Nevoia de reactiona

Avem la dipozitie instrumente geniale. Mintea, corpul fizic, cele cinci simturi, campul electromagnetic al inimii. Miraculoase inca, pentru nivelul la care a ajuns stiinta. Misterioase, cu sisteme de reactie, autoreglare si vindecare, incredibile. Miracolul asta la care avem acces zi de zi, fiind fericitii posesori ai acestei vieti, este chiar cel pe langa care trecem cel mai usor. Ne lansam cu voluptate in orice discutie, ne aprindem, sutinem, dezbatem, comentam, judecam, condamnam, ne intereseaza intotdeauna ce se intampla langa noi, in afara noastra, inventam subiecte, reactionam si investim o energie imensa pentru a ne razvrati, pentru a judeca, pentru a demonstra celuilalt ca nu are dreptate. Ne fascineaza propriul succes, propria popularitate. Ne construim imagini, pentru care apoi ne mutilam de dragul de a le pastra intacte. Faima, din balsam pentru ego, devine armura grea de fier, din ce in ce mai ruginita, care scartaie si face un zgomot infernal la fiecare miscare. 

Si in tot acest timp, ratam esentialul. Bucuria pe care fiecare din instrumentele performante, cu care am fost dotati, este conceput sa o livreze. Mintea poate creea imagini din nimic, poate citi acolo unde nu sunt decat franturi stalcite, poate lipi fragmente, poate deduce dintr-o cantitate infima de informatii intregul, poate imagina lumi. Poate traduce lumina, umbra, forma, in concepte si senzatii.

Suntem o fabrica de emotii. Iar emotiile reprezinta limbajul nostru intern. Noi alegem sa ni le facem prieteni sau dusmani. Suntem capabili sa plantam copaci, sa ii ajutam sa creasca, sa le consumam rodul, sa ii taiem, sa ii transformam in lemn, sa ardem lemnul, sa-l transformam in foc, sa obtinem caldura si odata cu ea sa obtinem confort si placere. Suntem priceputi in a transforma resurse dintr-o stare in alta, din solid in plasma si gaz, din apa in energie, lichid in solid.

Suntem un fel de mici zei, aici pe pamantul nostru. De cele mai multe ori, insa, facem asta mecanic, fara a intelege copacul, fara a intelege miracolul la care suntem expusi in fiecare secunda. Fara a ne intelege puterea. Fara a intelege impactul pe care fiecare dintre noi il are asupra propriei evolutii, a celorlalti, asupra a tot ce e in jurul lui. Orice gand si miscare a noastra influenteaza totul pe o raza nebanuit de mare. 

Va propun ca astazi sa participam la viata noastra. Sa constientizam incredibila ei frumusete, sa ne bucuram de ea si sa multumim. Sa alegem sa primim experientele asa cum vin, in loc sa reactionam la ele. De la primul pas al diminetii. De cand deschidem ochii. De la prima intalnire cu un gand. Sa recunoastem revolta, judecata si toate celelalte incercari ale ego-ului de a ne face sa reactionam. Sa le intampinam cu pace si calm.

De cate ori te surprinzi astazi, tentat de satisfactia costisitoare de a reactiona, de cate ori simti ura, revolta, indignare, jignire, umilinta, judecata, furie, neputinta, agresiune, nevoia de a te justifica, de a contrazice, nevoia de ironie, de sarcasm, de a face o rautate, chiar si pentru o fractiune de secunda, chiar si in gluma, opreste-te. Spune "Stop! Eu te stiu pe tine si nu o sa mai cad in capcana de a reactiona”.

Poate nu o sa intelegi anumite intamplari, poate la inceput vei fi tentat sa crezi ca dai ceva din tine, ca daca nu raspunzi, daca nu te aperi, pierzi ceva, vei fi dominat, vei parea slab. Orice ai fi tentat sa simti,  accepta-l pe celalalt cu agresiunea lui, cu absurditatea lui, cu frica lui. Renunta putin la nevoia de a intelege. Fa asta ca pe un exercitiu. Vei fi uimit sa vezi, nu doar ca nu pierzi, dar vor aparea noi dimensiuni din care vei intelege viata. Transformarea pornita in tine, va schimba fara nici o actiune explicita, actiunile celor din jur.