Viata cu confirmare de primire

Ai incercat vreodata sa nu faci nimic? Sa lasi haturile lui ‘a gandi’, ‘a face’, ‘a trebui’ si a lui ‘cand o sa’? 

Ai incercat vreodata sa stai pur si simplu? Intentionat. Sa zaci. Sa te plimbi. Sa stai intins pe iarba si sa privesti cerul. Sa stai pe malul apei si sa cotempli natura. Pur si simplu sa nu faci nimic altceva decat sa lasi totul sa se intample in jurul tau. Voit.

Ai incercat vreodata nimicul din proprie initiativa? Macar pentru a testa daca fara controlul tau, legile dupa care functioneaza universul, inclusiv corpul tau, se opresc? Ai incercat vreodata sa le opresti intentionat? Controlandu-le cu vointa ta puternica? Sunt convinsa ca ti-ai tinut respiratia din propria vointa  (si nu o data in viata). Cum a fost raspunsul pe care l-ai primit? "Ia mana, nu e treaba ta". “Esti sigur ca vrei sa continui?”

Viata este acel ceva care nu este in controlul tau fizic. In afara cazurilor extreme, in care spiritul se intoarce in eter prin contract  karmic, viata nu se afla in controlul nostru.

Nu stim cand ne-am nascut, de unde venim, cat dureaza calatoria noastra, cine a stabilit cum vom arata, ca vom fi blonzi, bruneti sau roscati, negri sau pistruiati. Toate astea ne sunt date. Intr-o configuratie, nu intamplatoare. Mai mult decat atat. Exista niste automatizari esentiale, acel computer perfect care stie muuuulta chimie si alchimie si care stie cum sa transforme atat un hamburger (o perioada macar), cat si niste ciuperci in exact substanta de care are nevoie organismul.  Chiar daca vorbim despre doua organisme diferite, cu nevoi diferite de energie, pentru a face lucruri foarte diferite, de exemplu, unul sa gandeasca,  altul sa isi foloseasca forta sau rezistenta fizica. Acel computer care stie ca respiratia, temperatura corpului, anumite miscari ale muschilor, starea organelor, circuitul fluidelor, traseul oxigenului, cantitatile, au nevoie sa fie automate. 

Cine este cel care ne scuteste de atata treaba si ce ne mai ramane noua de facut? Aaa, da! Sa ne uitam la televizor, sa mergem la cumparaturi, sa stam in trafic si in timpul care ne ramane sa ne plangem: ca nu avem bani, ca nu avem o relatie armonioasa, ca nu avem succes si ca nu suntem apreciati. :-) Oare?

Chiar credeti ca acela care a pus la punct un sistem atat de complex, perfect am putea spune, cum este organismul nostru si-a pierdut imaginatia chiar la momentul scopului creatiei? 

Chiar credeti ca asta e tot? 

Ati incercat vreodata sa opriti natura? Sa opriti lumina, soarele, noaptea, ploaia, vantul? Ati incercat vreodata sa scapati de buruieni? Sau sa taiati o padure de salcami? 

Ca si noi, natura nu poate fi oprita. Pentru ca atat noi cat si natura, suntem expresia creatiei. Suntem adapost pentru viata. Suntem forme de viata. Si tot ce tine de mecanismul functionarii noastre este asigurat din start. 

Nu avem mintea si capacitatile ei extraordinare pentru a ne face griji in continuu, pentru a ne gasi nod in papura noua insine sau altora sau vietii noastre. Nu avem acest corp senzational pentru a-l mutila continuu. 

Avem minte, avem corp, avem suflet, avem spirit. Pentru a crea, pentru a trai bucuria, pentru a experimenta sentimentele cele mai frumoase. 

Este ca si cum la nastere am fi primit o super masina, un bolid, iar noi punem un cal clasic sa-l traga ca pe o caruta, pentru a ne deplasa. Si in loc sa ne indreptam cu viteza catre a manifesta tot ceea ce vrem, ratacim pe drumurile vietii, nemaistiind de unde am plecat, incotro mergem, iar sub rugina si praful care se aseaza pe bolidul nostru, uitam ca un motor super puternic asteapta sa fie descoperit. Uitam de el, pentru ca pentru ca il folosim sa caram saci intregi de trecut, de care nu vrem sa scapam, e al nostru, e tot ce avem, am devenit trecutul nostru.  Il ingropam sub lucruri si griji inutile.

Aminteste-ti acel timp cand, copil fiind, ai experimentat nimicul. Cand nu il cunosteai inca pe ‘trebuie’ si ti se parea firesc ca tu sa te ocupi cu joaca si cu rasul, in timp ce corpul tau stia exact ce ai nevoie, cand si cum, pentru ca sa tu sa te poti juca.  Cand memoria ta era foarte scurta si nu te oboseai sa tii minte ca ceva ‘nu e bine’ ‘nu se face’ ‘asa trebuie’, iar fiecare secunda puteai sa o reinventezi. Nu te gandeai ca trebuie neaparat sa ai un cont gras in banca pentru a respira si pentru a fi fericit. A fost de ajuns sa ii creezi pe mama si pe tata care sa iti asigure tot ce ai nevoie. 

Iar ocupatia ta de baza era sa devii. Sa cresti, sa evoluezi. 

Ei bine, cam asta ar fi si acum singura ta treaba. Device-urile sofisticate care iti spun ce puls ai, daca ai dormit bine pe stanga sau pe dreapta, iti pot oferi senzatia de control, dar tu nu poti intervene cu adevarat in treaba organismului actionand fizic, mecanic sau chimic. Poti insa controla orice intr-un singur fel. 

Traind  bucuria, joaca, sentimentul de multumire si recunostinta. Toate astea sunt pentru creatorul nostru, o confirmare de primire a vietii. In felul asta il instiintam ca darul vietii a fost primit si il asiguram ca am constientizat miracolul care suntem si pe care am fost alesi sa il manifestam.