Te-ai gandit oare ca pentru a incepe o dimineata noua, nu ai nevoie de nici un motiv? Nu ai nevoie sa dai nici un examen, nu esti supus nici unui test. Nu ai nevoie de avere, nu ai nevoie de studii. De titluri sau proprietati.
Dimineata vine la tine oricine ai fi. Dimineata se naste in ochii tai. Lumina se strecoara din intuneric si iti asterne dimineata la picioare. Pe masura ce faci primii pasi, dimineata te invaluie si te insoteste. Dimineata are rabdare cu tine, sa-i sorbi energia, sa iti intinzi privirea in zare, sa adulmeci aerul zilei ce va veni.
Dimineata trebuie gustata, trebuie imbracata asemenea unui voal. Lumina trebuie sorbita incetul cu incetul si muzica diminetii are o ordine anume de a pune stapanire pe tacere. Mai intai se trezesc pasarile mari, care traseaza in inalt liniile mari ale zilei la primele scantei de lumina. Apoi vin turturelele cu ciripitul lor marunt si colorat, plin de detalii. Cateii si pisicile fac si ele ochi si totul se trezeste treptat - treptat la viata.
Daca am trai intr-o lume microscopica am auzi poate sunetul fotonilor care sparg invelisul intunericului. Am auzi zgomotul picaturilor de roua cazand in iarba. Am auzi pamantul uscandu-se in soare. Am auzi norii chemandu-si picaturile de apa inapoi din tarana. Din tacerea noptii s-ar naste sunetul sevei urcand in turnul copacilor. Fosnetul frunzelor sub cantecul pasarilor. Firul de iarba intinzandu-se somnoros catre cer. Si sfiala florilor inaintea primei bai de soare.
Fiecare dimineata ti-e cunoscuta. Si totusi nici o dimineata nu e la fel. In fiecare dimineata esti acelasi si totusi esti altcineva fata de ieri.
Lasa-te invaluit de fiecare dimineata. Primeste-i muzica, soarbe-i energia, lasa-te scaldat in lumina proaspat nascuta. Ofera-i atentie. Ofera-i zambetul tau. Ofera-i o intentie pe care sa o duca universului. Ofera-i acel minut de liniste in care ea sa se poata aseza in sufletul tau.
Traieste-le, caci "toate diminetile lumii se duc pe un drum fara intoarcere", nu-i asa ? Dar toate diminetile trec prin tine.
Traieste-le, caci "toate diminetile lumii se duc pe un drum fara intoarcere", nu-i asa ? Dar toate diminetile trec prin tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu