Nerabdarea de a trece peste limite

Atunci cand te afli la granita unei noi realitati, nimic nu pare sa poata tine pasul cu ce vrei tu. Lumea si oamenii in jurul tau par ca deviaza de la viteza asteptarilor tale. Cei pe care i-ai simtit intotdeauna aproape de ritmul impus de tine, par ca te intarzie de la planul tau. 

Reactiile sunt in aceste cazuri mult exagerate fata de tot ceea ce avem impresia ca ne distrage de la planul nostru. Incercam sa controlam totul, sa feliem timpul in fasii atat de mici si neincapatoare, incat devenim irascibili si egoisti pana la limita la care devenim de greu de suportat.

Nerabdarea este de inteles pe undeva, dar ajuns in acest punct, ai nevoie sa incetinesti putin. Sa accesezi zona ta cea mai onesta, calma si umila. In care sa te intrebi de unde vine dezamagirea. Unde poti sa renunti la comparatia cu realitatea altora. Sa iti acorzi timp si liniste pentru a descoperi nevoia care iti creeaza dorinta de a te misca atat de repede. De a forta. De a cauta viteza si scurtaturile, pentru a ajunge cat mai repede. Cu aproape orice pret.

De cate ori incercam sa ne fortam limitele, sa fortam ritmul natural, sa “furam" obiectivele altora si sa incercam sa le depasim doar pentru a prelua din aura lor (care e pura perceptie a dorintei noastre), viata va gasi o modalitate de a ne opri. Fara a ne lasa posibilitatea de a riposta. Intr-un mod clar si fara echivoc, ne va scoate de pe pista, ne va scoate din competitie. 

Acesta este momentul in care aflam de fapt ce simtim. Ce emotii incearca sa iasa la suprafata. Si cat de mare e rezistenta noastra la ele, cea care ne-a impins la neliniste, nerabdare si trecerea peste propriile limite. 

Nedorita, dar binemeritata pauza, ne aduce cu ea relaxarea si blandetea de care corpul nostru are nevoie. Putem simti fizic cum tensiunea si stresul, autoimpuse, se topesc atunci cand competitia e suspendata. Cand acceptam sa primim ajutor fara sa impunem ritmul. Cand incetam sa traim idealurile altor oameni.

Rabdarea este unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le primim atunci cand suntem scosi de pe teren. Toate fortele care ne tarau in competitie, nesiguranta, frica, nerabdarea, se transforma sub bagheta rabdarii in incredere, cooperare si claritate. 

Cand lucrurile nu vor sa mearga asa cum vrem noi, e bine sa incetinim putin. In loc sa pretindem ca stim ce e in fata noastra, mai bine sa lasam noua realitate sa ni se dezvaluie, la momentul potrivit. In loc sa ne napustim intr-un nou pe care ne prefacem ca il stapanim perfect, mai bine sa pasim incet, atenti la detaliile din noi si din jurul nostru. 


Modul in care ne simtim, felul in care ceilalti ne vad, ne poate surprinde. 

Uneori dandu-ne voie sa ne vedem din perspectiva celorlalti, ne ajuta sa ne intelegem mai bine. Relatiile, prietenii si oamenii din jurul nostru sunt acolo pentru a fi oglinzile noastre, pentru a reflecta ce se afla ascuns, nestiut si nedescoperit in noi. Pentru a ne oferi intotdeauna o modalitate de verificare, un status al starii noastre interioare. 

Si cand descoperim asta, nu putem decat sa le multumim, nu-i asa, ca sunt acolo, oglinzile noastre. Sa intelegem ca reflexiile lor sunt parti ale noastre, pe care le avem de integrat. De acceptat. De imbratisat.