marți, 10 septembrie 2013

Spirala constiintei



















Traim constient sau mai putin constient, pe mai multe nivele de frecvente energetice. 

Traim beatitudinea frumusetii creatiei, atunci cand ne odihnim ochii de-a lungul trupului unui copac infrunzit, pe fundalul unui coltisor de cer. Traim frumusetea creatiei, sorbind soarele din petalele unei flori galbene de camp. 

Ne lasam ochii umeziti de frumusetea si gratia unui calut, care traieste libertatea de a alerga intr-o poiana la poalele cerului. 

Ne infioram la fiecare intrupare a unui spirit, prin iubirea, dragalasenia si atentia pe care o revendica celor din jur, orice pui nou nascut, fie el copil, catel, pisica, vitel, caprior, hipopotam, vlastar de stejar sau boboc de floare. 

Puritatea si perfectiunea creatiei ajunge in aceste momente, intr-un loc din inima noastra in care intram din ce in ce mai rar. Dar care ne ofera o stare, aflata pe acel inel de spirala, care le contine pe toate celelalte de sub el. Le contine, le intelege si le accepta, pentru ca nu te poti afla la inaltimea unui turn, deasupra cupolei lumii, fara sa fi urcat pe o scara spiralata, in care fiecare pas a solicitat efort, fiecare treapta a insemnat un angajament, fiecare nivel cucerit a insemnat vointa si disciplina, fiecare alunecare - o neatentie, o lectie. Iar locul de unde se vede imaginea de ansamblu este dovada credintei care a infrant ispita de a renunta. 

Daca in inima noastra, acel loc, de esenta divina, nu e ferecat cu mii de lacate, si nu il ascundem de noi insine, doar pentru a nu fi vazut de catre ceilalti, acel calcai al lui Ahile, acel loc vulnerabil, dar autentic, ne poate duce in turnul de unde tot ce vine, tot ce se intampla e integrat intr-o imensa pictura. Care se picteaza, dar in sens invers. De la intreg la pata de culoare. Fiecare culoare are deja locul ei. Si e primita sa se aseze pe panza. Caci panza stie ca fiecare atingere de pensula o implineste. Menirea ei este sa devina o pictura.

Si ca orice pictura, are accente mai luminoase sau mai intunecate. Umbrele are rolul lor. Umbrele contureaza partile luminoase si le scot in evidenta. Umbrele sunt cealalta parte a luminii, caci ce ne-am face de ar fi vesnic zi sau vesnic noapte? Noaptea e facuta pentru ca lucrurile sa se aseze. Pentru odihna. Pentru a ne aminti ca in intuneric exista intreg potentialul. Iar ziua, e doamna eleganta. E stralucirea. E ceea ce ai ales.

Realitatea noastra este o fotografie, un instantaneu al balantei de umbra si lumina, pe care o purtam in noi. Cu totii suntem nascuti sa purtam lumina. Dar uneori povestea ne duce pasii catre pesteri in care frica, indoiala, nemultumirea, revolta, agresiunea, nesiguranta, ne inconjoara, ne iau pe sus intr-un vartej descendent, care ne coboara catre adancurile nevindecate ale fiintei noastre. 

De multe ori ne speriem de acesti monstri si in loc sa ii infruntam, si sa acceptam ca sunt doar creatia mintilor noastre si rataciri de moment ale sufletului, noi alegem sa negam insasi existenta lor. Si sa dam vina pe insotitorii nostri. Cu siguranta, ei ne-au purtat pasii catre intunecimea emotiilor noastre. Ei, ne-ridicandu-se la inaltimea asteptarilor noastre, trezesc in noi etichete, iritare, revolta, nemultumire, dezamagire. 

Nu, dragii mei. Insotitorii nostri sunt doar reflexiile noastre. Ei sunt acolo, doar pentru a ne indica cu maxima exact si precis, care sunt zidurile din jurul inimii noastre pe care le mai avem de daramat, care sunt suferintele sufletului pe care le mai avem de desecat, care sunt juramintele din trecut ale caror sfori nu le-am taiat, care sunt monstrii emotionali care atarna pe noi hranindu-se cu gandurile noastre negative, dizarmonice, care stau atat de demult in noi incat locul prin care trecem se incenuseste.

E atat de greu si e atat de simplu, sa deschidem zavoarele, usile, si sa lasam lumina sa inunde toate locurile intunecate, umede si mucegaite din inima noastra. E atat de simplu sa ne surprindem intr-o zi, intr-o clipa, acea scanteie de duiosie. Un varf de sageata inmuiata in fericire, admiratie, iubire neconditionata pe care sa o constientizam. Sa traim lumina acelei clipe in zbor. Sa pastram in noi amprenta ei energetica, ca pe o hartie de turnesol, cu care vom masura de acum incolo gradul de traire pe care ni-l permitem. Iar primul moment in care ne surprindem anxiosi, trist sau furiosi, sa-l ardem in aceasta flacara luminoasa. Dupa ce am capturat in constiinta acel moment luminos, sa alegem sa ramanem pe acea treapta a spiralei care amplifica lumina si nu sa alunecam inapoi in voluptatea neagra a confuziei si a neputintei.

In orice moment al vietii noastre putem sa facem acest reality check, putem sa ne facem niste analize ale sufletului. Si in functie de ce gasim, sa aplicam tratamentul cu lumina. Daca pe lista emotiilor noastre apar frecvent: tristete, disperare, neliniste, frustrare, furie, revolta, agresiune, nedreptate, anxietate, presiune, panica, teama, frica, ne-iubire, e timpul sa ne scuturam straturile grele si imbacsite cu care ne protejam de ceilalti, sa aruncam bagajele trecutului, ale caror greutate ne tine blocati pe aceeasi treapta a spiralei, sau ne trage in jos. Si cu ochii la frumusetea si miracolele pe care fiecare clipa le dezvaluie, sa pasim usori, luminosi, eleganti mai departe pe spirala luminii.

Dar, pentru asta trebuie sa devenim vanatori. Jandarmii propriilor noastre emotii. Si de cate ori apare un element “negativ”, care ne ispiteste la tristete, negativitate, disperare, sa-l depistam si sa-l demascam. “Tu, esti un intrus creat de mintea mea, o diversiune de la fericire. Te accept sa treci acum, dar sunt cu ochii pe tine”.

Pentru ca pana la urma suntem ceea ce alegem sa vedem, sa simtim, sa credem. Si cuvantul cheie este ce alegem. Sa alegi intre "Nu mai pot! De ce mi se intampla mie toate astea?" si intre "Oare la ce lectie incerc sa rezist atat de mult, ce anume vrea aceasta situatie sa imi dezvaluie? Ce anume din mine refuz sa accept, din moment ce genereaza o emotie si o reactie atat de puternica?"

Acesta este momentul in care alegi sa negi negarea. In care iesi din cerculetul mic si stramt, confectionat de minte, dar care iti oferea o senzatia atat de placuta de siguranta, in schimbul negarii. "Uite cat de rau e celalalt" devine "iata inca o pata de intuneric din mine, scoasa la lumina, privita, studiata, vazuta, care se risipeste prin simpla constientizare si acceptare". 

Negarea este rezistenta ego-ului la evolutie. "Eu nu sunt ca cel care ma supara", devine oglinda care deviaza cu succes catre altii, o perioada, raza de lumina ce urma sa iti mai ofere o bucatica de cunoastere de sine. Rezistenta creeaza mai multa rezistenta, iar acel lucru neacceptat e invelit frumos in multe straturi, ca un cocon frumos si azvarlit pe tunelul subconstientului. Subconstientul, constiincios de altfel, ti-l va propune din nou, de o mie de ori, intr-o mie de variante si forme, pana cand, exasperarea te va forta sa calci dincolo de zona de confort si sa poti vindeca acel moment dureros din trecutul tau, care a lasat acea rana deschisa.

Din acest punct, nu te vei mai putea intoarce usor in cerc. Deoarece constiinta puterii de a-ti crea realitatea, te va propulsa catre spirala urmatoare a cunoasterii de sine. Accea care contine toate spiralele de dinainte.

E ca si cum pe drumul tau zilnic, gri de asfalt, la un moment dat, vezi ca a crescut o floare alba, ireal de frumoasa, care a invins asfaltul, pentru ca a avut de impartasit frumusetea ei lumii. Ce importanta are ca doar cativa o vad si ii sorb frumusetea, ducand-o mai departe in privirea lor si daruind-o prin zambet, oamenilor cu care se intalnesc. Asta nu o face cu nimic mai putin frumoasa. Si nu face cu nimic mai putin frumoasa ziua ta. 

Frumusetea unei flori, a unei stari, sunt cai prin care Dumnezeu ne reaminteste ca nu avem nevoie de nimic pentru a fi fericiti. Suntem dotati din “fabricatie” cu tot ce am putea avea nevoie. Nu ai nevoie de nimic pentru a admira frumusetea unei flori. De nici o diploma, de nici o masina sau costum scump. Dumnezeu e acolo unde toti au acces. Si gaseste intotdeauna o cale de a fi peste tot. De a ajunge la fiecare dintre noi.