Se afișează postările cu eticheta momente. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta momente. Afișați toate postările

marți, 16 decembrie 2014

Fiecare noua zi


















Fiecare noua zi este un dar, pe langa care trecem adesea preocupati de gandurile noastre si celebrele "ce-mai-avem-de-facut-astazi”.  Cu ochii la ramasitele zilei, uitam adesea ca fiecare moment prezent e un eveniment in sine. Care se va topi in palma noastra asemenea unui fulg de nea. 

Fiecare moment in care ne oprim si il traim, este o ocazie de a crea bucurie. Liniste. Fericire. Zambet. Incredere.

Fiecare moment in surprindem linistea din noi, e un moment castigat. Secunda prinde consistenta si pare sa se nasca din ea, noi si noi dimensiuni. Sfera ei transparenta e captusita cu emotii si bucurie. Secunda aceea plina, pare ca nici nu vrea sa plece, pana cand noi nu ii dam drumul. Secunda aceea plina, devine nemuritoare. Si se va intoarce la noi, ori de cate ori uitam ca timpul este la picioarele noastre. 

Fiecare moment ne este dat pentru a-l transforma. Din zbucium in liniste. Din indoiala in incredere. Din lipsa in abundenta. Din intuneric in lumina. Din lacrimi in zambet. Din complicat in simplu. Din nimic, in sens.

Fiecare moment ne este dat pentru a ne demonstra ca nu exista limite. Limitele sunt iluziile noastre. Pe care noi le construim cand stam cu ochii si constiinta inchise. Puterea sta in increderea noastra. Atunci cand avem inima si mintile deschise, pentru a simti si masura fiecare moment. Asemenea unui navigator experimentat care nu se plange, ci imblanzeste vantul si valurile, pentru a croi noi destinatii si pentru a descoperi noi taramuri.

Fiecare noua zi e o infinitate de ocazii. De a nu trece cu ochii inchisi, ci de a descoperi momentele din ea si a le umple cu plin. A le implini. 



Photo by Sharon Johnstone

duminică, 30 noiembrie 2014

Exista momente
















Exista momente in care simti ca intreg corpul tau e usor si mai mult zboara, atras mai mult de stele, decat de contractul lui gravitational cu centrul pamantului.

Exista momente in care fiecare celula din corp, pare ca si-a luat brevet de pilot de avion, sau cel putin si-a agatat un balon deasupra. 

Exista momente in care energia din tine se topeste in energia universului ca si cum pielea ta nu ar exista. Si uneori simti pulsul tau in afara inimii tale. In aer. In copaci. In animale. In vant. In bunatate. In zambetul sau recunostinta celorlalti.

Exista momente in care tot acest “plin’ te umple pana te copleseste. Si uneori lacrimile de fericire sunt singura modalitate in care corpul iti arata ca si-a depasit limitele.

Exista momente in care, desi daruiesti din toata inima, simti ca plinul e inca atat de plin, incat te poate ineca. 

Exista momente in care simti ca esti primit si iubit ca suflet, in mijlocul a tot ce este. Exista momente in care sufletul tau e ocrotit de aripa unui inger. 

Exista momente in care bucuria nu iti mai incape in piept si te pieptul te doare.

Exista momente in care spiritul tau se topeste in spiritul colectiv. Intru idee. Intru simtire.

Exista momente cand materia din noi, trece intr-un plan secundar. Momente in care foamea, setea, oboseala, grija, pur si simplu nu apar. Momente in care simti doar puterea. Plutirea. Si zborul. 

Exista momente in care granitele dintre noi dispar si gandurile noastre nu mai au nevoie sa fie scrise sau exprimate. 

Exista momente care dizolva timpul, intorcandu-l pe bucla infinitului.

Exista momente in care suntem oameni si zei. Exista momente in care fiintele din noi au culoare de soare si gust de stele.

vineri, 14 februarie 2014

Proprietarii de momente

Fiecare moment este unic in sine. Fiecare moment e o bucatica de timp, diferit. Timpul face schimbarea posibila, vizibila, inregistrabila. Daca am putea ocupa fiecare secunda cu prezenta noastra, daca am putea vedea frumusetea fiecarui moment, timpul nu ni s-ar mai parea monoton si liniar. 

Daca in fiecare moment, am pune bucuria de a-l consuma traindu-l si recunostinta de a fi parte din acest spectaculos triunghi univers - om - pamant, daca am putea aprecia fiecare moement cu tot ce ne aduce el, ca pe o fateta noua adaugata unui diamant imens, numit viata noastra, timpul nu ar mai fi un sirag monoton si linear.

Fiecare moment ar capata consistenta unei sfere si ar avea o alta culoare, o alta textura, o alta transparenta. Am putea construi dupa voia noastra, modele tridimensionale sau multidimensionale de timp, pe care sa il parcurgem in ritmul nostru. Am putea scurta distanta dintre doua momente care ne plac, sau pe care vrem sa le unim, chemandu-le si asezandu-le unele deasupra celorlalte.  Iar acolo unde va fi nevoie de liniste, vom aseza sferele la distanta, sau in cerc asa cum Brancusi a creat tacerea intre cercul de pietre din "Masa tacerii".

Daca am privi fiecare moment ca pe un prilej de creatie, de bucurie, de contemplare, de joaca, de invatare, de fiintare, si ne-am da seama ca fiecare dintre noi suntem egali de bogati, egal  de dotati, nu ar mai fi timp de pierdut cu invidie, tristete, victimizare.

Daca ne-am da seama ca fiecare dintre noi suntem proprietarii unui depozit de timp primit la nastere, si ca "return on investment" in acest caz, inseamna sa transformam timpul in multumire, fericire, implinire, am fi mai atenti la risipa. La intensitatea, luminozitatea si culoarea timpului nostru. Colectia de momente e singura noastra avere reala. Care ne-a fost data tuturor la fel si gratuit. Precum lumina. Precum constiinta. Precum Pamantul. 

Fa din bucurie si fericire singurele "ceasuri" care pot sa masoare corect timpul tau. Ai grija de colectia ta de momente. Fi atent cu cine faci schimburi si cui vinzi din ea. Fa-ti timp sa multumesti, sa admiri, sa fi recunoscator, sa iubesti si sa fi fericit pana la lacrimi. Acestea sunt singurele lucruri care pot da cu adevarat valoare timpului tau.



Pictura: Glass Balls, Erika Zepezauer (acryilic)