Matematica emotiilor

Sunt convinsa ca va amintiti din vremea copilariei, sau din postura de parinti, imaginea copilului plangand in hohote pentru ca a cazut si s-a lovit. Pentru el nu exista o tragedie mai mare decat ce i s-a intamplat. 

Expresia fetei, lacrimile si strigatul de ajutor din ochii lui sunt foarte expresive. In fractiuni de secunda, odata cu scalambaielile parintilor, hohotele se transforma in ras, dar distinctia intre ras si plans ramane greu de facut. Pe parcus, micutul isi poate aminti ca el era in mijlocul unei tragedii, el de fapt plangea. Si rasul poate sa se innece din nou in plans. 

Cand eram copil aceasta imagine era descrisa plastic prin expresia "ras cu plans, balega de manz".

Cu totii experimentam in fiecare zi milioane de emotii. De la entuziasmul unei idei la tristetea neimplinirii unei dorinte, de la optimismul pe care ni-l da o reusita, la disperarea de a nu avea solutii. Intr-un moment de furie putem experimenta ura fata de un om, pentru ca a doua zi sa ii oferim ajutorul, iubirea si compasiunea noastra. Putem trece cu viteza luminii de la bucurie la tristetea, de la iubire la ura, de la entuziasm la disperare.  Fericirea si depresia, caldura si frigul, iritarea si calmul, speranta si dezamagirea, mandria si rusinea, pasiunea si indiferenta, curajul si frica, incantarea si dezgustul, sunt doar cateva dintre nuantele de pe paleta emotiilor noastre.

Se spune ca o emotie negativa cantareste de zece ori mai mult decat o emotie pozitiva. Greutatea unei emotii negative este perceputa in inventarul nostru emotional ca fiind mai mare decat cea a unei emotii pozitive. Ne amintim mai usor lucrurile neplacute decat cele placute. Pentru ca ele ne marcheaza.bsi suntem dispusi mai usor sa le atarnam de noi si sa le caram toata viata, sa nu le dam drumul. Dar asta este doar perceptia noastra. E firesc sa fie asa, pentru ca orice emotie negativa este dureroasa, se afla in contradictie cu noi, este un disconfort care ne indeamna sa o ascundem undeva in adancul sufletului si sa fugim repede catre compensarea cu o emotie pozitiva. Autoironia, a face haz de necaz, "caterinca", sunt doar cateva mecanisme de aparare. Care este insa adevarata lor semnificatie?

In realitate, bucuria si tristetea sunt doua capete ale aceleiasi  senzatii. Asa cum orice magnet are doi poli, asa cum frigul si caldura sunt grade diferite cu care masuram temperatura, orice emotie vine cu doua extreme. Iubirea si ura se afla invariabil de o parte si de alta a aceleiasi emotii. Nu exista o separatie intre ele, nu sunt doua emotii diferite, ci este aceasi emotie de o parte si de alta a punctului zero. Atunci cand alegem sa experimentam bucuria, avem la pachet si posibilitatea de a trai tristetea. Primim curajul impreuna cu frica. Ele vin impreuna, pentru ca sunt aceeasi substanta, sunt acelasi lucru. Orice experienta pe care o avem in timpul vietii este neutra in esenta. Semnul pozitiv sau negativ pe care i-o da emotia care o insoteste, este doar un indicator al locului in care ne aflam in acel moment pe traseul vietii si are rolul de a ne semnala ca suntem pe drumul nostru sau trebuie sa schimbam ceva. Interpretarea noastra insa, atunci cand apare o emotie negativa, este ca nu suntem in stare, nu meritam, nu suntem buni.

Vanatoarea de emotii pozitive, fericire, entuziasm, iubire, bucurie, satisfactie, incantare, veselie devine doar o fuga de emotiile pe care le consideram opuse, anxietate, apatie, manie, dezamagire, dezgust, tristete, pe care nu le intelegem, sunt dureroase si incercam sa le ocolim, sau sa le limitam prezenta. Intelegand insa ca nu exista bun fara rau, pozitiv fara negativ, ne putem ridica de pe axa polaritatii emotiilor si din calitatea de observator detasat de intensitatea unei extreme sau a celeilalte sa cautam semnificatia emotiilor.

Imaginati-va o axa matematica orizontala, pe care aplicam o sinusoida. Drumul nostru este drept pe axa, noi suntem axa. Ganditi-va ca parcurgeti drumul drept de la un capat la altul, fara abateri, fara intreruperi. Acum imaginati-va ca pentru a ajunge in acelasi loc parcurgeti drumul pe sinusoida, cazand de la inaltimea unei emotii puternice si pozitive in cea mai adanca depresie din capatul celalat. Nu doar ca drumul ni se va parea muuuult mai lung, ci efortul de a urca pe sinusoida de la o emotie negativa la una pozitiva este mult mai mare, iar caderea de la una pozitiva la una negativa va fi multa mai rapida.

Intelegand polaritatea emotiilor, le putem trai fara disperare, fara a oscila ca un pendul intre agonie si extaz, putem sa traim triumful si dezastrul "tratand pe-acesti doi impostori la fel" (Rudyard Kipling-Daca). Asteptarile noastre nu trebuie sa fie amplasate intr-o zona in care exista doar fericire, doar bucurie, doar veselie si cantec. Pur si simplu, ridicand nivelul de constiinta, nu inseamna ca vei trai intr-o fericire continua. Nu exista asa ceva. Dar inseamna ca vei sti, atunci cand emotia negativa va aparea, ca trebuie sa o traiesti, pentru ca acela e locul in care esti in acel moment. E ca si cum ai vrea sa ajungi la mare, dar nu vrei sa treci printr-un satuc mizerabil, plin de cocioabe. Te dezgusta mizeria si te opresti, te intorci si o iei la fuga, crezand ca ai gresit drumul. Si te vei intreba de ce nu ajungi niciodata la mare, acolo unde ti-ai dorit.

Fiecare dintre noi traieste pe parcursul vietii atat dulcele cat si amarul unei emotii. Nimeni ne este ferit de cele negative. Doar ca acceptandu-le ca parte din noi, ca limbaj al corpului nostru prin care ni se trimit niste mesaje, traindu-le in valoare absoluta, fara atasamentul intensitatii semnului plus sau minus, le vom putea folosi ca pe niste indicatoare. Cand apare o emotie negativa, vom sti ca ea va trece si vom avea parte automat si de partea ei pozitiva. Pentru ca ele sunt una si aceeasi substanta.

In concluzie,

• fiecare emotie are doi poli, unul pozitiv si unul negativ; bucuria si tristea sunt doua fatete ale aceleiasi emotii.
• nu exista doar fericire, bucurie, veselie; atunci cand alegi bucuria, alegi si tristetea
• greutatea unei emotii este data de perceptia noastra; daca o vedem ca pe un indicator, nu ne va putea abate din drum; din contra, ne va ghida pe drumul nostru
• emotiile negative ca si cele pozitive trebuie traite; ele nu ne pot caracteriza ca identitate; ele ne semnaleaza ca suntem pe drumul cel bun sau nu, dar nu ne hotarasc destinul sau identitatea.
• orice experienta este neutra, indiferent daca emotia care o insoteste este pozitiva sau negativa.
• dezvoltarea personala, spiritualitatea, o constiinta superioara, nu inseamna ca vom trai fericirea continua ; sunt doua lucruri diferite, nu confundati asteptarile
• detasandu-ne de greutatea emotionala, concentrandu-ne pe pozitiv chiar si atunci cand lucrurile par fara iesire, stiind ca o emotie negativa e trecatoare si ca la capatul celalalt ne astepta una pozitiva, ne poate schimba modul in care ne traim viata, modul in care reactionam si ne poate elibera de un balast inutil acumulat in multi ani pe care fara sa stim il ducem cu noi. Imbratisati orice emotie fara teama. Ea este acolo pentru a ne dezvolta si nu pentru a ne distruge.

Emotiile sunt ca vremea. Se poate sa nu ne placa atunci cand cerul greu si innorat ne apasa zile intregi accentuandu-ne anxietatea. Traim frica odata cu descarcarcarea fulgerelor si tunetelor in mijlocul unei furtuni de vara. Si ne simtim entuziasti, bucurosi cand razele soarelui ne scalda in lumina. Acceptam vremea, cu manifestarile ei capricioase cateodata, pentru ca stim ca ploaia se va opri si din spatele norilor negri va aparea un soare stralucitor. 

Ca sa intelegem emotiile, trebuie doar sa ne ridicam in pozitia de observator, deasupra norilor si a furtunii si vom descoperi, ca la fiecare calatorie cu avionul, ca acolo sus e intotdeauna soare si calm. Si imaginea se vede in ansamblu. Planeta albastra e tot rotunda, iar emotiile noastre care uneori par tragedii catastrofale, sunt doar pentru noi, si doar pentru momentul in care le simtim. Ele nu sunt menite sa le purtam cu noi o viata intreaga si sa le retraim de fiecare data. Menirea lor este sa ne spuna de ce parte a axei suntem si sa ne mentina in echilibru.

Viata pe pilot automat

Majoritatea oamenilor isi traiesc viata in starea de zombi, lasand carma propriului lor destin in mana subconstientului. Subconstientul este un robotel care are toate abilitatile necesare pentru executie, in afara capacitatatii de a distinge intre bine si rau, intre o destinatie bine definita si mersul fara directie. Este extrem de performant in a rula programe la infinit, fara a avea nevoie de un scop si fara a sti daca e bine sau rau.

Subconstientul este ceea ce avem comun cu lumea plantelor si a animalelor. Lumea vegetala vine cu un program bine stabilit. Un ciclu care parcurge un traseu clar: nastere, crestere, reproducere si moarte, impreuna cu un set de conditii care trebuie indeplinite pentru parcurgerea cu succes a acestui program: sol, nutrienti, umiditate, caldura, soare. Animalele au programul lor de instincte pure, care le ingaduie reactia instantanee si fara ezitare de gen: te accept, esti o amenintare, mi-e foame, esti perechea potrivita, dominare, submisivitate, frica. Urgenta instinctelor elimina capitolul timp intre momentul aparitiei unui stimul, impuls si reactie.

Dar cum ajungem in starea asta? Cum ajungem sa ne punem vietile pe pilot automat? Din pacate, destul de usor, renuntand treptat la exercitiul constientizarii propriilor noastre stari, a cauzelor acestora. Prin atrofierea semnificatiei gesturilor si obiceiurilor noastre, prin rutina mecanismelor sociale si a mediilor de lucru corporatiste. Prin preluarea mentalitatii de rotita care trebuie invartita din exterior, fara posibilitatea de a functiona sau de a aduce valoare singura.

Pierderea abilitatii de a ne cunoaste, de a ne intreba despre misiunea noastra, de a  ne explora emotiile, sentimentele, tiparele si cauzele acestora, ne aduce in schimb confortul de a ne resemna. Ne convinge ca nu ne putem determina cursul propriei vieti, ci depindem de un set de circumstante si conditii exterioare, care daca nu sunt indeplinite, suntem la mana norocului, a soartei, a lui "nu a fost sa fie" sau "a fost sa fie". Caz in care suntem destinati esecului, pe care il acceptam si il semnam cu fiecare gand negativ, credinta limitativa sau convingere. Mai mult decat atat, ne orientam si ne consumam energia si de multe ori resursele financiare pentru a ne transforma in copiile unor oameni de succes. Cautam sa aratam, sa ne comportam, sa frecventam aceleasi cercuri, sa indeplinim un set de criterii dezirabile social, sperand ca acestea ne vor da macar sansa de a fi asociati cu modelele noastre. In tot acest proces, ignoram semnalele propriului organism sau ale intuitiei, ne negam emotiile si ne lansam pe orbita ciclica a propriilor tipare, neintelegand de ce dupa atatea eforturi, ne intoarcem in acelasi punct, de fiecare data.

Ce se intampla de fapt? Care este cauza acestui mecanism repetitiv? 
In momentul in care alegem sa credem ca situatia de care suntem nemultumiti, depinde de altcineva, toata atentia noastra se concentreaza pe ce se intampla in exterior. Ce se mai poarta, ce cursuri se mai tin, la ce workshopuri spirituale sau de dezvoltare personala se mai duc altii, cum ma imbrac astazi, de cate ori am fost la mall saptamana asta, etc., sacrificand atentia pe care avem nevoie sa o acordam interiorului nostru. Cine suntem? Ce ne face sa ne simtim bine? Ce ne face sa ne simtim tristi? Ce e cu adevarat important pentru noi? Care sunt valorile noastre? Oare reflecta actiunile noastre nevoile noastre de fiinte spirituale, intelectuale, sociale si fizice? Ce beneficii ne aduc diverse relatii, intalniri si actiuni pe care le desfasuram pe parcursul unei zile?

Aceasta ruptura fata de interiorul nostru, ne face impermeabili la informatiile pe care le primim despre ce ne face fericiti si ce ne face neimpliniti. Ignorarea acestora, inseamna de fapt negarea a ceea ce suntem noi, cum reactionam, ce ne dorim. Neacceptarea noastra ca identitate, ca individualitate, ca personalitate, cu parti luminoase si parti intunecate, ne duce la negare. Negand in mod repetat un adevar despre noi, declaram fiintei noastre ca nu il putem accepta atata timp cat suntem in stare de constienta. Nu vrem sa il constientizam. Il refuzam. Si pentru ca acel adevar nu poate fi sters, modificat decat prin acceptare, il impachetam si il predam subconstientului, lasandu-l sa actioneze din umbra confortabila a pilotului automat. In plus, reusim sa introducem o contradictie enorma, prin mecanismul de compensare. Cum? Afirmand si actionand in constient exact contrariul. Atasandu-ne de imaginea contrariului. Doar ca lucrurile nu se opresc aici. Din pacate cele doua forte, cea a inconstientului care a devenit detinatorul unui adevar si cea a actiunilor si comportamentelor constiente si controlate care ruleaza si promoveaza un intrus, o minciuna, daca vreti, vor da in ce mai bun caz rezultat 0. Si iata-ne din nou, in acelasi punct, nedumeriti, dezamagiti, convinsi ca am facut totul perfect de data asta si totusi rezultatul se lasa asteptat. Ce facem mai departe cu aceasta convingere? Pai, ar fi doua variante.

Prima, cea mai uzuala, este sa ne lansam intr-un set propriu de statistici, propunandu-ne o pseudo analiza proprie, in care contorizam pur si simplu de cate ori am parcurs un traseu, cu toate detaliile puse la punct, care a avut ca destinatie reintoarcerea in acelasi punct. Pe care il interpretam apoi, ca fiind esec. Ne numaram esecurile si tragem concluzia ca nu avem acces la succes, nu il meritam, ca succesul este ceva rau, murdar, plin de compromisuri, crime si ne consolam ca nu e nimic de facut. Visam totusi ca viata  ne va arunca la un moment dat pe un varf miraculos, unde toate conditiile sunt indeplinite, iar noi nu avem practic mare lucru de facut. Sau, imbratisam invidia. Sau ura. Sau ne credem mici, neinsemnati, fara valoare, luand deciziile pe baza fricii de a nu pierde si putinul pe care il avem. Dar, sacaiti pe fundal de convingerea ca putem mult mai mult, doar ca nu am avut sansa.

A doua varianta, cea castigatoare, ar fi sa ne oprim putin, sa ne dam seama de eroarea in care ne aflam. Sa ne amintim ca nimic din situatia actuala nu se afla in afara controlului nostru, sa cautam cauza si contradictia, sa aducem inapoi din subconstient adevarul negat despre noi, sa il acceptam si acceptandu-l sa il schimbam, daca acesta nu ne mai reprezinta. Si pentru asta avem nevoie de o resursa, care se afla dintotdeauna in noi, inepuizabila si disponibila in orice moment. Sa fim deschisi sa ne intelegem emotiile, trairile si reactiile, sa fim brutal de sinceri fata de ce simtim, indiferent daca "da bine" sau nu, sa fim autentici si congruenti cu noi insine. Pentru ca indiferent de aparente, sau cat de bine disimuleaza altii, contradictia cu ei insisi nu da niciodata gres, nu are cum sa nu se manifeste intr-un fel sau in altul, chiar daca noi nu vedem decat ceea ce straluceste. Greseala noastra sta in comparatia permanenta cu altii, venita tot din atentia indreptata exclusiv catre exterior. Justificata uneori de frica de a ne uita in interior.

Relativizarea valorii proprii, care este intrinseca, prin raportare la altii, ne asigura conditiile sa amplasam in subconstient, multe din trasaturile noastre definitorii, pe care alegem sa le consideram slabiciuni, uratenii, lipsite de valoare. Nu ne dam seama insa, ca aruncam murdaria sub pres, preferand sa ne facem ca nu exista, decat sa o acceptam si sa o curatam. Sub pres, se afla subconstientul, pilotul automat, care nu are nici un sistem de evaluare negativa sau pozitiva. El primeste orice ii trimitem noi, in valoare absoluta si incepe sa ruleze, ca un bun executant, programul. De exemplu, daca la un moment dat in viata noastra ne intalnim cu o situatie care ne amplaseaza intr-o pozitie de inferioritate, generand un complex de inferioritate, acesta va fi mai mult ca sigur negat, neacceptat si transferat in subconstient. Pentru ne mentine in echilibru, subconstientul livreaza in constient situatia compensatorie: complexul de superioritate. Atitudinea noastra se va concretiza in aroganta, dispret fata de ceilalti, inflamarea ego-ului si va genera resentimente, discomfort, ura si alte sentimente negative din partea celorlalti.
Daca ne cunoastem si ne valorizam ca fiinte egale, in momentul in care simtim, ca cineva incearca sa ne faca sa ne simtim inferiori, putem sa constientizam atacul, si sa alegem sa ne pastram integritatea emotionala. Sa ne detasam de celalalt si sa constientizam ca atitudinea lui este de fapt doar un simplu mecanism de aparare fata de propriul complex de inferioritate, si nu are nici cea mai mica legatura cu noi.

Un asemenea om are nevoie permanenta sa compenseze acest complex si se va alimenta intotdeauna cu reactiile noastre. Daca alegem sa nu raspundem emotional, atacul lui se va stinge. Asta nu inseamna sa nu reactionam deloc, ci sa raspundem calm, asertiv, ferm si fara intensitate sau atasament emotional.  Daca alegem sa reactionam violent, cu furie, pierzandu-ne controlul, ii vom da ocazia sa preia controlul. Asta ne va demonstra ca si noi avem la randul nostru un complex de inferioritate ale carui corzi sensibile au fost atinse de manifestarea opusa. In schimb, daca prin forta rece a argumentului, a evidentei, a demascarii atitudinii neindreptatite de superioriate, trasam limitele intre ceea ce suntem noi si complexele lui, atitudinea superioara se va dezagrega si va fi inlocuita de acceptarea egalitatii. Sau, daca denialul in care se afla celalalt, este foarte puternic, acesta se va lansa intr-o reactie violenta, de furie si agresivitate incontrolabila, care il va face sa piarda oricum controlul si va demonstra nesiguranta si frica de care este dominat.

Ca sa ne intoarcem la pilotul eficient, dar fara judecata care este subconstientul nostru, merita sa ne intrebam cu seriozitate daca ne dorim intradevar ca viata noastra sa fie condusa de un asemena pilot. Sau daca vrem sa ne instalam la mansa, gata sa ne acceptam atat calitatile, cat si defectele, fara ca aceasta sa ne afecteze dreptul de fiintare sau valoarea noastra identitara. Sa ne luam zborul catre adevarata noastra destinatie, alegand un mijloc de transport rapid, frumos si potrivit cu noi, in locul autostopului care ne amplaseaza pe locul din dreapta, intr-un vehicul condus de un pilot automat, fara ochi, fara simturi, fara judecata. Care conduce impecabil. Dar nu stie nici un drum.