Impreuna suntem Unul

V-ati intrebat vreodata de ce functioneaza concepte ca “Daruind vei dobandi”, “Ajuta pe cineva care are exact acelasi vis ca si al tau sa si-l realizeze si astfel ti-l vei realiza si tu”,  “Daruieste si universul iti va intoarce darul inzecit”, nu neaparat in acelasi domeniu si nu neaparat din aceeasi parte?

Cum functioneaza aceasta lege aparent paradoxala a universului? Cum e posibil ca ajutand pe cineva din acelasi domeniu sa ma ajut pe mine insumi? Nu cumva imi tai craca de sub picioare? Cine sta sa cuantifice ca eu am daruit, sa tina socoteala si sa nu uite sa imi trimita inapoi?

Care este mecanismul simplu si magic prin care universul face asta fara o armata de functionari, o infrastructura sofisticata si fara birocratie?

Pai, e destul de simplu. Plecand de la teoria sistemelor, daca noi oamenii si intreg universul suntem copiii lui Dumnezeu si impreuna formam un singur intreg, in care  fiecare dintre noi este o particica, ajutand un semen de-al nostru sa se ridice, ajutam  intregul sa se ridice si automat si noi ne vom ridica. 

Noi am fost creati, sa fim, sa facem sens si sa ne implinim impreuna, ca intreg. Suntem parte dintr-un mare intreg format din toti oamenii, dar si parte unul din celalalt. Atunci cand admiram ceva in cineva, recunoastem acea parte care exista si in noi. La fel si cand detestam ceva la cineva, detestam sau nu acceptam acea parte in noi. Parti din noi, le sadim in ceilalti. Parti din noi mor in ceilalti. E o dinamica subtila prin care, in relatiile si interactiunile dintre noi, ne transformam si ne implinim unii prin ceilalti. Si totul face parte dintr-un singur intreg. Care apartine fiecaruia dintre noi. Bunastarea celui de langa noi ne apartine si noua, asa cum bunastarea noastra e si raspunderea celorlalti.

Atata timp cat exista un singur om, o singura parte neimplinita, intregul nu este intreg, si asta va afecta toate partile, toti oamenii, inclusiv pe mine si pe tine.

De aceea, nu stati pe ganduri cand puteti sa ajutati pe cineva; dimpotriva, faceti asta in mod voluntar. Atentie insa la intentie si la Sindromul salvatorului. Nu va hraniti si nu ii hraniti pe cei de langa voi cu peste si dependente. Invatati-i sa pescuiasca in libertate. Libertatea lor e libertatea voastra.

Photo: We are one, Robert Matakovic

Puterea mintii

Puterea mintii e infinita. Mintea e dispusa sa creeze continuu, orice, oricat, fara sa puna la indoiala ce ii ceri. Mintea este generatorul de energie care produce gand dupa gand, fara sa oboseasca, fara sa se intrebe cate dintre ele se materializeaza in lumea fizica. Corpul este cel care reflecta dorintele mintii. El este mai dens, mai greoi si se supune legilor materiei, dar e parte din perfectiunea pe care o gazduieste. Aparent are limite si poate crea dezechilibre. In realitate, mintea este singura care creeaza. Corpul reflecta creatia mintii si limitele pe care le introducem in gandurile noastre. Puterea ta este egala cu increderea ta. Daca tu crezi 100%, fara sa cedezi nici un procent, ca poti, corpul va mobiliza resurse numai de el stiute pentru a-ti materializa increderea. In momentul in care acest intreg s-a ciobit, in mintea ta a aparut un conflict. O batalie pentru increderea ta. Increderea in puterea mintii, intr-un mecanism care functioneaza prin perfectiunea lui, la creatia caruia nu am contribuit noi, capabil de performante greu de imaginat atunci cand e conectat la nemurirea din ea. Si increderea in senzatia ca e mai e nevoie de ceva, ca e nevoie de controlul nostru, de putinul nostru din zona materiala, pe care l-am putea oferi, in completarea infinitului pe care il continem deja. 

Capacitatea noastra de a crede in puterea mintii, traseaza locul in care se afla limitele noastre.

Du-te inapoi la sursa gandurilor tale. Daca intentia oricarei fapte e dincolo de demonstratie, dincolo de umplerea unei nevoi inventate, daca exista conexiunea la divinitatea din tine, nimic nu iti poate sta in cale. Tu creezi calea. 

Fii sincer cu tine insuti

Daca noi nu suntem sinceri fata de ce simtim, iar cel din fata noastra are o anume intentie, dar nu are curajul de a o exprima, ci spune cu totul altceva, inseamna ca relatiile noastre exista intre niste actori, ale caror corpuri noi doar le purtam prin lume. Conflictul permanent si confuzia pe care le simtim sunt pentru ca uneori, actorii vor uita scenariul, caracterele pe care le reprezinta se vor certa intre ele, noi ne vom certa cu propriul rol sau cu celalalt actor. Dintr-o data, in loc de doua persoane, vom avea patru personaje. Si la un moment dat, vom obosi atat de tare de aceasta complexitate si galagie, incat ori devenim una cu actorul, taind bucatica cu bucatica din noi, ori ne intoarcem in interior sa cautam ce a mai ramas din original. 

Fii sincer cu tine insuti, fii autentic, respecta-ti intentiile si spune exact ce simti. Fiecare lucru pe care il spui sau il faci, fara sa fie in acord cu tine, te face sa dai o bucata din tine, pe care o vei cauta si dupa care vei alerga o viata intreaga sa o gasesti in ceilalti.

De unde vine puterea unui blocaj?

Orice blocaj, orice intepenire, orice punct din care simtim ca nu mai putem pleca, creste, daca il hranim cu panica, cu frica, cu frustrare sau cu rezistenta noastra. In acel moment, in care noi ii dam puterea, vointa noastra este dezactivata, impreuna cu mintea constienta. Devenim neputinciosi in fata blocajului nostru, iar el pune stapanire pe noi ca o transa. Cea care conduce este frica. Sau panica. Sau frustrarea de a nu putea depasi momentul.

Orice blocaj este rigiditate. Absenta miscarii. Energie in stagnare. De cate ori, ne simtim blocati, e bine sa ne reamintim ca viata inseamna curgere, transformare, miscare, flux. Un flux in care fiecare secunda preda stafeta secundei urmatoare. In care fiecare celula poarta viata o perioada de timp, apoi o preda unei celule noi. Blocajul, incearca sa intrerupa miscarea. Dar ca orice moment al vietii, se supune inevitabil legii regenerarii si va preda si el stafeta unui moment nou, in care noi vom gasi solutia sa ne miscam. Sa mergem mai departe.

Atata timp cat nu ne agatam de momentul blocajului prin frica sau frustrare, incercand sa contaminam si momentul urmator, blocajul va disparea de la sine. Va muri odata cu secunda, cu gandul cu momentul care l-a purtat. Fiecare moment nou, are in el potentialul solutiei si evolutiei. 

Asa ca, ori de cate ori te vei intalni cu vreo tentativa de blocaj, zambeste-i frumos si lasa-l sa-si traiasca momentul de glorie, stiind ca acesta este maxim de lungimea unui gand. Concentreaza-te pe potentialul momentului urmator care va prelua stafeta si hraneste-l cu incredere. Da-I posibilitatea sa regenereze, sa reinnoiasca energia. Apoi simte bucuria cu care viata curge prin noi si prin tot ce ne inconjoara. Regenerandu-se mereu in fiecare frunza, in fiecare floare, in fiecare celula vie. Renascand mereu asa cum in fiecare dimineata lumina se naste din nou, negresit. Reinventandu-se mereu intru evolutie.

Etapa cooperarii

Atata timp cat lipsim din intregul fiintei noastre, din completitudinea si unitatea acesteia, in acele momente in care ne parasim propria viata prin ne-iubire, prin blamare, prin transformarea diverselor parti ale noastre in defecte,  sau in etichete cu “urat”, “nedemn”, “gras”, “stramb”, “prea mare”, “prea mic”, “prea mult”, “prea putin”, ii obligam pe ceilalti sa ne devina oglinzi. Si sa ne oblige sa vedem ca si acele trasaturi pe care le-am catalogat ca fiind de nedorit, fac parte din noi.

In tot acest timp, noi, cei care ne-am parasit perfectiunea primita cadou, gratuit, de la creator, ‘ne certam’ si ‘competitionam’ de fapt cu noi insine cei din oglinda. Intr-o lupta si o fuga de noi insine, care se desfasoara gratios in afara noastra. In exterior. In oglinzile noastre. Reusim performanta de a ne parasi vietile si de a muta competitia dintre noi si noi-cei-din-oglinda in exteriorul nostru.

Si in tot acest timp, fiinta pentru a carei celebrare suntem aici, ramane parasita, abandonata, uitata, uscata de viata. Ii furam frumusetea si infinitul, punand in locul ei propriile noastre rani. propriile noastre pareri rigide cu putinul pe care il credem noi ca suntem, ca il meritam. 

Atat de tare ne indepartam de noi cucerind si incorporand limita dupa limita, incat, exercitiile plenitudinii, uniunii, cooperarii, complementaritatii, sinergiei, armoniei ne devin straine si ciudate. Cunoastem doar culoarea luptei. Cu noi, cu ceilalti, cu natura, cu viata insasi. Si nu ne trece prin minte, sau macar prin inima, sa ne intrebam pentru ce am fost oare dotati cu atatia senzori, cu atatea frumoase posibilitati de a simti, de a interpreta, de a savura, de a ne exprima si manifesta in universul asta mare. Cu atatea posibilitati de a gusta felii de infinit in forme concrete, materializate de constiinta noastra. 

Nu vi se pare suspect ca ni s-a pus la dispozitie un asemenea supercomputer capabil sa isi poarte singur de grija pentru ca noi sa ne putem exprima prin constiinta? Chiar si doar aceasta intrebare si e de ajuns sa deschidem o imensa usa catre potentialul fara limite pe care il avem fiecare. 

Nu vi se pare suspect ca avem inoculata competitia si aceasta ni se pare inca, de fiecare data, seducatoare, desi nu mai suntem demult in etapa de supravietuire? Si totusi, cooperarea si impartasirea nu sunt primele care ne vin in minte, ci cum sa iesim in evidenta si cum sa aiba dreptatea noastra dreptate si nu a celorlalti.

Suntem prea ocupati sa luptam cu imaginile noastre reflectate in ceilalti. Le judecam cu asprime si emitem sentinte definitive, fara sa ne dam seama ca sunt tot parti din noi, care asteapta sa fie vindecate si integrate. Fara sa ne dam seama ce salt am face daca in loc sa racnim ca niste lei in  fata unei oglinzi, am permite celor de langa noi sa vina cu contributia lor la masa creatiei.

Cum ar fi sa implinim fiecare minut pe care il avem, in loc sa il consumam pentru a distruge o imagine care reflecta ceva din noi care nu ne convine?  Cum ar fi evoluam de la aceasta etapa a luptei la etapa in care descoperim sinergia cooperarii? La etapa implinirii unor fapte a caror importanta trece dincolo de o persoana si de brandul lui personal si isi gaseste acel tip unic de valoare intrinseca, nepovestibila. Aceea care se naste atunci cand prin fapta ta implinesti un alt suflet, iar din implinirea lui se naste implinirea ta.

Photo: Color of fight by Abhishek Bhattacharya