In orice conflict, e nevoie de doi oponenti. In orice conflict e nevoie de ceva, sau cineva care sa reziste, sa lupte impotriva, altfel conflictul nu exista. De multe ori insa, cel mai redutabil oponent suntem noi si cele mai spectaculoase batalii, le ducem cu noi insine.
Cum reusim sa ne impartim in doua tabere si sa ne transformam sufletele intr-un camp de lupta? Cum reusim sa fim, in acelasi timp, de o parte si de alta a echilibrului? Ce anume misca pendulul in continuu, alimentandu-i setea de extreme?
In drumul nostru spre a ne regasi, facem calatorii lungi si uneori grele pentru sufletul nostru. Trecem prin momente extreme, dificile, alternand cu momente de revelatie. Toate acestea fac parte din procesul nostru de vindecare. Din procesul de integrare a oponentului nostru, cel care genereaza conflictul interior. Adversarul nostru, suntem chiar noi, ramasi blocati intr-o emotie din trecut. Ramasi blocati in emotia unui copil. Sau intr-o emotie dintr-un alt timp.
Tot acest proces genereaza valtoare. Emotii care ne cer sa le lasam sa plece. Emotii care au nevoie sa iasa la suprafata. Au nevoie sa fie simtite si eliberate.
Cu cat rezistam mai mult, cu cat le negam mai mult, cu cat ne ascundem mai mult de ele, cu atat mai probabil vom crea situatii care sa le scoata la suprafata. Emotiile poarta energie magnetica, ele vor atrage conditiile care ne vor forta sa dizlocam emotiile din interior, catre exterior. Sa le dam drumul. Pe acest drum al emotiilor noastre catre exterior, ele genereaza miscare. Energie. Tumult. Insa in tot acest proces, nu e nevoie sa ranim pe nimeni. Si mai ales, nu e nevoie sa ne facem rau, noua insine.
Refuzam de multe ori sa gandim anumite ganduri, de teama emotiilor care ar putea fi zgandarite cu aceasta ocazie. Insa, vindecarea emotiilor vechi, eliminarea rezistentei noastre si solutionarea conflictului, implica nici mai mult, nici mai putin, decat acceptarea adevarului.
Adevarul, in acest caz, inseamna a accepta sa simti forta unei emotii, in loc sa o eviti, de teama ca aceasta sa nu te faca vulnerabil si slab. Pentru a te schimba, e nevoie mai intai sa schimbi ce simti. Iar acest lucru e posibil, atunci cand stii ce simti.
Negarea si ingroparea unei emotii, e foarte costisitoare si vine cu multe implicatii. Pentru ca acele emotii s-au nascut din suferinte si dezamagiri mult prea dureroase pentru a le tine in memoria constienta. Ingroparea lor in subconstient inseamna negarea lor. Negarea echivaleaza cu rezistenta. Rezistenta naste conflictul din interiorul nostru.
La un moment dat, se face timpul pentru a fi vindecate. Acceptate si vindecate. Daca ochii ti se umplu de lacrimi, foarte usor sau din nimic, nu le innabusi. Lasa lacrimile sa curga. Prin ele eliberam intotdeauna emotii. Nu e nevoie nici macar sa aflam cu exactitate, la nivel de intelect, ce anume a cauzat acea emotie. E nevoie doar sa o acceptam, sa o lasam sa treaca prin noi, sa o eliberam fara sa-i rezistam. Cautandu-i prea mult sursa si cauzele, ne putem inscrie pe piste total gresite, care ne vor duce de multe ori la judecati si resentimente, care in cel mai bun caz sunt inutile, iar in cel mai rau caz nu pot decat sa ne faca rau. Cauzele, se afla intr-un trecut ce nu mai poate afecta realitatea de acum. Intamplarile, nedreptatile, dezamagirile, tradarile, neincrederea, suferinta, au existat doar pentru a vindeca alte momente de neacceptare din alte vremuri trecute. Singurul moment real este prezentul. Si singura energie care poate vindeca este cea a compasiunii si iubirii.
Cunoaste-l si imprieteneste-te cu oponentul tau. Cunoaste-l si accepta-l. Intelege-i indarjirea. Iarta-l. Caci el esti tot TU, dintr-un moment in care nu ai avut resurse sa procesezi o anumita intamplare. Dintr-un moment in care TU erai copil si intamplarea a fost coplesitoare. Imbratiseaza-l. Poti sa vindeci doar invatand sa iubesti. Si exact asta a venit acest alter ego-adversar al tau sa te invete astazi. Sa iubesti. Si sa ierti.
Orice conflict interior este doar o sansa pe care ti-o mai acorzi de a amana aceasta lectie. Pentru ca, oricat de greu ar fi de crezut, chiar si a nu iubi este tot o alegere. Desigur, noi putem sa alegem sa amanam. Iar cel care amana este tot copilul din noi, care atunci cand facea o prostie, incerca sa amane confruntarea cu parintii, sperand ca pe masura ce timpul trece, va scapa de rusine si de pedeapsa. Ca nimeni nu va observa si ca fapta va fi pur si simplu uitata. Amanand, orice copil spera ca fapta lui va disparea. Negand partile din noi pe care nu vrem sa le acceptam, ne condamnam, adulti fiind, sa fim bantuiti de rusine si vinovatie.
Ceea ce nu ne amintim in aceste momente, este ca nu exista nimic din ceea ce noi am putea face, care sa il convinga pe Dumnezeu sa ne iubeasca mai putin. Nu exista nimic din ce am putea trai, simti si experimenta, care sa diminueze iubirea lui infinita catre noi. Suntem copii lui perfecti si vom fi iubiti intotdeauna. Iubirea lui nu judeca, nu condamna, nu pedepseste. Este neconditionata. Si infinita. Este solutia si rezolvarea conflictelor noastre.
Photo: Another Alter Ego, Conceptual by Yoppy Yohanes
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu