duminică, 27 octombrie 2013

Managementul propriilor decizii

De cate ori nu ne-am intrebat, stand in pragul indoielii, daca e bine sa facem intr-un fel sau in altul. Ambele variante aveau elemente pro-contra, unele rationale, solicitari sociale: cum ar trebui, cum s-ar cuveni, altele emotionale, care declansau sentimentul de vinovatie, de regret. Stand in mijlocul intersectiei, ambele drumuri pareau egal de valabile. Cu cat timpul trecea, hotararea devenea din ce in ce mai grea, dar si mai inevitabila. 


Si totusi, cum putem sa evaluam doua optiuni, dintre care evident doar una reprezinta drumul nostru adevarat? Cum putem sa alegem varianta corecta, si sa nu mai pierdem vremea pe ulitele gresite ale alegerilor defectuoase? Cum putem sa ne pastram drumul drept si sa nu ne pierdem in cartiere incerte, in mijlocul unor straini pe care cu greu ii vedem facand parte din viata noastra. Exista oare vreo metoda? 
In primul rand, avem cateva indicii clare. Pe care de multe ori, ne e usor sa le ignoram, nu stim sau nu credem ca e corect.

INTUITIA: Unul, primul, cel mai adevarat si care nu greseste e intuitia. Pentru a ne asculta intuitia, trebuie sa stim cand apare, sa avem incredere 100% in ea si sa o ascultam. Trebuie doar un strop de atentie si un strop de autoprezenta. Vocea intuitiei sau "gandul lui Dumnezeu" apare in primele fractiuni de secunda dupa momentul indoielii. Si reprezinta ceea ce simti fata de cele doua variante. Simti o strangere de inima, simti un NU sub forma unei pietre in stomac, a unei greutati in piept sau o durere inexplicabila in muschi? Atunci varianta respectiva, nu e pe harta ta? Dupa acest moment, apare inevitabil "vocea ratiunii" care incepe si analizeaza, introduce normele sociale, introduce asteptarile celorlalti, argumentele financiare, logica. Si pentru ca e aservita ego-ului, incepe sa construiasca o pledoarie similar avocateasca despre cum ar trebui sa alegi varianta pe care intuitia ta a respins-o. Si de cele mai multe ori, a reusit sa ne convinga, nu-i asa? Indiferent ca ai luat-o sau nu pe drumul propus de minte, nu te opune. Inseamna ca mai ai putin de asteptat pana cand vei fi pregatit sa mergi pe drumul principal. Remuscarile, impotrivirea, sa iti spui constant "ce slab am fost", "ce prost am fost" nu fac decat sa iti prelungeasca sederea pe ulitele laterale, intarind rezistenta ta la a fi tu insuti. 

VINOVATIA: Un al doilea indiciu fara gres, este chiar vinovatia. Atunci cand te simti vinovat, ca nu simti cum se asteapta de la tine, e semnul cel mai clar, ca te afli in locul gresit. Sentimentul de vinovatie, e asemenea unei alarme care te avertizeaza ca trebuie sa pleci de acolo si in acelasi timp, ca undeva in trecut te-ai mintit. Nimeni nu e vinovat ca tu te simti vinovat. Insa, e semnul clar ca nu te afli pe drumul bun.

INDOIALA: La fel de relevant este un al treilea indiciu. Si anume: indoiala in sine, ezitarea, amanarea. De cate ori te surprinzi intr-una dintre aceste stari, vis-a-vis de optiune, poti fi sigur ca nu trebuie sa mergi pe calea aceea.

Si daca avem atatea instrumente, atatea indicii, cum de ne este uneori atat de greu sa alegem, sa decidem. Cum ne trezim atunci, de multe ori, alegand varianta cealalta de care nu eram siguri? E foarte simplu. Amintesc doar cateva cauze pe care ar fi bine sa le constientizam si sa le exploram.

LIPSA DE CONECTARE CU NOI INSINE: Lumea in care traim, ne-a invatat sa ne distragem singuri atentia de la ce simtim. In loc sa fim atenti la momentul intuitiei, mai bine ne verificam telefonul, emailul sau bantuim pe internet. 

COMPLEXE DIN COPILARIE: Complexele de inferioritate pe care le-am achizitionat in copilaria frageda, fara sa stim, ne fac adesea sa nu valorizam ce simtim noi, ce vrem noi, ci submisivi, sa ne predam vointei altora, sfarsind prin a trai mutilati, chiar acceptand resemnati uneori ca asa e mai bine. 

NATURA INVIZIBILA A INDICIILOR: In plus, ne e usor sa alungam propriile sentimente, sa negam ce simtim, sa luam intuitia in ras, pentru ca toate astea sunt invizibile, nu exista intr-un manual care poate fi consultat si care e acceptat de toata lumea. Spre deosebire de normele sociale care sunt "scrise" adanc de generatii si care au forta de a crea presiune, ce simtim noi, e doar in noi si uneori efortul de a sustine, de a sta drept si fidel sentimentelor noastre e mult peste senzatia ca vom dezamagi, ca vom fi condamnati, ca vom gresi, ca nu vom mai fi acceptati, iubiti, ca vom fi abandonati. Si in acel moment, gasim motivatia, argumentele si forta de a face ceva ce nu vrem. Reusim sa ne auto-convingem. Si sa ratacim pe un traseu care nu e al nostru, obositi, fara motivatie, depersonalizati si tristi. Pana cand intr-o zi vom avea curajul sa ne incredem intr-unul unul din cele trei instrumente interne de mare finete pe care le-am avut si le vom avea in permanenta acordate cu nordul nostru. 

IN LOC DE CONCLUZIE


Atunci cand ne aflam intr-un loc strain si nu stim drumul, care e metoda cea mai simpla. La prima intersectie facem dreapta. Daca ne simtim din nou rataciti, mai facem o data la dreapta. Vi s-a intamplat si voua sunt convinsa si drumul cel bun a aparut la un moment dat, desi criteriul la dreapta, nu are nici o legatura cu logica. Si totusi functioneaza. De ce atunci cand ne aflam intr-o intersectie, si ambele drumuri ni se par la fel de valabile, unul argumentat emotional de ceea ce simtim, al doilea argumentat rational de ceea ce se asteapta de la noi, de ce sa nu facem la dreapta. Dreapta in acest caz inseamna emisfera dreapta, emisfera nestructurata, emisfera intuitiei care are legatura directa cu ce ne dorim, ce ne place, ce suntem cu adevarat. 

vineri, 25 octombrie 2013

Buna dimineata

Am descoperit diminetile tarziu. Si absolut intamplator. Am uitat multi ani, ca dimineata era continuta in numele meu. "Zori de zi". Cumva am purtat-o cu mine mereu si am negat-o in acelasi timp, tot timpul. Am redescoperit-o insa, intr-o buna dimineata si am ramas indragostita de ea.

Dar, de ce sunt atat de speciale diminetile? Probabil pentru ca ne reamintesc, in fiecare zi, ca indiferent ce am pierdut, ce a murit in noi, ce am trait cu o zi inainte, o putem lua de la capat mereu. In fiecare dimineata. Ne nastem cu fiecare trezire asa cum fiecare revelatie trezeste ceva in noi. Lumina cucereste cu tandrete, dar fara echivoc, orice coltisor intunecat al mintii noastre si al lumii. Lumina constiintei invinge in fiecare dimineata batalia cu cotloanele intunecate ale subconstientului.

E un timp pentru mister, pentru energia pura si neagra, din care fiecare dimineata se asterne la picioarele noastre un covor infinit de posibilitati. De potential in stare pura. Si e un timp pentru alegeri. Pentru trairi. Pentru sanse. Pentru drumuri. Pentru oameni. Pentru lectii. Pentru binecuvantari.

Dimineata e momentul in care sunetele se trezesc din amorteala somnului. 
Dimineata e simbolul primei copilarii. Atunci cand descoperim cu ochii mari, treptat, ceea ce lumina experientelor ne lasa incet, incet, initial sa vedem, apoi sa experimentam, apoi sa intelegem. Dimineata miroase a roua. Intotdeauna proaspata. Lasata de norii care au adormit si s-au trezit pe iarba.

Dimineata e necunoscutul. E perioada in care nu s-au dat inca sentintele. In care speranta inca detine puterea.

Dimineata e copilaria primilor pasi. Poate nesiguri, poate nestiutori. Legati cu sfoara intuitiei de divinitate, ei ne conduc in fiecare dimineata la inceputul unui drum pe care pasim de-a lungul unei zile, din ce in ce mai aproape de noi insine. Dimineata e momentul in care se impart cartile. Cum le joci, depinde de tine. Cum castigi sau pierzi, depinde de tine.

Dimineata e momentul in care fundatia, aflata in intunericul subpamantului e gata, si incepe constructia. Dimineata e momentul in care odihna s-a incheiat si incepe joaca. Creatia. Poti alege sa mergi trist si posac pe drum, obosit si plictisit de numarul pasilor care incap intr-o zi, sau poti alege sa te bucuri de peisaj, de oamenii pe care ii intalnesti, de legaturile pe care poti sa le faci, de emotiile pe care poti sa le traiesti si de ceea ce poti crea in calatoria de pana a doua zi dimineata. Depinde doar de tine. 

Dimineata e momentul in care viata zbugheste din intunericul semintei si creste. Dimineata e momentul in care ideile se imbraca in actiune, incep sa prinda forma. Gandul se transforma in material.

Dimineata e momentul in care valul de ceata si aburi, se ridica usor. Lumina se naste dintr-un singur punct si totul devine clar sub razele calde si stralucitoare ale soarelui. Totul capata inteles. Semnificatie. Frumusetea unei dimineti sta in noutate, in prospetime, in racoare, in nerabdare, in spendoare, in cucerire, in trezire, in lumina, in constiinta, in infinitul posibilitatilor.


Buna dimineata!

duminică, 20 octombrie 2013

Frumusetea intre dar si handicap



Nu exista om care sa nu o doreasca. Frumusetea fizica e probabil una dintre cele mai dorite si invidiate calitati. In numele ei, se fac sacrificii imense. Industria aferenta tine ocupata o parte importanta a populatiei globului. Dar, pana la urma, ce este frumusetea? Cine stabileste criteriile dupa care un om este frumos? La cei ii foloseste? E intradevar frumusetea un avantaj sau poate fi un handicap?

Frumusetea fizica este acea calitate care provoaca vizual admiratia, placerea, dorinta. Frumusetea e cea care atrage atentia. Si aici intervine intrebarea? Dupa ce a atras atentia, ce urmeaza? Care e rolul frumusetii fizice?

De fapt, la origine, si asa cum functioneaza in lumea animalelor, frumusetea are rolul de a atrage perechea cu genele cele mai potrivite pentru perpetuarea speciei. In fiecare moment, celui mai frumos exemplar, i se propune cea mai buna varianta din punct de vedere genetic pentru cel mai reusit rezultat al reproducerii. Creierul lanseaza substanta placerii, iar din haita de lupi de exemplu, liderul isi alege cea mai frumoasa femela. La oameni, dupa o perioada, substanta genetica nu mai e suficienta, intervine rutina, monotonia, substanta placerii e retrasa, iar universul propune o noua optiune castigatoare din punct de vederea genetic, dintre optiunile compatibile genetic aflate in preajma ta. Pentru ca universul isi doeste cat mai multe combinatii, copii cat mai reusiti genetic, care sa asigure generatii puternice si rezistente. De aici, intervine acele aventuri, indragosteli, care consumate, ofera pe moment o infuzie de serotonina si dopamina, la solicitarea organismului. Ceea ce nu stim noi, este ca organismul are un nivel maxim al placerii pe care o poate suporta. In momentul in care acest maxim e atins, creierul opreste productia de dopamina si secreta o substanta care sa limiteze atractia. Dupa acesata sinusoida functionam si noi si animalele. In timp ce lor li se pare ceva natural, noi avand constiintae sine, suferim. Nu mai suntem frumosi, ca nu mai suntem iubiti, ca nu a mers, ca nu suntem suficient de buni, cand de fapt e vorba de mecanismul biologic al selectiei naturale.

Dar, sa ne intoarcem la frumusete. Faptul ca cea mai frumoasa femela a fost aleasa de liderul haitei, nu inseamna ca daca celelalte femele s-ar stradui sa arate ca ea, ar fi mai dorite. Fiecare fiinta are o compatibilitate genetica. Atractia fizica se naste atunci cand universul considera ca din genele celor doi, ar iesi cea mai reusita combinatie genetica a puiului. Faptul ca noi incercam sa modificam exteriorul nu anuleaza regula genetica. Ci, eventual ne ajuta trecem de punctul initial: atragerea atentiei. Atentie insa: poate fi atrasa atentia unor exemplare care nu fac parte dintre petitorii genetici, dar pentru care tu poti reprezenta cea mai buna varianta de imperechere.

Frumusetea poata parea la suprafata un avantaj. Dar, atunci cand nu e inteleasa poate fi sursa unor false complexe de superioritate care il fac pe "frumos" sa isi imagineze lui i se cuvin atentie favoruri, pozitie sociala, bani, succes, unor preocupari masive legate de exterior in detrimentul dezvoltarii, a unor prejudecati cum ca nimeni nu e suficient de bun pentru el,  impreuna cu o viata de neimpliniri sentimentale. Ii pot creea senzatia ca e special. Frumusetea poate sa blocheze drumul spre evolutia intelectuala sau spirituala, intrucat cei din jur vor tinde sa ii atribuie doar aceasta caracteristica. Cuiva care sta de vorba cu un frumos,  ii va fi greu sa treaca de frumusetea fizica, va avea tendinta sa invidieze, sau sa fie atras de ea si mai putin de continutul propozitiilor. Pierderea frumusetii, poate genera drame, pentru aceia care au investit totul in ea. Frumusetea se poate transforma foarte usor in handicap.

Deci, dupa cum vedeti, frumusetea este relativa. Frumusetea e ceva legat proportii, de context, de combinatia dintre diverse elemente. Uneori frumusetea e data doar de faptul ca sti cum sa te imbraci. Frumusetea nu se poate obtine doar din exterior. Si nu are nici o legatura cu perfectiunea, cu simetria, cu incadrarea in sabloane. Frumusetea vine din fericire, din implinire, din liniste, din iubire. E componenta imateriala, magica din varful baghetei unei zane, care da stralucirea, aura, lumina, limpezimea, din ochii si de pe fata cuiva si care il fac sa fie frumos. Cred, de aceea ca salile de fitnes ar trebui sa se ocupe cu sanatatea, cu tonusul, cu intretinerea, si nu cu mutilarea, cresterea artificiala a muschilor, cu sacrificiul. Frumusetea calculata, poate fi obtinuta din ingrijire cosmetica si musculara, imbracaminte, a fi la moda, accesorii. Dar nu poate fi intiparita pe mimica. In spatele colectiei de muschi poate fi un baietel disperat care striga dupa iubire. Sau in spatele unui chip de papusa poate fi o fetita timida care are nevoie de atentie. 
A primi confirmarea ca e frumos e preocuparea numarul unu si sursa celor mai multe suferinte, atunci cand e ignorat. O tanara frumoasa, va avea intotdeauna tendinta sa se ocupe cu afisarea acestei frumuseti si mai putin cu rafinarea ei intelectuala. Va avea tendinta sa se foloseasca de ea, cu orice ocazie. Va avea tendinta sa aiba asteptari mari, sa vaneze masculi doar ca sa demonstreze ca e dorita, pentru propria nevoie de confirmare. 
La fel si masculii. Cei macho, vor crede ca odata cu frumusetea fizica, li se cuvine si aroganta, badarania, superficialitatea, ca li se cuvine totul. Se vor baza pe frumusetea lor, in timp ce altii se vor slefui, vor invata, se vor antrena. Intr-o buna zi, cand frumusetea va disparea, ei vor ramane doar cu asteptarile, cu dexamagirile, cu neputinta lor de a lupta pentru ceea ce is doresc.

Adevarata frumusete nu poate fi mimata. Ea vine din interior, si este un indicator al starii noastre sufletesti. Frumusetea nu e un scop in sine. Nu e ceva dupa care sa alergi. Ea ni se da, atunci cand suntem ok noi cu noi insine. Altfel, e o eticheta care mai mult te incurca. Pare scumpa, nimeni nu indrazneste sa se apropie, sau pare prea ieftina pentru cum arata si atunci sigur are un defect. 

Frumusetea e acel ceva, misterios si greu definit, care te atrage fara sa fie evident, si te invita sa o descoperi, ca o discutie placuta care nu are nici un obiectiv, ca o,plimbare careia nu-i stii destinatia, ca o muzica ce te surpinde din combinatia de acorduri. Frumusetea ne e data pentru a trezi bucurie si pentru a ne masura bucuria.

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Ganduri in culori de toamna



















Fiecare anotimp are lumina, culoarea, gustul, textura si mirosul sau. Dintre toate anotimpurile, toamna e cea mai colorata. Toamna e un spectacol pentru toate simturile. Ma uit in jur si am senzatia ca sunt in mijlocul unui carnaval. Lumina arde in frunzele galbene si rosii. Copacii par niste torte plantate de o parte si de alta a strazilor. Un covor multicolor se asterne la picioarele trecatorilor in parcuri si pe strazi. Fiecare pas e un dans superb de frunze. Fiecare adiere de vant, iti da senzatia unei fete care isi flutura parul balai rotindu-si rochia plina de culori, intr-un ametitor dans pasional.  



Toamna este timpul implinirii. E timpul abundentei. E timpul roadelor. Pietele s-au transformat in picturi. Rosu, verde, mov, galben, portocaliu in toate nuantele pe care le poti visa. Lumina e blanda, calda, galben-portocalie. Norii par mistuiti de foc inainte de fiecare apus. Toamna e anotimpul pasiunii. Al fructului. Al realizarii. Toamna, fiecare culoare are un gust la alegere. Verde de struguri, galben de pere, de gutui, rosu de mere. Toamna e anotimpul in care culegem: idei parguite, ganduri colorate,  fapte de toate felurile, saci de straduinte, panele de determinare, fructele increderii, intuitie coapta.



Toamna e anotimpul adaptarii. Treci in decursul unei zile de la racoarea diminetii la caldura soarelui de la amiaza. E anotimpul maturitatii. A frumusetii plecata de cu primavara din samanta, care explodeaza si cucereste totul in jur. Toamna e anotimpul plimbarii. Al contemplarii. Al placerii simturilor. Miros aromat de placinta cu dovleac, placerea de a musca dintr-un mar proaspat. Dulcele boabelor de strugure ce asteapta sa se transforme in vin. Aroma gutuii ce se va intinde pe painea cu dulceata a unui copil. Zgomotul nucilor sparte.



Toamna, peisajul trece rapid de la pensulele pline de culoare, galben, portocaliu, rosu, ruginiu, verde, visiniu, la fotografia alb negru a zilelor ploioase, in care singurele pete de culoare sunt reflexiile semaforului in picaturile de ploaie, umbrelele miscatoare, sau crizantemele care sfideaza ploaia din cate o florarie de pe un colt de strada. 



Toamna e anotimpul in care ne facem provizii. De hrana, de culoare, de caldura, de lumina. Vom avea nevoie de ele pana la primul semn de primavara. Toamna e anotimpul pregatirilor. Energia urmatorului an incepe sa se simta, planurile acestui an se apropie de final, iar toamna le primeste ca un mediator pe terenul ei si le armonizeaza intrepatrunderea. De la lumina zilelor lungi, la intunericul noptilor lungi, de la caldura verii, la frigul iernii, de la culoarea copacilor inflacarati, la albul uniform al zapezii, de la timpul petrecut afara si in exteriorul tau, la introspectie, de la abundenta gradinilor, la formula concentrata a camarilor, de la libertatea vacantei de vara, la o noua perioada de disciplina, de la exuberanta verii, la linistea iernii.

Toamna este trecerea de la euforie la esenta.

Toamna ne dezbraca de usurinta, de frivolitate si aparente si ne invita sa intrevedem frumusetea in goliciunea copacului ramas fara podoabe. E anotimpul maturitatii trait in fiecare an. O pregatire pentru tineri, o amintire pentru cei care au trecut prin ea. 

Toamna e dimineata in care miroase a zapada. E ziua care penduleaza intre extreme:  de la energia culorilor in zilele insorite, la apasarea norilor in zilele ploioase. Toamna e noaptea care cade din ce in ce mai grea. Mai densa. Mai odihnitoare. E timpul pregatirii pentru repaus. Pentru concluzie.



Dar despre toate asta ....in anotimpul urmator.