In bucla timpului

Ne e greu sa ne realizam ca totul in jurul nostru, la un moment dat, sta intr-o balanta perfecta. Ca la fel de usor ar putea sa se dezechilibreze intr-o fractiune de secunda, iar noi sa fim pusi in situatia de a gestiona o multitudine de factori necunoscuti pana atunci. Am fi pusi in situatia de a fi coplesiti. Depasiti. Uneori aceasta lectie ni se serveste brusc, fara introducere. Iar asta ne lasa dezarmati. Pana cand invatam ca echilibrul il generam noi. Mai intai in interior.

Atunci cand ne schimbam, cand evoluam, cand suntem pregatiti pentru o noua etapa, in jurul nostru se intampla un cutremur. Spatiul nostru, realitatea noastra se re-aseaza. Si undeva, pe acest drum, exista o senzatie de haos. Fireasca. Toate celulele noastre se reinventeaza in cautarea unui nou echilibru.

In aceasta trecere, ne e greu sa admitem existenta acelei granite intre benefic si toxic, intre normal si patologic, intre exact cat trebuie si prea mult. In psihologie diferenta intre oamenii sanatosi si cei care au o problema este doar  cantitatea de emotii, sau intensitatea unei emotii, pe care toti oamenii le traiesc in doze moderate. Ceea ce nu constientizam noi este ca toti manifestam intr-o oarecare masura (considerata normala) aceleasi simptome ca si “bolnavii”, diferenta constand doar in cantitate, in proportii si intensitate. In medicina, o substanta, chiar naturala, de exemplu veninul, sau un drog, sau anti-oxidantii, sunt benefice intr-o anumita cantitate, sau un amestec este bun in anumite proportii, dupa care devine toxic si iti poate periclita viata.

Acelasi lucru, la un nivel mult mai profund si intim se intampla cu relatiile. Intr-o relatie, il inspiri pe celalalt cu totul. Zi de zi. Gand de gand. Stare de stare. Emotie de emotie. Atunci cand esti in echilibru, doza de celalalt este benefica. Sistemul tau “imunitar” poate transforma exact ca in cazul nutrientilor din alimente, ceea ce ai tu nevoie. Cresti si te dezvolti. Cand echilibrul s-a pierdut din nici nu mai conteaza ce motiv, dozele devin nocive si nu fac decat sa mareasca dezechilibrul. Obisnuinta, dependenta si atasamentele te imping sa iti obtii in continuare doza din celalalt. Dar nu mai e un proces organic si frumos. Ci un proces de vanatoare, de devorare, o reactie de aparare in fata propriului dezechilibru. Si pentru ca nu mai ai la dispozitie un schimb natural, incepi sa te hranesti cu suferinta celuilalt. Pe care esti dispus sa i-o produci chiar tu.

Suntem dispusi sa intelegem rational tot ce este in jurul nostru, toate rationamentele stiintifice ni se par logice, atata timp cat raman la un nivel abstract in raport cu noi. Atata timp cat nu ni se intampla noua. Din acel moment obiectivitatea noastra se dizolva. Negarea, neacceptarea, neiertarea, toate rezistentele noastre ne fac din ce in ce mai toxici. Devenim toxici chiar si pentru noi insine. Pana cand, neprelucrata, neprocesata, ne-acceptata, schimbarea si dezechilibrul produs de ea se va transforma intr-un vid care va atrage o noua relatie. Cu acelasi tipar. Iluzia noului echilibru, vine doar din iluzia cunoscuta a sigurantei. Ceea ce se intampla cu adevarat este ca in acel moment, timpul face o bucla.