sâmbătă, 14 decembrie 2013

Vérité en croûte de bobard

Ne place sa consumam adevarul in forme gatite. 
Sa-l invelim intr-o crusta crocanta de wishful thinking. Sa-l asortam cu o garnitura de fantezii. Sa presaram cateva fire de auto-compatimire. 

De multe ori, pornim cu un aperitiv colorat, care sa amorteasca reactia celuilalt si sa pregateasca un teren mai prietenos pentru "adevarul" deghizat care urmeaza a fi servit. De multe ori, alegem sa nu il prezentam nici la felul principal. Incercam sa mai castigam putin timp, servind un pahar de negare, de origine controlata. Mai rontaim niste dorinte absurde si niste idealuri nerealiste, pentru a ne amagi foamea.  De multe ori, strecuram la desert doar urma unui toping de adevar, asa incat sa poata trece neobservat pentru ceilalti, dar sa ne putem minti ca a fost prezent.

Estetica prezentariii pe un platou frumos, care sa distraga atentia de la continut, este extrem de tentanta. Prezentam uneori adevarul intr-un mod atat de sofisticat, incat, devine greu sa mai descoperi "ingredientul" simplu si cinstit care a stat la baza fanteziilor gastronomice ale bucatarului. Daca mai adaugam si o denumire luxurianta à la française, totul pare veritabil.

Folosim orice tertip, doar, doar nu vom fi nevoiti sa consumam si adevar crud. Oricat de frumos ar fi prezentat, daca puiul a fost stricat, se va descoperi, la un moment dat. Cuiva i se va face rau si va veni inapoi pe urmele culinare. In acel moment iti vei da seama ca de fapt, acel timp, pe care tu l-ai crezut castigat, de fapt ti l-ai furat. Ca de fapt, te-ai intors in timp, exact la momentul in care trebuia sa prezinti adevarul. Minte-te singur si "toxiinfectia" o vei face chiar tu. Iti vei da seama atunci, ca timpul pierdut era exact cel pe care-l puteai folosi pentru a-ti transforma visele in realitate.

Poate ca alegand adevarul nu te vei delecta cu arhitectura frumos colorata a garniturilor de minciuni. Sau poate nu va avea un gust la fel de bun, autentic de artificial precum fast-food-ul. Poate ca in momentele in care te hotarasti sa mananci simplu si sanatos, sa comanzi din meniu tot ce e pe baza de adevar, farfuria ta nu va arata atat de roz-bombon-bombastic tot timpul. Organismul tau se poate intoxica si imbacsi foarte usor cu minciuni.  Exact ca atunci cand fumezi sau cand manaci nesanatos. Placerea gustului este mai mare decat constientizarea agresiunii asupra organismului. Mai mult, atunci cand organismul se lupta sa se detoxifice, mai intai te vei simti rau, abia apoi te vei simti bine. 

In acelasi mod, din pacate, oricat de dureros ar fi la un moment dat, adevarul crud este singurul care te poate elibera. Asa ca fii tare. Fii pregatit. Spune lucrurilor pe nume. Simplu. Fara inflorituri. E singurul mod in care poti inainta in viata ta.





Photo: Andrea Bricco/Food stylist: Diana Perrin 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu