Experienta
dualitatii este una dintre cele mai importante experiente umane. Pendulam in
permanenta intre polaritatea unor extreme.
Pozitiv-Negativ:
avem momente in care totul e minunat, urmate de momente in care totul pare ca
se destrama.
Bun-Rau: indiferent
cat de buni suntem in general, negarea partilor intunecate din noi, nu face
decat sa le dea putere.
Feminin-Masculin:
suntem prinsi adesea in mijlocul bataliei intre emotie si ratiune. Intre
colaborare si competitie. Intre impuls si calcul.
Succes-Esec: nu
exista om pe acest pamant care sa nu fi gustat din otrava esecului, inainte sau
dupa nectarul succesului.
Unu-Intreg:
sentimentul de separare si continua cautarea a reunirii, tentatia unicitatii, a
lui "diferit", a lui "iesit din comun", a lui "special",
fireasca pentru un adolescent in cautarea identitatii, ramane, de multe ori, o
tentatie pentru toata viata
Eu-Noi: este esenta
unei relatii in care ti se cere sa afli partea din tine pe care poti sa o
daruiesti unui grup, fie el familie, copii, prieteni sau necunoscuti.
Dualitatea este
creatia EGO-ului, care ne asigura ca EUL este separat de INTREG, ca tot ce dam,
se scade de la noi, e un cost, o pierdere.
De fapt, noi suntem
celule dintr-un organism, care asemenea organismului uman, se regleaza singur.
Iar atunci cand dam, indeplinim functia unei celule care isi pune la dispozitie
functionalitatea, dotarile si resursele intregului.
Fiecare dintre noi,
in fiecare moment, este un mediator intre doi poli, intre doua extreme. Intre
egoism si altruism, intre ratiune si emotie, intre bine si rau. Un manager care
trebuie sa tina "fabrica" functionala.
Dualitatea ne-a
fost data pentru a invata arta echilibrului. Armonia. A invata ca pentru a fi
bun si frumos, nu e nevoie ca undeva, cineva, sa fie rau si urat. Ci ca acest
dans al echilibrului este responsabilitatea noastra. Partea din intreg care e
armonioasa cu ea insasi, aduce echilibru si frumusete intregului.
Fiti intelegatori
cu extremele. Procedati ca in statistica. De cate ori va intalniti cu o
manifestare extrema, ignorati-o. Considerati-o nerelevanta pentru voi si pentru
interlocutor. Nu va construiti scuturi, care sa intre apoi in actiune cu cei
care va iubesc. E de ajuns sa va ganditi, ca ajungem intr-una din extreme,
atunci cand ne lipseste cealalta parte care sa ne echilibreze. Va fi mai simplu
sa ii oferiti, in locul unei reactii personale, propriul model de echilibru. Sa
fiti un ascultator. Un fan. Un sprijin pentru talerul lui gol. De acolo, se va
descurca minunat. Iar voi, veti pleca din acea intamplare mult mai
bogati.
Sursa foto: The Tree of Duality by IvanRadev
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu