Totul sau Orice

Va amintiti desigur, de momente in care intensitatea emotiilor v-a fortat sa "jurati" ca voi nu o sa faceti asa NICIODATA. Eu nu voi fuma NICIODATA, eu nu voi fi coplesit de emotie NICIODATA, eu nu voi repeta NICIODATA greselile parintilor, eu INTOTDEAUNA sunt perfect, eu INTOTDEAUNA voi sti ce sa fac, chiar si ce sa simt. Cel mai recent exemplu care imi vine in minte, este cel cu fumatul. Nu am fumat pana la un an dupa terminarea facultatii. Si oricine ma intreba, obtinea de la mine absolutismul "eu nu o sa fumez niciodata". De putine ori il si verbalizam, dar aceasta convingere era imprimata puternic in mintea mea. Ca urmare a acestei declaratii, pot spune ca viata m-a trecut prin toate etapele, mi-a dat pe rand posibilitatea de a sti ce simte fiecare parte si fortandu-ma sa imi retrag absolutismul inapoi.

Prima etapa: NEUTRALITATEA sau NEFUMATORUL 

In liceu, colegi si prieteni buni, fumau, desigur. Parintii mei fumau. Dar "fumul", ca produs nu ma atragea deloc. Mi se parea destul de "cool", modul in care aprindeau tigarile si gestul cu care trageau satios din tigari. Pentru asta, am incerca si eu, furand o tigara de la parintii mei. Am aprins-o cu speranta de a gasi acel "ceva", care ii facea pe cei care fumau in jurul meu, mai fericiti. Nu am gasit nimic. Nu mi-a placut. Dar nici nu am simtit dezgust sau nevoia de a-i infiera pe cei care fumau. A fost etapa in care fumatul avea pentru mine o imagine neutra. 

A doua etapa: ABSOLUTIZAREA sau NEFUMATORUL CONVINS CU MEDALIE 

A doua etapa a inceput in studentie.  Studenta fiind, intr-un oras nou si mare, nu am simtit niciodata nevoia de a fuma. In schimb, am simtit nevoia de a-i judeca pe cai care fumeaza. De a atasa ceva negativ acestui obicei. De a le atrage atentia, de multe ori, in pauzele dintre cursuri, sau la o bere, desigur cu acea binecunoscuta figura nemultumita, reprosatoare, al celui imaculat, deranjat de fum, sau figura martirului care isi scarifica plamanii de dragul lor. De  multe  ori, nici macar nu ma deranja. In 99% dintre cazuri, imi erau atat de dragi cei care fumau, incat uitam inclusiv sa fiu deranjata. Rar, dar mi se mai intampla, foloseam faptul ca eu nu fumam, la o eventuala pozitionare, pentru a fi mai speciala, mai "desteapta", mai de admirat, etc. Evident, sentimente care nu aveau nici o legatura cu contextul, ci cu nevoile mele emotionale. 

A treia etapa: RELATIVIZAREA sau FUMATORUL AMATOR

In a trei etapa, SOC! La primul cutremur emotional, cu ocazia intrarii in viata reala, m-am aruncat in bratele acestui refugiu, constient si in acelasi timp fara nici un efort in a realiza efectele despre care predicasem de atatea ori. Era o bravada, de care aveam nevoie pentru a fi acceptata in lumea adultilor. Imi amintesc si acum, am inceput cu niste tigari "usoare" Yves Saint Laurent, albe, lungi si light, intr-un pachet verde. Imi amintesc si acum socul tuturor cunoscutilor, prietenilor, fostilor colegi, a familiei cand ma vedeau aprinzand o tigara. Invariabil mi se "plateau" politele de pe vremea cand nu fumam. Si mi se parea normal, oarecum.

A patra etapa: PARTEA CEALALTA A BARICADEI sau FUMATORUL DEPENDENT

Trecand peste teribilismul si puerilismul cu care ma incrancenam sa inglobez un obicei, care nici macar nu apartinea structurii mele fundamentale, ci unei lipse de echilibru de moment, tigarile au devenit parte din viata mea si m-au insotit in urmatorii aproape 15 ani. In aceasta etapa, am avut cu tigarile o relatie complexa. Le-am folosit in momente de nevoie, m-am relaxat alaturi de ele in momentele de liniste, am umplut goluri emotionale, le-am urat, mi-au devenit refugiu si ritual, umar pe care sa plang si prieten de distractie. Le-am dorit ca pe un iubit si m-am simtit vinovata doar la gandul ca as putea sa le parasesc. Am trait disperarea de ramane fara tigari. Una peste alta, mult timp, tigarile au fost alaturi de mine la bine si la greu ca un prieten, ca un sot, ca un amant, ca un sef, ca un sclav, ca o cunostinta, ca o oglinda. Si la fel ca  intr-o relatie dezechilibrata, atasamentul, intarit prin dependenta, s-a instalat total. Le cunosteam atat de bine, stiam ca imi fac rau si totusi, acum faceau parte din viata mea. Uneori inlocuiau segmente din ea.

A cincea etapa: INCHIDEREA CERCULUI sau NEFUMATORUL ANONIM

Si iata-ma in a cincea etapa, cea a nefumatorului. Hotarare mult amanata, va dati seama. Decizie mult ajutata (pentru care, nu pot acum decat sa multumesc), nu pe deplin pregatita, psihic - in plina dependenta de ele, si vointa simpla. Plus putina frica. Foarte putina, cat de pretext.

In perioada pregatitoare, ati fi putut auzi ganduri proprii de sustinere, de genul: e urat sa fumezi in masina, miros ca o drogherie, e penibil sa stai afara in frig, vant si ploaie, pentru o tigara. Vointa a apelat la toate trucurile. Plus o usoara durere la plamani, intamplator chiar in acele zile, bonus. Nu era insa prima oara. Decizia a venit din acest cumul de factori si ea in sine nu a fost foarte grea.

Practica insa... Atasamentul meu fata de ele era atat de puternic, incat am trecut prin toate starile disperarii: atacuri de panica, nevoia disperata de ritual, pauze in program, nivelul scazut de nicotina, m-au aruncat intr-un vartej anxios si depresiv, care a tinut exact zece zile. Nu stiam daca voi reusi. Nu imi mai doream sa demonstrez nimic. Nu imi mai pasa de ce spun ceilalti. Lupta se consuma pe taramul supravietuirii. De o parte, eu, inarmata cu victoria virtuala in inima, si de partea cealalta, tot eu, pacientul dependent, victima. De fiecare data cand aveam un varf de criza generat de lipsa de nicotina, o traiam, pur si simplu, intr-un cocktail ciudat in care: o parte din mine era un simplu observator, o parte era victima resemnata si o mica parte era victorioasa. Intre aceste trei trairi s-a dus batalia. Intr-un final, observatorul a decis ca victima a pierdut. Au trecut sapte luni de atunci. Imi face placere sa stau langa fumatori, fumul de tigara continua sa imi trezeasca amintiri. Ma alint spunand ca as fuma oricand o tigara, sub pretextul placerii, dar stiu totusi, ca relatia mea cu tigarile s-a incheiat.

In concluzie

Povestea de mai sus insa, asa cum v-ati dat seama, nu are legatura cu fumatul. Nu mi-am propus sa va conving sa incepeti sau sa renuntati sa fumati. Fumatul e o recompensa psihologica. Uneori cu radacini adanci in prima copilarie.

Povestea de mai sus este despre convingerile noastre, despre cum fiecare reprezinta o perspectiva, despre cum locul cuiva nu poate fi ocupat simultan de altcineva, despre schimbare, despre cat de rotund e pamantul.

Cu cat declaratiile noastre au tenta mai puternica de absolut, cu cat ne amplasam in pozitii de atotstiutori, cu atat mai mult vom avea ocazia de a trai ceea ce traiesc cei pe care ii judecam, de a ne trezi direct in papucii celor pe care nu ii acceptam, de a fi pusi exact in pozitia lor. Poate ca nu intotdeauana primim exact aceleasi situatii pe care le judecam, dar primim unele din care sa intelegem exact celalalt punct de vedere. Primim suficiente date pentru a intelege ca NICIODATA, INTOTDEAUNA, SIGUR, TOTUL, EU?????!, sunt absolutizari subiectiv-declarative ale unor momente, pe care vrem sa le ridicam la rang de adevaruri absolute, indiscutabile, date, ba mai mult, SUBINTELESE si IMPLICITE.  De aceea, e bine sa nu ne hazardam in folosirea lor, sa fim mai rezervati. E bine sa nu ne investim intreaga incredere in aceste cuvinte ce vor sa instaureze definitivul, pentru ca exista legi care le contrazic, cum ar fi RELATIVITATEA si SCHIMBAREA. E bine sa lasam putin loc pentru "a deveni". "Ne lepadam" de celulele noastre inutile, fara sa mai fim constienti, in fiecare secunda. In tot acest timp, pamantul se invarte, cu o viteza de care nici nu mai suntem constienti, iar universul nu sta nici el pe loc.

ABSOLUTUL exista in ABSTRACTUL mintii noastre, in dorinta de a salva un prezent destinat transformarii. De a-l salva de la metamorfoza. Intre timp, ceea ce traim e relativ, e in miscare, e dinamic. Punctele de reper rigide au termene de valabilitate. Flexibilitatea, fluxul si curgerea sunt legile care ne guverneaza. Ce e important pentru noi, e nerelevant pentru un altul. Locul din care privim noi, nu poate fi ocupat in acelasi timp de altcineva. Si atunci? Termenul de garantie pe care putem sa il acordam oricarei teorii pe care o emitem, se limiteaza la perisabilul prezent. In momentul in care acceptam ca nu exista un adevar absolut si obiectiv, care sa fi intrat eventual in posesia noastra, nevoia de a garanta neschimbarea se topeste. “TOTUL” se poate transforma in "ORICE". De multe ori, avand dreptul de a alege, "ORICE” va alege sa se imbrace in cea  mai buna varianta a lui:-)