Obisnuim sa ne blamam imperfectiunile. Si blamandu-le le oferim mai multa forta.
Suntem atrasi de perfectiune si nu acceptam sa ni se spuna ca suntem mai putin decat perfecti.
Uitam insa, ca la nivel cuantic, suntem si noi la randul nostru observator si observat. Ca unele dintre reactiile noastre sunt determinate de observatorii nostri. Si de ceea ce vad ei in noi. Ca uneori suntem material didactic pentru ceilalti. Iar reactiile noastre pe care nu le intelegem in totalitate, le sunt necesare pentru evolutie.
De aceea, nimic din ce se intampla pe parcursul unei zile nu este personal. Nu trebuie luat personal. Atunci cand interpretam o situatie, un cuvant, un gest ca pe un atac personal la adresa noastra, pretindem practic ca lumea sa se opreasca la marginea unui cerc imaginar in centrul caruia suntem noi. Si nimic din ce e dincolo sa nu ne atinga.
Dar noi suntem parte din tot. Si ne aflam in fiecare moment la intersectia multor valuri de energie. Multe dintre alegerile intre a fi unda sau particula, la un moment dat, sunt facute automat. Dar daca lasi ca undele sa interfereze cu tine, fara a simti nevoia de a opune rezistenta, amplitudinea va trece si se va stinge.
O zi este un parau de munte. Involburat pe pantele abrupte. Calm pe zonele line. Lasa-l sa curga in raul mare al vietii. Aici nelinistea paraului se va stinge in forta si maretia raului ce are un drumul lui. Meandrele lui. Frumusetea lui.
Intre a fi particula si a fi unda, important este doar sa fi.
Photo: Jason Padgett’s wave particle duality.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu