Ce ne spun simturile noastre?

Avem la dispozitie cinci simturi. Cu ajutorul lor, percepem lumea. Simturile sunt  modalitatile prin care lumea intra in noi. Locul pe unde informatia vine catre noi. Dar acest flux, pe care il simtim unilateral, dinspre exterior catre interior, este mult mai complex.

Simturile sunt oglinzile prin care interiorul nostru poate fi reflectat. Realitatea noastra este determinata in fiecare moment de nevoile noastre interioare. Realitatea exterioara este reflectia noastra in toate aspectele. Cele cinci simturi, ne sunt date pentru a ne cunoaste mai bine, pentru a ne putea explora si pentru a ne apropia mai mult si mai mult, pana la suprapunere perfecta, de ceea ce suntem cu adevarat. Atunci cand exteriorul nu ne mai deranjeaza, cand s-a instalat un procent mare de congruenta si acceptare a acestuia, filtrele care deformeaza, reflecta, redau si interpretarile, nu isi mai au rostul. Totul se intampla in timp real. Intuitia, numit si al saselea simt, este integrata si ea, si are aceeasi valoare cu celelalte simturi. Ea rafineaza si accelereaza procesele, pentru a permite ca experienta sa fie traita, simtita integral. Pentru a permite ca experienta sa ne imbogateasca momentele prezentului intr-o dinamica continua. Ce ne spune insa, fiecare dintre simturi? Sunt oare cele mai directe, care iti dau muuulta informatie, de toate felurile, colorata si aglomerata, asa cum e vazul, si cele mai folositoare? Haideti sa le luam pe rand.

OCHII: Ceea ce vedem este ceea ce ne impresioneaza si ne influenteaza cel mai mult. Ce vedem pare cel mai real, pentru ca ochii ne transmit informatii despre forma, marime, textura, culoare, miscare. Insa pentru a vedea ceva cu adevarat, avem nevoie de atentie. Mai mult, avem nevoie ca atentia noastra sa fie prezenta acolo, in acel moment. Iar ceea ce vedem este de fapt o fotografie, o captura a unui moment prezent, care a produs o impresie. Vizualul ne este dat pentru orientare, pentru a ne raporta unii la altii, pentru a ne raporta la tot ce exista.

In interiorul nostru aceasta imagine intalneste ‘tehnologia' de decriptare, de interpretare, care depinde de educatia, de valorile, de dezvoltarea, de experientele noastre.

AUZUL: Ceea ce auzim, sunetele naturale, muzica, cuvintele, zgomotele, daca lasam ochii deschisi, se combina cu imaginea, potentand-o sau desfiintand-o. Daca inchidem ochii insa, intrerupand vizualul, auzul se adreseaza deja interiorului intr-un mod mult mai subtil. Un zgomot puternic si brusc, produce o impresie puternica, cu remanenta mare, ca o rana. Vibratia, ‘substanta’ din care e compus sunetul, actioneaza exact ca si materia. Intrepretarea sunetelor este mult mai puternica, intensa si subtila decat vizualul, pentru ca implica mai mult ce este in interior. Auzul ne da informatii din exterior fara a avea nevoie sa vedem, chiar inainte de a vedea.

MIROSUL: Este o treapta si mai subtila decat auzul. Orice in jurul nostru emana un miros. Insa multe dintre calitatile olfactive ale oamenilor, obiectelor, alimentelor, situatiilor, interactiunilor sunt imperceptibile si subtile. Feromonii, schimbarile din compozitia pielii in urma unei interactiuni, sunt date si indicatori ai compatibilitatii noastre cu oamenii situatiile sau obiectele respective, care asteapta un feedback si o actiune de ajustare. Daca am fi dispusi sa fim atenti la ce simtim, deciziile pe care le avem de luat ar fi mai simple. Mirosul se imprima in memorie mult timp si are o putere foarte mare de asociere. Nu degeaba, animalele se bazeaza pe miros ca principal sursa de informatie. Si nu gresesc.

GUSTUL: Daca pana acum simturile au folosit undele (lumina, vibratia, substantele chimice), gustul reprezinta interactiunea directa. Gustul presupune un schimb. Informatia pe care vrem sa o obtinem se face alterandu-ne starea de la care am plecat. Gustul e rezultatul interactiunii intre doua sisteme: noi (cu starea si nivelul de constienta din acel moment) si ceea ce intra in contact cu noi. Acesta e motivul pentru care este atat de important, mai ales cand mancam, sa fim atenti si constienti la toate senzatiile pe care ni le ofera mancarea. Savoarea unui aliment e indicatorul unei intalniri reusite dintre noi si ceea ce se presupune ca ne va hrani cu energie. In schimb, neplacerea produsa de un gust, ne spune ca in acel moment cele doua sisteme sunt incompatibile. Gustul este un diferentiator si un prim acces la informatii mai subtile.

ATINGEREA: ceea ce atingem, ne da la fel de multe informatii ca si ceea ce vedem, auzim, mirosim sau gustam. Doar ca intr-un plan nou, care adauga si mai mult rafinament. Atingerea este tot un schimb direct. Dam si primim. Prin intermediul energiei proprii de data asta, imprimata cu toate informatiile noastre complexe. Si primim de asemenea, o suma mare de informatii. De aceea, atat gustul cat si simtul tactil necesita o cantitate mai mare de atentie constienta interiorizata. Descifrarea informatiei tactile inseamna posibilitatea de a simti impresia interioara pe care o produce un element sau altul. O atingere poate fi extrem de neplacuta: rece, uda, alunecoasa, prea moale, prea rigida, bruta, sau foarte placuta: diafana, calda, sensibila, fina.  Atingerea este cel mai intim si complex simt. Simgurul care nu poate fi inchis sau blocat. In atingere, suntem cel ai vulnerabili. Insa, prin atingere, se comunica integral si autentic. Poate de aceea, atingerea este ultimul dintre simturi pe care il folosim intr-o relatie. Este o interactiune si o uniune cu exteriorul.

Simturile noastre sunt specializate. Si fiecare dintre noi are o dominanta, un simt preferat care ii aduce cele mai mari insight-uri din mediul extern. Fiecare dintre ele are un anumit camp de profunzime. Si pentru fiecare dintre ele, trebuie sa ne aflam acolo, prezenti, atenti si constienti. Degeaba vedem un cer plin de stele, daca ne e frica de intuneric. Ne vom vedea doar frica. Degeaba auzim fosnetul frunzelor, daca suntem obositi si nu ne pasa. Ne va sacai doar oboseala. Degeaba mancam ceva bun, daca intre timp ne uitam la televizor, telefon sau citim. Vom manca doar emotiile declansate de ceea ce citim. Degeaba atingem ceva placut, cand suntem nervosi. Ne va produce doar iritare. Si toate astea, pentru ca suntem absenti din interactiunea aceea. Noi ne aflam cu mintea in alta parte.

Toate simturile se reflecta in intuitie. Intuitia are cea mai mare profunzime, acuratete si completitudine. Doar ca este de scurta durata si necesita prezenta noastra acolo. Necesita deschidere si golirea mintii de prejudecati, asteptari si credinte din trecut. 

Fiecare simt ne limiteaza  din ce in ce mai mult posibilitatea de a gresi. Daca inchidem ochii, cu auzul deja mergem mai mult catre interior. Daca venim in contact tactil sau gustativ deja posbilitatea noastra de a interpreta gresit, scade. Intuitia ingusteaza informatiile, lasandu-le cu acuratete de bisturiu, doar pe cele reale, obiective, relevante pentru noi cei din acel moment. 

Noi, cei reali, suntem acoperiti de straturi intregi de credinte, prejudecati, mecanisme de aparare, ganduri negative, experiente, care se reflecta in realitatea exterioara si se intorc sub forma de informatii prin simturi. Pe masura ce ne invatam lectiile si aceste straturi cad, ceea ce se va reflecta in realitatea noastra externa vom fi chiar noi, eul nostru real, autentic. In acel moment, informatia provenita din exterior va fi in armonie cu ce este in interior si nu se va mai produce nici o disonanta cognitiva. Nici o neplacere. Exteriorul va fi un mod de expresie a ceea ce suntem. Direct, fara filtre, distorsionari sau artificii auxiliare care sa fie nevoite sa infrumuseteze sau sa ne amageasca, pentru a nu simti durerea nepotrivirii dintre ce suntem si ce vedem in afara noastra. Atunci cand ultimul strat si ultima rezistenta au cazut, senzatia este de revarsare din interior catre exterior, de recunoastere deplina si acceptare a exteriorului, pentru ca ceea ce vom manifesta in realitatea noastra vom fi noi. Iar sufletul se va recunoastre in fiecare om, in fiecare intamplare, in fiecare situatie, in tot ce facem si ce fac ceilalti. Senzatia de familiar, de egalitate cu noi insine, este indicatorul ca am ajuns acasa. 

Dincolo de rolurile noastre

Fiecare zi, fiecare moment ne solicita sa intram intr-unul sau in altul din rolurile pe care ni le-am asumat sa le implinim. Rolul de angajat, rolul de antreprenor, rolul de parinte, rolul de iubit/iubita, rolul de fiu sau fiica, rolul de frate/sora, rolul de parinte spiritual, de invatacel sau mentor, rolul de sportiv, rolul de student, rolul de invatator, rolul de gradinar, rolul de coleg, rolul de prieten, rolul de networker, rolul de model, rolul de agresor, rolul de victima, rolul de adult, rolul de copil, rolul de mediator, rolul de diferentiator, de indrumator, rolul de lider, rolul de adept, rolul de creativ, rolul de rational, rolul de rebel, rolul de disciplinat.

Multe, multe roluri, unele mai colorate, altele mai ‘alb-negru’ si toate rolurile pe care le alegem sa le indeplinim, sa le jucam sa le implinim la un moment dat, sunt parte din noi. Sunt raze sau fatete ale personalitatii noastre, care au nevoie sa se manifeste. Sa fie implinite. Sau vindecate. 

In momente diferite, ele ne cheama sa le exprimam. Ne identificam de-a lungul timpului mai mult cu unul sau altul dintre roluri care e mai apreciat de ceilalti, sau care ne solicita mai mai mult, sau de pe urma caruia avem un oarecare tip de succes. Ni-l facem cariera, ni-l facem tel, ni-l facem scop. Si investim in el mai mult si mai mult.

Fie ea profesia, cea care ne aduce statut, recunoastere, notorietate, rezultate. Fie el rolul de parinte, care ne aduce satisfactia de a duce stafeta vietii si evolutiei mai departe. Fie el rolul de iubit/iubita/sot/sotie care inseamna sprijin si dragoste si uneori renuntare la ego. Fie ea pasiunea, hobby-ul in focul careia ne mistuim cu atata drag incat timpul se arde. 

Rolurile noastre ne solicita, ne cheama. Unele ne consuma. Altele ne devoreaza. Altele ne refac. Altele ne vindeca. Toate sunt parti ale noastre. Toate sunt importante, atata timp cat nu uitam ca noi suntem altceva decat rolurile noastre. Noi suntem aceia care pot alege ce rol accepta, ce rol isi doresc, ce rol implinesc. 

Rolurile noastre sunt raze ce tasnesc din noi. Ducand cu ele parti din ceea ce suntem. De multe ori insa, uitam complet de noi. Plecam intr-un rol si ne identificam atat de mult cu el, incat uitam sa ne intoarcem inapoi. Uitam sa ne intoarcem acasa. In sufletul nostru. Uitam ca pentru a putea fi oricare din rolurile noastre, avem mai intai nevoie sa fim plini, intregi, linistiti in suflet. Avem nevoie de o inima deschisa si plina de compasiune, mai intai pentru noi insine. Avem nevoie sa facem atata liniste in minte, incat sa putem sa ne auzim intuitia. Avem nevoie sa avem grija de noi. Sa nu uitam sa ne intrebam in fiecare dimineata, sau macar din cand in cand, care sunt nevoile sufletului nostru. Ce isi doreste el, inainte de ce isi doresc altii de la el? Si sa il ascultam. Sa ii oferim. Sa ii implinim nevoile, inainte ca el sa si le ceara cu forta. 

Lipsind prea mult din centrul nostru, plecati fiind cu anumite roluri, la un moment vom ramane goi. Iar sufletul nostru nu va mai avea dorinte, nu va mai sti sa isi ceara drepturile. Alienati, vom cauta raspunsuri in rolurile cu care ne-am identificat. Si vom bantui, poate ani de zile pana sa ne reintalnim cu noi insine. 

Acorda-ti din cand in cand, cate un moment de liniste. Fa din el o ceremonie personala. Stai pur si simplu in linistea interioara si multumeste pentru tot ce ai, pentru toate rolurile tale. Traseaza in jurul acestei linisti si recunostinte o linie care sa te protejeze de galagia din jur. Fa din acest spatiu al inimii, un loc pe care sufletul tau sa il numeasca ‘acasa’. Aminteste-ti ca orice decizie pleaca de aici si ca orice decizie creeaza viitorul. Refuza sa mai traiesti efectele deciziilor luate de rolurile tale. Intoarce-te oricand ‘acasa’ si afla ce plan are sufletul tau pentru tine. Asculta vocea intuitiei. Pastreaza-ti calmul si puterea ce vine din inima ta. Observa apoi cum rolurile tale capata sens.