Nevoia de a da (Despre relatii)

Atunci cand generozitatea si compasiunea sunt trasaturile tale naturale, ceilalti vor sesiza nevoia ta de a da, de a te darui si disponibilitatea de a ajuta. Si cu singuranta, vor fi tentati sa profite, sau macar sa obtina anumite avantaje, uneori fara sa-si propuna neaparat.

Observa-te in momentul in care simti nevoia sa te oferi, sa ajuti, sa faci ceva in locul cuiva, uneori fara sa ti se ceara chiar. Observa-te. Este lectia ta.

Invata sa dai pentru ca asa vrei tu si nu pentru ca simti ca asa ar trebui, ca asa se cade, asa se face sau asa ar fi frumos. Nu poti castiga lupta cu vinovatia. Poti doar sa o recunosti si sa ii intorci spatele.

Aminteste-ti ca vinovatia nu este o emotie, ci un zid construit din judecatile tale despre tine, care sta intre tine si ceea ce simti. 

- Despre relatii

Relatiile: tranzactii cu energie

Ce inseamna o relatie? Vrem nu vrem, cu o mana dam, cu cealalta luam. Orice relatie e o tranzactie fara bani. Este o intalnire intre doua fiinte, intre care, cumva printr-o lege universala, aceasta tranzactie e win-win. Macar pe o perioada. 

Orice relatie, este un schimb de energie. Atata timp cat partile implicate, raman cu inimile deschise, curioase, atente, empatice, relatia va ramane in echilibru si se va dezvolta organic pana la maximul ei.

Cand insa, in relatie sunt introduse mai intai asteptarile, persoana din capatul celalalt al tranzactiei va simti impunere. Va simti ca albia gandurilor si actiunilor ei, e directionata catre un set pre-definit de ganduri si actiuni din mintea interlocutorului. Si va reactiona, inconstient, cu rezistenta. Chiar daca, la suprafata gesturile vor parea submisive, va acumula in timp energia frustrarii. Echilibrul artificial, va dura putin si relatia va suferi.

Daca intoarcem putin privirea catre trecut, si suntem dispusi sa privim obiectiv, de-a lungul istoriilor noastre personale vom observa in relatii, niste tipare. Asemenea modelelor dintr-un material textil, ele acopera trecutul nostru in culori, forme si texturi repetitive. 

De cate ori, intalnim tiparul, inseamna ca lectia noastra nu a fost invatata si integrata si s-a intors la noi. Cu siguranta, nu putem inainta mai mult, inainte de a invata din trecut, din greseli, din erori, din caderi. Dar nu inainte de a ne accepta. Asa cum suntem. Trecutul nostru, al fiecaruia este o biblioteca de informatii, pe care viata ne-o pune la dispozitie din toate experientele de care sufletul nostru are nevoie pentru a evolua.

Daca intri, nu o face oricum. Intra in liniste, cu intelegere si compasiune, multumind pentru fiecare experienta decodificata. Pentru fiecare mesaj primit. Pentru fiecare lectie asimilata. Daca Dumnezeu vroia sa nu ne amintim, nu inventa memoria. Nu ne daruia Biblioteca. 

E straniu, cat de putini dintre noi, intra vreodata in aceasta biblioteca pentru a se invata pe ei insisi. Pentru a se cunoaste. Ignoranta nu e binecuvantare. Ignoranta inseamna refuz, negare. Cand negam realitatea din jur, ne extragem temporar din uratenia ei. Ne protejam de lectie. Ii rezistam evolutiei noastre. Cream un gardulet in jurul nostru si stam acolo. In siguranta si iluzia propriei imagini despre realitate. Iar din acest punct, relatiile noastre se desfasoara toate “peste gard”. Pozitia noastra nu este una relaxata, deschisa, increzatoare si recunoascatoare. In spatele gardului, suntem mereu in garda, cu simturile arici, gata de aparare. Daca am putea vedea in acele momente, cat de lipsit de valoare e gardul nostru stupid. Cat de multa energie pierdem din deformarea unei relatii. Cat ne intarzie negarea noastra in evolutie.

Caci o relatie e un schimb divin. Care nu are nimic intamplator. Nici momentul, nici personajele, nici durata, nici intensitatea. Totul e aranjat de univers in cele mai mici detalii. Pentru binele ambelor parti. 

Relatiile  nu au fost create pentru competitie. Relatiile nu inseamna rivalitate, o presupusa superioritate, inferioritate, judecata, sau invidie.

Orice relatie este o sansa. De a da. Si in acelasi timp de a primi. Cantitatea nu conteaza. Tot ce conteaza este calitatea energiei cu care participi intr-o relatie. Uneori pentru a primi, trebuie sa oferi doar linistea, pe care cuvintele celuilalt sa isi aseze intelesul. Alteori, e de ajuns un gand pentru ca la capatul celalalt sa apara un raspuns. 

Cand dai prea mult, nu iti stii valoarea si vrei sa o “cumperi” cumva. Dai prea putin, atunci cand ti-e frica. Sa nu te implici. Sa nu devii responsabil. Cand te protejezi. Primesti cu greu de la altii, atunci cand crezi ca nu meriti. Primesti prea mult si nu stii sa dai. La un moment dat va aparea sindromul lui “mi se cuvine”. 

E foarte usor sa ne uitam in cartea relatiilor noastre si sa ne descoperim tiparele. Incetul cu incetul, credintele limitative si prejudecatile se vor da de gol.

Cel mai important lucru este sa avem rabdare. Noi cu noi. Noi cu ceilalti. Sa avem rabdare cu ritmul si ordinea in care informatiile din biblioteca vor sa ni se dezvaluie. Cu ritmul in care relatiile noastre vor dori sa se curete de garduri. Cu timpul de care e nevoie, pentru ca schimbul de energie sa curga liber. 

Photo: Energy painting from Google search

Problema sau solutie?

Intre a pleca dintr-o si a ramane intr-o relatie nu exista nici o diferenta, atata timp cat a avea acelasi tip de experiente este modul nostru de a trece prin viata.

Putem pleca, alegand sa nu ne mai vedem defectele in ceilalti. Putem alege sa traim din “inceputuri”. 

Din acele momente, in care nu vine vorba inca, despre ce ne deranjeaza. Doar ca inevitabil, dupa acest inceput vine ceea ce dam noi relatiei. Momentul oglinzii. Momentul in care ni se pune intrebarile: ai invatat despre tine?, esti pregatit sa te accepti?, ai spart tiparele care incercau sa te ascunda? Putem pleca, pana gasim pe cineva, de la care noi sa putem accepta cele mai grele lectii despre noi insine.

Putem pleca, si uneori ne putem intoarce in acelasi loc. La aceasi persoana. Legaturi nevazute ne vor ghida pasii catre lectia trisata. De multe ori, aceasta intoarcere e lectia umilintei. E lectia in care ti se cere sa cedezi bucati din tine, doar pentru a fi calcate in picioare. E lectia curajului de a pune punct.

Sau putem ramane. Si aici, putem ramane fara sa invatam nimic. Si viata se transforma intr-un camp de lupta. Viata devine lupta dintre cei doi. Cei doi devin dependenti de lupta. Cuvintele se transforma in sare aruncata pe carne sfasiata. Lupta se termina cand moare viata din primul.

Sau putem ramane transformandu-ne din problema in solutie. Invatand lectie dupa lectie, cu ochii larg deschisi in permanenta catre posibilitatea ca tu sa te poti intelege. Invatand sa renunti la a face realitatea acceptabila, cioplindu-l pe celalalt. Invatandu-te pe tine, pana nu mai apare nimic gresit in oglinda.

Abia atunci, putem transforma plecarea intr-o decizie a noastra. Ne vom putea transforma din problema, in solutie. 

"A da" versus "a primi"

Ce este o relatie? Este un contract? Este un joc? O aventura? Un ritual? Este un schimb? 

In orice caz, independent de imaginea pe care o avem fiecare despre acestea, o relatie inseamna in primul rand un flux de energie care circula. Dam si primim. In mod normal, asta este ceea ce facem cu totii in toate relatiile noastre. Una dintre cele mai comune situatii este atunci cand acest echilibru intre ceea ce dam si ceea ce primim nu exista. Sau mai bine zis, simtim ca dam mai mult decat primim.

Totusi, cum am putea contoriza un asemenea schimb extrem de subtil? Cateodata cineva da mai mult. Il vom numi Donator. Cateodata o persoana ia si nu da nimic inapoi. Il vom numi Acaparator.

Cum diferentiem insa intre a primi si a da? Cum putem sti care e momentul in care ar trebui sa ne oprim sa dam si cum primim de la ceilalti? Toate acestea fac parte din dinamica unei relatii.

Indiferent de calculele intermediare, pe ansamblu, fluxul de energie in orice relatie trebuie sa asigure un echilibrat. Asta nu inseamna ca fiecare va da aceeasi cantitate de energie tot timpul, ci inseamna ca exista un echilibru natural, astfel incat fiecare dintre cei implicati in relatie sa simta ca ceea ce primeste este echivalent cumva cu ceea ce da. Echivalent nu inseamna egal, ci de aceeasi valoare. Astfel, nimeni nu se simte inselat si nu simte ca da tot timpul, mai mult decat ar trebui sau decat ar vrea. Inseamna ca toata lumea participa si simte ca energia este distribuita egal si circula cu usurinta, echilibrat.

Nu avem cum sa contorizam energia pas cu pas. Nu ar fi relevant, pentru ca intr-o relatie fiecare este mai bun, mai talentat, are abilitati mai dezvoltate in anumite domenii. Partenerul care stie sa gateasca, si il pasioneaza sa gateasca, va face asta in mod natural intr-o relatie, in timp ce celalalt nu va gati poate deloc. In alte cazuri, acela care e pasionat de gradinarit, se va ocupa de asta. Cel care e obsedat de curatenie, va face mai multa curatenie. In momentul, insa, in care tot dam, unei persoane care doar ia pentru el si nu simte sa primeasca sau sa dea inapoi, lucrurile incep sa scartaie.

Cel care primeste, este cineva care poate si returneaza o cantitate echivalenta de energie celui care a dat, astfel incat fluxul sa ramana in echilibru. Cel care doar ia, este cineva care nu returneaza energia in nici un fel. Din diverse motive: nu poate, nu vrea, nu crede ca poate, nu stie cum, nu isi da seama. Prima reactie aDonatorului, in momentul in care intalneste o persoana care doar ia este sa dea ea mai mult si mai mult, pentru ca energia sa nu se termine, sa circule, pentru ca relatia sa existe, asteptand momentul in care va primi si el. In general, Acaparatorii nu vor returna niciodata energia, dimpotriva vor lua in continuare, pana cand frustrarile donatorilor se vor acumula atat de mult, incat vor opri si vor hotari sa nu mai intretina acest schimb pagubos pentru ei. Ce vor face Acaparatorii? Vor gasi un alt donator. Cei care sunt donatori, nu se pot transforma niciodata in persoane care doar iau. Pentru ca asta implica alegeri care se fac la un alt nivel. 

Problema insa nu e integral doar a Acaparatorului. Acesta are intradevar niste credinte limitative, prin care nimic din ce primeste nu este de ajuns, ei insisi nu isi sunt de ajuns, nu au putere suficienta, si au probleme de auto-evaluare, de stabilire a valorii intrinseci a lor ca persoane si considera ca merita orice, oricat, nelimitat. Donatorul are si el partea lui de "contributie". El isi alege adesea intentionat un Acaparator, caruia sa ii poata da, pentru ca el insusi are probleme cu "a primi" si cu "a merita". Donatorii nu dau nici o valoarea lucrurilor pe care le dau sau nu cred in adevarata valoare a acestora si a lor.

Acaparatorii sunt asemenea unor aspiratoare puternice care aspira tot ce le dai fara sa returneze nimic. Ei nu dau nimic inapoi, pentru ca nu considera ca au ceva de dat, sunt neimpliniti, au un vid interior pe care nu il poate umple nimeni, oricat ar da, in adancul lor se simt inferiori, chiar daca se simt bine si se folosesc de energia primita, pe care o aspira cu mare placere.

Ce e de facut? Exista oare vreo solutie la aceasta situatie atat de des intalnita? Exista. Si tine doar de fiecare dintre noi. Exista doua etape care pot fi parcurse pentru a avea relatii echilibrate energetic, in care circula fluxuri de energie echivalente. 

Prima etapa este a invata sa primesti. Indiferent daca esti Donator sau Acaparator ai nevoie de capacitatea sau stiinta de a primi(in loc de a da prea mult sau doar a lua). Aceasta abilitate este cea care creeaza echilibru sau in lipsa, dezechilibru.

A doua etapa este sa lucrezi la propria stima de sine. Trebuie sa stii ca meriti, cat meriti si cat valorezi.

Ceea ce ne impiedica sa putem primi, indiferent daca in acest moment suntem Donatori sau Acaparatori, este paradoxal acelasi lucru: propriile dificultati de a ne evalua cat meritam si cat valoram. Acesta este punctul in care de naste dezechilibrul, fie intr-o relatie personala, fie profesionala. Problemele de putere apar, atunci cand ambele persoane insista sa Donatori tot timpul, intrucat cel care da controleaza cantitatea, momentul, fluxul si directia in care se duce energia intr-o relatie. 

Si iata, doi pasi care tin doar de noi. Integral. Si care ne pot imbunatati radical calitatea relatiilor, iar in locul frustrarilor putem castiga un sentiment placut de implinire. Permite-ti atat sa dai cat si sa primesti. Alege-ti partenerii care participa cu energie in relatie si invata sa te bucuri de acest schimb minunat si subtil de energie, care in cele mai rafinate cazuri se transforma in sinergie. 

Daruieste intotdeauna cu inima dechisa, fara sa ai asteptari, dar lasa deschisa si dorinta fireasca de a primi. O relatie este un flux de energie in dinamica. Nu este un troc, nu este o negociere. Este un dans. Echilibru si armonie in miscare. 

Fotografie de Fabian Oefner

Relatiile noastre

Fiecare relatie este o parte din noi. In fiecare relatie descoperim o fateta a noastra nestiuta. Pentru fiecare relatie ar trebui sa simtim drag, apropiere. Indiferent de momentul, durata si continutul ei, fiecare relatie a venit sa ne vorbeasca despre noi. Prin ea ne-am mai descoperit putin. 

Fiecare relatie este un fragment din sufletul nostru. Uneori, ne-am simti eliberati daca le-am putea sterge. Alteori, ne-am dori sa nu se termine niciodata. 

Relatiile noastre sunt de multe feluri. Unele vin sa dezgroape si sa elibereze intunericul din noi si intra cu buldozerul pe taramul sufletului. Altele vin ca niste bijutieri iscusiti care ne pun in valoare intr-o montura unica. Unele se lipesc de partea luminoasa, care a fost deja descoperita. Altele darama invelisuri, desfac si inlatura straturi intregi de negari pentru a ne scoate intr-un final la lumina. Unele vin. Altele pleaca. Unele raman. 

Fiecare relatie are in grija ei unul sau mai multe fragmente din tine. Ne oglindim in fiecare relatie. Ne pierdem in fiecare relatie. Ne ranim si ne regasim in fiecare relatie. 

Nu poti condamna o relatie fara sa lasi o parte din tine ingropata. Neacceptata. Nu te poti agata de o relatie pentru a ramane pe loc, sau pentru ca ti-e frica sa descoperi mai mult din tine. 

Fiecare om pe care il intalnesti e o oglinda. Fa exercitiul oglinzii si de fiecare data cand vorbesti cu cineva. Cand simti ca te irita ceva sau cand admiri ceva foarte mult la cineva, imagineaza-ti pe ovalul fetei lui, o oglinda. 

Fiecare om pe care il intalnim, reflecta o parte din constiinta noastra dandu-ne ocazia sa ne cunoastem si astfel sa crestem. Sa ne dezvoltam. Sa evoluam. Sa devenim.

Momentul in care intelegem acest adevar simplu, e un moment de revelatie. Nu e usor de acceptat. Este un punct in care poti decide sa inchizi poarta cunoasterii de sine sau sa alegi sa inveti ceva din fiecare reflectie. De la fiecare om. De la fiecare relatie. 

Daca simti ca esti pregatit sa il accepti insa, din acest moment de constientizare nu mai exista intoarcere. Nu mai exista loc pentru a invinui pe altii, a judeca, a acuza, a agresa, a te victimiza la vorbele sau actiunile unei alte persoane.

Ai la dispozitie intelegerea, acceptarea, iubirea si recunostinta pentru mesajul fiecarui om  care a ajuns la tine. Ai la dispozitie cea mai fermecata bagheta care poate anula orice energie negativa si aceasta este iertarea. Binecuvantarea. 

Acest adevar se aplica tuturor relatiilor tale. De la familie, la prieteni, colegi si chiar si la aceia pe care ii eviti sau ii denumesti "adversari" sau "dusmani". 

Insa cea care iti permite sa te apropii cel mai mult de tine, sa descoperi in profunzime, cele mai frumoase si cele mai putin frumoase parti din tine, este relatia ta intima. 

Este bine stiut ca relatiile noastre intime, tind sa se repete. Observam, cel mai bine la altii, si negam cel mai usor in cazul nostru, ca relatiile personale urmeaza pana la un moement dat tipare bine definite. In timp ce chipul e altul, problemele sunt aceleasi, sentimentele, fricile, nesigurantele sunt aceleasi. Traind aceleasi sentimente, apare si tentatia de a ne inchide inima. De ne proteja de suferinta. Reticenta de a mai incerca. Sau impresia ca nici de data asta nu va merge. Ne predam concluziei ca relatiile sunt foarte dificile si necesita prea mult compromis. Ca trebuie sa ai noroc sau sa fi ales de o forta divina, sa meriti, sau sa iti fie scris sa intalnesti si sa traiesti relatia perfecta. Echipati cu aceste ganduri, cu aceasta stare de spirit si cu speranta in noroc, vom incepe relatii care se vor inneca din nou in disperare.

Ceea ce nu ai observat poate, este ca in toate aceste relatii repetitive, care par diferite dar genereaza aceleasi sentimente si deznodamant, exista un element comun. Si acela esti TU. Iar ceilalti sunt de fiecare data niste oglinzi care te reflecta pe tine. Atata timp cat TU nu te schimbi, vei gasi in reflectia lor, aceleasi mesaje, vei trai aceleasi suferinte si dezamagiri. 

Poate ca la inceput aceasta descoperirea va fi greu de acceptat. Poate ca intr-o prima etapa vei simti nevoia sa negi, sa refuzi ca fiecare relatie e doar o reflectie a ta. Apoi, pe masura ce te observi, sentimentul de eliberare si bucurie e inevitabil. Pentru ca asta inseamna ca si tu poti trai relatia perfecta. Singura variabila, la care ai acces pentru a o schimba, esti tu. Nu mai depinzi de noroc sau alte forte externe. Esti doar tu si dorinta ta de a te cunoaste. 

Inainte insa de a putea integra acest adevar in constiinta noastra, avem nevoie sa-l intelegem in profunzime. Relatiile noastre cu ceilalti sunt sanse de a ne descoperi pe noi insine si de a creste. Ele sunt imaginea perfecta a relatiei pe care o avem cu noi insine si a setului de credinte si limitari pe care le-am achizitionat de-a lungul calatoriei noastre. Tot ce admiri la o persoana iti apartine tie. La fel, tot ce nu iti place la cineva, face parte din tine. Pentru a recunoaste o anume calitate la cineva, aceasta trebuie sa existe mai intai in tine. Despartirile se intampla in general, atunci cand unul sau ambii parteneri ajung sa nu mai suporte imaginea lor reflectata in celalalt. 

Photo: Rene Magritte - Lovers

Revelatiile lunii Mai. Despre limitari, lectii si binecuvantari

Atunci cand ne indepartam de noi insine, de drumul nostru, de ceea ce suntem, viata gaseste o modalitate prin care ne aduce fara gres inapoi. 

Si pentru ca luna Mai a fost luna furtunilor, se pare ca furtuna este una dintre modalitatile in care viata ne reseteaza, face curatenie pentru noi. Distruge tot ce e rau pentru noi, tuna si fulgera, sterge cu violenta toate lucrurile inutile cu care ne-am incarcat vietile si ne intoarce la ce este esential.

O astfel de furtuna am trait si eu in luna Mai. O sa va povestesc ce am invatat eu de la experienta acestei ultime luni. O luna plina, poate cea mai intensa ca trairi de pana acum.

Ca sa va pun in tema pe scurt cu intamplarea, in decurs de cateva ore, am trecut de la inconstienta sublima a omului care nu a fost niciodata bolnav, nu a vazut spitalul, nu a luat medicamente niciodata, la  momentul ireal in care doctorul numarand  minutele, imi cerea sa imi dau acordul pentru operatia de urgenta care avea sa ma scape de hemoragia interna masiva, aparuta pur si simplu din senin, si sa ma tina in viata.

Si pentru ca fiecare intamplare, cu atat mai mult “furtunile” ne sunt date cu un anume mesaj, dupa ce mi-am revenit din soc, am inceput sa ma intreb care este de fapt lectia acestui moment cel putin inedit si neasteptat din viata mea. Sunt convinsa ca si voi ati trait momente sau ati fost in situatii neprevazute, carora nu le-ati inteles semnificatia. Uneori niciodata, alteori nu pe loc, ci mult mai tarziu.

Am descoperit si vreau sa va impartasesc si voua lectiile primite de la  viata in frumoasa luna Mai.

1. Am invatat despre limite si limitari

Atunci cand facem greseli spirituale mari, cand ne incalcam identitatea si uitam sa ne respectam nevoile, sa facem asa cum ne dicteaza intuitia, cand ne punem in mod repetat in situatii aflate in dezacord cu noi, ne punem in pericol insasi fiinta noastra. Ne ignoram potentialul si darurile cu care am fost binecuvantati si in loc sa inmultim "talantii" din Biblie, alegem sa stagnam, sa facem lucruri care nu ne reprezinta. Ne lasam scufundati in mediocritatea calduta a unor locuri, situatii, relatii, conjuncturi. Ne lasam dusi in deriva, bucurosi ca inca se vede un colt de tarm si neavand nici o idee despre furtuna care ne poate rasturna viata de la o clipa la alta.

In aceste momente, cand ne indepartam de noi prea mult, viata ne corecteaza traseul, impunandu-ne niste limitari. Acestea pot fi de mai multe feluri, in functie de natura spirituala a disonantei traite:

- kinestezice - nu putem sa ne deplasam, sa ne miscam

- psihologice - atacuri de panica, ipohondria, schizofrenia, etc.

- vizuale - nu putem sa vedem, infectii la ochi, etc.

- auditive - nu putem sa auzim

- olfactive - nu putem sa mirosim, senzorii ne sunt alterati.

- alergenice - nu mai putem sa mancam, bem, consumam diverse alimente, sau sa ne aflam in anumite locuri.

- emotionale - labilitate excesiva, senzitivitate sau contrariul, insesibilitate, indiferenta, anestezie

- sociale - suntem izolati cumva de interactiunea cu ceilalti, cu exteriorul.

Desiguri, acestea sunt doar niste exemple. Sa nu uitam ca totul incepe cu niste mici "atentionari", de la taieturi, julituri, inflamatii, raguseala, dureri de cap, etc. Cand aceste mici semne sunt ignorate, viata trece la masuri mai drastice care presupun situatii limita sau cu recuperari indelungate si anevoioase. Acum, cand ma gandesc retrospectiv, vad foarte clar ca au fost multe semne pe parcurs. Pe care le-am vazut si le-am ignorat.

Dar tu nu trebuie sa astepti furtuna. Trebuie doar sa incepi sa iti respecti nevoile, credintele, principiile. Sa ai curajul sa fii tu insuti.

Atunci cand simti un nod in stomac, in gat, furie, dezamagire, lipsa de motivatie, indiferenta, dureri de cap, anxietate, tentatia unui viciu, nevoia de a fi ocupat fara sa faci de fapt nimic, oboseala, cand iti vine in minte intrebarea "ce caut eu aici?", cand te trezesti ca alegi sa faci lucruri pe care nu le vrei, doar ca sa fi acceptat, sa nu fi respins, sa fi iubit sau sa fi "de gasca", cand simti cea mai mica urma de toxicitate intr-o relatie, opreste-te pentru un moment.

Orice pas mai departe poate fi catre marginea unei prapastii, a carei adancime nu poti banui. Imagineaza-ti ca orice pas inseamna o mutilare a ta. Si acolo undeva sus, aceasta agresiune pe care o manifestam de multe ori cu atata usurinta asupra noastra, va fi oprita. Perfectiunea cu care am venit fiecare trebuie prezervata. Asta e legea universului. La fel libertatea, liberul arbitru si dreptul fiecaruia de a fi asa cum e. In momentul in care continuam sa ne incalcam fiinta,  ni se ofera printr-o limitare oarecare, un moment de meditatie, o oportunitate de a ne redescoperi.

Suntem fortati sa ne mutam atentia de la toate lucrurile, activitatile si oamenii din exterior, catre noi insine, catre nevoile noastre, catre suflet, catre interiorul neglijat. Suntem nevoiti sa ne intrebam intrebarile si sa ne auzim raspunsurile. Sa ne dam seama ca nu putem trai viata altora. Chiar daca "generosi" cum suntem, am vrea sa le oferim timpul, energia si simtirile noastre, nu vom fi lasati. La un moment dat, ni se va atrage atentia ca ceea ce oferim cu atata sarguinta, simtindu-ne generosi si sacrificati in acelasi timp, cersind de la ceilalti aprecierea, este un fals, un gablont fara valoare. Iar cei din jurul nostru, care se bazau pe o bijuterie de aur, bineinteles ca se vor simti tradati si dezamagiti. Gablontul nu ii va face mai frumosi, mai bogati, mai buni. Ca orice fals, stralucirea mimata cu perseverenta, va pali, se va innegri, va cocli.

Suntem somati sa ne intoarcem la adevarul din noi, la intuitie, sa ne facem bilantul relatiilor si trecutului si sa alegem o directie si o cale pentru a ne intoarce la noi. La destinul nostru. Nu ne este permisa negarea destinului.  Fiecare limitare e o binecuvantare, indiferent cum pare la inceput. Este o noua sansa de a ne invata lectiile, de a ne cunoaste, de a ne manifesta, de a fii. E ca o busola perfecta in care nordul esti TU insuti.

2. Am invatat ca nimic nu ni se cuvine

Al doilea lucru pe care l-am invatat de la luna Mai, a fost ca nu exista nimic care sa ni se cuvina de-a gata. Acel "for granted". Desi stiam acest lucru, recunosc, ca de multe ori, alegeam sa il uit.

Trecem nepasatori pe langa cele mai frumoase si importante daruri, pe care viata, natura sau cei din jurul nostru ni le ofera zi de zi. Si pentru ca acestea ne sunt daruite, in general tot timpul, neconditionat, ajungem la performanta si aroganta de a considera ca Ni Se Cuvin. Ca suntem atat de frumosi, destepti, buni, extraordinari incat le meritam. Ni se cuvin.

Lucruri simple ca rasaritul care ne insoteste dimineata pana la birou, sandwich-ul mamei care ne potoleste foamea, bunavointa celorlalti, zambetul portarului cand iti da buna dimineata, confortul de a avea aer conditionat acasa, in masina, la serviciu. Suntem atat de dependenti de tehnologie si de gadget-uri incat nici nu concepem sa nu avem ultimul tip de telefon, cel mai nou model de televizor, cea mai puternica masina. Toate astea ni se cuvin.

Ni se cuvine apa. Ni se cuvine apa calda. Mancam doar ce ne place, chiar daca ne face rau. Aruncam mancare. Platim milioane pe tricouri, camasi si incaltaminte de firma. Pentru ca ni se cuvine imaginea noastra in ele. Ni se cuvin privirile admirative sau invidioase. Ne fac sa ne simtim bine. Cu ele ne cumparam increderea in noi insine. 

Ni se cuvine sa fim perfect sanatosi, sa ne putem misca in voie, sa alergam, sa facem sport, sa ne dam cu bicicletele. In schimbul tuturor acestor "maruntisuri", noi nu avem nici o obligatie. Nu simtim nevoia sa multumim, sa ne bucuram pana la lacrimi ci dimpotriva, ne arogam dreptul de a ne pedepsi din cand in cand perfectiunea cu o tigara, cu o sticla de alcool, cu un joint, sau cu mese copioase care ne lasa lati.  Sau sa fim nemultumiti. De vreme, de trafic, de ceilalti.

Ni se cuvine aerul, oxigenul, verdele parcurilor, frumusetea si intelepciunea naturii. Din pacate, consideram ca pentru asta, noi nu trebuie sa facem nimic. Nu trebuie sa o onoram, nu trebuie sa ne inclinam in fata ei, nu trebuie sa ii multumim pentru tot ce ea ne daruieste, noi luam totul de-a gata: legumele, plantele, animalele, fructele. Copacii si iarba au obligatia de a sta verzi pentru noi. Oxigenul pe care il respiram trebuie sa fie din abundenta.  Apa pe care o bem sa fie disponibila asa cum o vrem noi, rece, plata sau minerala. Frumusetea naturii, cu care hranim sufletul. Toate Ni se cuvin. Indiferent cata risipa facem noi.

Ni se cuvine timpul. Nu avem de livrat nimic in schimb. Nu am venit aici, in aceasta viata pentru a indeplini o misiune. Timpul pe care l-am primit e la discretia noastra. Dispunem de el, dupa bunul nostru plac. Si nimeni nu ne cere socoteala. Ni se cuvine. E dreptul nostru. Ne revolta cand cineva atenteaza la timpul nostru liber, dar nu ne revolta cand il risipim uitandu-ne la televizor, sau uitandu-ne in continuu pe internet, verificand emailul, mesajele, sau postarile de pe retelele de socializare. Sau imbatandu-ne. Sau barfind. Sau mancand in continuu. Ni se cuvine. E al nostru. Facem ce vrem cu el. Oare chiar nu trebuie sa dam nimic la schimb?

Ni se cuvin gesturile frumoase ale celor din jur. Dragostea parintilor, iubirea catelului, ajutorul prietenilor, bunavointa necunoscutilor, alintul persoanei iubite, grija celor dragi. Si totusi, cat de des uitam de ei? Cat de atenti suntem la gesturile lor? Cam in ce proportie apreciem noi, ceea ce primim de la fiecare din semenii nostri, cunoscuti sau necunoscuti? De cate ori multumim? De cate ori facem si noi acelasi lucru? Daca nu pentru ei, pentru altii? Stim oare sa primim cu adevarat? Sau noua doar ni se cuvine? 

Primim, primim si daruim, daruim. In general, primim mai mult. Dar numai atunci cand daruim din toata inima. Indifent ce daruim, ajutor, bani, timp, o vorba buna, bunavointa, si o facem fara conditionari, fara regrete, fara a ne gandi ce am fi putut face cu banii sau timpul respectiv, abia atunci nu vom iesi niciodata in pierdere. Dar parca am pierdut si exercitiul asta. Noroc ca suntem trasi de maneca. Si ni se aminteste ca nimic nu ni se cuvine pur si simplu. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce facem, tot ce gandim, tot ce spunem, sunt materialele din care ne contruim viitorul. Nimic din ceea ce facem nu ramane fara efect. Toate gandurile noastre ne influenteaza si ii influenteaza pe altii. Si totul ne poate fi luat intr-o clipa.

3. Am invatat despre bucuria lucrurilor simple

Tot ce voi povesti mai jos e pentru a va face sa intelegeti fara sa treceti prin acelasi lucru, cata bucurie din lucrurile simple ratam noi in fiecare moment al existentei noastre. Si pentru a va face sa constientizati cat de norocosi suntem si cat de bucurosi si recunoscatori ar trebui sa fim pentru tot ce avem si suntem.

Nu pot sa redau in cuvinte dimensiunea bucuriei de a ma putea ridica, initial doar pe marginea patului, apoi in picioare si apoi, de a putea sa merg in jurul lui tinandu-ma de el. Echivalenta probabil cu obtinerea titlului de Doctor Honoris Causa si nu exagerez. 

Dupa trei zile in care nu am mancat nimic, a venit momentul in care, la gustul primei lingurite de iaurt mi-au dat lacrimile de placere. Acel iaurt a fost masa pe care am savurat-o cel mai mult din toata existenta mea.

Apoi am reusit sa merg singura. Sa ma imbrac. Sa ma aplec. Deja imi re-castigasem independenta. Recunosc ca nu mi-am imaginat cat de greu este sa iti pui sosetele. Dar, am reusit. Nu in prima saptamana. Dupa zece zile. Aici am recunoscut si o lectie despre mandrie. Si despre cum de fapt ar trebui sa cerem ajutor. Sa avem incredere ca ni se va da. Sa lasam mandria la o parte.

Am reusit dupa mult timp sa incropesc chiar si o placinta. Pentru cei care au venit sa ma vada. A fost o bucurie de nedescris. Iar interactiunea cu primii vizitatori a fost de o intensitate si o exuberanta greu de descris. Asa cum ar trebui sa fie TOATE interactiunile noastre. Noi sa fim prezenti, integral cu toata atentia, fiinta si constiinta noastra in fiecare secunda petrecuta cu ceilalti. Abia acum am putut trai ce am citit in cartea Rodiei Tilianu, acum foarte multi ani, despre intalnirile noastre. Ne despartim de oameni cu care petrecem o jumatate de ora, o ora, zile sau ani si la plecare nu stim nimic despre ei. Cu ce erau imbracati, erau veseli, tristi, erau framantati sau linistiti, erau bucuroasi? Fiecare intalnire, ar trebui sa fie exact ca o intalnire cu persoana iubita. Emotia intalnirii, amintirea fiecarui detaliu. Participarea totala la fiecare moment. Asta inseamna sa fii viu. Sa fii present. Sa traiesti fiecare senzatie in totalitatea ei. Cu tot ce are sa iti ofere: culoare, miros, aroma, emotie.

Acum cateva zile, m-am urcat la volan si am condus din nou masina. Am chiuit tot drumul. Ma uitam fascinata la cum inaintez. Parca primisem o pereche de aripi. Nici chiar atunci nu m-as fi simtit mai tare. Si pentru ca mergeam incet, ma uitam cu un zambet imens desenat pe chip, la toti ceilalti soferi. Imi venea sa-i intreb daca si ei simt aceeasi bucurie imensa, pe care o simt eu. Unii pareau seriosi, altii distrati, altii blazati, unii povesteau. Ma uitam pe geam, in jurul meu, in toate oglinzile retrovizoare si totul mi se parea extraordinar. Cerul mi se parea atat de albastru, razele soarelui faceau totul auriu, florile radeau in parc, copacii se scaldau semeti in lumina, masinile mi se pareau stralucitoare, oamenii mi se pareau atat de frumosi. Mi se pareau niste minuni umblatoare. Eram euforica. Imi dadeau lacrimile in continuu si chiuiam de bucurie. Nu stiu daca am parcurs 1-2 kilometri, dar pot sa va asigur ca a fost cea mai frumoasa experienta cu masina. Niciodata condusul nu mi se va mai parea plictisitor sau obositor. 

4. Mi s-a confirmat ca oamenii sunt minunati

Am aflat despre oameni ca sunt minunati. Ca indiferent cine sunt si cum par, sunt solidari, sunt generosi, sunt umani, calzi si ca in fiecare dintre ei exista scanteia divina din belsug. Am avut ocazia sa cunosc multe tipuri de oameni acum. Oameni noi, cunostinte mai vechi, prieteni, apropiati. Fiecare s-a manifestat asa cum a simtit. Si despre toti pot sa spun ca sunt minunati. Unii surprinzatori, altii in felul lor. Lectia mea, a fost sa vad in reactia fiecaruia cate ceva din mine. Cat de putin sau cat de mult am daruit. Sa descopar cat de multa atentie, grija le-am oferit sau cat de distanta si rece am fost perceputa. Am descoperit cata frumusete poate sa fie in oameni. Am invatat sa ii respect si sa le respect alegerile. Indiferent care ar fi acelea.

5. Mi-am reamintit de puterea de a multumi

Am invatat ca in fiecare dimineata, sau in fiecare seara sa multumesc pentru toate lucrurile care mi-au fost daruite, inclusiv aceasta intamplare mai speciala din luna Mai. Sa multumesc pentru tot ce pot sa fac, sa gandesc, sa simt, sa traiesc, sa ofer , sa primesc, sa creez, sa consum, sa rad, sa plang, sa observ, sa sper, sa vreau, sa pot, sa fiu.

In loc de concluzie

Va propun, celor care m-ati insotit pana la acest capat de pagina, sa va opriti din ce faceti, indiferent unde va aflati si sa iesiti o clipa afara, sa deschideti macar geamul si sa ramaneti o clipa singuri cu voi insiva. Bucurati-va de razele soarelui, de umbra copacilor, daca e zi, de sunetul ploii, de mirosul ierbii ude sau de stralucirea stelelor, daca e noapte si in acest cadru, sa stati doar, fara sa faceti nimic, relaxati, constientizand ceva frumos din interiorul sau exteriorul vostru. Poate fi o adiere de vant cu miros de tei sau o senzatie de liniste si bucurie, fara motiv. Poate fi amintirea unui gest frumos sau cerul cu imensitatea albastrului sau. Savurati acest moment (ca pe un iaurt:)) si propuneti-va sa transformati aceste gen de clipe intr-un obicei, intr-un ritual pe care sa vi-l oferiti ori de cate ori simtiti ca v-ati indepartat de divinitatea din voi.