Facem lucruri pentru ceilalti, de teama de a nu fi
considerati egoisti. Calcam pe ce ne spune intuitia si pe propriile nevoi pentru a nu fi judecati ca suntem dominati de ego. Avem si o scala dupa care
sa masuram raspunsul celor ajutati. Cautam in ochii lor recunostinta si
admiratia in ochii celor din jur.
Insa, cu cat mai mult incercam sa ne convingem ca a
acorda atentie propriilor nevoi inseama sa fim egoisti, cu atat mai mult avem
nevoie sa gasim modalitati de a ni le satisface.
Ce anume ne face sa mentinem aceasta mod de a reactiona?
De
ce nevoile noastre ar trebui sa fie mai prejos decat ale altora?