nu am fost descoperiti. Nici macar nu conteaza. 

Ceea ce conteaza in momentul revoltei este ca imaginea noastra idealizata despre ceva, cineva sau noi insine, pe care dorim sa o promovam ca fiind conceptia noastra, pe care o respectam impecabil sau nu, a fost atinsa, murdarita, injunghiata si ingenunchiata de triggerul revoltei noastre. Iar noi nu putem sa acceptam sa inter cineva in mintea noastra si sa faca dezordine, nu-i asa? Trebuie sa ne aparam, cu pretul linistii noastre. 

Va propun un exercitiu simplu. Nu e nevoie sa incercam sa innabusim revolta. E nevoie doar sa o intelegem in dinamica. Surprindeti-va astazi intr-un moment de revolta. Mica, mare. Subiect pe viata si pe moarte sau extra-plat-banal. Nu conteaza. Notati-va undeva ce v-a revoltat, extragand mecanismul. "M-a revoltat faptul ca am fost acuzata de ceva ce nu am facut". Si  setati intentia de a recunoaste mecanismul, atunci cand il folositi voi insiva. Lasati sa treaca un timp. Cateva zile, o saptamana, doua. Cu siguranta, va aparea un moment in care vom constientiza ca noi insine suntem tentati sa reprosam ceva, sa acuzam pe cineva de ceva. Poate doar in gand. Poate in cuvinte. Poate in pedepse nemotivate sau neconstientizate. 

Aminteste-ti atunci, ca nu exista nimic stabil in natura umana. Fiecare extrema are nevoie de opusul ei pentru ca tu sa ramai in echilbru. Mintea cere dreptate. Si viata face dreptate ducandu-ne de partea cealalta a baricadei. Oferindu-ne intotdeauna ambele perspective. Acuzator si acuzat. Pentru ca abia dupa ce cunoastem ambii poli, vom putea aprecia echilbrul. Ii vom putea accepta pe cei care se afla intr-o extrema, fara a simti nevoia de a face dreptate. Ne vom putea accepta natura umana. 

Photo din filmul Black Narcissus (1947)

"A da" versus "a primi"

Ce este o relatie? Este un contract? Este un joc? O aventura? Un ritual? Este un schimb? 

In orice caz, independent de imaginea pe care o avem fiecare despre acestea, o relatie inseamna in primul rand un flux de energie care circula. Dam si primim. In mod normal, asta este ceea ce facem cu totii in toate relatiile noastre. Una dintre cele mai comune situatii este atunci cand acest echilibru intre ceea ce dam si ceea ce primim nu exista. Sau mai bine zis, simtim ca dam mai mult decat primim.

Totusi, cum am putea contoriza un asemenea schimb extrem de subtil? Cateodata cineva da mai mult. Il vom numi Donator. Cateodata o persoana ia si nu da nimic inapoi. Il vom numi Acaparator.

Cum diferentiem insa intre a primi si a da? Cum putem sti care e momentul in care ar trebui sa ne oprim sa dam si cum primim de la ceilalti? Toate acestea fac parte din dinamica unei relatii.

Indiferent de calculele intermediare, pe ansamblu, fluxul de energie in orice relatie trebuie sa asigure un echilibrat. Asta nu inseamna ca fiecare va da aceeasi cantitate de energie tot timpul, ci inseamna ca exista un echilibru natural, astfel incat fiecare dintre cei implicati in relatie sa simta ca ceea ce primeste este echivalent cumva cu ceea ce da. Echivalent nu inseamna egal, ci de aceeasi valoare. Astfel, nimeni nu se simte inselat si nu simte ca da tot timpul, mai mult decat ar trebui sau decat ar vrea. Inseamna ca toata lumea participa si simte ca energia este distribuita egal si circula cu usurinta, echilibrat.

Nu avem cum sa contorizam energia pas cu pas. Nu ar fi relevant, pentru ca intr-o relatie fiecare este mai bun, mai talentat, are abilitati mai dezvoltate in anumite domenii. Partenerul care stie sa gateasca, si il pasioneaza sa gateasca, va face asta in mod natural intr-o relatie, in timp ce celalalt nu va gati poate deloc. In alte cazuri, acela care e pasionat de gradinarit, se va ocupa de asta. Cel care e obsedat de curatenie, va face mai multa curatenie. In momentul, insa, in care tot dam, unei persoane care doar ia pentru el si nu simte sa primeasca sau sa dea inapoi, lucrurile incep sa scartaie.

Cel care primeste, este cineva care poate si returneaza o cantitate echivalenta de energie celui care a dat, astfel incat fluxul sa ramana in echilibru. Cel care doar ia, este cineva care nu returneaza energia in nici un fel. Din diverse motive: nu poate, nu vrea, nu crede ca poate, nu stie cum, nu isi da seama. Prima reactie aDonatorului, in momentul in care intalneste o persoana care doar ia este sa dea ea mai mult si mai mult, pentru ca energia sa nu se termine, sa circule, pentru ca relatia sa existe, asteptand momentul in care va primi si el. In general, Acaparatorii nu vor returna niciodata energia, dimpotriva vor lua in continuare, pana cand frustrarile donatorilor se vor acumula atat de mult, incat vor opri si vor hotari sa nu mai intretina acest schimb pagubos pentru ei. Ce vor face Acaparatorii? Vor gasi un alt donator. Cei care sunt donatori, nu se pot transforma niciodata in persoane care doar iau. Pentru ca asta implica alegeri care se fac la un alt nivel. 

Problema insa nu e integral doar a Acaparatorului. Acesta are intradevar niste credinte limitative, prin care nimic din ce primeste nu este de ajuns, ei insisi nu isi sunt de ajuns, nu au putere suficienta, si au probleme de auto-evaluare, de stabilire a valorii intrinseci a lor ca persoane si considera ca merita orice, oricat, nelimitat. Donatorul are si el partea lui de "contributie". El isi alege adesea intentionat un Acaparator, caruia sa ii poata da, pentru ca el insusi are probleme cu "a primi" si cu "a merita". Donatorii nu dau nici o valoarea lucrurilor pe care le dau sau nu cred in adevarata valoare a acestora si a lor.

Acaparatorii sunt asemenea unor aspiratoare puternice care aspira tot ce le dai fara sa returneze nimic. Ei nu dau nimic inapoi, pentru ca nu considera ca au ceva de dat, sunt neimpliniti, au un vid interior pe care nu il poate umple nimeni, oricat ar da, in adancul lor se simt inferiori, chiar daca se simt bine si se folosesc de energia primita, pe care o aspira cu mare placere.

Ce e de facut? Exista oare vreo solutie la aceasta situatie atat de des intalnita? Exista. Si tine doar de fiecare dintre noi. Exista doua etape care pot fi parcurse pentru a avea relatii echilibrate energetic, in care circula fluxuri de energie echivalente. 

Prima etapa este a invata sa primesti. Indiferent daca esti Donator sau Acaparator ai nevoie de capacitatea sau stiinta de a primi(in loc de a da prea mult sau doar a lua). Aceasta abilitate este cea care creeaza echilibru sau in lipsa, dezechilibru.

A doua etapa este sa lucrezi la propria stima de sine. Trebuie sa stii ca meriti, cat meriti si cat valorezi.

Ceea ce ne impiedica sa putem primi, indiferent daca in acest moment suntem Donatori sau Acaparatori, este paradoxal acelasi lucru: propriile dificultati de a ne evalua cat meritam si cat valoram. Acesta este punctul in care de naste dezechilibrul, fie intr-o relatie personala, fie profesionala. Problemele de putere apar, atunci cand ambele persoane insista sa Donatori tot timpul, intrucat cel care da controleaza cantitatea, momentul, fluxul si directia in care se duce energia intr-o relatie. 

Si iata, doi pasi care tin doar de noi. Integral. Si care ne pot imbunatati radical calitatea relatiilor, iar in locul frustrarilor putem castiga un sentiment placut de implinire. Permite-ti atat sa dai cat si sa primesti. Alege-ti partenerii care participa cu energie in relatie si invata sa te bucuri de acest schimb minunat si subtil de energie, care in cele mai rafinate cazuri se transforma in sinergie. 

Daruieste intotdeauna cu inima dechisa, fara sa ai asteptari, dar lasa deschisa si dorinta fireasca de a primi. O relatie este un flux de energie in dinamica. Nu este un troc, nu este o negociere. Este un dans. Echilibru si armonie in miscare. 

Fotografie de Fabian Oefner