Multi dintre noi asteapta pana in ultimul moment, inainte de a
constientiza nevoia reala, care sta la baza a ceea ce isi doresc. De aceea, a
avea nevoie de ceva, e asociat in general, cu a fi disperat. Asteptam pana in
ultimul moment, pana cand nevoia devine urgenta, iar noi disperati sa obtinem
un anume rezultat. Asteptam pana in ultimul moment, astfel incat disperarea sa
fie cea care ne activeaza vointa, disciplina si puterea de a actiona. De aici,
din acest gen de experiente s-a nascut ideea, pe care toti o cunoastem atat de
bine, ca majoritatea oamenilor dau ce e mai bun in ei, sub presiune si ca in
conditii normale, le lipseste capacitatea de a obtine aceleasi performante.
Poate tocmai de aceea, multe lucruri se intampla in "al doisprezecelea
ceas", sau in "ultimul moment", inainte de a fi prea tarziu,
pentru ca atunci, constientizarea nevoii este maxima si ea devine cea mai
importanta. Asta ne mobilizeaza toate resursele si ne organizeaza vointa
si capacitatile intr-un tur de forta. Nu de putine ori, avem senzatia ca in acele
momente avem puteri, mult peste puterile noastre.
Disperarea este adrenalina unei nevoi. Iar noi devenim cu usurinta dependenti
de adrenalina. Folosim disperarea ca pe un drog, care sa ne transforme in eroi.
Traim in momentele de disperare, vieti intregi concentrate uneori, in cateva
secunde.
Pe de o parte, disperarea genereaza motivatie imensa si vointa puternica
de a obtine un rezultat, mai ales sub presiunea timpului. Pe de alta parte, in
acele momente de disperare, suntem predispusi sa ne atasam foarte tare de un
anume rezultat. Sa nu mai putem accepta orice rezultat. Pentru ca nu mai avem
timp de alte variante. In acel moment, practic, putem bloca obtinerea
rezultatului, ingustand puterea de manifestare la un singur rezultat si
atasandu-i frica de a nu-l obtine.
Aceta este momentul in care schimbam combustibilul care sta la baza
motivatiei noastre din nevoie, in frica. Dam increderea in forta noastra si a
universului, pe frica.
Disperarea are si ea gradele ei. O disperare moderata, e constructiva si
ne asigura un surplus de cai putere, pentru a ne implini nevoia. O disperare
extrema, intensa, este un factor motivator extraordinar, dar contine si un
factor de risc pe masura. O disperare extrema ne forteaza sa actionam ,
fara sa mai tinem cont de precautie. E ca si cum am goni cu 300 de km la ora.
La viteza asta, orice greseala poate fi fatala.
Disperarea fie
ea moderata sau foarte puternica, este in sine o stare mentala extrema, pe care
ar trebui sa o evitam. Si totusi, ea actioneaza ca un drog. Pentru ca are forta
de a ne mobiliza. Ca orice extrema, ne solicita si ne uzeaza resursele fizice si
mentale. De aceea, ar trebui sa "ne lasam" de drogul disperarii, si
sa invatam sa cream suficienta motivatie de a ajunge la rezultatul dorit. Sa
constientizam scopul si semnificatia nevoii noastre, inainte sa ajunga in zona
de disperare.
De exemplu, in conditii normale, nu suntem disperati dupa oxigen. Si totusi, nu exista
o nevoie mai mare de oxigen pentru a exista. Putem invata deci, sa ne dorim cu
putere, ceea ce avem cu adevarat nevoie, constienti de nevoia noastra, dar fara
disperare.
Avem nevoie sa invatam sa facem diferenta intre o simpla dorinta, un
capriciu si ceea ce ne dorim cu adevarat. Ceea ce vrem sa creeam trebuie sa
aiba la baza o nevoie reala. Pentru a avea o nevoie reala care sa genereze si
motivatie, nevoia trebuie sa serveasca unui scop, unui ideal, unui obiectiv
care are importanta majora pentru noi. Fara un scop, nu vom putea mentine un
efort intensiv de care e nevoie pentru a crea ceva in mod constient.
A-ti dori ceva, doar asa, de dragul de a-l avea, nu are nici un sens. Poate fi un semn ca acea dorinta incearca sa suplineasca o lipsa reala de "ceva". In schimb, atunci cand chiar ai nevoie de ceva (similar cu oxigenul) se activeaza in tine forta de a creea si vointa. Acestea semnaleaza universului ca exista o nevoie, un spatiu care trebuie umplut. Cu cat mai inalt este scopul, cu atat mai mare este puterea vointei de a creea ceea ce ai nevoie. Si unde exista vointa, intotdeauna se va gasi o cale.
A-ti dori ceva, doar asa, de dragul de a-l avea, nu are nici un sens. Poate fi un semn ca acea dorinta incearca sa suplineasca o lipsa reala de "ceva". In schimb, atunci cand chiar ai nevoie de ceva (similar cu oxigenul) se activeaza in tine forta de a creea si vointa. Acestea semnaleaza universului ca exista o nevoie, un spatiu care trebuie umplut. Cu cat mai inalt este scopul, cu atat mai mare este puterea vointei de a creea ceea ce ai nevoie. Si unde exista vointa, intotdeauna se va gasi o cale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu